ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 248/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului Argeș, secția

civilă, contestatorul F.I.H.C., în contradictoriu cu Municipiul Pitești, prin

primar, a formulat contestație împotriva dispoziției din 27 noiembrie 2006

emisă de pârât, arătând că în mod greșit i s-a respins notificarea privind

acordarea de despăgubiri bănești, cu motivarea că au fost demolate

construcțiile, că terenul este afectat integral de construcții autorizate, iar

legea nu prevede despăgubiri bănești.

Prin sentința civilă nr. 125 din 22 mai 2008,

Tribunalul Argeș a respins contestația, reținând că prin notificarea formulată

la data de 13 iulie 2001 contestatorul F.I.H.C. a solicitat acordarea de

despăgubiri bănești pentru imobilul compus din suprafața de teren de 252 mp,

împreună cu construcțiile în suprafață de 112,32 mp, imobil situat în

municipiul Pitești, județul Argeș.

Prin dispoziția din 27 noiembrie 2006 emisă de

Municipiul Pitești, prin primar, s-a respins cererea notificatorului privind

acordarea despăgubirilor bănești pentru imobil, cu motivarea că legea nu

prevede această modalitate de despăgubiri, fiind propusă acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor.

S-a dispus ca dosarul conținând notificarea și actele

doveditoare să fie înaintate Secretariatului C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P.

București, spre competentă soluționare.

Tribunalul a constatat că, prin raportul de expertiză

întocmit în cauză de expert D.I., s-a stabilit valoarea terenului în raport de

cererea și oferta în zonă și de standardele europene la suma totală de 409.000 lei,

iar valoarea construcțiilor preluate de stat prin expropriere și demolate,

precum și a garajului, la suma de 103.373 lei, conform expertizei efectuate de

B.M., iar prin raportul întocmit de expertul O.P.G. s-a stabilit, după

actualizarea sumei primite cu titlu de despăgubiri, că reclamantul este

îndreptățit să primească măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 490.682 lei.

S-a reținut că restituirea în natură nu este posibilă,

iar în situația în care unitatea deținătoare nu are bunuri disponibile sau

servicii care să poată fi acordate în compensare, ori acestea nu sunt acceptate

de persoana interesată, unitatea deținătoare sau entitatea investită prin lege

cu soluționarea notificării prin decizie sau dispoziție motivată este obligată

să propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007.

În cauză, contestatorul, a cărei calitate de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent a fost reținută prin

dispoziția contestată, a solicitat despăgubiri bănești, care însă nu sunt

prevăzute de legea în vigoare la data emiterii dispoziției, iar ulterior, a

solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, al căror cuantum însă nu poate fi

stabilit, întrucât competența în acest sens aparține Secretariatului C.C.S.D.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

contestatorul F.I.H.C., iar prin Decizia civilă nr. 223/A din 5 noiembrie 2008,

Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat și a schimbat sentința, în sensul

că a admis contestația și a constatat că reclamantul F.I.H.C. este îndreptățit

să primească despăgubiri în condițiile legii speciale, în cuantum de 490.682

lei.

A fost obligat intimatul Municipiul Pitești, prin

primar, să plătească reclamantului F.I.H.C. suma de 200 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a

reținut că respingerea acțiunii reclamantului, prin raportare doar la

dispozițiile Legii nr. 10/2001, contravine dreptului de acces liber al

contestatorului la justiție, reglementat de art. 21 din Constituția României,

republicată, și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

Mai mult, o asemenea soluție ar putea constitui o

ingerință în dreptul contestatorului de a primi despăgubiri și deci, implicit,

de a propune probe în stabilirea cuantumului despăgubirilor ce-i vor fi

acordate, situație incompatibilă cu reglementarea dată protecției proprietății

prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea

drepturilor și libertăților fundamentale.

A mai arătat că, la momentul încuviințării și

administrării probelor necesare soluționării cauzei, respectiv expertizele

efectuate, instanța de fond a recunoscut implicit dreptul contestatorului de

a-și preconstitui probe în vederea stabilirii cuantumului final al

despăgubirilor ce-i vor fi acordate potrivit legii speciale, de către C.C.A.D.

Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 11

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a constatat că reclamantul

este îndreptățit să primească despăgubiri în condițiile legii speciale, în

cuantum de 490.682 lei, astfel cum a fost stabilit prin expertiza aflată la

filele 103 - 107 din dosar.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat

și motivat recurs pârâtul Municipiul Pitești, prin primar, criticile vizând

următoarele aspecte:

Argumentarea instanței de apel referitoare la

propunerea de acordare a despăgubirilor este neîntemeiată, atâta timp cât nu

s-a contestat dreptul contestatorului de a primi despăgubiri și de a propune

probe în acest sens.

Ceea ce s-a susținut și se susține în continuare de

către recurentă este că aceste drepturi trebuie obținute în contradictoriu cu

instituția abilitată să le acorde, iar nu în contradictoriu cu Municipiul Pitești,

prin primar, în condițiile în care o astfel de hotărâre nu este opozabilă

Comisiei Centrale.

Invocarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale nu are relevanță în acest context, atâta timp cât nu se contestă

calitatea de persoană îndreptățită a contestatorului.

Mai arată recurentul că instanța de apel nu a avut în

vedere prevederile art. 26 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că

recursul se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și este

fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de

modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește

natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de

stabilire și acordare a acestora.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul

imobilului sau unitatea notificată este obligată ca, prin decizie sau

dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri

sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

În cauză, notificarea contestatorului a fost

soluționată la data de 27 noiembrie 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005,

iar acesta nu a solicitat acordarea măsurii compensării cu alte bunuri sau

servicii.

În această situație, acordarea de despăgubiri pentru

imobilele preluate în mod abuziv, prin expropriere, se face în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor.

De altfel, nici înainte de modificarea adusă Legii nr.

10/2001 prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele expropriate nu se puteau

acorda măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, pentru că regimul

juridic al acestor imobile este reglementat de art. 11 din Legea nr. 10/2001,

iar dispozițiile acestui articol au caracter de normă specială, prin raportare la

art. 24 alin. (2) care prevedea posibilitatea acordării despăgubirilor bănești

pentru construcțiile cu destinația de locuință.

După abrogarea alin. (2) al art. 24, acordarea de

măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești nu mai este posibilă,

astfel încât, în prezent, indiferent de modalitatea de preluare și natura

imobilului, măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de legea specială.

Art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

prevede că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a

acestei legi, se transmit Secretariatului C.C.S.D., însoțite de decizia sau

dispoziția conținând propunerea motivată de acordare a despăgubirilor și de

documentația aferentă.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6)

și alin. (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau

societatea de evaluatori desemnată de C.C.S.D. care, pe baza raportului

evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

Prin urmare, aceste dispoziții legale au schimbat

esențial procedura de atacare în instanță a deciziilor emise în faza

administrativă prealabilă, precum și instanța competentă să le soluționeze.

Astfel, pentru deciziile sau dispozițiile emise după

intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competența instanței civile se

păstrează doar în ceea ce privește procedura derulată în etapa prealabilă la

unitatea deținătoare, în situația în care aceasta refuză să soluționeze

notificarea, respinge notificarea ori respinge cererea de restituire în natură.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate,

acestea pot face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ,

doar după ce au fost stabilite prin decizie de C.C.S.D.

De altfel, problema competenței instanțelor de

judecată de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate a făcut și

obiectul recursului în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, prin care s-a statuat că

prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind

procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate

în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005.

În cauză, prin dispoziția din 27 noiembrie 2006, emisă

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, Municipiul Pitești, prin

primar, a respins cererea de acordare de despăgubiri bănești ce a făcut

obiectul notificării transmise spre soluționare de contestatorul F.I.H.C. și a

propus acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv.

Prin urmare, dispoziția fiind emisă după intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a

legii atunci când a constatat că stabilirea cuantumului despăgubirilor nu poate

face obiectul de analiză al instanței de judecată, despăgubirile urmând a fi

stabilite prin decizie a C.C.S.D.

O astfel de soluție nu este în dezacord cu principiile

consacrate prin Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților

fundamentale și nici nu contravine dreptului de acces liber al contestatorului

la justiție, așa cum a reținut instanța de apel, deoarece dreptul de acces la o

instanță de judecată nu este un drept absolut și poate și supus condiției

prealabile a unei proceduri administrative, pentru că ceea ce interesează este

ca limitările aduse acestui drept să nu fie de natură a goli de conținut însuși

dreptul ocrotit.

Or, dreptul de acces la instanță nu este negat, dar

este supus condiției epuizării procedurii derulate la C.C.S.D.

Față de cele arătate, recursul este fondat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de

pârât, se va casa decizia pronunțată de instanța de apel și se va respinge

apelul declarat de contestator împotriva sentinței tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul

Pitești, prin primar, împotriva Deciziei nr. 223/A din 5 noiembrie 2008 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o

casează.

Respinge apelul declarat de contestatorul F.I.H.C.

împotriva sentinței nr. 125 din 22 mai 2008 a Tribunalului Argeș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie

2010.