ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 248/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, contestatorul F.I.H.C., în contradictoriu cu Municipiul Pitești, prin primar, a formulat contestație împotriva dispoziției din 27 noiembrie 2006 emisă de pârât, arătând că în mod greșit i s-a respins notificarea privind acordarea de despăgubiri bănești, cu motivarea că au fost demolate construcțiile, că terenul este afectat integral de construcții autorizate, iar legea nu prevede despăgubiri bănești. Prin sentința civilă nr. 125 din 22 mai 2008, Tribunalul Argeș a respins contestația, reținând că prin notificarea formulată la data de 13 iulie 2001 contestatorul F.I.H.C.

a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul compus din suprafața de teren de 252 mp, împreună cu construcțiile în suprafață de 112,32 mp, imobil situat în municipiul Pitești, județul Argeș. Prin dispoziția din 27 noiembrie 2006 emisă de Municipiul Pitești, prin primar, s-a respins cererea notificatorului privind acordarea despăgubirilor bănești pentru imobil, cu motivarea că legea nu prevede această modalitate de despăgubiri, fiind propusă acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor. S-a dispus ca dosarul conținând notificarea și actele doveditoare să fie înaintate Secretariatului C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P. București, spre competentă soluționare.

Tribunalul a constatat că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D.I., s-a stabilit valoarea terenului în raport de cererea și oferta în zonă și de standardele europene la suma totală de 409.000 lei, iar valoarea construcțiilor preluate de stat prin expropriere și demolate, precum și a garajului, la suma de 103.373 lei, conform expertizei efectuate de B.M., iar prin raportul întocmit de expertul O.P.G. s-a stabilit, după actualizarea sumei primite cu titlu de despăgubiri, că reclamantul este îndreptățit să primească măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 490.682 lei.

S-a reținut că restituirea în natură nu este posibilă, iar în situația în care unitatea deținătoare nu are bunuri disponibile sau servicii care să poată fi acordate în compensare, ori acestea nu sunt acceptate de persoana interesată, unitatea deținătoare sau entitatea investită prin lege cu soluționarea notificării prin decizie sau dispoziție motivată este obligată să propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007. În cauză, contestatorul, a cărei calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent a fost reținută prin dispoziția contestată, a solicitat despăgubiri bănești, care însă nu sunt prevăzute de legea în vigoare la data emiterii dispoziției, iar ulterior, a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, al căror cuantum însă nu poate fi stabilit, întrucât competența în acest sens aparține Secretariatului C.C.S.D.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul F.I.H.C., iar prin Decizia civilă nr. 223/A din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat și a schimbat sentința, în sensul că a admis contestația și a constatat că reclamantul F.I.H.C. este îndreptățit să primească despăgubiri în condițiile legii speciale, în cuantum de 490.682 lei. A fost obligat intimatul Municipiul Pitești, prin primar, să plătească reclamantului F.I.H.C. suma de 200 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că respingerea acțiunii reclamantului, prin raportare doar la dispozițiile Legii nr. 10/2001, contravine dreptului de acces liber al contestatorului la justiție, reglementat de art. 21 din Constituția României, republicată, și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Mai mult, o asemenea soluție ar putea constitui o ingerință în dreptul contestatorului de a primi despăgubiri și deci, implicit, de a propune probe în stabilirea cuantumului despăgubirilor ce-i vor fi acordate, situație incompatibilă cu reglementarea dată protecției proprietății prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. A mai arătat că, la momentul încuviințării și administrării probelor necesare soluționării cauzei, respectiv expertizele efectuate, instanța de fond a recunoscut implicit dreptul contestatorului de a-și preconstitui probe în vederea stabilirii cuantumului final al despăgubirilor ce-i vor fi acordate potrivit legii speciale, de către C.C.A.D.

Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a constatat că reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri în condițiile legii speciale, în cuantum de 490.682 lei, astfel cum a fost stabilit prin expertiza aflată la filele 103 - 107 din dosar. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul Pitești, prin primar, criticile vizând următoarele aspecte: Argumentarea instanței de apel referitoare la propunerea de acordare a despăgubirilor este neîntemeiată, atâta timp cât nu s-a contestat dreptul contestatorului de a primi despăgubiri și de a propune probe în acest sens.

Ceea ce s-a susținut și se susține în continuare de către recurentă este că aceste drepturi trebuie obținute în contradictoriu cu instituția abilitată să le acorde, iar nu în contradictoriu cu Municipiul Pitești, prin primar, în condițiile în care o astfel de hotărâre nu este opozabilă Comisiei Centrale. Invocarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu are relevanță în acest context, atâta timp cât nu se contestă calitatea de persoană îndreptățită a contestatorului. Mai arată recurentul că instanța de apel nu a avut în vedere prevederile art. 26 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001. Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau unitatea notificată este obligată ca, prin decizie sau dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În cauză, notificarea contestatorului a fost soluționată la data de 27 noiembrie 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar acesta nu a solicitat acordarea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii. În această situație, acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv, prin expropriere, se face în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor. De altfel, nici înainte de modificarea adusă Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele expropriate nu se puteau acorda măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, pentru că regimul juridic al acestor imobile este reglementat de art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar dispozițiile acestui articol au caracter de normă specială, prin raportare la art. 24 alin. (2) care prevedea posibilitatea acordării despăgubirilor bănești pentru construcțiile cu destinația de locuință.

După abrogarea alin. (2) al art. 24, acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești nu mai este posibilă, astfel încât, în prezent, indiferent de modalitatea de preluare și natura imobilului, măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de legea specială. Art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, se transmit Secretariatului C.C.S.D., însoțite de decizia sau dispoziția conținând propunerea motivată de acordare a despăgubirilor și de documentația aferentă. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) și alin. (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de C.C.S.D.

care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Prin urmare, aceste dispoziții legale au schimbat esențial procedura de atacare în instanță a deciziilor emise în faza administrativă prealabilă, precum și instanța competentă să le soluționeze. Astfel, pentru deciziile sau dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competența instanței civile se păstrează doar în ceea ce privește procedura derulată în etapa prealabilă la unitatea deținătoare, în situația în care aceasta refuză să soluționeze notificarea, respinge notificarea ori respinge cererea de restituire în natură. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de C.C.S.D.

De altfel, problema competenței instanțelor de judecată de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate a făcut și obiectul recursului în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. În cauză, prin dispoziția din 27 noiembrie 2006, emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, Municipiul Pitești, prin primar, a respins cererea de acordare de despăgubiri bănești ce a făcut obiectul notificării transmise spre soluționare de contestatorul F.I.H.C.

și a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Prin urmare, dispoziția fiind emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a constatat că stabilirea cuantumului despăgubirilor nu poate face obiectul de analiză al instanței de judecată, despăgubirile urmând a fi stabilite prin decizie a C.C.S.D.

O astfel de soluție nu este în dezacord cu principiile consacrate prin Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și nici nu contravine dreptului de acces liber al contestatorului la justiție, așa cum a reținut instanța de apel, deoarece dreptul de acces la o instanță de judecată nu este un drept absolut și poate și supus condiției prealabile a unei proceduri administrative, pentru că ceea ce interesează este ca limitările aduse acestui drept să nu fie de natură a goli de conținut însuși dreptul ocrotit. Or, dreptul de acces la instanță nu este negat, dar este supus condiției epuizării procedurii derulate la C.C.S.D. Față de cele arătate, recursul este fondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va admite recursul declarat de pârât, se va casa decizia pronunțată de instanța de apel și se va respinge apelul declarat de contestator împotriva sentinței tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Pitești, prin primar, împotriva Deciziei nr. 223/A din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Respinge apelul declarat de contestatorul F.I.H.C. împotriva sentinței nr. 125 din 22 mai 2008 a Tribunalului Argeș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.