ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 609/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 609/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.A. Prin sentința

penală nr. 296 din 16 aprilie 2009 Tribunalul lași, în baza art. 334 C. proc.

pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de

sesizare a instanței din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., în

infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.

În baza art. 181 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A.D., fiul

lui A. si A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de „vătămare corporală".

În condițiile și pe durata prev. de disp. art. 71 C. pen., s-a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.

pen.

În baza disp. art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea

pedepsei iar în baza disp. art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare pe

o durată de 4 (patru) ani.

A fost atenționat inculpatul asupra disp.art. 83 C. pen.

În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de

încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei principale, s-a

suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul disp. art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la disp. art.

998 C. civ. a fost obligat inculpatul A.D. să plătească părții civile R.l.,

suma de 900 lei cu titlu de daune materiale și suma de 4000 lei cu titlu de

daune morale.

În baza disp. art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a fost obligat

inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgente pentru Copii S.M.

lași suma de 4798,44 lei și Serviciului de Ambulantă lași suma de 260 lei, sume

acordate cu titlu de despăgubiri civile, ce vor actualizate la data plății.

În baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1300

lei.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

Prin sentința penală nr. 5864 din 16 decembrie 2004 Judecătoria

lași, în baza art. 285 C. proc. pen., a scos de pe rol cauza referitoare la

plângerea părții vătămate R.M. împotriva inculpatului A.D., trimițând-o

Parchetului de pe lângă Judecătoria lași pentru efectuarea de cercetări sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 181 C. pen.

Instanța a reținut că, prin plângerea adresată Judecătoriei lași,

partea vătămată R.l., prin reprezentant legal R.M., a formulat plângere

împotriva inculpatului A.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin.

(2) C. pen., constând în aceea că, la data de 8 septembrie 2004, în fața

magazinului din com. Pd. Iloaiei, sat Scobâlțeni, acesta din urmă l-a

înjunghiat cu un cuțit în spate, având nevoie, conform certificatului medico -

legal, de 14-15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În timpul judecății, partea vătămată R.I. a prezentat un nou certificat

medico-legal (nr. 3374 din 14 decembrie 2004) din ale cărui concluzii rezultă

că a avut nevoie în total de 22-23 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Instanța a constatat că fapta urmează să primească încadrarea juridică

prev. de art. 181 C. pen., situație în care se impun cercetări de către organul

competent de urmărire penală.

Parchetului de pe lângă Judecătoria lași, prin ordonanța nr. 760/P/2005

din 4 februarie 2005, a declinat competența efectuării urmăririi penale la

Parchetul de pe lângă Tribunalul lași, apreciind că în cauză fapta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20

C. pen., rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Prin rechizitoriul nr. 369/P/2005 din 7 martie 2006, Parchetul de pe lângă

Tribunalul lași l-a trimis în judecată pe inculpatul A.D. pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Prin sentința penală nr. 574 din 24 septembrie 2007, Tribunalul lași,

în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea

prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea

prev. de art. 181 C. pen., text de lege în temeiul căruia l-a condamnat pe

inculpat la 2 ani închisoare, cu aplic. art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen.,

dispunând în baza art. 81 C. pen. C. pen. suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe termenul de încercare de 4 ani și făcând și aplic. art. 71 alin. (5)

C. pen.

Inculpatul a fost obligat către partea civilă R.l. la 900 lei cu titlu

de daune materiale și la 4000 lei cu titlu de daune morale, precum și la alte

sume către instituțiile sanitare.

B. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

lași, care a criticat-o pentru greșita schimbare a încadrării juridice și

netemeinicia aplic, art. 81 C. pen., precum și inculpatul A.D., care a criticat

modul de soluționare a laturii civile a cauzei.

Prin Decizia penală nr. 17 din 3 aprilie 2008 Curtea de Apel lași a

respins ca nefondate apelurile declarate, constatând că hotărârea atacată este

legală și temeinică.

C. Decizia penală susmenționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel lași, care, alături de cele 2 motive din apel, a

susținut și cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C. proc.

pen. respectiv incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat sentința

criticată.

De asemenea, au declarat recurs inculpatul A.D. criticând hotărârea

pentru greșita soluționare a laturii civile, precum și partea vătămată R.A. și

partea civilă R.l., nemotivate în scris.

Prin Decizia penală nr. 3251 din 15 octombrie 2008, I.C.C.J., secția penală,

a admis recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași și

inculpatul A.D. și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului lași

constatând că judecătorul L.S. este magistratul care a adoptat atât sentința

penală nr. 5864 din 16 decembrie 2004, pronunțată în Dosar nr. 19200/2004 al jud.

lași - prin care a recalificat fapta din infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2)

C. pen. în cea prev. de art. 181 C. pen. și a trimis cauza procurorului pentru

a lua măsuri de efectuare a urmăririi penale - cât și sentința pen. nr. 574 din

24 septembrie 2007, pronunțată în Dosar nr. 3575/99/2006 al Tribunalului lași -

prin care a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 20 C.

pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art.

181 C. pen. și l-a condamnat pe inculpat pentru aceasta din urmă.

Această poziție procesuală succesivă a judecătorului în aceeași cauză a

fost apreciată ca inconciliabilă datorită conținutului determinat al actelor și

măsurilor procesuale luate și care privesc chestiuni de fond ale procesului.

Astfel, în primul ciclu procesual, judecătorul și-a exprimat părerea cu privire

la încadrarea juridică ce urmează să fie dată faptei din cauză,

individualizând-o - dintre cele posibile - pe cea prev. de art. 181 C. pen.

În al doilea ciclu procesual, același judecător s-a pronunțat în

aceeași cauză, după trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., schimbând

încadrarea juridică în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen. și soluționând

fondul.

Aceste poziții procesuale în aceeași cauză, în etape succesive, ale

judecătorului sunt inconciliabile, constituind cazul de incompatibilitate prev.

de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, luând în considerare cazul de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., a admis

recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași și inculpatului, casând

atât decizia atacată cât și sentința penală nr. 574 din 24 septembrie 2007

a Tribunalului lași și trimițând cauza spre rejudecare la instanța de fond,

conf. disp. art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Recursurile părții vătămate R.A. și părții civile R.l. au fost respinse

ca inadmisibile, având în vedere că recurenții nu au folosit calea apelului

împotriva hotărârii instanței de fond iar prin decizia pronunțată în apel nu a

fost modificată soluția din sentință.

II.A. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului lași la data de

22 decembrie 2008.

Examinând momentul intervenirii cazului de incompatibilitate reținut de

către instanța de recurs ca fiind principalul motiv al trimiterii cazului spre

rejudecare, instanța de fond a constatat că acesta a fost incident din data de

04 septembrie 2007, la finalul cercetării judecătorești, motiv pentru care a

apreciat că nu se impune reluarea acesteia, ci doar a dezbaterilor.

Examinând actele și lucrările dosarului precum și întreg materialul

probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul lași emis în Dosarul

nr. 369/P/2005 la data de 07 martie 2006, s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului A.D. pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la omor

calificat", prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.,

reținându-se că, în ziua de 08 septembrie 2004, i-a aplicat părții vătămate R.l.

o lovitură cu cuțitul în zona interscapulovertebrală stângă, în scopul

suprimării vieții victimei.

În fapt, a reținut instanța că, în seara zilei de 08 septembrie 2004,

în jurul orelor 19,30, inculpatul A.D., aflat într-o vădită stare de ebrietate,

a întâlnit pe stradă partea vătămată R.D. și, apropiindu-se de acesta, a

prins-o cu o mână de gât, a aplecat-o în față iar cu cealaltă mână a lovit-o cu

un cuțit pe care îl avea în mână, în urma loviturilor primite aceasta având

nevoie de un nr. de 22-23 zile de îngrijiri medicale.

Această dinamică infracțională s-a reținut în urma coroborării

plângerii și declarației părții vătămate cu cea a singurilor martori oculari, S.E.

și N.F., precum și cu concluziile examinărilor medico-legale efectuate în cauză,

varianta expusă de către inculpat, respectiv cea a lovirii părții vătămate cu o

scândură, nefiind susținută de nici un element probator.

Cu privire la încadrarea juridică ce a fost dată acestei fapte,

instanța, față de modalitatea în care a fost săvârșită fapta ( prin aplicarea

unei singure lovituri), a intensității acesteia (apreciată prin prisma nr. de

zile de îngrijiri medicale), a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă

(inculpatul în vădită stare de ebrietate), văzând și concluziile raportului de

expertiză care au reținut că leziunea constatată pe corpul părții vătămate nu

întrunește caracteristicile medico-legale ale periculozității pentru viață, a

apreciat că, cel puțin din perspectiva elementului intențional al laturii

subiective, nu s-a relevat dorința ori acceptarea de către inculpat a morții

victimei, motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus în sensul

schimbării încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare al instanței

din infracțiunea de „tentativă la omor calificat

”

prev. de

art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175, lit. i) C. pen. în infracțiunea

de „vătămare corporală" prev. de art. 181 C. pen.

Reținând vinovăția inculpatului A.D. sub aspectul săvârșirii acestei

ultime infracțiuni, instanța de fond a dispus în sensul condamnării acestuia la

o pedeapsă penală individualizată în lumina criteriilor prev. de art. 72 C.

pen., în măsură a asigura îndeplinirea rolului prev. de art. 52 C. pen.,

respectiv cel al reeducării inculpatului și prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni.

În baza disp. art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului și pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b)

C. pen. a căror exercitare apare ca incompatibilă cu conduita infracțională

manifestată de inculpat, nedemn în a-și exercita dreptul de a alege și de a fi

ales în autorități publice sau în funcții elective publice, precum și cel de a

ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Apreciind că îndeplinirea rolului pedepsei se poate realiza și fără

executarea pedepsei în regim de detenție și constatând ca întrunite în

totalitate condițiile necesare suspendării condiționate a executării pedepsei,

instanța a dat aplicabilitate disp. art. 81 C. pen., pe durata termenului de

încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei principale fiind

suspendată și executarea pedepsei accesorie în baza art. 71 alin. (5) C. pen.

În latura civilă a cauzei, constatând ca îndeplinite cumulativ

condițiile necesare antrenării răspunderii civile delictuale a inculpatului A.D.,

instanța de fond a dispus obligarea acestuia la plata de despăgubiri, atât

materiale cât și morale, părții civile R.l., al căror cuantum a fost stabilit,

pe de o parte, în baza declarației martorelor Ș.P. și N.O. - care au relevat

faptul că partea civilă a avansat suma de 50 lei pentru fiecare transport la

spital, iar că până la momentul incidentului lucra cu ziua, prețul unei astfel

de zile de muncă fiind de 20 lei, prin înmulțirea numărului de transporturi (3)

și zilelor de muncă nelucrate (32 zile) constând în beneficiu nerealizat cu

prețul astfel estimat, și, pe de altă parte, privitor la daunele morale, a

dispus în vederea acordării unei juste reparații de natură a acoperi

prejudiciul moral adus părții civile, minoră la data săvârșirii infracțiunii,

reținut din perspectiva impactului pe care fapta inculpatului i l-a produs dar

și a unei lungi perioade de disconfort datorate spitalizării.

De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri civile

și unităților spitalicești care au oferit îngrijiri medicale și transport de

specialitate victimei.

B. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul prevăzut de

art. 363 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul lași și inculpatul A.D.,

invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.

În motivarea apelului declarat de parchet, s-a susținut că fapta

reținută în sarcina inculpatului, așa cum a fost descrisă în rechizitoriu și în

sentința pronunțată de instanța de fond, întrunește în drept elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat.

Inculpatul aflat în stare de ebrietate și pe timp de seară a întâlnit

partea vătămată R.I. - minoră la data săvârșirii faptei - a apucat-o de gât, a

strâns-o, a apăsat-o în jos și i-a aplicat mai multe lovituri în spate. S-a

arătat că nu contează poziția inculpatului care a declarat că nu a vrut să

ucidă partea vătămată și nici actul medico-legal care atestă că leziunile

suferite de victimă au necesitat inițial 14-15 zile îngrijiri medicale, iar

ulterior 22 - 23 zile îngrijire medicală pentru vindecare și că acestea nu au

pus în pericol viața părții vătămate. Aceasta întrucât față de modul de

săvârșire a faptei, de topologia leziunilor și de raportul de forțe dintre

inculpat și partea vătămată, se poate concluziona că inculpatul, chiar dacă nu

a urmărit efectiv suprimarea vieții victimei, a acceptat posibilitatea aceasta.

Deși este posibil ca inculpatul să fi fost în eroare cu privire la identitatea

persoanei vătămate, întrucât era în stare de ebrietate, rămâne valabilă

intenția de a ucide, iar valoarea socială lezată este aceeași, respectiv

dreptul la viață.

S-a solicitat admiterea apelului promovat, păstrarea încadrării

juridice a faptei așa cum a fost dată prin rechizitoriu și aplicarea unei

pedepse în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen.

În motivarea apelului său, inculpatul a susținut că încadrarea juridică

corectă a faptei este cea reținută de Tribunalul lași prin sentința pronunțată,

aceasta fiind în concordanță și cu concluziile raportului de expertiză întocmit

în cauză. S-a subliniat de apărătorul inculpatului că în momentul săvârșirii

faptei acesta era în stare de ebrietate, a aplicat victimei o singură lovitură,

de mică intensitate, iar leziunile cauzate nu au fost periculoase pentru viața

acesteia.

S-a solicitat menținerea încadrării juridice și a pedepsei pronunțate

de instanța de fond.

A precizat inculpatul că apelul promovat de el vizează numai latura

civilă a cauzei, respectiv cuantumul daunelor materiale și morale, la plata

cărora a fost obligat și pe care le apreciază ca fiind prea mari, în raport cu

starea sa de sănătate, solicitând reducerea cuantumului acestora.

Prin Decizia penală nr. 135 din 03 noiembrie 2009 a Curții de Apel

lași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpatul A.D. și de Parchetul de pe lângă Tribunalul

lași împotriva sentinței penale menționate.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași și partea civilă R.l., prin

reprezentant legal R.A., criticând-o, primul, pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei, iar

secundul pentru acordarea unor despăgubiri mai mici decât cele cauzate prin

fapta inculpatului.

În recursul parchetului s-au reiterat motivele de apel, susținându-se

în esență că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, ca formă a

vinovăției, întrucât din probe reiese că deși nu a urmărit moartea victimei, a

prevăzut rezultatul faptei și a acceptat posibilitatea producerii lui, comițând

astfel infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 – art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prev. de

art. 385

9

pct. 17 și 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte

constată următoarele:

instanțe pe baza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte

apreciază că recursul parchetului vizând reținerea încadrării juridice dată

faptei prin rechizitoriu - respectiv cea prev. de art. 20 rap. la art. 174 – art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen. - este nefondat, prima instanță reținând în mod

justificat că față de modalitatea în care a fost săvârșită fapta (prin

aplicarea unei singure lovituri de o intensitate redusă, apreciată prin prisma

nr. de zile de îngrijiri medicale și care nu întrunește caracteristicile

medico-legale ale periculozității pentru viață), a împrejurărilor în care

aceasta a fost comisă (inculpatul se afla într-o vădită stare de ebrietate), nu

s-a relevat dorința ori acceptarea de către inculpat a morții victimei, astfel

că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare

corporală, prev. de art. 181 C. pen.

De asemenea, instanța de apel a reținut prin prisma propriei examinări

a situației de fapt că inculpatul intenționase să aplice o corecție unui alt

tânăr care îi bătuse fiul la școală (fila 8, 9 urm. pen.), concluzie ce se

desprinde din coroborarea declarațiilor date de partea vătămată cu cele ale

martorilor Ș.I.M., N.F. și cu concluziile actelor medico-legale ale părții

vătămate. Totodată, având în vedere obiectul vulnerant cu care s-a comis fapta,

respectiv un cuțit cu lama lungă de 6 cm., intensitatea redusă a loviturii

aplicate, unicitatea acesteia și zona corporală vizată, care nu este una

vitală, instanța de apel a concluzionat că intenția inculpatului a fost aceea

de a aplica o lovitură părții vătămate și nu de a-i cauza moartea.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond și cea de apel, în mod

corect, au dat prioritate, în cadrul funcționalității elementelor care

alcătuiesc conținutul constitutiv al infracțiunii, acelor elemente care exprimă

realitatea, iar nu celor potențiale, iar câtă vreme avem un rezultat precis

conturat (vătămarea corporală) în raport de care inculpatul a manifestat voința

de a se realiza, nu putem înlocui această situație cu una ipotetică, alcătuită

prin asocierea unui rezultat care nu s-a produs la voința oscilantă a

inculpatului de a accepta, eventual, și acel rezultat.

Ca atare, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală,

prev. de art. 181 C. pen., critica parchetului fiind neîntemeiată.

reprezentant legal R.A., Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., constată că acesta este inadmisibil, având în vedere

că recurentul nu a folosit calea apelului împotriva hotărârii instanței de fond

iar prin decizia pronunțată în apel nu a fost modificată soluția din sentință.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există

motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca

nefondat recursul declarat de parchet, iar în baza art. 385

15

pct. 1

lit. a) din același cod va respinge ca inadmisibil recursul declarat de partea

civilă.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile

judiciare avansate de către stat cu ocazia soluționării recursului parchetului

rămân în sarcina statului, iar în baza 192 alin. (2) din același cod, recurenta

- parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel lași împotriva Deciziei penale nr. 135 din 03 noiembrie 2009 a

Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe

intimatul inculpat A.D.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă R.l., prin

reprezentant legal R.A., împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași, rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat,

în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2010.