ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 319/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 319/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 63/P din data de 31 martie 2010, pronunțată de Tribunalul

Neamț, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și a fost condamnat

inculpatul Ș.V., fiul lui V. și M., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare

corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.

b) și art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 76 alin. (2) lit. d) C. pen., la

pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și

pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 81-82 C. pen., raportat la art. 71 alin.

(5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor

principală și accesorie, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra respectării

disp.art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa

principală aplicată, durata reținerii preventive de 24 ore, din data de 16

decembrie 2008.

A fost obligat inculpatul să plătească următoarele

sume: 416,48 lei, cu titlu de cheltuieli de transport, părții civile Serviciul

de Ambulanță Neamț, 3152,37 lei, actualizată la data executării, cu titlu de

cheltuieli de spitalizare, părții civile Spitalul Județean de Urgență Piatra

Neamț, 592,44 lei,actualizată la data executării, cu titlu de cheltuieli de

spitalizare, părții civile Spitalul Municipal Onești, 1519,34 lei, actualizată

la dat executării, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, părții civile

Spitalul Județean de Urgență Bacău.

S-a luat act că Serviciul de Ambulanță Bacău nu s-a

constituit parte civilă.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de

partea civilă, C.V. și a fost obligat inculpatul să-i plătească acesteia suma

de 2000 lei, reprezentând daune materiale și suma de 3000 lei, reprezentând

daune morale.

S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de

partea civilă C.V., privind obligarea inculpatului la plata unei prestații

periodice în favoarea minorelor C.L.M., C.V.A.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător

ales.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma

de 1100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a

reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 415/P/2008 al Parchetului de

pe lângă Tribunalul Neamț, a fost trimis în judecată inculpatul Ș.V., pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare al instanței că la

data de 14 decembrie 2008 inculpatul a avut o discuție contradictorie cu partea

vătămată C.V. și în acest context i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și

picioarele peste corp, împingându-l către muchia unui pat. Leziunile produse

părții vătămate au necesitat pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri medicale și

prin gravitatea lor i-au pus în primejdie viața.

Din probele administrate în cauză, instanța a reținut

următoarea situație de fapt:

Inculpatul Ș.V. și partea vătămată C.V. erau angajați

la SC E. București și din data de 08 decembrie 2008 executau lucrări la SC C.

Bicaz. Aceștia, împreună cu alți angajați, au fost cazați la motelul A. din

Bicaz.

Într-o cameră din acest motel, au fost cazați

inculpatul, partea vătămată și martorii U.D. și G.M. Într-o altă cameră au fost

cazați numiții G.P. și A.F., iar în alta C.C. și H.P.

În ziua de 14 decembrie 2008 inculpatul, partea

vătămată și martorul G.P. au consumat băuturi alcoolice la un bar din zona P.B.

În această locație inculpatul și partea vătămată au avut o discuție divergentă,

în urma căreia partea vătămată s-a enervat și a plecat la motel.

Partea vătămată, de fiecare dată când consuma băuturi

alcoolice, devenea foarte irascibilă și agresivă și pe acest fond, în momentul

în care a ajuns în cameră, a început să se agite, s-a dezbrăcat până la brâu și

a adresat injurii și amenințări la adresa inculpatului.

În momentul în care acesta a intrat în cameră, partea

vătămată s-a repezit spre el și în aceste împrejurări s-au lovit reciproc, s-au

împins, au căzut pe pardoseală, rostogolindu-se, după care au reușit să se

ridice și s-au încăierat din nou, iar partea vătămată a căzut și s-a lovit de

muchia unui pat. Ca urmare a impactului cu acel obiect tăios, partea vătămată

și-a pierdut cunoștința și a început să sângereze, iar colegii săi au chemat

ambulanța și organele de poliție. Din raportul de expertiză medico-legală

efectuat în faza de urmărire penală, a rezultat că partea vătămată a suferit

leziuni vindecabile în 65 - 75 zile de îngrijiri medicale și prin gravitatea

lor i-au pus în primejdie viața.

Atât inculpatul, cât și martorii: G.P., U.D. și A.F.,

audiați în mod nemijlocit de către instanță, au declarat că partea vătămată s-a

înarmat cu un cuțit și în momentul în care a intrat inculpatul în cameră s-a

repezit spre el cu cuțitul. Aceste susțineri au fost înlăturate ca fiind

nefondate, întrucât din probele administrate în faza de urmărire penală nu a

rezultat că partea vătămată ar fi avut asupra sa un cuțit. Inculpatul este

singurul care a declarat în această fază procesuală că partea vătămată l-a

atacat cu un cuțit, iar martorul U.D. a susținut că partea vătămată a luat din

bagajul său un cuțit cu care ar fi vrut să-l lovească pe inculpat, dar în urma

discuției purtată cu martorul, l-a pus la loc în geanta din care-l luase.

Prin urmare, coroborând declarațiile date de martorii

audiați în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării

judecătorești, instanța a reținut că partea vătămată nu a fost înarmată cu un

cuțit în momentul în care inculpatul a revenit în camera de motel.

În ceea ce privește susținerile inculpatului

referitoare la reținerea unei cauze care să înlăture caracterul penal al

faptei, respectiv legitima apărare, s-a apreciat că nu sunt întrunite cerințele

art. 44 C. pen., în sensul că fapta nu a fost săvârșită pentru a înlătura un

atac atât de grav, care să-1 fi pus în pericol pe inculpat, simplul fapt că

partea vătămată i-a adresat amenințări inculpatului și a sărit la bătaie,

nereprezentând un pericol grav la adresa sănătății și integrității acestuia.

S-a reținut, însă, că deși partea vătămată nu a fost

înarmată cu un cuțit, toate probele administrate în cauză au confirmat

comportamentul pe care l-a avut aceasta, în sensul că devenise foarte

irascibilă, violentă, i-a adresat injurii inculpatului și s-a repezit spre

acesta, astfel că fapta inculpatului a fost o consecință a atitudinii

provocatoare a părții vătămate, urmând a fi reținute dispozițiile art. 73 lit.

b) C. pen., privind circumstanța legală a provocării.

În ceea ce privește încadrarea juridică a

infracțiunii deduse judecății, instanța a reținut că sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182

alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în

vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., care se referă la

împrejurările în care a fost comisă fapta și la datele ce caracterizează

persoana inculpatului. S-a reținut în acest sens că acesta nu este cunoscut ca

fiind o persoană violentă, că nu prezintă antecedente penale și a recunoscut

săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Astfel fiind, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 73

lit. b), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen., având ca efect

coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul sancționator.

Fiind întrunite cerințele art. 81 C. pen., în sensul

că inculpatul nu a mai suferit condamnări și există suficiente garanții că

scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, inculpatului atrăgându-i-se

atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Având în vedere că partea vătămată a fost

transportată cu ambulanța și internată în mai multe unități spitalicești,

inculpatul a fost obligat, ca urmare a reținerii stării de provocare, ceea ce

presupune și vinovăția victimei, să plătească cota de V2 din sumele cu care

s-au constituit părți civile Serviciul de Ambulanță Neamț, Spitalul Județean

Neamț, Spitalul municipal Bacău și Spitalul Județean Bacău.

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată în

cauză de parte civilă C.V., s-a apreciat că, deși partea civilă nu și-a probat

pretențiile formulate, raportat la perioada în care aceasta a fost internată,

la disconfortul și suferințele fizice și psihice la care a fost supusă, se

justifică acordarea unor daune materiale și morale.

La stabilirea cuantumului daunelor care i se cuvin

părții civile, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 73 lit. b) C.

pen., în sensul că fapta săvârșită de inculpat a fost consecința comportamentului

provocator al părții civile, care are o vinovăție cel puțin egală cu cea a

inculpatului, apreciindu-se astfel că sumele de 2000 lei daune materiale și

3000 lei daune morale, sunt în măsură să acopere parte din prejudiciile

suportate de partea civilă.

În ceea ce privește cererea părții civile de a fi

obligat inculpatul la plata unei prestații periodice pentru minorele C.L.M. și

C.V.A., aceasta a fost apreciată ca nefondată, întrucât acordarea unor sume de

bani cu acest titlu nu se justifică decât în cauzele în care s-au soldat cu

decesul unui părinte.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului

legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, care a

criticat-o, susținând că este nelegală și netemeinică pentru următoarele

motive:

a atras atenția asupra consecințelor acestei schimbări de încadrare juridică și

nu a explicat inculpatului dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau

amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea în raport cu noua încadrare.

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat,

prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C.

pen., în infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 C. pen., nu s-a pronunțat asupra acestei schimbări și în

mod greșit instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174,

175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.

182 alin. (2) C. pen. Întrucât, față de probele existente la dosar, sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C.

pen. și nu ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen., cum greșit a reținut instanța de fond.

instanței de fond este netemeinică în ceea ce privește individualizarea

pedepsei, care a fost apreciată ca excesiv de blândă și lipsită de fermitate,

în raport cu pericolul social al faptei, modalitatea de suspendare a executării

pedepsei aplicată de instanță fiind nejustificată, deoarece nu este în măsură

să contribuie la reeducarea inculpatului.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea

apelului, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și

temeinice în cauză, de condamnare a inculpatului Ș.V. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Procurorul de ședință nu a mai susținut primul motiv

de apel, dar a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175

lit. i) C. pen., în tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 C. pen., apreciind că în cauză infracțiunea nu a

fost săvârșită în public.

Prin Decizia penală nr. 107 din 28 septembrie 2010

Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Neamț împotriva sentinței penale nr. 63/P din data de 31 martie 2010,

pronunțată de Tribunalul Neamț, numai cu privire la cuantumul pedepsei

principale aplicate inculpatului și al duratei termenului de încercare stabilit

de instanța de fond.

A fost desființează sentința penală apelată numai cu

privire la aceste aspecte, reținându-se cauza spre rejudecare și în consecință:

S-a majorat cuantumul pedepsei principale aplicate

inculpatului de la 6 (șase) luni închisoare, la 1 (un) an și 2 (două) luni

închisoare, iar durata termenului de încercare stabilit de instanța de fond, de

la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, la 3 (trei) ani și 2 (două) luni.

S-a constatat că inculpatul a achitat din cuantumul

despăgubirilor civile la care a fost obligat către partea civilă C.V. suma de

200 lei, prin mandatul poștal din data de 22 septembrie 2010.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței

penale apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, au rămas în sarcina statului.

Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de

apel invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și examinând-o, în

conformitate cu prevederile art. 371 alin. (3) C. proc. pen., sub toate

aspectele de fapt și de drept, curtea de apel a reținut că, așa cum rezultă din

încheierea de amânare a pronunțării din data de 25 martie 2010 - fl. 123 verso,

instanța de fond, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a pus în discuție

schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpat din tentativă

la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

174-175 lit. i) C. pen., în tentativă infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20

C. pen., raportat la art. 174 C. pen., iar din această din urmă infracțiune în

infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.

S-a constatat, astfel, că instanța de fond a pus în

discuție schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală

gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și pe aplicarea dispozițiilor art.

334 C. proc. pen. a pus concluzii atât reprezentantul Parchetului, care a

apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice, calificarea corectă

fiind cea din rechizitoriu, cât și apărătorul ales al inculpatului, acesta din

urmă fiind și el prezent în instanță, care a solicitat, față de probele

administrate, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., astfel că instanța de

fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.

Referitor la încadrarea juridică dată faptelor

săvârșite de inculpat, s-a reținut că hotărâtoare în efectuarea distincției

dintre infracțiunea de tentativă de omor și celelalte infracțiuni, de vătămare

corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., sau vătămare corporală gravă,

prevăzută de art. 182 C. pen., este forma vinovăției cu care a fost săvârșită

fapta, iar la stabilirea formei vinovăției cu care a fost săvârșită

infracțiunea trebuie avute în vedere, în mod cumulativ, aspectele referitoare

la obiectul vulnerant folosit, regiunea corpului unde i-au fost aplicate

loviturile părții vătămate și intensitatea loviturii aplicate.

S-a constatat, astfel, că în cauză, în raport și de

celelalte probe administrate, nu sunt îndeplinite două dintre condițiile

anterior menționate pentru a se aprecia că fapta inculpatului întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat,

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.,

respectiv cea referitoare la obiectul vulnerant folosit și cea a regiunii

corpului vizată.

Prin urmare, s-a apreciat ca fiind justificată

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută

de art. 182 alin. (2) C. pen., în cauză producându-se unul dintre rezultatele

prevăzute de acest text, respectiv, „punerea în primejdie a vieții

persoanei".

În ceea ce privește individualizarea judiciară a

pedepsei, sub aspectul cuantumului acesteia, curtea de apel a constatat că

instanța de fond nu a făcut o judicioasă aplicare a prevederilor art. 72 C.

pen., apreciind că la stabilirea cuantumului pedepsei principale, se impune a

fi avute în vedere și consecințele faptei săvârșite de inculpat, respectiv,

faptul că partea vătămată C.V. a suferit leziuni care au necesitat pentru

vindecare 65 - 75 zile de îngrijiri medicale și prin gravitatea acestora, i-a

fost pusă în primejdie viața, fiind produs cel mai grav dintre rezultatele

prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., respectiv, „punerea în primejdie a

vieții persoanei".

Astfel fiind, s-a apreciat că pentru a fi atins

scopul preventiv-educativ al pedepsei, așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.,

se impune, având în vedere și corecta reține a circumstanței atenuate legale a

provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., precum și circumstanțele

atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.,

majorarea cuantumului pedepsei principale.

Având în vedere că la individualizarea judiciară a

pedepsei trebuie avute în vedere și împrejurările care atenuează răspunderea

penală, precum și împrejurările în care sunt comise faptele, în raport și de

persoana inculpatului, care anterior săvârșirii infracțiunii deduse judecății a

avut o bună comportare, iar pe parcursul procesului penal a recunoscut și

regretat comiterea infracțiunii, precum și de reținerea în cauză a

circumstanței atenuate legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., în cauză fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1)

C. pen., instanța de apel a constatat că în mod corect s-a apreciat de către

instanța de fond că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins și

fără executarea efectivă a acesteia și a dispus suspendarea condiționată a

executării.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs inculpatul Ș.V., solicitând casarea acesteia și redozarea

pedepsei stabilite de instanța de apel.

În motivele scrise de recurs s-a susținut și faptul

că pe latură civilă, în mod greșit a fost obligat inculpatul la plata

despăgubirilor materiale către partea vătămată C.V., apreciindu-se, de

asemenea, că întinderea daunelor morale, cât și a celor materiale ar fi trebuit

redusă la jumătate, în condițiile reținerii circumstanței atenuante legale a

provocării.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului,

de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma

criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată

că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și

de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele

administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că la data de 14 decembrie 2008

inculpatul a avut o discuție contradictorie cu partea vătămată C.V. și în acest

context i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste corp,

împingându-l către muchia unui pat, leziunile produse părții vătămate

necesitaând pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri medicale și, prin gravitatea

lor, punându-i în primejdie viața.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate,

critica formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte

apreciind că instanța de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei,

prin evaluarea tuturor criteriilor specifice a cestui proces de alegere a

sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în

cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72

alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător

circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale

ale recurentului inculpat.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad

de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de

legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost

comisă și modul de acționare.

Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de

constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa

aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Astfel, pedeapsa are și o finalitate de

exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în

ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și comportamentul făptuitorului.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de

apel a procedat la reindividualizarea pedepsei aplicate de către prima

instanță, apreciind că la stabilirea cuantumului pedepsei principale, se impune

a fi avute în vedere și consecințele faptei săvârșite de inculpat, respectiv,

faptul că partea vătămată C.V. a suferit leziuni care au necesitat pentru

vindecare 65 - 75 zile de îngrijiri medicale și prin gravitatea acestora, i-a

fost pusă în primejdie viața.

Totodată, în mod just, în cauză au fost reținute

circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., precum și circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1)

lit. a) și c) C. pen.

Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este

corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul

cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de

textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare

al acesteia, consfințit prin disp.art. 52 C. pen., cât și principiului

proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale

inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

Cu privire la critica referitoare la greșita obligare

a inculpatului la plata despăgubirilor materiale către partea vătămată C.V., se

reține că în mod corect s-a stabilit că, raportat la perioada în care aceasta a

fost internată, la disconfortul și suferințele fizice și psihice la care a fost

supusă, acordarea unor daune materiale și morale este justificată,

apreciindu-se, de asemenea, că întinderea acestora este corespunzătoare, în

speță fiind avute în vedere și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., în sensul

că fapta săvârșită de inculpat a fost consecința comportamentului provocator al

părții civile.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să

determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul Ș.V. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 28 septembrie 2010 a

Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2011.