ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3819/2011

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 110 din 24 martie 2011 a Tribunalului Dâmbovița, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 20 C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

Au fost aplicate dispozițiile art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 - art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului M.C., pe o durată de 3 ani și 6 luni, reprezentând termenul de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., cu art. 998 - 999 C. civ., s-au admis în parte cererile părții civile B.A., fiind obligat inculpatul să plătească părții civile B.A. suma de 1.800 RON, reprezentând contravaloarea sumelor de bani de care a fost lipsită partea vătămată, pe durata a o lună, datorită vătămării sale corporale produse prin fapta inculpatului.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile B.A. suma de 2.000 RON cu titlu de daune morale.

A fost respinsă cererea părții civile B.A. privind acordarea despăgubirilor civile reprezentând contravaloarea tratamentului medical.

S-a luat act că, în cauză, părțile civile Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și Spitalul Clinic de Urgență și Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 613 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include costul prestației medico-legale, de 63 RON, precum și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON.

Pentru a pronunța sentința respectivă, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 30 iulie 2010 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 20 C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare al instanței că, la data de 30 iunie 2009, inculpatul a încercat să-l lovească pe B.A. cu o sabie, în momentul încercării de lovire partea vătămată ridicând brațul drept pentru a se apăra, astfel încât i-a fost provocată o leziune la nivelul acestui membru superior ce a necesitat un număr de 28 - 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Ca situație de fapt s-a arătat că în ziua sus-menționată, numiții I.G., E.M. și B.M. au fost trimiși de primarul comunei C.M. să facă curățenie pe marginea unui șanț din apropierea școlii comunale, dar, ajunși la fața locului, cei trei au fost abordați de inculpatul M.C., care le-a solicitat să nu taie un lăstar de salcâm pe care acesta susținea că l-a îngrijit, deși nu se afla pe terenul său. Fără a ține cont de solicitarea inculpatului, martorul I.G. a tăiat lăstarul respectiv, moment în care inculpatul a început să se certe cu B.M., chiar a început să-l lovească pe acesta din urmă, punându-l la pământ.

S-a mai arătat că, auzind gălăgie și văzându-l pe B.M. căzut jos, partea vătămată B.A., aflată în curtea unei locuințe situate în apropiere, a sărit în ajutorul fratelui său, în acest sens începând să se îmbrâncească și să se lovească cu inculpatul. La un moment dat inculpatul a intrat în curtea locuinței sale, de unde, după aproximativ câteva minute, a ieșit la poartă având în mână o sabie cu o lungime de aproximativ 70 cm, de care s-a folosit pentru a încerca să-l lovească pe partea vătămată B.A. Pentru a înceta agresiunea inculpatului, cei doi frați l-au prins pe acesta în brațe, apucând în același timp sabia de tăiș, împrejurare în care i-au fost provocate leziuni la nivelul palmelor. După incident, inculpatul a fugit în curtea locuinței sale, la fața locului sosind și organele de poliție, iar partea vătămată a fost transportată la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Situația de fapt expusă mai sus a fost probată în faza de urmărire penală prin următoarele mijloace de probă: declarații învinuit, declarații martori, declarații parte vătămată, înscrisuri, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, certificat medico-legal eliberat pe numele părții vătămate, fișe de cazier judiciar pe numele inculpatului.

Dosarul penal a fost înregistrat la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 3781/120/2010, părțile fiind prezente personal în instanță pentru termenul de judecată din 7 septembrie 2010.

Audiat în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul M.C. a declarat că știe pentru ce este trimis în judecată, dar nu recunoaște în totalitate cele reținute în actul de sesizare. A precizat inculpatul că a avut un conflict cu partea vătămată (un nepot mai îndepărtat al său) în ziua de 30 iunie 2009, legat de faptul că în mod nejustificat anumiți angajați ai primăriei i-ar fi tăiat niște lăstari de salcâmi pe care soția sa i-a plantat în perioada anterioară evenimentului din ziua respectivă.

Pe fondul acestei dispute, conflictul, în opinia inculpatului, a degenerat în mod violent, în sensul că partea vătămată și fratele acesteia l-au lovit, i-au rupt hainele, l-au agresat cu o șurubelniță la nivelul capului și mâinilor, astfel încât s-a refugiat în propria sa curte.

A afirmat inculpatul că, deoarece a văzut că și soția sa era agresată de cei doi frați B., care au intrat în curtea sa, a luat o sabie veche, pe care o folosea pe post de arac și, tensionat datorită situației create, a ridicat sabia însă doar cu intenția de a-i îndepărta pe cei doi din curtea sa. Inculpatul a declarat că este posibil ca în împrejurările descrise partea vătămată să se fi tăiat la mână, însă cu toate acestea a încercat să-l lovească din nou.

Inculpatul a declarat că nu a avut niciodată intenția de a omorî pe vreuna dintre persoanele care l-au agresat, cu atât mai mult cu cât acestea erau nepoții săi, că nu a conștientizat gravitatea faptei și nici a folosirii sabiei, pe care a mărturisit că o are de mult timp de la bunicul său și că era ruginită, fiind folosită în special în grădina curții sale. Inculpatul a mai afirmat că, deși a fost la rândul său lovit de partea vătămată și de fratele acesteia, a considerat că nu trebuie să facă plângere penală împotriva lor, considerând că certificatul medico-legal pe care l-a obținut este suficient pentru atestarea loviturilor primite.

În aceeași ședință publică din 7 septembrie 2010, partea vătămată B.A. a afirmat că în ziua de 30 iunie 2009 a avut loc un conflict violent cu inculpatul, dar a contrazis întrutotul declarațiile acestuia din urmă, menționând că inculpatul a fost cel care a început incidentul, s-a comportat violent atât la adresa fratelui său B.M., cât și la adresa sa, că niciodată nu au intrat în curtea inculpatului și că acesta s-a folosit de o sabie pe care o avea în propria locuință pentru a încerca sa-l lovească la nivelul capului. Partea vătămată a declarat că în încercarea de a se apăra, a ridicat brațul drept deasupra capului, moment în care a fost lovit cu sabia la nivelul antebrațului, fapt ce i-a provocat o leziune adâncă ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgență și pentru care a pierdut mult sânge.

Pentru faptele comise de inculpat, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100 milioane lei vechi (10.000 RON), reprezentând lipsa de beneficii nerealizate în perioada în care a fost imposibilitate să lucreze (a precizat partea vătămată că, deși nu are un loc de muncă stabil, lucrează cu ziua în construcții și obține în medie 70 RON/zi), precum și despăgubiri pentru cheltuielile efectuate cu tratamentul medical – aproximativ 3.000 RON și 17.000 RON daune morale pentru suferințele încercate.

În cauză s-a dispus de către instanță efectuarea unui referat de evaluare cu privire la persoana inculpatului, acesta fiind întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și depus la dosarul cauzei.

Au fost audiați în cauză martorii din acte, B.M., E.M. și I.G., aceștia declarând că își mențin declarațiile date în faza de urmărire penală și confirmând existența conflictului agresiv din ziua de 30 iunie 2009, generat, așa cum au declarat aceștia, de inculpat, care era nemulțumit de faptul că i-au fost tăiați niște lăstari de salcâm aflați în fața locuinței sale. Cei trei martori, care sunt angajați ai Primăriei comunei C.M., au declarat că inculpatul a fost cel care a agresat pe partea vătămată și chiar a folosit o sabie pe care a luat-o din propria sa curte pentru a încerca să lovească pe aceasta din urmă, încercare în urma căreia părții vătămate i-a fost provocată o rană la nivelul antebrațului drept. Au precizat martorii din acte că sabia era lungă de aproximativ 70 cm, că anterior lovirii cu sabia, părțile s-au îmbrâncit și chiar lovit reciproc, la fața locului fiind și soția inculpatului care a încercat să intervină în ajutorul soțului său.

Martorii I.G. și E.M. au afirmat că nu au participat la acest incident și că, din câte au observat, inculpatul nu a fost lovit cu șurubelnița așa cum a afirmat, chiar dacă I.G. a avut asupra sa o asemenea ustensilă.

La solicitarea inculpatului, instanța a încuviințat audierea unui martor pe situația de fapt, anume M.C., soția inculpatului, care a declarat că soțul său s-a adresat în mod pașnic celor trei lucrători de la primărie, că i-a rugat să nu taie salcâmii aflați în fața locuinței lor, dar că în discuție a intervenit B.M., care s-a comportat agresiv și jignitor la adresa soțului său, ceea ce a generat și incidentul violent. Martora a precizat că B.M. avea în mână o șurubelniță cu care a încercat să-l lovească pe soțul său, acesta din urmă fiind nevoit să se apere, câtă vreme în conflict a intervenit și partea vătămată B.A. Aceeași martoră a declarat că cei doi frați B. au început să-l lovească pe soțul său la nivelul corpului și capului, acesta căzând la pământ; cu toate acestea, cei doi frați au continuat să-i aducă lovituri cu pumnii și picioarele. Martora a afirmat că a încercat să intervină în apărarea soțului său, dar că partea vătămată a tăbărât asupra sa și a lovit-o cu piciorul la nivelul corpului și la cap.

Soția inculpatului a confirmat spusele soțului său în sensul că acesta, văzând că soția îi este lovită, s-a ridicat de la pământ și, deși era plin de sânge, a mers în curtea casei sale de unde s-a întors având asupra sa o sabie care, în opinia martorei, era inutilizabilă, fiind foarte veche, neascuțită și ruginită și pe care o foloseau la grădinărit. Martora a arătat că cei doi frați B. au intrat cu forța în curtea gospodăriei lor, înarmați cu pietre și că pe fondul acestor violențe exercitate de cei doi, inculpatul ar fi ridicat sabia însă doar pe fondul temerii încercate, urmare a agresiunilor exercitate de partea vătămată și de fratele acesteia.

Martora a mai afirmat că inculpatul nu este o persoană violentă, că în urmă cu 10 - 15 ani a avut loc un mic conflict cu B.M. și că personal apreciază că nu se poate vorbi în cauză de o tentativă de omor asupra părții vătămate B.A.

Pentru partea vătămată au fost audiați doi martori pe latură civilă, I.G. și B.I., din declarațiile cărora a rezultat că partea vătămată obișnuia să lucreze sezonier, în sensul că desfășura activități agricole obținând, conform declarației lui I.G., aproximativ 30/40 RON/zi, iar conform declarației lui B.I. aproximativ 150/200 RON/zi în lunile de vară, iar iarna în jur de 100 RON/zi. Niciunul dintre cei doi martori nu a putut da relații în legătură cu cheltuielile făcute de partea vătămată pentru tratamentul medical, cheltuieli solicitate de aceasta în calitate de parte civilă.

La termenul de judecată din 6 decembrie 2010, instanța a pus în discuția părților cererea formulată de inculpat, prin intermediul apărătorului, de a se efectua o expertiză medico-legală, pe baza actelor medicale depuse la dosar și a investigării medicale a părții vătămate, care să ateste dacă fapta comisă de inculpat a pus în primejdie viața părții vătămate.

Apreciind că certificatul medico-legal emis pe numele părții vătămate atestă doar numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunii provocate părții vătămate la nivelul antebrațului drept, fără a concluziona și în legătură cu aspectele sesizate de inculpat și care au legătură directă cu aprecierea asupra gravității faptei comise de inculpat, instanța de judecată a încuviințat această probă, raportul de expertiză medico-legală fiind efectuat de Serviciul Județean de Medicină Legală Dâmbovița și depus la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului în lumina declarațiilor date de părți, a întregului material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că în ziua de 30 iunie 2009 a avut loc un incident violent între partea vătămată B.A. și inculpatul M.C., generat de nemulțumirea inculpatului că anumiți lăstari de salcâmi plantați în fața casei sale ar fi fost tăiați pe nedrept de reprezentanți ai primăriei aflați la fața locului și împuterniciți de primarul comunei să efectueze activități de curățire a zonei în care locuiește inculpatul. Aceste persoane însărcinate pentru efectuarea acestor activități au fost B.M., E.M. și I.G., inițial conflictul izbucnind între inculpat și B.M.

Partea vătămată, aflată în locuința bunicii sale, așa cum mărturisește în declarațiile date, auzind gălăgie și constatând că fratele său B.M. este implicat într-un conflict cu inculpatul, a intervenit în ajutorul fratelui său, astfel încât incidentul a luat amploare, părțile îmbrâncindu-se și lovindu-se reciproc.

Așa cum se dovedește în cauză, pe baza declarațiilor martorilor audiați și confirmat parțial de inculpat, acesta din urmă a luat din propria sa curte o sabie, lungă de aproximativ 70 cm și, pe fondul tensiunii mari create, a ridicat-o cu intenția de a lovi pe partea vătămată B.A.

B.A., la rândul său, a ridicat brațul drept pentru a se apăra de lovitura inculpatului, astfel încât a suferit o leziune la nivelul antebrațului drept, fapt ce a necesitat intervenție chirurgicală și pentru care au fost necesare 28 - 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Situația de fapt a fost dovedită în cauză prin probatoriul administrat, declarații martori, înscrisuri, cercetare la fața locului, de față la incident fiind și soția inculpatului, pe care instanța a încuviințat-o ca martor în apărarea inculpatului.

În declarația dată, soția inculpatului a afirmat, în mod contrar celor declarate de partea vătămată și de martorii din acte, instanța concluzionând în sensul că incidentul a avut loc în mod spontan, fără a exista în mod necesar un conflict mai vechi între părți și fără a exista premeditare din partea inculpatului în a folosi sabia cu scopul de a ucide pe partea vătămată.

Conform certificatului medico-legal eliberat pe numele părții vătămate, aceasta a suferit o intervenție operatorie, suferind o plagă antebrahială cu fire de sutură suplă fără secreții, fără semne inflamatorii locale, astfel încât la externare din Spitalul Județean de Urgență Târgoviște s-a constatat o evoluție favorabilă, opinia medicului de specialitate fiind pentru reexaminarea pacientului la 3 - 4 luni de la agresiune.

Prin raportul de expertiză medico-legală dispus de instanță a se efectua în cauză s-a stabilit că partea vătămată a prezentat la data de 30 iunie 2009 leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor, a necesitat 30 zile îngrijiri medicale, dar leziunile suferite nu i-au pus viața în primejdie și nu au determinat consecințele prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.

Spre deosebire de certificatul medico-legal, în baza căruia s-a făcut încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpatul M.C., în raportul de expertiză medico-legală se face o analiză detaliată a faptelor ce au dus la concluziile menționate mai sus și care, deși nu contrazic certificatul medico-legal în ceea ce privește numărul de îngrijiri medicale pentru vindecare, îl completează eficient stabilind că lovitura provocată părții vătămate la nivelul antebrațului nu a pus în primejdie viața acesteia.

Certificatul medico-legal a fost întocmit de către specialiști sau tehnicieni medicali, în timp ce raportul de expertiză efectuat, este reglementat în C. proc. pen. și este întocmit de către experți. Ca urmare, chiar dacă cele două acte medicale sunt întocmite de persoane cu pregătire diferită sau cu aceeași pregătire, faptul că leziunea provocată părții vătămate nu a pus în primejdie viața acesteia și nici nu a produs vreo consecință mai gravă dintre cele prevăzute în art. 182 alin. (2) C. pen. este de natură a forma convingerea instanței de fond în sensul de a-și însuși concluziile raportului de expertiză, nu numai pentru cele arătate mai sus, ci pentru că este amplu fundamentat și are la bază o interpretare obiectivă a tuturor actelor medicale.

Mai mult decât atât, pe baza probatoriului administrat, s-a constatat că lipsește și intenția de suprimare a vieții părții vătămate, atât sub forma intenției directe, cât și a celei indirecte, iar acest aspect se poate deduce prin faptul că acestei părți vătămate i-a fost aplicată o singură lovitură, cu un obiect tăietor, dar care a fost luat în mod intempestiv de inculpat, din curtea locuinței sale, însă nu cu intenția de a omorî pe partea vătămată, ci de a o apăra pe soția sa, chiar și pe propria persoană de violențele exercitate de cei doi frați B., acestea fiind evident în superioritate numerică.

Chiar dacă incidentul a fost violent și s-a soldat cu rănirea părții vătămate, instanța a reținut că loviturile au fost reciproce, inculpatul prezentând la rândul său un certificat medico-legal ce a atestat o serie de leziuni, existența infracțiunii de tentativă la omor calificat fiind condiționată de mai multe condiții, între care intensitatea loviturilor, zona vizată, obiectul folosit.

Sub aspectul arătat mai sus, s-a constatat că leziunea la nivelul antebrațului drept, chiar dacă a fost adâncă, nu a fost de natură a pune în primejdie viața părții vătămate, iar zona vizată nu este dovedit a fi în mod necesar capul victimei, așa cum s-a susținut în cauză.

Cei doi frați B. au fost la rândul lor destul de agresivi, au apucat de tăișul sabiei, provocându-și la rândul lor leziuni la nivelul mâinilor.

Pornind de la considerentele ce preced și constatând că fapta inculpatului M.C. de a aplica o lovitură părții vătămate la nivelul antebrațului drept, cauzându-i leziuni ce au necesitat 30 zile îngrijiri medicale, fără a-i pune în primejdie viața și coroborând toate probele administrate, prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare din tentativă la omor calificat prevăzută de dispozițiile art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 20 C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

Astfel, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală în limitele prevăzute de textul incriminator cu consecințele prevăzute de art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., dar cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

Văzând atitudinea inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut parțial acuzațiile aduse și a regretat faptele comise, instanța a considerat că acestea reprezintă argumente temeinice pentru a reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, care să permită coborârea pedepsei sub minimul ei special.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-a mai avut în vedere și faptul că, la rândul său, partea vătămată a fost agresivă și că, deși a intervenit în apărarea fratelui său, a favorizat ca incidentul să capete o amploare și mai mare.

Referitor la latura civilă a cauzei și constatând că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 181 C. pen. față de partea vătămată B.A., precum și că există legătură de cauzalitate directă între fapta săvârșită și consecințele produse – vătămarea corporală a părții vătămate – prima instanță a admis în parte cererile părții civile B.A., în sensul obligării inculpatului de a plăti acesteia despăgubiri materiale, în limita dovedirii lor de către partea civilă, reprezentând sume de bani care să suplinească beneficiul nerealizat de B.A. în perioada în care a fost în imposibilitate obiectivă de a lucra – aproximativ o lună de zile – cei doi martori audiați sub aspect civil pentru partea civilă făcând dovada unei sume medii de 1.800 RON.

De asemenea, constatând că partea vătămată a suferit atât fizic, cât și moral ca urmare a rănirii sale destul de grave la nivelul antebrațului, instanța de fond a apreciat ca fiind îndreptățite pretențiile acesteia de a i se acorda din partea inculpatului daune morale, întinderea acestora fiind fixată de instanță la nivelul sumei de 2.000 RON, sumă apreciată ca fiind îndestulătoare pentru o reparație morală și care să nu reliefeze o îmbogățire fără justă cauză a părții civile solicitante.

În ceea ce privește cererea părții civile B.A. de acordare a cheltuielilor pentru tratamentul medical și văzând declarațiile martorilor audiați sub acest aspect, instanța a constatat că aceste pretenții materiale nu au fost dovedite, obligație ce incumbă în exclusivitate părții civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cât și partea civilă B.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a apreciat că inculpatului nu i se poate reține decât tentativa la infracțiunea de omor calificat, împrejurările concrete ale comiterii faptei de către inculpat, precum și obiectul contondent folosit, regiunea vitală vizată, intensitatea loviturii relevată de numărul de îngrijiri medicale, denotă că inculpatul chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului vătămător – suprimarea vieții părții vătămate, rezultat care s-a produs datorită faptului că partea vătămată a apărat lovitura cu brațul.

La rândul său, partea civilă B.A. a arătat că instanța de fond în mod greșit a stabilit faptul că leziunea provocată părții vătămate nu a pus în primejdie viața acesteia și nici nu a produs vreo consecință mai gravă dintre cele prevăzute în art. 182 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a reținut în mod greșit că lipsește și intenția de suprimare a vieții părții vătămate, atât sub forma intenției directe, cât și a celei indirecte, probatoriul administrat în cauză contrazicând opinia instanței de fond.

Referitor la latura civilă a cauzei, din punctul său de vedere nici aceasta nu a fost soluționată în mod corect, deși partea vătămată a solicitat și probat cuantumul acestora de 3.000 RON, nu a fost acordat.

Prin Decizia penală nr. 107 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel Ploiești s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de partea civilă B.A. .

S-a desființat în parte sentința atacată și, în consecință:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul M.C., la o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., prin reținerea și a dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

, art. 86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani.

Pe durata termenului de încercare, s-a dispus să se supună condamnatul măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen.:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau a nerespectării obligațiilor.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedepse accesorii ce vor fi suspendate conform art. 71 alin. (5) C. pen.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat corect reținută situația de fapt de către instanța de fond, însă cu privire la încadrarea juridică dată faptei a considerat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 210 C. pen., având în vedere că poziția subiectivă a inculpatului – și anume intenția indirectă – prevede rezultatul faptei sale și deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui, conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.

Instanța a apreciat că deși leziunea provocată părții vătămate nu a pus în primejdie viața acesteia, prin raportare la obiectul folosit, la zona vizată, la faptul că numai datorită reacției de autoapărare a părții vătămate s-a evitat lovirea acesteia în zona capului, nu se poate reține decât încadrarea juridică în aceea de tentativă de omor calificat.

În cauză a fost reținută și circumstanța atenuantă revăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., iar ca modalitate de executare a pedepsei, suspendarea sub supraveghere.

Sub aspectul soluționării laturii civile, s-a considerat că partea civilă B.A. nu a făcut dovada pretinselor cheltuieli.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpatul M.C. și partea civilă B.A.

Inculpatul M.C. a criticat hotărârea prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., solicitând menținerea încadrării juridice dată faptei de către prima instanță și anume în cea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., deoarece prin fapta sa nu a pus în pericol viața părții vătămate.

Partea civilă B.A., în declarația olografă de recurs, învederează că nu este „mulțumit” de pedeapsa aplicată inculpatului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. (invocat de către inculpatul M.C.)

Din analiza coroborată a ansamblului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului, care la data de 30 iunie 2009 a încercat să-l lovească pe B.A. cu o sabie, în momentul încercării de lovire partea vătămată ridicând brațul drept pentru a se apăra, astfel încât i-a fost provocată o leziune la nivelul membrului superior, necesitând un număr de 28 - 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește din punct de vedere obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiuni de tentativă de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. raportat la art. 20 C. pen.

Critica invocată de inculpat, în sensul că fapta acestuia constituie infracțiunea de vătămare corporală și nu infracțiunea de tentativă la omor calificat este neîntemeiată, deoarece fapta de a lovi cu o sabie partea vătămată, provocându-i secționarea mușchiului brațului până la os, aspect care a necesitat o intervenție chirurgicală, urmată de o perioadă de recuperare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.

Ceea ce diferențiază infracțiunea de vătămare corporală de cea de tentativă la omor este intenția cu care acționează făptuitorul. În cazul primei infracțiuni, acționează cu intenția generală de vătămare, iar în cazul celei de a doua cu intenția de a ucide.

În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve – prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite – că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor și nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente și procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunii de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanța de apel, care a motivat corespunzător reținerea infracțiunii de tentativă la omor calificat în sarcina inculpatului.

Modul de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită – astfel cum au fost relevate de probele administrate – exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare.

Astfel, deși nu s-a pus în primejdie viața părții vătămate, iar numărul zilelor de îngrijiri medicale au fost în număr de 30, având în vedere obiectul folosit de inculpat (o sabie) – apt de a ucide, zona vitală a corpului vizată – capul (numai intervenția de autoapărare a părții vătămate a făcut ca lovitura să nu secționeze capul victimei), intensitatea și efectul loviturii (mușchiul brațului drept a fost secționat până la os), se poate susține că inculpatul, deși nu a avut intenția directă de a ucide, prin modalitatea concretă de a acționa a avut reprezentarea gravității faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părții vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința și acțiunea lor (partea vătămată a barat cu brațul lovitura inculpatului).

Față de aceste considerente, Înalta Curte va constata neîntemeiată critica inculpatului privind greșita încadrarea juridică dată faptei.

Examinând recursul părții civile B.A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., constată că instanța de prim control judiciar a individualizat în mod judicios pedeapsa aplicată inculpatului, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

De asemenea, modalitatea aleasă de executare este aptă să atragă scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Rolul prioritar al pedepsei este acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni nu acela al represiunii, deoarece numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ce privește adoptarea conduitelor destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conștiinței juridice și morale a membrilor societății și numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete trebuie utilizată constrângerea.

Necesitatea aplicării unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care, în acest domeniu, nu însemnă aplicarea unei pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ-preventivă.

Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcția constrângerii nu este o funcție a pedepselor, deoarece examenul realist al conținutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcțiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esența pedepsei, însușirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esență a pedepsei, este însăși pedeapsa.

Primul scop al oricărei pedepse este prevenția specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat de a săvârși din nou o infracțiune; la realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcții: reeducarea și intimidarea.

Intimidarea își produce efectele imediat, cât există și durează teama de pedeapsă, în timp ce reeducarea își produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conștiința subiectului și are un caracter relativ statornic, durabil.

Funcția de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul, luând cunoștință de constrângerea la care va fi supus ca o consecință a infracțiunii, înțelege semnificația exigențelor sociale și necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă și disciplinată.

Această funcție de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepselor, precum și în cazul suspendării condiționate a executării acesteia, are în esență același rol și aceeași funcție, deoarece persoana căreia i-a fost aplicată se află în situația în care conștientizează natura și rolul acestor sancțiuni menite să-i influențeze pozitiv conștiința, caracterul și deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigențele vieții în societate, fără a intra în conflict cu ceilalți oameni sau cu societatea însăși.

Fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 86

1

C. pen., Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins fără executarea acesteia, având în vedere și persoana inculpatului.

Cu privire la soluționarea laturii civile, aceasta a fost judicios soluționată pe baza probelor administrate, hotărârea neputând fi reformată sub acest aspect.

Examinând cauza și prin prisma cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte constată a nu fi incident alt motiv de reformare, astfel încât, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile inculpatului M.C. și al părții civile B.A. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă B.A. și de inculpatul M.C. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2011.