ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7885/2009

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1463 din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondată cererea de recunoaștere a hotărârii de arbitraj definitivă, pronunțată la data de 20 iunie 2007 în statul Israel, de Tribunalul Zonal Haifa, în dosar nr. 924/2007, aprobată prin Hotărârea judecătorească din data de 31 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Zonal Haifa A00924/07, formulată de petenta SC Z.C. SRL (fostă SC Z.T. SRL). Pentru a dispune în acest sens, s-a reținut că înscrisurile depuse conțin inadvertențe pe care petenta nu le-a putut explica din punct de vedere juridic. Nu se poate ști cu precizie ce soluție s-a dat cererii formulate de repondenții M.M., E.M., I.P., A.P.

în contradictoriu cu petenta prin care aceștia și-au dat aprobarea pentru avizarea parțială a hotărârii de arbitraj din data de 20 iunie 2007, întrucât în hotărârea din data de 31 ianuarie 2008 nu s-a mai menționat nimic în acest sens.

Totodată, nu rezultă din actele depuse la dosar dacă cererea nr. 14362/07 prin care repondenții au cerut prelungirea termenului de depunere a unei alte cereri de anulare a hotărârii de arbitraj și care a fost radiată prin hotărârea din data de 31 ianuarie 2008, a conținut și cererea prin care repondenții au fost de acord cu avizarea parțială a hotărârii de arbitraj din data de 20 iunie 2007. Tribunalul a apreciat că petentul nu și-a dovedit pretențiile, respectiv faptul că hotărârea de arbitraj din 20 iunie 2007 a fost aprobată integral prin hotărârea judecătorească din data de 31 ianuarie 2008. Apelul declarat de petentă împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 103 din 12 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru următoarele motive: Susținerea apelantei cu privire la faptul că hotărârea de arbitraj este clară sunt corecte și nu pot fi reținute astfel considerațiile primei instanțe potrivit cărora înscrisurile depuse conțin inadvertențe care nu au putut fi explicate din punct de vedere juridic.

Hotărârea arbitrală este definitivă potrivit legii statului Israel. Cu toate că hotărârea primei instanțe este greșită, Curtea a considerat că soluția de respingere a cererii este corectă pentru argumentele ce se vor arăta în cele ce urmează. Imobilul ce face obiectul litigiului soluționat de instanța arbitrală din Israel este situat în România și, în aceste condiții, potrivit art. 151 pct. 7 din Legea nr. 105/1992, litigiul este de competența exclusivă a instanțelor române. S-a apreciat astfel că hotărârea solicitat a fi recunoscută încalcă ordinea publică de drept internațional privat român, motiv pentru care poate fi refuzată cererea potrivit art. 168 pct. 2 din Legea nr. 105/1992. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 340 C. proc.

civ., prin arbitraj se pot soluționa, cu respectarea celorlalte condiții, doar acțiunile personale și nu cele reale; prin urmare, litigiu în legătură cu vânzarea unui imobil nu era arbitral potrivit legii române, în măsura în care instanța arbitrală ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la transferul proprietății asupra bunului și efectuarea formelor de publicitate imobiliară. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamanta, formulând critici care se circumscriu motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. 1. Hotărârea arbitrală care se solicită a fi recunoscută nu se referă la un litigiu referitor la un drept real asupra unui imobil, care să fie supus legii locului situării bunului, potrivit Legii nr. 105/1992.

Neînțelegerile cu privire la imobil au fost soluționate prin convenția din data de 13 iulie 2006 când părțile, de comun acord, au hotărât ca acest bun imobil să fie vândut iar prețul obținut să fie împărțit între părțile litigante până la valoarea de 75%, procent diminuat ulterior la 25% din valoare. Litigiul ce a fost soluționat prin hotărârea arbitrală privește stabilirea cotelor din procentul de 25% din valoarea imobilului. 2. În condițiile în care litigiul a privit drepturi de creanță, hotărârea arbitrală putea fi recunoscută, fiind îndeplinite cerințele Legii nr. 105/1992. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea celor ce succed.

1. Curtea de apel a constatat că hotărârea arbitrală este definitivă potrivit legii statului Israel, unde a fost pronunțată – cu aplicarea art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 105/1992. S-a apreciat însă că recunoașterea hotărârii poate fi refuzată în condițiile art. 168 alin. (1) pct. 2 din lege, întrucât încalcă ordinea publică de drept internațional privat român, fiind pronunțată cu încălcarea art. 151 din lege, care instituie competența exclusivă a instanței române – art. 151 pct. 7 din lege instituind o asemenea competență exclusivă în procesele privind raporturi de drept internațional privat referitoare la imobile situate pe teritoriul României. S-au făcut referiri totodată și la dispozițiile art. 340 C. proc.

civ. Această concluzie a instanței de apel este urmarea schimbării naturii și înțelesului actului juridic dedus judecății, din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Din hotărârea a cărei recunoaștere s-a solicitat se constată că obiectul arbitrajului l-a constituit împărțirea sumei de 25% din contravaloarea imobilului vândut, sumă depusă în Contul de Trust pe numele trustee-ului Ponia, stabilindu-se drepturile părților, procentual, din cota menționată. Hotărârea arbitrală nu se circumscrie astfel dispozițiilor art. 151 pct. 7 din Legea nr. 105/1992, pentru a fi atrasă competența exclusivă a instanței române, ci privește drepturi de creanță și nu sunt susținute legal argumentele instanței de apel referitoare la motivele de refuz al recunoașterii hotărârii străine.

2. Față de cele reținute cu privire la primul motiv de recurs și celelalte statuări ale instanței de apel privind hotărârea în cauză, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele art. 167 din Legea nr. 105/1992, aceasta putând fi recunoscută pe teritoriul României. În consecință, cu aplicarea art. 312 alin. (1) și art. 296 C. proc. civ., urmează să se admită recursul formulat și să se modifice decizia de apel, în sensul admiterii apelului declarat de aceeași parte împotriva sentinței primei instanțe. Se va schimba sentința în sensul că se va admite cererea formulată și se vor recunoaște efectele hotărârii de arbitraj pronunțată la data de 20 iunie 2007 în Statul Israel, pe teritoriul României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de reclamanta SC Z.C. SRL împotriva deciziei nr. 103 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel, secția a IV-a civilă. Modifică decizia în sensul că: Admite apelul formulat de aceeași parte împotriva sentinței nr. 1463 din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă . Schimbă sentința în sensul că: Admite cererea formulată de reclamanta SC Z.C. SRL Recunoaște efectele hotărârii de arbitraj pronunțată la data de 20 iunie 2007 în Statul Israel, pe teritoriul României. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 2 octombrie 2009.