ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3823/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 287 din 25

septembrie 2008, pronunțată în dosarul

nr. 4756/62/2008 de Tribunalul

Brașov s-a respins excepția autorității de lucru judecat, s-a admis excepția

inadmisibilității acțiunii, precum și a cererii de chemare în judecată a altor

persoane care ar putea pretinde aceleași drept ca și reclamantul, și în

consecință s-au respins acțiunile formulate de reclamanții I.V.N. și N.K.K. în

contradictoriu cu pârâții Municipiul Brașov, Statul Român, SC R. SRL Brașov, SC

O. SRL și M.C. SA Brașov și cu intervenienta în interes propriu SC P. SRL, ca

inadmisibile.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 7 iunie 2007 reclamanții I.V.N. și N.K.K.

prin mandatar I.V.N. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Brașov prin primar,

Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, SC R. SRL Brașov, SC

O. SRL și S.C. M.C. SA Brașov, solicitând:

- Constatarea calității lor de proprietari asupra imobilului - spațiu

cu altă destinație, apartamentul nr. 18 situat în Brașov, înscris în C.F. 11653

Brașov, top 5434/18,

- constatarea nevalabilității titlului statului și preluarea abuzivă a

imobilului,

- restabilirea situației anterioare de carte funciară, radierea

înscrierilor de sub B+II, 12, 31, 33 și C+7 asupra imobilului revendicat,

- stabilirea prin compararea titlurilor, că dreptul lor de proprietate și

al antecesorilor lor, dobândit prin moștenire, este preferabil și anterior

dreptului pârâților, obligarea pârâților la predarea imobilului în deplină

proprietate și posesie.

In drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1

și art. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 480 C. civ., Legea nr. 213 /1998 și Legea

nr. 7/1996.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

In raport de data introducerii acțiunii și în condițiile legii,

prezenta acțiunea în realizarea dreptului de proprietate al reclamanților,

întemeiată pe prevederile Codului civil, nu mai este admisibilă după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001, la data de 14 februarie 2001.

Potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, instanțele

judecătorești sunt competente să analizeze valabilitatea titlului, dar alin.

(2) al aceluiași articol prevede că bunurile preluate de stat, fără un titlu

valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora,

dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Întrucât legiuitorul a adoptat o lege speciala de reparație, iar

obiectul acesteia îl constituie atât imobilele preluate cu titlu valabil cât și

cele preluate cu titlu nevalabil de către stat, reclamanții nu pot deroga de la

această reglementare, fiind obligați să urmeze procedura și termenele prevăzute

de legea specială iar în acest context statuarea singulară asupra valabilității

titlului statului nu poate produce nici o consecință juridică față de

reclamanți, ceea ce face să apară ca lipsită de interes.

Procedându-se astfel, nu se încalcă prevederile art. 6 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, privind

liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, doar că

reclamanții trebuie să urmeze în mod obligatoriu procedura administrativă

prealabilă precum și termenele defipte de lege pentru procedura respectivă și

doar ulterior pot contesta în justiție rezultatul procedurii administrative.

Prin deciziei nr. 14 din 12

februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă,

s-a admis apelul

declarat de reclamantul I.V.N. împotriva sentinței civile nr. 287 din 25 martie

2008 a Tribunalului Brașov, pe care o desființat-o și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele

considerente:

Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond și,

deși a învederat că motivele de apel vor fi depuse la prima zi de înfățișare,

acestea nu au fost depuse.

In raport de prevederilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ. s-a

constatat decăderea reclamantului din dreptul de a motiva apelul.

Având în vedere efectul devolutiv al apelului ce rezultă din

dispozițiile art. 292 C. proc. civ. și nota de ședință depusă la Tribunalul

Brașov la data de 22 noiembrie 2007 prin care reclamanții au evidențiat faptul

că prin constatarea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată s-ar

încălca dreptul lor de a se adresa justiției, invocând în acest sens

jurisprudența CEDO și Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană, instanța a

procedat la analizarea sentinței apelate.

Față de obiectul cererii formulate de reclamanți, ce a format obiectul

dosarului nr. 4756/62/2008, în mod greșit prima instanță a admis excepția

inadmisibilității cererii de chemare în judecată pe care a respins-o în

consecință, în condițiile în care, pe de o parte, inadmisibilitatea nu

reprezintă o excepție reglementată de procedura civilă, iar pe de altă parte,

prin admitere acesteia, încalcă dreptul reclamantului de acces la instanță,

contrar dispozițiilor art. 6 din Convenție.

Petitele acțiunii referitoare la constatarea calității de coproprietari

și a nevalabilității titlului statului, nu sunt condiționate de parcurgerea

procedurii prealabile administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel au declarat recurs

pârâții SC O. SRL, SC M.C. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Brașov.

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut că hotărârea este

criticabilă sub următoarele aspecte:

a.

Deși apelul reclamanților

nu a fost motivat nici în fapt și nici în drept, aspect sub care trebuia să

opereze decăderea, instanța de apel invocând caracterul devolutiv al apelului a

procedat la analizarea sentinței, fără a pune în discuția părților acest

aspect, încălcându-le astfel, dreptul la apărare.

b. Invocarea de către instanța de apel a notei de ședință depusă de

către apelanții - reclamanți la termenul din data de 22 noiembrie 2007, prin care

se arată că prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă se încalcă dreptul lor de

a se adresa instanței, conform jurisprudenței CEDO, nu justifică inițiativa

instanței de apel de a proceda la reanalizarea soluției date de prima instanță.

c.

In raport de dispozițiile

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și caracterul special al dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, în mod constant s-a statuat că acțiunile de drept comun,

formulate după intrarea în vigoare a legii speciale sunt inadmisibile, sens în

care s-a pronunțat și instanța supremă în recursul în interesul legii, astfel

că, procedând la autoinvestirea și analizarea cauzei pe fond, instanța de apel

nu a procedat legal.

9 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Brașov a

susținut că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii

reclamanților, deoarece față de pretențiile acestora, de a se constata că sunt

proprietari asupra imobilului, devin incidente legile speciale de reparație, de

imediată aplicare și nu prevederile dreptului comun.

Recursurile nu sunt fondate.

Din analiza motivelor de recurs formulate de pârâți se constată că

societățile pârâte, deși au structurat motivele de recurs pe trei puncte, în

realitate, se critică greșita invocare a caracterului devolutiv a apelului și

respingere a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Sub aspectul celui de al doilea motiv a criticat hotărârea și pârâtul

astfel că, recursurile vor fi analizate împreună, urmând a fi analizate pe rând

cele două critici.

caracterului devolutiv al apelului.

Calea de atac a apelului este reglementă în Titlul IV, Capitolele I și

II art. 282-298 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.

138/2000 si O.U.G. nr. 59/2001 și reprezintă mijlocul procesual prin care

partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe solicită instanței ierarhic

superioare, reformarea hotărârii, apelul fiind sub acest aspect o cale de atac

ordinară, suspensivă, de reformare și devolutivă.

Cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este

"efectul devolutiv" și constă în repunerea în discuție a problemelor

de fapt și de drept, dezbătute în fața instanței de fond.

Urmare efectului devolutiv, declarația de apel, chiar nemotivată sau

neteminic motivată este suficientă pentru a investi instanța de apel cu

întreaga pricină. Astfel, instanța este obligată, în baza rolului său activ, să

examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, indiferent dacă

acestea au fost sau nu invocate de către apelant și să pronunțe o soluție

legală, luând în considerare doar faptele care au făcut obiectul judecății în

prima instanță.

Or, procedând în sensul celor menționate, instanța de apel nu a

încălcat dreptul la apărare al recurenților, reținând în mod corect

dispozițiile art. 292 C. proc. civ., referitor la efectul devolutiv al

apelului.

Dreptul la apărare, invocat de recurente, include în sens material

toate drepturile și garanțiile procesuale care asigură părților posibilitatea

de a-și apăra interesele iar prin manifestarea rolului activ, și reținerea

efectul devolutiv al apelului, instanța de apel a asigurat garanția respectării

drepturilor părților, având ca unic scop aflarea adevărului în cauză.

inadmisibilitatea acțiunii în revendicare formulată după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001 este o lege specială care reglementează situația

imobilelor preluate în mod abuziv de statul român, în perioada 1945-1989, și

prevede o anumită procedură pentru a se putea obține restituirea în natura a

imobilelor preluate de stat.

Aceste argumente ar părea să interzică posibilitatea de a exercita vreo

altă cale în scopul dobândirii imobilului, respectiv accesul la mijloacele

prevăzute de dreptul comun și anume, acțiunea în revendicare. Concluzia nu este

definitivă, fiind necesar a se face distincția între deferite categorii de

imobile preluate de stat, în funcție de situația juridică a acestora la data

intrării în vigoare a Legii 10/2001. Urmând acest demers este de apreciat că

doar în ce privește imobilele preluate în mod abuziv de stat și care se mai

aflau în posesia acestuia la data intrării în vigoare a legii, procedura

prevăzută de aceasta este una obligatorie, cu excluderea altor mijloace

prevăzute de dreptul comun.

Pentru cealaltă categorie de imobile, respectiv cele care nu se mai

aflau în proprietatea statului la data de 14 februarie 2001 este posibilă exercitarea

unei acțiuni în revendicare întrucât nu există nici un text de lege care să

interzică introducerea unei astfel de acțiuni, de drept comun, împotriva

cumpărătorilor după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.

In speță, imobilul revendicat de reclamanți intră în sfera de aplicare

a Legii nr. 10/2001, iar la data intrării în vigoare a legii, acesta nu se mai

afla în proprietatea statului, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară

nr. 11653 din 13 februarie 1998, aflat la fila 39 dosar fond, fiind cumpărat de

recurenta SC M.C. SA Brașov prin FPS și schimb prin FPP III Transilvania.

Or, a refuza reclamanților calea dreptului comun de realizare a

dreptului său ar însemna a consacra cu caracter definitiv ingerința în dreptul

său, cu consecința evidentă a încălcării art. 1 din Primul Protocol al

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, nu trebuie neglijate nici aspectele inserate în

considerentele deciziei în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin.

(3) C. proc. civ., potrivit cărora Legea specială nr. 10/2001 nu exclude, în

toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare,

căci este „posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la

rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol și trebuie să i se

asigure accesul la justiție ".

Or, prin nota de ședință, fila 153 dosar fond, depusă la Tribunalul

Brașov pentru termenul de la 22 noiembrie 2007 și pe care instanța de apel și-a

fundamentat analiza, reclamanții au evidențiat faptul că prin constatarea ca

inadmisibilă a cererii de chemare în judecată s-ar încălca dreptul lor de a se

adresa justiției, invocând în acest sens jurisprudența CEDO și Primul Protocol

adițional la Convenția Europeană.

Drept urmare, în mod corect instanța de apel a reținut faptul că acțiunea

în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu este

inadmisibilă, deoarece procedura prealabilă și obligatorie prevăzută de aceasta

este aplicabilă doar, în ipoteza în care, imobilul revendicat se mai află în

patrimoniul statului sau al unității deținătoare.

In raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții SC M.C. SA, SC

O. SRL și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Brașov împotriva deciziei nr. 14 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.