ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3823/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 287 din 25 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 4756/62/2008 de Tribunalul Brașov s-a respins excepția autorității de lucru judecat, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii, precum și a cererii de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drept ca și reclamantul, și în consecință s-au respins acțiunile formulate de reclamanții I.V.N. și N.K.K. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Brașov, Statul Român, SC R. SRL Brașov, SC O. SRL și M.C. SA Brașov și cu intervenienta în interes propriu SC P. SRL, ca inadmisibile. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin acțiunea introdusă la 7 iunie 2007 reclamanții I.V.N.

și N.K.K. prin mandatar I.V.N. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Brașov prin primar, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, SC R. SRL Brașov, SC O. SRL și S.C. M.C. SA Brașov, solicitând: - Constatarea calității lor de proprietari asupra imobilului - spațiu cu altă destinație, apartamentul nr. 18 situat în Brașov, înscris în C.F. 11653 Brașov, top 5434/18, - constatarea nevalabilității titlului statului și preluarea abuzivă a imobilului, - restabilirea situației anterioare de carte funciară, radierea înscrierilor de sub B+II, 12, 31, 33 și C+7 asupra imobilului revendicat, - stabilirea prin compararea titlurilor, că dreptul lor de proprietate și al antecesorilor lor, dobândit prin moștenire, este preferabil și anterior dreptului pârâților, obligarea pârâților la predarea imobilului în deplină proprietate și posesie.

In drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 480 C. civ., Legea nr. 213 /1998 și Legea nr. 7/1996. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: In raport de data introducerii acțiunii și în condițiile legii, prezenta acțiunea în realizarea dreptului de proprietate al reclamanților, întemeiată pe prevederile Codului civil, nu mai este admisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, la data de 14 februarie 2001. Potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să analizeze valabilitatea titlului, dar alin. (2) al aceluiași articol prevede că bunurile preluate de stat, fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Întrucât legiuitorul a adoptat o lege speciala de reparație, iar obiectul acesteia îl constituie atât imobilele preluate cu titlu valabil cât și cele preluate cu titlu nevalabil de către stat, reclamanții nu pot deroga de la această reglementare, fiind obligați să urmeze procedura și termenele prevăzute de legea specială iar în acest context statuarea singulară asupra valabilității titlului statului nu poate produce nici o consecință juridică față de reclamanți, ceea ce face să apară ca lipsită de interes. Procedându-se astfel, nu se încalcă prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, doar că reclamanții trebuie să urmeze în mod obligatoriu procedura administrativă prealabilă precum și termenele defipte de lege pentru procedura respectivă și doar ulterior pot contesta în justiție rezultatul procedurii administrative.

Prin deciziei nr. 14 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantul I.V.N. împotriva sentinței civile nr. 287 din 25 martie 2008 a Tribunalului Brașov, pe care o desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond și, deși a învederat că motivele de apel vor fi depuse la prima zi de înfățișare, acestea nu au fost depuse. In raport de prevederilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ. s-a constatat decăderea reclamantului din dreptul de a motiva apelul. Având în vedere efectul devolutiv al apelului ce rezultă din dispozițiile art. 292 C. proc.

civ. și nota de ședință depusă la Tribunalul Brașov la data de 22 noiembrie 2007 prin care reclamanții au evidențiat faptul că prin constatarea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată s-ar încălca dreptul lor de a se adresa justiției, invocând în acest sens jurisprudența CEDO și Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană, instanța a procedat la analizarea sentinței apelate. Față de obiectul cererii formulate de reclamanți, ce a format obiectul dosarului nr. 4756/62/2008, în mod greșit prima instanță a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pe care a respins-o în consecință, în condițiile în care, pe de o parte, inadmisibilitatea nu reprezintă o excepție reglementată de procedura civilă, iar pe de altă parte, prin admitere acesteia, încalcă dreptul reclamantului de acces la instanță, contrar dispozițiilor art. 6 din Convenție.

Petitele acțiunii referitoare la constatarea calității de coproprietari și a nevalabilității titlului statului, nu sunt condiționate de parcurgerea procedurii prealabile administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel au declarat recurs pârâții SC O. SRL, SC M.C. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Brașov. 1. Prin recursul declarat de SC O. SRL și SC M.C. SA întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut că hotărârea este criticabilă sub următoarele aspecte: a. Deși apelul reclamanților nu a fost motivat nici în fapt și nici în drept, aspect sub care trebuia să opereze decăderea, instanța de apel invocând caracterul devolutiv al apelului a procedat la analizarea sentinței, fără a pune în discuția părților acest aspect, încălcându-le astfel, dreptul la apărare.

b. Invocarea de către instanța de apel a notei de ședință depusă de către apelanții - reclamanți la termenul din data de 22 noiembrie 2007, prin care se arată că prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă se încalcă dreptul lor de a se adresa instanței, conform jurisprudenței CEDO, nu justifică inițiativa instanței de apel de a proceda la reanalizarea soluției date de prima instanță. c. In raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și caracterul special al dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în mod constant s-a statuat că acțiunile de drept comun, formulate după intrarea în vigoare a legii speciale sunt inadmisibile, sens în care s-a pronunțat și instanța supremă în recursul în interesul legii, astfel că, procedând la autoinvestirea și analizarea cauzei pe fond, instanța de apel nu a procedat legal.

2. In motivele sale de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Brașov a susținut că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, deoarece față de pretențiile acestora, de a se constata că sunt proprietari asupra imobilului, devin incidente legile speciale de reparație, de imediată aplicare și nu prevederile dreptului comun. Recursurile nu sunt fondate. Din analiza motivelor de recurs formulate de pârâți se constată că societățile pârâte, deși au structurat motivele de recurs pe trei puncte, în realitate, se critică greșita invocare a caracterului devolutiv a apelului și respingere a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Sub aspectul celui de al doilea motiv a criticat hotărârea și pârâtul astfel că, recursurile vor fi analizate împreună, urmând a fi analizate pe rând cele două critici. 1. Cu privire la motivul de recurs ce vizează greșita invocare a caracterului devolutiv al apelului. Calea de atac a apelului este reglementă în Titlul IV, Capitolele I și II art. 282-298 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000 si O.U.G. nr. 59/2001 și reprezintă mijlocul procesual prin care partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe solicită instanței ierarhic superioare, reformarea hotărârii, apelul fiind sub acest aspect o cale de atac ordinară, suspensivă, de reformare și devolutivă. Cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este "efectul devolutiv" și constă în repunerea în discuție a problemelor de fapt și de drept, dezbătute în fața instanței de fond.

Urmare efectului devolutiv, declarația de apel, chiar nemotivată sau neteminic motivată este suficientă pentru a investi instanța de apel cu întreaga pricină. Astfel, instanța este obligată, în baza rolului său activ, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, indiferent dacă acestea au fost sau nu invocate de către apelant și să pronunțe o soluție legală, luând în considerare doar faptele care au făcut obiectul judecății în prima instanță. Or, procedând în sensul celor menționate, instanța de apel nu a încălcat dreptul la apărare al recurenților, reținând în mod corect dispozițiile art. 292 C. proc. civ., referitor la efectul devolutiv al apelului.

Dreptul la apărare, invocat de recurente, include în sens material toate drepturile și garanțiile procesuale care asigură părților posibilitatea de a-și apăra interesele iar prin manifestarea rolului activ, și reținerea efectul devolutiv al apelului, instanța de apel a asigurat garanția respectării drepturilor părților, având ca unic scop aflarea adevărului în cauză. 2. Referitor la cel de al doilea motiv de recurs ce vizează inadmisibilitatea acțiunii în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Legea nr. 10/2001 este o lege specială care reglementează situația imobilelor preluate în mod abuziv de statul român, în perioada 1945-1989, și prevede o anumită procedură pentru a se putea obține restituirea în natura a imobilelor preluate de stat.

Aceste argumente ar părea să interzică posibilitatea de a exercita vreo altă cale în scopul dobândirii imobilului, respectiv accesul la mijloacele prevăzute de dreptul comun și anume, acțiunea în revendicare. Concluzia nu este definitivă, fiind necesar a se face distincția între deferite categorii de imobile preluate de stat, în funcție de situația juridică a acestora la data intrării în vigoare a Legii 10/2001. Urmând acest demers este de apreciat că doar în ce privește imobilele preluate în mod abuziv de stat și care se mai aflau în posesia acestuia la data intrării în vigoare a legii, procedura prevăzută de aceasta este una obligatorie, cu excluderea altor mijloace prevăzute de dreptul comun.

Pentru cealaltă categorie de imobile, respectiv cele care nu se mai aflau în proprietatea statului la data de 14 februarie 2001 este posibilă exercitarea unei acțiuni în revendicare întrucât nu există nici un text de lege care să interzică introducerea unei astfel de acțiuni, de drept comun, împotriva cumpărătorilor după intrarea în vigoare a Legii 10/2001. In speță, imobilul revendicat de reclamanți intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar la data intrării în vigoare a legii, acesta nu se mai afla în proprietatea statului, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. 11653 din 13 februarie 1998, aflat la fila 39 dosar fond, fiind cumpărat de recurenta SC M.C. SA Brașov prin FPS și schimb prin FPP III Transilvania.

Or, a refuza reclamanților calea dreptului comun de realizare a dreptului său ar însemna a consacra cu caracter definitiv ingerința în dreptul său, cu consecința evidentă a încălcării art. 1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, nu trebuie neglijate nici aspectele inserate în considerentele deciziei în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. (3) C. proc.

civ., potrivit cărora Legea specială nr. 10/2001 nu exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este „posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol și trebuie să i se asigure accesul la justiție ". Or, prin nota de ședință, fila 153 dosar fond, depusă la Tribunalul Brașov pentru termenul de la 22 noiembrie 2007 și pe care instanța de apel și-a fundamentat analiza, reclamanții au evidențiat faptul că prin constatarea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată s-ar încălca dreptul lor de a se adresa justiției, invocând în acest sens jurisprudența CEDO și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană.

Drept urmare, în mod corect instanța de apel a reținut faptul că acțiunea în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu este inadmisibilă, deoarece procedura prealabilă și obligatorie prevăzută de aceasta este aplicabilă doar, în ipoteza în care, imobilul revendicat se mai află în patrimoniul statului sau al unității deținătoare. In raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții SC M.C. SA, SC O. SRL și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Brașov împotriva deciziei nr. 14 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.