ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4991/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4991/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin Sentința civilă

nr. 348/2010, Tribunalul Brașov a dispus următoarele:

A respins excepțiile

de netimbrare și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român,

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice (Economiei și Finanțelor) și a

Ministerului Finanțelor Publice (Economiei și Finanțelor).

A admis în parte

acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții D.A. și D.R.L. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și,

în consecință:

A obligat pârâtul să

plătească reclamanților suma de 915.394 RON, cu titlu de despăgubiri și a

respins restul pretențiilor în sumă de 25.406 RON.

A obligat pârâtul să

plătească reclamanților suma de 2.097 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință Tribunalul Brașov a reținut că este competent material să

soluționeze cererea reclamantei, respectând „criteriul valoric” al obiectului

cauzei așa cum s-a dispus și prin Sentința civilă nr. 12022/2009 a Tribunalului

Brașov și prin decizia civilă nr. 867/2010 a Curții de Apel Brașov .

Pe fond, Tribunalul

Brașov a reținut următoarele:

Prin Decizia civilă

nr. 419/Ap din 7 decembrie 2006 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă prin

Decizia civilă nr. 131/R din 2 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov s-a

constatat nulitatea titlului de proprietate al Statului asupra imobilului

înscris în CF nr. 14668 Brașov de sub nr. top 4819/1-5 și s-a dispus

restabilirea situației de carte funciară anterioară înscrierii acestui titlu,

prin radierea dreptului de proprietate cu titlu de naționalizare în baza

Decretului nr. 92/1950 a Statului Român și reînscrierea dreptului în favoarea

autorului moștenitorilor fostului proprietar tabular N.V. (fila 5).

Prin aceeași decizie

s-a respins irevocabil cererea de constatare a calității de proprietari a

reclamanților din prezenta cauză asupra apartamentului nr. 1 deținut de aceștia

în imobilul identificat în cartea funciară menționată mai sus.

Situația juridică

recunoscută prin această hotărâre judecătorească irevocabilă a fost evidențiată

în cartea funciară prin Încheierea nr. 52340/2007 conexă cu 35154/2007 (filele

32 -33 dosar inițial) .

Deși s-a reținut de

către instanțele anterioare împrejurarea că reclamanții ar fi fost de rea

credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, nu

există dovezi în acest sens și nici hotărâre judecătorească irevocabilă prin

care să se fi constatat nulitatea contractului ca urmare acestei atitudini a

reclamanților .

În aceste condiții,

buna credință la perfectarea actului de înstrăinare subzistă în favoarea

reclamanților, aceasta înfățișându-se ca o prezumție legală și înțeleasă în

sensul dispozițiilor art. 1.898 C. civ. (aplicabile prin analogie), care nu a

fost răsturnată.

Ca atare, evicțiunea

apare ca o consecință a constatării nulității titlului de proprietate al

Statului asupra imobilului și restabilirea situației de carte funciară

anterioare înscrierii acestui titlu în sensul reînscrierii dreptului în

favoarea autorului moștenitorilor fostului proprietar tabular N.V., ceea ce

atrage răspunderea vânzătorului în condițiile art. 1.337-1.352 C. civ.,

respectiv a Statului pârât.

Obiectul cererii de

chemare în judecată îl constituie restituirea prețului plătit pentru

apartament, iar la data când s-a încheiat vânzarea-cumpărarea, Legea nr.

112/1995 permitea chiriașilor să cumpere apartamentele pe care le ocupau, dacă

în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii nu fusese depusă cererea

pentru restituirea în natură către persoana îndreptățită.

Art. 1.341 C. civ.

prevede că dacă cumpărătorul este evins total are dreptul să ceară de la

vânzător atât restituirea prețului, cât și daune-interese constituite de

diferența de valoare intervenită între data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare și data producerii evicțiunii, indiferent de cauză și dacă a

fost sau nu previzibil sau dacă vânzătorul a fost sau nu de bună sau rea-credință.

Potrivit art. 1.344

C. civ.: „Dacă lucrul vândut se află, la epoca evicțiunii, de o valoare mai

mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe

lângă prețul vânzării, excedentul valoric în timpul evicțiunii” .

Din raportul de

expertiză nr. 435726/2009 întocmit de expert Ț.E.A., rezultă o valoare de

940.800 RON, echivalentul sumei de 233.472 EURO (fila 115), pentru ca prin

refacerea lucrării, urmare obiecțiunilor formulate, să se stabilească valoarea

de piață a imobilului la nivelul sumei de 915.394 RON (fila 169), sumă pe care

va fi obligat pârâtul să o plătească reclamanților, astfel că diferența de

25.406 RON dintre suma acordată și cea stabilită inițial va fi respinsă.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

D.G.F.P Brașov susținând că lipsa calității procesuale pasive a pârâtului

Statul Român a fost greșit soluționată, întrucât vânzarea apartamentului s-a

făcut de către S.C R. S.R.L Brașov și prin urmare această societate are

obligația restituirii prețului.

A reiterat excepția

inadmisibilității acțiunii în considerarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001

pentru a susține ideea că, în condițiile legii speciale reclamantul ar avea

dreptul la despăgubiri echivalente cu prețul din contractul de

vânzare-cumpărare, reactualizat.

Că instanța de fond a

ignorat obiecțiunile pârâtului la raportul de expertiză, obiecțiuni ce vizau o

greșeală de calcul a expertului pentru valoarea apartamentului.

Deși s-a solicitat ca

prețuirea apartamentului să aibă în vedere valorile cu care se încheie

tranzacțiile imobiliare care au scăzut cu 35% în anul 2009, expertiza a

stabilit un preț exagerat.

Prin Decizia civilă

nr. 54/A din 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis în parte apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov împotriva Sentinței civile nr. 348/S din 20 decembrie 2010, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamanților

D.A. și D.R.L. suma de 611.520 RON cu titlu de despăgubiri în loc de 915.394

RON, cum s-a dispus prin sentința atacată.

A respins restul

pretențiilor până la concurența sumei de 740.800 RON.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut următoarele considerente:

Critica referitoare

la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice a fost corect soluționată.

Nu este atrasă

răspunderea S.C R. S.R.L Brașov pentru evicțiune, aceasta fiind mandatată de

Statul Român în calitate de proprietar al bunului să vândă în baza Legii nr.

112/1995, operațiune pentru care a încasat comision de 1% din preț.

Obligația de

restituire a prețului către proprietarii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost desființare

nu este un efect al contractului, ci o obligație ce decurge din lege, art. 50

alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Aceste dispoziții

legale au un caracter special, derogator de la dispozițiile dreptului comun pe

care le invocă apelantul, instituind un caz special de răspundere din care

rezultă calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în

litigiile decurgând din restituirea prețului.

Trebuie remarcat

faptul că acțiunea reclamantului este promovată în 13 mai 2008, înainte de

modificările aduse art. 50 din Legea nr. 10/2001 conform Legii nr. 1/2009 (art.

50 alin. (2

1

) și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001).

Deci, în speță nu se

aplică dispozițiile legii speciale în materia restituirii prețului

apartamentelor vândute sub imperiul Legii nr. 112/1995, ci dispozițiile comune

ale răspunderii pentru evicțiune.

Obligația de

răspundere pentru evicțiune a vânzătorului, așa cum este ea stabilită de

dispozițiile art. 1.337 și următoarele C. civ., este absorbită în această

ipoteză de obligația Ministerului Finanțelor Publice, în calitatea de

reprezentant al Statului Român de a achita prețul către chiriașul evins.

Față de aceste

considerente se reține că reiterarea în apel a excepțiilor lipsei calității

procesuale pasive a apelantului pârât și inadmisibilității acțiunii în raport

cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt nefondate.

În ceea ce privește

aplicarea în speță a dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

care prevăd dreptul la restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale

căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea Legii nr.

112/1995 și au fost desființate prin hotărâre judecătorească, instanța de apel

a reținut că, deși textul legal era în vigoare în această formă la momentul

promovării acțiunii, nu i se aplică cererii reclamantei, deoarece contractul de

vânzare-cumpărare al acesteia nu a fost desființat ca fiind încheiat cu

eludarea Legii nr. 112/1995, ci reclamanta și-a pierdut dreptul de proprietate

ca efect al hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii în revendicare,

formulată de succesorii fostului proprietar.

De aceea, susținerea

apelantului cu privire la existența în posesia reclamantei doar a unui drept de

creanță constând în prețul vânzării actualizat, nu poate fi primită.

În ceea ce privește

îndeplinirea condițiilor evicțiunii totale, instanța de fond a pronunțat o

soluție corectă.

Cumpărătorul s-a

încrezut în titlul Statului la momentul vânzării. Nu există nicio dovadă că și

cumpărătorul a cunoscut tulburarea de drept cauză a evicțiunii.

S-a reținut în

considerentele Sentinței civile 419/2006 a Tribunalului Brașov, modificată în

parte prin Decizia nr. 131/2007 Curții de Apel Brașov, că ulterior vânzării,

Consiliul Județean Brașov, prin Adresa nr. 42 din 20 ianuarie 1998, a

încunoștințat S.C. R. S.R.L Brașov că fostul proprietar a formulat în anul 1996

cerere de restituire în natură a imobilului, însă nu s-a dovedit că înainte de

perfectarea vânzării și cumpărătorului i s-a făcut cunoscut acest aspect.

În consecință

motivele de apel cu privire la aplicarea corectă a dispozițiilor legale au fost

respinse ca nefondate.

Apelul a fost admis

în parte, doar pentru critica referitoare la modul de soluționare a

obiecțiunilor apelantului pârât la expertiza efectuată în cauză. Apelantul în

apel nu a solicitat efectuarea unei noi expertize.

S-a constatat că

instanța a încuviințat primele obiecțiuni la raportul de expertiză - fila 124

dosar fond – prin care se contesta valoarea stabilită de expert pentru

apartamentul în cauză, ce ajungea la suma de 940.800 RON, adică 233.472 EURO,

la data de 5 ianuarie 2009. La aceste obiecțiuni s-a răspuns prin raportul de

expertiză de la fila 167 dosar fond.

Deși expertul reține

că „în prezent apartamentele la casă au o scădere a valorii de piață de

aproximativ 30-35%, stabilește valoarea de circulație a apartamentului la

915.300 RON ”.

Apelantul pârât a

formulat noi obiecțiuni (fila 177 fond), respinse însă de instanță. Prin aceste

obiecțiuni a arătat că diminuarea prețului de către expert la 915.300 RON nu se

poate încadra în procentul de 30-35 % așa cum s-a reținut, ci ar echivala cu o

scădere de aproximativ 2,3 %.

Instanța de apel a

reținut că, într-adevăr, valoarea de 915.300 RON nu respectă raționamentul

stabilit de expert în scăderea valorii apartamentului datorată crizei

imobiliare. Expertul, care deși reține o scădere pe piața imobiliară la acel

moment de 30 -35%, nu o aplică în acest procent, ci într-unul mai mic.

S-a interpretat ca

fiind o eroare materială și prin urmare poate fi corectată de instanță.

Așadar, raportându-se

reducerea de 35% din valoarea de 915.300 RON, rezultă suma de 611.520 RON, ca

fiind valoarea de piață a apartamentului în cauză, pentru care se aplică

răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului.

Sub acest aspect a

fost admis în parte apelul formulat în cauză.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au formulat recurs reclamanții D.A. și D.R.L. și pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin recursul

declarat, reclamanții D.A. și D.R.L. au invocat motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a înfrânt dispozițiile art.

1.344 C. civ., text potrivit căruia „dacă lucrul vândut se află, la epoca

evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să

plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în

timpul evicțiunii”.

Principiul consacrat

cu textul citat este acela al localizării despăgubirilor la data evicțiunii,

iar nu la data procesului sau la altă dată.

La data evicțiunii,

imobilul din litigiu valora 940.800 RON, situație în care au acceptat suma de

915.300 RON, întrucât această valoare era mai apropiată de suma de 941.800 RON.

Însă, reducerea sumei

de 915.300 RON cu 35% sub cuvânt că în prezent valoarea tranzacțiilor a scăzut

cu 35% este contrară legii.

Au mai arătat că nu

expertul a greșit, ci judecătorul de apel.

În raport cu cele

expuse, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei și menținerea sentinței primei instanțe.

Recurentul-pârât

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici de

nelegalitate:

- Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la restituirea contravalorii

apartamentului la valoarea de circulație, întrucât nu are calitatea procesuală

pasivă, vânzător fiind S.C.R. SRL Brașov;

- În mod greșit s-au

aplicat dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, cu

privire la restituirea valorii de circulație a imobilului din litigiu în

condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare nr. 21178 din 6 ianuarie 1997

nu a fost anulat.

-

Recurenții-reclamanți au dreptul la restituirea prețului solicitat, deoarece au

cumpărat imobilul cu rea-credință, așa cum rezultă din Decizia civilă nr.

4190/Ap din 7 decembrie 2006 a Tribunalului Brașov și Decizia nr. 131/R din 2

aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov.

A mai arătat

recurentul că, din considerentele Deciziei civile nr. 131/R din 2 aprilie 2007

rezultă că foștii proprietari ai imobilului din litigiu au solicitat

restituirea acestuia în anul 1996, dovada fiind Adresa nr. 42 din 20 ianuarie

1998 a Consiliului Județean Brașov, astfel că recurenții-reclamanți din

prezenta cauză nu pot fi considerați cumpărători de bună-credință.

În aceste condiții,

nu se poate reține că reclamanții au fost evinși prin pierderea proprietății,

întrucât au cumpărat imobilul de la un neproprietar.

Recurentul-pârât a

mai invocat și critici referitoare la modul de stabilire a despăgubirilor, la

îmbogățirea fără just temei a recurenților și la practica instanțelor din țară,

inclusiv cea din Brașov.

Față de cele mai sus

expuse, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

și a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

Examinând decizia

atacată în raport cu criticile formulate de către recurenții-reclamanți și de

pârâtul-recurent Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte

constată că recursul declarat de pârâtul Statul Român este întemeiat urmând a

fi admis, iar cel formulat de reclamanți este nefondat, pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare:

Potrivit art. 50

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat al imobilelor,

restituire ce se efectuează de Ministerul Finanțelor Publice din fondul

extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Prin Legea nr. 1/2009

a fost introdus art. 50

1

, text potrivit căruia, în situația în care

au fost eludate prevederile Legii nr. 112/1995, chiriașul are dreptul la

restituirea pârâtului actualizat, iar în situația în care contractul se

anulează dacă a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor acestei legi, el are

dreptul la restituirea prețului de piață (art. 50 alin. (2

1

) din

lege).

În speță, prin

Decizia civilă nr. 419/Ap din 7 decembrie 2006 a Tribunalului Brașov, rămasă

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 131/R din 2 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov,

a fost admis apelul formulat de N.Ș. și N.M.I. împotriva Sentinței civile nr.

16950/1998 a Judecătoriei Brașov, s-a constatat nulitatea titlului de

proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu, s-a dispus

rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al

Statului Român și reînscrierea dreptului de proprietate al autorului

reclamanților, N.V. A fost respinsă cererea de intervenție și interes propriu

formulată de intervenienții D.R.L. și D.A.

Pentru a se obține restituirea

prețului de piață în temeiul art. 50

1

din Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 1/2009, se cer a fi îndeplinite, cumulativ, două

condiții: desființarea prin hotărâre judecătorească irevocabilă a contractului

de vânzare-cumpărare a imobilului și încheierea contractului cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995.

Analizând textele de

lege se observă că acestea nu fac referire la constatarea nulității

contractului ca modalitate unică de lipsire de efecte a acestuia, ci vorbesc

despre desființarea contractului.

Sintagma folosită de

legiuitor este mai largă decât noțiunea de anulare/contestare a nulității

contractului, aflată în acord cu o altă dispoziție a Legii nr. 10/2001,

respectiv art. 20 alin. (2

1

), care reglementează situația chiriașilor

ale căror contracte au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în

anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare.

Or, în speță,

contractul de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu a fost desființat

implicit, ca efect al hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii în

revendicare formulate de reclamanții N.Ș. și N.M.I.

Ca atare, de

principiu, nu poate fi primită susținerea recurentului pârât, potrivit căreia

aplicabilitatea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea

nr. 1/2009, cu privire la restituirea valorii de circulație a imobilului, ar fi

condiționată de constatarea prealabilă a nulității contractul de

vânzare-cumpărare.

Cu toate acestea,

reclamanții nu pot beneficia în acest cadru procesual de dispozițiile legale

speciale menționate, deoarece temeiul de drept al cererii de chemare în

judecată nu îl constituie prevederile art. 50

1

și art. 50 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, ci dispozițiile de drept comun în materia evicțiunii

(art. 1.337 și urm. C. civ.).

Deși instanța de apel

a remarcat faptul că acțiunea reclamantului este promovată în 13 mai 2008,

înainte de modificările aduse art. 50 din Legea nr. 10/2001 conform Legii nr.

1/2009 și a reținut că, în speță, nu se aplică dispozițiile legii speciale în

materia restituirii prețului apartamentelor vândute sub imperiul Legii nr.

112/1995, ci dispozițiile comune ale răspunderii pentru evicțiune, cu toate

acestea, în mod contradictoriu, a stabilit calitatea procesuală pasivă a

recurentului pârât tocmai în raport de dispozițiile legii speciale.

Potrivit art. 1.341

C. civ., dacă cumpărătorul este evins total are dreptul să ceară de la vânzător

atât restituirea prețului cât și daune-interese. În speță, contractul de

vânzare-cumpărare nr. 21178 din 6 ianuarie 1997 nu a fost încheiat de pârât în

calitate de vânzător, astfel încât răspunderea sa în condițiile evicțiunii de

drept comun este exclusă.

Caracterul special și

derogator al dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este

irelevant în condițiile în care acțiunea reclamanților nu are ca temei aceste

dispoziții speciale. Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor

Publice, în calitate de reprezentant al statului, s-ar fi putut reține numai în

condițiile legii speciale, nicidecum prin aplicarea combinată a regulilor

speciale și a celor de drept comun în materie de evicțiune.

Ca atare, este greșit

raționamentul instanței de apel care a reținut că obligația de răspundere

pentru evicțiune a vânzătorului, așa cum este ea stabilită de dispozițiile art.

1.337 și următoarele C. civ., ar fi absorbită în această ipoteză de obligația

Ministerului Finanțelor Publice, în calitatea de reprezentant al Statului Român

de a achita prețul către chiriașul evins.

Așa fiind, recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice va fi

admis, urmând a se modifica decizia atacată, în sensul că se va respinge

acțiunea formulată de reclamanți, pentru lipsa calității procesuale pasive.

În raport de soluția

ce va fi pronunțată urmare a examinării acestui motiv de recurs al pârâtului,

nu se mai impune examinarea celorlalte critici ale aceluiași recurent, care

vizează aspectele de fond ale cauzei

În ceea ce privește

recursul reclamanților, aceștia invocă încălcarea prevederilor 1.344 C. civ.,

în sensul că despăgubirea datorată de vânzător trebuia stabilită în raport de

valoarea bunului la data evicțiunii, fără a se ține seama de diminuarea

datorată crizei imobiliare.

Or, la fel ca în cazul criticilor de fond formulate

de recurentul-pârât, care nu s-au mai impus a fi examinate datorită respingerii

acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive, această susținere a

recurenților reclamanți nu poate fi examinată, în condițiile în care, deși

și-au întemeiat acțiunea pe prevederile de drept comun referitoare la

evicțiune, nu au chemat în judecată pe vânzător.

În raport de aceste

considerente și ca o consecință a modului de soluționare a recursului

pârâtului, recursul declarat de reclamanți urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții D.A., D.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 54 Ap din 29

martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov împotriva acelorași decizii.

Modifică decizia

atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții D.A., D.R.L. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat de GGC - DG