ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4117/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 323 din 28 ianuarie

2009 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal,

a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta C.R.L. în

contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești – C.C.C.L.R.A.,

acțiune având ca obiect repunerea în termen și plângerea formulată împotriva

deciziei emisă de pârâtă prin care a fost respinsă cererea reclamantei

întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 214/1999, ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că prin Legea nr. 173/2006 privind modificarea și

completarea O.U.G. nr. 214/1999, s-a instituit un nou termen pentru depunerea

cererilor pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă,

respectiv un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen

împlinit la data de 25 noiembrie 2006.

În atare condiții, a apreciat judecătorul

fondului, cererea reclamantei, din data de 1 august 2008, a fost formulată cu

mult peste termenul prevăzut de lege, astfel încât soluția pârâtei de

respingere a cererii ca tardiv formulată apare ca fiind legală.

În ce privește solicitarea reclamantei de

repunere în termen, prima instanță a reținut că termenul instituit de O.U.G.

nr. 214/1999, cu modificările și completările ulterioare, este un termen de

decădere, respectiv este intervalul de timp în care titularul unui drept

subiectiv este obligat, printr-o dispoziție imperativă, să-și exercite dreptul

în speță, sub sancțiunea stingerii acestuia.

Astfel, a apreciat judecătorul fondului,

termenul de decădere nu este susceptibil, de regulă, de suspendare, de

întrerupere sau de repunere în termen, fiind incompatibil cu toate aceste

instituții, situația de față neîncadrându-se nici în prevederile art. 103 C.

proc. civ., text de lege ce vizează termenele procedurale în fața instanței de

judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

C.R., solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, susținând

că deși prima instanță a analizat cererea sa numai sub aspectul tardivității, a

procedat la respingerea acesteia ca nefondată.

Recurenta a opinat că o atare soluție o

dezavantajează, întrucât cererea sa capătă autoritate de lucru judecat și pe

fond, astfel încât nu mai poate beneficia de o eventuală repunere în termen.

A mai precizat recurenta că nu a fost în

măsură să beneficieze de termenul prevăzut de Legea nr. 173/2006 datorită

evenimentelor nefericite pe care le-a traversat în acea perioadă.

Analizând sentința atacată, în raport cu

motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare:

Prin decizia ce a format obiectul acțiunii

introductive, pârâta a respins, ca tardiv formulată, cererea reclamantei

privind recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

În soluționarea acțiunii formulate de

reclamantă împotriva deciziei emisă de pârâtă, prima instanță a constatat că,

într-adevăr, reclamanta a depus cererea pentru constatarea calității de

luptător în rezistența anticomunistă cu mult peste termenul prevăzut de lege,

astfel încât soluția de respingere a cererii reclamantei ca tardiv formulată

este temeinică și legală.

Recurenta critică soluția primei instanțe în

principal sub aspectul respingerii acțiunii sale ca nefondată, opinând că

soluția corectă ar fi fost în sensul respingerii pe aspectul tardivității.

O atare soluție, precum cea susținută de

recurentă, este însă conformă numai în măsura în care însăși acțiunea, cererea

de chemare în judecată, este promovată pe rolul instanței de judecată peste

termenul imperativ prevăzut de lege în acest sens, caz în care, făcându-se

aplicarea art. 103 C. proc. civ., acțiunea urmează a fi respinsă ca tardiv

formulată.

În speța dedusă judecății, constatând

legalitatea deciziei atacate, judecătorul fondului a respins în mod corect

acțiunea formulată ca nefondată.

Aspectele invocate de recurentă relative la

dezavantajele soluției pronunțate nu pot fi primite, nefiind fundamentate

juridic.

Înalta Curte apreciază temeinică și soluția

primei instanțe asupra cererii de repunere în termen formulată de reclamantă,

cerere ce, după cum în mod corect s-a reținut, nu se încadrează în ipoteza

prevăzută de art. 103 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. 1 teza a Il-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28

din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat de C.R.L. împotriva

Sentinței Civile nr. 323 din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VllI-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7

octombrie 2009.