ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4629/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 550 din 14

aprilie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația

formulată de reclamanta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului

Sibiu, a dispus anularea deciziei nr. 332 din 7 octombrie 2008, emisă de

A.V.A.S.; a obligat pârâta să emită o nouă decizie cu propunere de acordare de

măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul situat în Cisnădie,

județ Sibiu, în suprafață de 3766 mp înscris în Cartea Funciară 2948 Cisnădie;

a obligat pârâta, către reclamantă, la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 2.975 lei.

In considerentele sentinței s-a

reținut că prin decizia nr. 332 din 07 octombrie 2008, emisă de A.V.A.S., a

fost respinsă notificarea nr. 1125 din 28 mai 2001, formulată de către Camera

de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, întrucât notificatoarea nu a dovedit

calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii.

Potrivit sentinței civile nr. 4015

din 19 mai 2005 a Judecătoriei Sibiu, rămasă irevocabilă prin decizia civila

nr. 485 din 26 mai 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a constatat că

reclamanta este continuatoarea și succesoarea în drepturi a Camerei de Comerț

și Industrie Sibiu, desființată în mod abuziv, prin Decretul nr. 74/1949.

Ca atare, întrucât s-a reținut cu

putere de lucru judecat că reclamanta este continuatoarea și succesoarea în

drepturi a fostei Camere de Comerț și Industrie Sibiu, rezultă că aceasta este

persoană îndreptățită la restituirea imobilelor ce au aparținut fostei Camere

de Comerț și Industrie Sibiu, preluate abuziv de către stat, prin Decretul nr. 47/1949,

printre acestea, aflându-se și imobilul înscris în C.F. nr. 4212 Cisnădie.

Întrucât imobilul se află, în

prezent, în patrimoniul unor societăți comerciale integral privatizate, așa cum

recunoaște și pârâta prin întâmpinarea formulată, s-a apreciat că, în cauză,

sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel intimata A.V.A.S., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței

civile apelate, în sensul respingerii cererii reclamantei și menținerii, ca

temeinică și legală, a deciziei nr. 332 din 7 octombrie 2008, emisă de A.V.A.S.

Un prim motiv de apel s-a raportat

la faptul că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât au fost

interpretate și aplicate nelegal dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 10/2001. Astfel, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Sibiu

a fost desființată prin Decretul nr. 74/1949 și lichidată, atribuțiile ei au trecut

în competența altor organe ale statului, iar, după anul 1990, a fost înființată conform Decretului-lege nr. 139/1990, deci nu există nicio continuitate a

acestei instituții.

A mai precizat că efectele juridice

ale sentinței civile nr. 4015 din 19 mai 2005 a Judecătoriei Sibiu nu pot fi

reținute cu autoritate de lucru judecat, în raport de prevederile art. 3 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, republicată, care stabilesc o altă ipoteză juridică,

în raport de care nici o instanță nu s-a pronunțat.

Prin cel de-al doilea motiv de apel,

s-a criticat hotărârea instanței de fond, ca netemeinică și nelegală, în ceea

ce privește obligația stabilită, în sarcina A.V.A.S., de a emite o nouă decizie

cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru

imobilul în litigiu, întrucât, prin Legea nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 81 din 28

iunie 2007, se reglementează, în mod cert, procedura și modalitățile de

despăgubire efectivă pentru imobilele preluate în mod abuziv.

Astfel, obligațiile A.V.A.S. se

limitează numai la propunerea de acordare de despăgubiri, conform art. 29 din

Legea nr. 10/2001 și în condițiile Legii speciale nr. 247/2005, obligația de a

stabili modalitatea de despăgubire aparținând, în mod exclusiv, Comisiei

centrale pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul A.N.R.P.

În ceea ce privește cel de-al

treilea motiv de apel, acesta se referă la stabilirea, în mod nejustificat și

nelegal, în sarcina A.V.A.S, a obligației de plată a cheltuielilor de judecată

în sumă de 2975 lei, deși se poate constata că A.V.A.S. nu a fost de

rea-credință și nu a avut o comportare neglijentă, executându-și obligațiile

legale, cheltuielile de judecată fiind stabilite în mod arbitrar.

Prin decizia nr. 568 A din 10

noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins

apelul reținând că în cauza dedusă judecății, existând o decizie irevocabilă,

prin care se constată că intimata contestatoare este continuatoarea și

succesoarea în drepturi a Camerei de Comerț și Industrie Sibiu, partea

interesată, cea care a câștigat procesul, poate invoca aspectul pozitiv al

puterii de lucru judecat, putându-se prevala de dreptul recunoscut prin

hotărârea irevocabilă, în noua judecată, fără ca partea adversă sau instanța să

mai poată lua în discuție existența dreptului.

În ceea ce privește invocarea de

către apelantă a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

republicată, în susținerea primului motiv de apel, Curtea a apreciat că acesta

este inaplicabil în cauza dedusă judecății, întrucât intimata contestatoare nu

este inclusă în categoriile enumerate limitativ în acest articol.

Asupra celui de-al

doilea motiv de apel, prin care se critică hotărârea instanței de fond, din

perspectiva modalității în care a fost stabilită obligația, în sarcina

intimatei pârâte A.V.A.S., de a emite o nouă decizie cu propunere de acordare

de măsuri reparatorii în echivalent bănesc, Curtea l-a apreciat, de asemenea,

ca nefondat, constatând că instanța de fond a respectat dispozițiile art. 29

alin. (1) din Legea nr.10/2001, republicată, care prevăd că pentru imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât

cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul

la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, precum și pe cele

reglementate de alin. (3) al acestui articol, conform cărora, în situația

imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se

propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat

privatizarea.

Asupra ultimului motiv de apel, prin care se

critică nelegalitatea și netemeinicia soluției de obligare a intimatei pârâte

la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a constat că instanța de fond a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

cheltuielile de judecată solicitate prin cererea de chemare în judecată fiind

impuse părții care a pierdut procesul și care se află în culpă procesuală,

pentru declanșarea procedurii judiciare, având ca obiect anularea deciziei nr. 332

din 7 octombrie 2008 emisă de A.V.A.S., iar cuantumul acestora fiind raportat

la chitanțele depuse la dosar – filele 46 și 47.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs pârâta A.V.A.S., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pentru următoarele motive:

- reclamanta nu are calitatea de

persoană îndreptățită întrucât nu este continuatoarea vechii persoane juridice

- acordarea măsurilor reparatorii în

echivalent bănesc se poate realiza doar în condițiile impuse de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005

- în mod nelegal a fost obligată la

plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este fondat pentru

considerentele care succed.

Dintre cele trei motive de recurs

formulate de pârâtă se va reține doar cel de-al doilea motiv referitor la acordarea

despăgubirilor în echivalent bănesc.

Potrivit modificărilor aduse Legii nr.

10/2001, republicată prin Titlurile I și VI ale Legii nr. 247/2005, în cazurile

în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri

reparatorii prin echivalent ce vor consta în compensare cu alte bunuri sau

servicii oferite de entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale.

Titlul VII al legii amintite prevede

că evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent este atributul

evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Specială

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

In speță, s-a stabilit în sarcina

pârâtei emiterea deciziei cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în

echivalent bănesc, fără a se preciza că modalitatea de acordare și stabilire a

cuantumului măsurilor reparatorii urmează a fi decise de Comisia Centrală

constituită pentru stabilirea despăgubirilor, întrucât acordarea acestor despăgubiri

trebuie să se realizeze numai potrivit procedurii administrative instituite de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005.

Astfel, conform art. 16.6 ultimul

alineat al H.G. nr. 1095/2005 după rămânerea definitivă și irevocabilă a

hotărârii judecătorești, decizia sau dispoziția care a făcut obiectul

litigiului va fi înaintată Secretariatului Comisiei Centrale care o va

transmite, împreună cu toată documentația privind imobilul, evaluatorului sau

societății de evaluatori.

Potrivit art. 16.12 din același act

normativ, raportul întocmit de evaluator va conține cuantumul despăgubirilor în

limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Față de aceste dispoziții legale

este de la sine înțeles că pârâta nu poate fi obligată la plata acestor

despăgubiri, motiv pentru care recursul se va admite în parte, se va admite în

parte și apelul pârâtei, iar decizia atacată se va schimba în parte în sensul

obligării emiterii deciziei motivate cu propunerea de acordare a măsurilor

reparatorii în condițiile legii speciale.

Celelalte motive de recurs nu pot fi

reținute.

Referitor la calitatea recurentei de

continuatoare a vechii persoane juridice este de precizat că potrivit art. 3

lit. c) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând

în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele juridice,

proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat de organizații

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945;

îndreptățirea la măsurile reparatorii este condiționată de continuarea

activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii sau

de împrejurarea că activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat

activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească

se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Or, în speță, reclamanta a îndeplinit aceste cerințe legale, sens în care a

prezentat sentința irevocabilă nr. 4015/2005 a Judecătoriei Sibiu prin care s-a

stabilit cu putere de lucru judecat că este continuatoarea persoanei juridice

desființate.

Nici ultimul motiv de recurs

privitor la plata cheltuielilor de judecată nu va fi reținut, întrucât instanța

de apel a aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora

la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa

procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte

cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

împotriva deciziei nr. 568 A din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe

care o modifică în parte.

Admite în parte apelul declarat de

pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței nr. 550 din 14 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că obligă

pârâta să emită o nouă decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii

în condițiile legii speciale pentru imobilul situat în Cisnădie, județul Sibiu

în suprafață de 3766 mp înscris în C.F. 2948 Cisnădie.

Păstrează restul dispozițiilor

sentinței apelate.

Menține restul dispozițiilor

deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie

2010.