ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2369/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 711 din 17 mai 2007,

Tribunalul Sibiu, secția civilă, a admis acțiunea formulată la 8 decembrie 2006

de reclamanții S.J.F., S.K.W. și S.S.I.R., prin mandatar F.K.F., în

contradictoriu cu comuna Cisnădioara prin primar, în sensul obligării acestuia

de a emite dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent

corespunzător cotei de 2/3 părți din imobilul situat în Cisnădioara, înscris în

C.F. nr. 224, nr.top 47, loc de casă cu cabană, în suprafață de 1314 mp.

Prin aceeași hotărâre s-a respins

acțiunea formulată de reclamanții K.A. și S.W.E.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român, în ce

privește cota de ⅓, proprietatea lui S.E., conform art. 60 din Decretul-lege

115/1938, iar în ce privește cota de 2/3, deținută în coproprietate de S.J.F.

(4/16), S.K.W. (6/16) și S.S.I.R. (6/16), în baza Decretului nr. 223/1974, așa

cum rezultă din situația de carte funciară depusă la dosar (filele 29-33).

S-a reținut că reclamanții K.A. și S.W.E.

sunt succesorii fostului proprietar S.E., renunțător în favoarea statului,

preluarea cu acest titlu neregăsindu-se printre cazurile de preluare abuzivă

prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a avut în vedere că

aceștia nu au înțeles să facă dovada constatării nulității donației, în

condițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, astfel că acțiunea formulată

de aceștia s-a respins ca nefondată.

În ceea ce îi privește pe ceilalți

reclamanți, coproprietari asupra cotei de ⅔ din imobil, s-a reținut că

restituirea în natură nu mai este posibilă, imobilul fiind înstrăinat în baza

Legii nr. 112/1995, încă din anul 1996, conform încheierii de C.F. nr. 7684/1997

(B 23-26) și s-a constatat că aceștia au dreptul, conform art. 4 pct. 1 din Legea

nr. 10/2001, la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în baza art. 18

lit. e), art. 20 alin. (2), alin. (5) și art. 26 din Legea nr. 10/2001

republicată și în condițiile Legii nr. 247/2005 – Titlul VII, pentru cotele

părți deținute din imobil.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul

admiterii acțiunii și cu privire la K.A. și S.W.E., întrucât în mod eronat s-a

apreciat de către prima instanță că declarația de renunțare la proprietate

prevăzută de art. 6 din Decretul-lege nr. 115/1938 este echivalentă cu donația.

S-a arătat că sunt aplicabile

dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, renunțările la proprietate

făcute în favoarea statului totalitar comunist neputând reprezenta oferte

valabile de donație și, ca atare, nu se impune condiția prealabilă ca asemenea

acte să fie constatate nule prin hotărâri judecătorești.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă,

prin decizia civilă nr. 135/A din 1 octombrie 2009 a respins apelul

reclamanților ca nefondat, reținând, în esență, că reclamanții K.A. și S.W.E. sunt

succesorii fostului proprietar tabular S.E., în cotă de ⅓, acesta

renunțând la dreptul său în favoarea statului.

S-a constatat că o atare renunțare a fost

asimilată în practica judecătorească donației în favoarea statului, conform

art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 și s-a reținut că, deși li s-a pus în

vedere celor doi apelanți reclamanți să facă demersuri pentru obținerea unei

hotărâri judecătorești irevocabile cu privire la constatarea nulității

renunțării, această dovadă nu a fost făcută, astfel că în speță sunt incidente

dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate au declarat

recurs reclamanții S.J.F., S.K.W., S.S.I.R., K.A. și S.W.E., prin mandatar F.K.F.,

criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

S-a susținut prin motivele de recurs că

instanța a făcut confuzie între renunțarea la proprietate prevăzută de art. 60

din Decretul-lege nr. 115/1938 și contractul de donație reglementat de art. 811

și urm. C. civ., în cazul reclamanților declarația autentică dată în temeiul

actului normativ menționat neconținând nicio manifestare de voință în sensul de

a gratifica statul și nefiind însoțită de niciun act de acceptare din partea

gratificatului.

Reclamanții au învederat că nu s-a

administrat nicio probă din care să rezulte că S.E. a avut intenția reală de a

dona statului bunul imobil a cărui restituire au solicitat.

S-a concluzionat că, pornind de la

această greșeală de interpretare a actului juridic, instanța de apel a făcut o

greșită aplicare a art. 2 din Legea nr. 10/2001, în loc să constate că sunt

incidente dispozițiile art. 2 lit. h), astfel că soluția recurată este

nelegală.

În același sens s-a arătat că textul art.

60 din Decretul-lege nr. 115/1938 a avut o aplicabilitate extrem de restrânsă,

datorită faptului că acest act normativ a intrat în vigoare în Transilvania

prin Legea nr. 241/1947, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 389/1943

pentru extinderea Codului civil în Transilvania, astfel încât toate actele de

transmitere a dreptului de proprietate (ulterioare) sunt supuse cerințelor

prevăzute de art. 644-645 și art. 800 C. civ.

Critica formulată prin ultimul motiv de

recurs a vizat obligația pârâtei de a se pronunța prin dispoziție/decizie motivată

asupra restituirii, în termen de 60 de zile de la primirea notificării,

potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, obligație ce a fost încălcată.

Examinând criticile formulate de

recurenții reclamanți raportat la motivele de nelegalitate invocate prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. este fondat pentru considerentele ce

succed:

Deși a reținut corect situația de fapt în

sensul că reclamanții K.A. și S.W.E. sunt succesorii fostului proprietar

tabular, S.E., în cotă de ⅓, instanța de apel, confirmând soluția primei

instanțe, a apreciat eronat că declarația de renunțare făcută de acesta, în

temeiul art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938 a condus la constituirea unui

titlu valabil al statului.

Renunțarea la drept se făcea, potrivit

art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938, printr-o declarație în formă autentică

a proprietarului, în baza căreia dreptul se întabula în cartea funciară în

favoarea statului beneficiar.

Fiind făcută cu intenția de a gratifica,

exprimată însă în contextul politic în care era de presupus cel puțin o

constrângere morală, această renunțare a avut ca rezultat o liberalitate, ce

intră în sfera donațiilor indirecte.

Donațiile indirecte sunt supuse numai

regulilor de fond, iar nu și celor de formă ale donațiilor, însă, actul prin

care se realizează indirect liberalitatea trebuie să fie încheiat cu

respectarea condițiilor de fond și de formă, dacă este cazul, prevăzute de lege

pentru acel act. De altfel, doctrina a stabilit constant că pentru a califica o

donație ca indirectă se cere stabilirea intenției de a gratifica.

Într-adevăr, în cuprinsul Decretului-lege

nr. 115/1938 nu este prevăzută expres condiția acceptării donației prin act

separat, conform art. 813 și art. 814 C. civ.

Acest act normativ, deși adoptat în anul

1938, a intrat în vigoare prin Legea nr. 241/1947, ulterior intrării în vigoare

a Legii nr. 389/1943 pentru extinderea Codului civil în Transilvania, astfel încât

toate actele de transmitere a dreptului de proprietate încheiate după acest

moment sunt supuse cerințelor prevăzute de art. 644-645 și art. 800 C. civ.

Prin urmare, orice renunțare la dreptul

de proprietate făcută cu încălcarea prevederilor legale imperative ale unei

legi organice, în speță ale Codului Civil, nu poate fi considerată altfel decât

preluare fără titlu valabil.

Pe cale de consecință, se va reține că în

speță, sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 și nu

cele ale art. 2 lit. c), preluarea cotei de proprietate fiind o preluare fără

titlu valabil.

Pentru toate aceste considerente, urmează

ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul

reclamanților și să se modifice decizia recurată în sensul admiterii apelului

declarat de aceștia împotriva sentinței civile nr. 711 din 17 mai 2007 a

Tribunalului Sibiu.

Se va schimba în parte sentința, în

sensul admiterii în tot a acțiunii tuturor reclamanților și obligării pârâtei

la emiterea dispoziției de propunere a măsurilor reparatorii în echivalent

pentru întreg imobilul situat în județul Sibiu, în favoarea reclamanților.

Se vor menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții S.J.F.,

S.K.W., S.S.I.R., K.A., S.W.E. împotriva deciziei nr. 135/A din 1 octombrie

2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Modifică decizia recurată, în sensul că

admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 711 din 17

mai 2007 a Tribunalului Sibiu.

Schimbă în parte sentința în sensul că

admite în tot acțiunea tuturor reclamanților și obligă pe pârâtă la emiterea

dispoziției de propunere a măsurilor reparatorii în echivalent pentru întreg

imobilul, în favoarea reclamanților.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

aprilie 2010.