ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1021/2010

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Sibiu sub Dosar nr. 153/85/2009, petenții S.J.T.I. și S.A. au solicitat în contradictoriu cu intimatul P.M. Sibiu, anularea dispoziției nr. 16366/2008 și obligarea acestuia să stabilească despăgubiri bănești pentru imobilul înscris în CF Sibiu, nr. top. 6688/2521, cu cheltuieli de judecată. Petenții au susținut că intimatul a propus acordarea de despăgubiri pentru 1/2 din imobil, care a aparținut antecesorilor, deși erau îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru întregul imobil. Prin sentința civilă nr. 288/2009, a fost admisă acțiunea și s-a dispus anularea dispoziției atacate în ce privește cota de 1/2 din imobilul în litigiu, dispunându-se ca intimatul să facă propunere de acordare de despăgubiri Comisiei abilitate pentru întregul imobil.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că petenții sunt succesorii proprietarilor tabulari ai imobilului înscris în CF Sibiu, nr. top. 6688/2521. Acest imobil a trecut în proprietatea statului în două etape: ½ prin aplicarea naționalizării și ½ părți prin efectul aplicării Decretului nr. 218/1960 și Decretului nr. 712/1966. Imobilul a fost înstrăinat, astfel că față de dispozițiile art. 1, art. 2 lit. h), art. 3, 4, 18, 19, 24 și 36 din Legea nr. 10/2001, petenții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru întregul imobil. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul P.M. Sibiu, solicitând desființarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de petenți. În expunerea motivelor, apelantul susține că petenții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituirea cotei de ½ din imobil, care a aparținut lui B.M., înscris sub B+5, astfel că, sub acest aspect hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr. nr. 115/ A din 12 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut din conținutul copiei CF Sibiu că asupra imobilului cu nr. top. 6688/2521, de sub A+l (ulterior dezmembrat), s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea lui B.M. și B.M. (sub B+5; B+6). În 1945, s-a intabulat cu titlu de moștenire, dreptul de proprietate în favoarea lui B.I. și B.M. (B+7, B+8), asupra cotei de 1/2 din imobil, care a aparținut lui B.M. Ulterior, în 1964 și apoi în 1984, S.R. a preluat imobilul, înscriindu-și dreptul de proprietate sub B+9 și B+10. Mama petenților, B.H., a formulat notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea imobilului în litigiu.

Din actele de stare civilă depuse la fond și în apel, rezultă că notificatoarea era fiica lui B.I. și nepoată de frate a lui B.M. Aceștia doi, la rândul lor, au fost fiii lui B.M., proprietar tabular al cotei de ½ din imobil, înscris sub nr. B+5. La data de 16 martie 2003, a intervenit decesul notificatoarei, procedura de restituire fiind continuată de petenți, în calitate de descendenți. Din înscrisurile depuse atât la fond cât și în apel, instanța de apel a concluzionat că petenții sunt moștenitori ai proprietarului tabular B.M. (bunicul notificatoarei), astfel că, în mod corect, prima instanță a reținut că aceștia au calitate de persoane îndreptățite la despăgubiri pentru întregul imobil, iar nu numai pentru cota de l/2 părți, cum s-a apreciat prin dispoziția atacată, astfel că apelul a fost respins ca nefondat.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtul P.M. Sibiu a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că potrivit evidențelor CF nr. 1608 Sibiu, imobilul notificat, construcție si teren in suprafața de 676 mp, este înscris sub A+l având nr. top 6688/2521. Inițial, întreg imobilul a aparținut numiților B.M. și B.M., în cote de ½ conform evidenței de sub B5 și B6. Apoi, cota de ½ a celei de sub B 6, respectiv a numitei B.M., în părți egale, s/a intabulat în favoarea antecesorilor contestatorilor intimați, respectiv a numiților B.I. și B.M., conform încheierii de întabulare nr. 3448 din 14 februarie 1945, cu titlu de drept moștenire.

(B7 și B8). Așadar, așa cum rezultă din mențiunea de sub B+7-8, doar cota de 1/2 din imobilul de sub A+l a fost proprietatea numiților B.I. ș i B.M., în părți egale, imobil dobândit cu titlu de moștenire de la cel de sub B6 și pentru care contestatorii puteau formula notificare. Aceasta cotă de l/2 din imobilul de sub A+l trece în proprietatea a S.R. cu titlu de naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950, operațiune înscrisa în CF sub B+9. În ceea ce privește cealaltă cotă, de 1/2, proprietatea celui de sub B5, respectiv, B.M., a trecut în proprietatea S.R. în baza Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966. Pentru aceasta cotă, însă, contestatorii intimați nu au putut face dovada calității de persoane îndreptățite.

Din acest punct de vedere, recurentul apreciază soluțiile pronunțate de instanțele de fond și apel ca fiind netemeinice și nelegale. Din înscrisurile depuse la dosarul intern al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, rezultă că, notificatoarea B.H. a fost fiica unuia dintre coproprietari, respectiv al lui B.I., motiv pentru care față de acesta notificatoarea și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită. De asemenea, aceasta își face dovada calității de persoană îndreptățită și după celălalt coproprietar, respectiv, după B.M. prin Acordul de împărțire a moștenirii, încheiat în fața Tribunalului Gmunden Austria. Ceea ce însă nu au reținut instanțele de fond si apel, este faptul că B.I. și B.M., de pe urma cărora notificatoarea pretinde calitatea de persoana îndreptățită, au deținut doar cota de ½ din imobilul revendicat, dobândită cu titlu de moștenire după B.M., pentru cealaltă cotă de ½ deținută de B.M.

și care a, trecut în proprietatea S.R. în baza Decretului nr. 218/1960 si a Decretului nr. 712/1996, aceasta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită. Ceea ce este, de asemenea de menționat, este faptul că, B.M. de sub B5 este nepotul Iui B.M., înscrisă sub B6 din CF Sibiu nr. 1608, (nagyszul însemnând în limba maghiară „bunic” sau „bunică”) deci cei doi, au avut calitatea de coproprietari, astfel încât, pentru cota deținută de B.M., notificatoarea avea obligația să-și dovedească calitatea de persoană îndreptățită, lucru valabil și în prezent. Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs. Recursul formulat este nefondat. Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar intimații reclamanți sunt îndreptățiți la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv, despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru întregul imobil situat în Sibiu, Str. Lalelelor, compus din construcție și teren de 676 mp, înscris în CF. Recurentul pârât, care prin dispoziția nr. 16366 din 4 decembrie 2008, emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 a stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii doar pentru cota de ½ din acest imobil, susține că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite și pentru cealaltă cotă de ½ de pe urma coproprietarului tabular inițial al imobilului B.M., recunoașterea acestui drept vizând doar cota de ½ ce a aparținut soției acestuia, B.M., bunica autoarei reclamanților (B.H.).

Pentru a se stabili calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, este necesar a se verifica fie cerințele art. 3 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, fie cele ale art. 4 alin. (2) din același act normativ, anume, cel care formulează notificarea trebuie să fi fost proprietar al imobilului la data preluării, fie moștenitor legal sau testamentar al persoanelor fizice îndreptățite. Înalta Curte constată din conținutul copiei CF Sibiu, că asupra imobilului cu nr. top. 6688/2521, de sub A+l (ulterior dezmembrat), s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea lui B.M. și B.M. (sub B+5; B+6). Asupra cotei de ½ ce a aparținut lui B.M., în anul 1945, s-a intabulat cu titlu de moștenire, dreptul de proprietate în favoarea lui B.I.

și B.M. (B+7, B+8). Ulterior, în 1964 în baza Decretului 92/1950 S.R. a preluat cota de ½ din imobil (a lui B.I. și B.M. de sub B+7 și B+8), înscriindu-și dreptul de proprietate sub B+9, iar în 1984, S.R. a preluat și cealaltă cotă de ½ din imobil, proprietatea celui de sub B+5 (B.M.) în baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966, și B+10, cu înscrierea dreptului în favoarea sa, sub B+10. Autoarea reclamanților, B.H. (în prezent decedată, demersul acesteia de notificare fiind continuat de reclamanții cauzei, moștenitorii săi), este fiica lui B.I. și nepoată de frate a lui B.M., dar și descendentă de gradul II al coproprietarului tabular B.M., bunicul său, situație în care aceasta îndeplinește condițiile presupuse de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Deși din arborele genealogic depus de intimați în apel, rezultă că B.H. a mai avut doi frați B.H.H. și O.A., întrucât autoarea reclamanților este singura care a formulat notificare, devin aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 cu privire la dreptul de acrescământ ce operează în favoarea autoarei reclamanților, aplicație a dispozițiilor art. 697 C. civ. În același timp, notificarea formulată de B.H. valorează acceptare a moștenirii bunicului său B.M., date fiind dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că, autoarea reclamanților, era singura îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii pentru întregul imobil, iar nu doar pentru cota de ½ (ce a aparținut lui B.M.), drept ce va fi cules în prezent de intimați.

Pe de altă parte, este lipsită de relevanță împrejurarea că după decesul lui B.M. nu a operat o înscriere în cartea funciară a drepturilor dobândite prin moștenire de B.I. și B.M. (autorii notificatoarei), întrucât art. 26 din Decretul - Lege nr. 115/1938 prevede: „Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea.” Având în vedere cele anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul P.M. Sibiu, împotriva deciziei nr. 115/ A din 12 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2010.