ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2218/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2218/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Pentru a
pronunța această soluție, instanța de fond a reținut,
în esență, următoarele:
p
otrivit art. 29, alin. (7) din Legea nr. 317/2004,
hotărârile prevăzute la alin. (5) (cele
privitoare la drepturile și la
cariera judecătorilor) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană
interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a
î
naltei
Curți de Casație și Justiție.
Răspunsul dat de Plenul
Consiliul Superior al Magistraturii în ședința din 29 ianuarie 2009
la lucrarea nr. 2220/1154/2009 conține aprecieri cu privire la
compatibilitatea dintre funcția de judecător în România și
funcția de judecător într-o altă țară din Uniunea
Europeana, el reprezentând astfel o interpretare a unor dispoziții legale
care vizează în mod direct cariera și, implicit, și drepturile
judecătorilor.
În acest caz, reține
instanța de fond, competenta de soluționare a acestui capăt de
cerere aparține Secției de contencios administrativ și fiscal a
î
naltei Curți de Casație
și Justiție, urmând ca aceasta din urmă să aprecieze dacă
în concret actul atacat reprezintă o hotărâre de Consiliu, adică
un act administrativ producător de efecte juridice, sau o simplă
adresă fără efect juridic.
Învestită, prin declinare,
Înalta Curte, examinând cauza în raport cu actele și lucrările
dosarului, constată că recursul urmează a fi respins pentru
următoarele considerente:
În cauză se pune problema
interesului recurentei în promovarea și susținerea acestei căi
speciale de atac față de aspectul eliberării sale din
funcție ca urmare a demisiei.
Recurenta a susținut în
motivarea cererii sale care este formulată împotriva Hotărârii
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2220/2009 apreciind că în raport
de Statutul Judecătorului magistratul nu are vreo interdicție să
exercite funcția de magistrat într-o altă țară
europeană, menținerea sa în calitate de judecător în România
nefiind în contradicție cu aceea de judecător în Franța.
Recursul va fi respins pentru
următoarele considerente:
Analizând actele dosarului și
motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că F.A. a atacat cu recurs răspunsul Consiliului
Superior al Magistraturii la lucrarea nr. 2220/1154/2009 din ședința
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 29 ianuarie 2009, prin care
s-a exprimat punctul de vedere al Direcției de legislație și
contencios, referitor la o solicitare a Tribunalului București în
privința Legii nr. 60/1991.
Punctul de vedere exprimat în
această adresă contestată de recurentă, a fost acela
că funcția de judecător este incompatibilă cu orice
altă funcție publică sau privată indiferent că
exercitarea acesteia are loc în România sau în oricare alt stat al Uniunii
Europene, față de dispozițiile Legii nr. 303/2004, cu
modificările ulterioare.
Dealtfel prin Decretul prezidențial
nr. 1620 din 28 octombrie 2009 publicat în Monitorul Oficial nr. 745 din 2
noiembrie 2009, F.A. a fost eliberată din funcția de judecător
ca urmare a demisiei.
În acest context, Înalta Curte de
Casație și Justiție apreciază că acest recurs nu mai
are interes și prin urmare va fi respins, avându-se în vedere considerentele
mai sus enunțate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.A.
împotriva adresei Consiliului Superior al Magistraturii.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 29 aprilie 2010.