ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2218/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: p otrivit art. 29, alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile prevăzute la alin. (5) (cele privitoare la drepturile și la cariera judecătorilor) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a î naltei Curți de Casație și Justiție. Răspunsul dat de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii în ședința din 29 ianuarie 2009 la lucrarea nr. 2220/1154/2009 conține aprecieri cu privire la compatibilitatea dintre funcția de judecător în România și funcția de judecător într-o altă țară din Uniunea Europeana, el reprezentând astfel o interpretare a unor dispoziții legale care vizează în mod direct cariera și, implicit, și drepturile judecătorilor.

În acest caz, reține instanța de fond, competenta de soluționare a acestui capăt de cerere aparține Secției de contencios administrativ și fiscal a î naltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca aceasta din urmă să aprecieze dacă în concret actul atacat reprezintă o hotărâre de Consiliu, adică un act administrativ producător de efecte juridice, sau o simplă adresă fără efect juridic. Învestită, prin declinare, Înalta Curte, examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că recursul urmează a fi respins pentru următoarele considerente: În cauză se pune problema interesului recurentei în promovarea și susținerea acestei căi speciale de atac față de aspectul eliberării sale din funcție ca urmare a demisiei.

Recurenta a susținut în motivarea cererii sale care este formulată împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2220/2009 apreciind că în raport de Statutul Judecătorului magistratul nu are vreo interdicție să exercite funcția de magistrat într-o altă țară europeană, menținerea sa în calitate de judecător în România nefiind în contradicție cu aceea de judecător în Franța. Recursul va fi respins pentru următoarele considerente: Analizând actele dosarului și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că F.A. a atacat cu recurs răspunsul Consiliului Superior al Magistraturii la lucrarea nr. 2220/1154/2009 din ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 29 ianuarie 2009, prin care s-a exprimat punctul de vedere al Direcției de legislație și contencios, referitor la o solicitare a Tribunalului București în privința Legii nr. 60/1991.

Punctul de vedere exprimat în această adresă contestată de recurentă, a fost acela că funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată indiferent că exercitarea acesteia are loc în România sau în oricare alt stat al Uniunii Europene, față de dispozițiile Legii nr. 303/2004, cu modificările ulterioare. Dealtfel prin Decretul prezidențial nr. 1620 din 28 octombrie 2009 publicat în Monitorul Oficial nr. 745 din 2 noiembrie 2009, F.A. a fost eliberată din funcția de judecător ca urmare a demisiei. În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acest recurs nu mai are interes și prin urmare va fi respins, avându-se în vedere considerentele mai sus enunțate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.A. împotriva adresei Consiliului Superior al Magistraturii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.