ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3030/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 30 octombrie 2006 și înregistrată sub nr. 13129/2006 (nr. nou 3819/211/2006) pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta CN T. SA, sucursala de T.T. Constanța, a solicitat să se dispună obligarea pârâtei SC H.C.M.S. SA de a asigura o servitute de trecere pe terenul său în favoarea fondului reclamantei situat în Constanța, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal din 2 februarie 1999, SC C., sucursala de Distribuție Constanța, a predat în patrimoniul SC C., sucursala de T.T. Constanța (ulterior devenită CN T. SA, sucursala Constanța) clădirea din strada și întreaga suprafață de teren în incinta SC E. SA, clădire care nu dispune de acces la calea publică.

A mai arătat reclamanta că singurul drum de acces la calea publică este cel folosit de reclamantă în baza procesului verbal de utilizare comună a drumurilor de acces încheiat la data de 25 iulie 1991 între R.E.N.E.L. F.R.E. Constanța și SC E. SA (proprietarul fondului pe care se făcea accesul la calea publică). Servitutea nu a mai fost recunoscută, însă, de pârâta SC H.C.M.S. SA care a dobândit în ianuarie 2006 dreptul de proprietate asupra terenului respectiv. Deși s-au depus toate diligențele în vederea soluționării pe cale amiabilă, pârâta refuză accesul la calea publică pe calea statornicită deja de ieșirea la drumul public. În drept s-au invocat dispozițiile art. 616-619 C. civ. Prin sentința civilă nr. 305 din 16 ianuarie 2007, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin cererea depusă la data de 26 martie 2007, reclamanta a arătat că titulatura dreptului la acțiune este CN T. SA prin directorul sucursalei de T.T. Constanța, raportat la Decizia nr. 358 din 28 aprilie 2006. În dovedirea identității între CN T. SA și titularul dreptului afirmat a relatat istoricul companiei dovedind că este succesoarea R.E.N.E.L. F.R.E. Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei-pârâte, în cazul instituirii servituții de trecere, la plata sumei de 108.000 lei, evaluată provizoriu, reprezentând despăgubirea pentru prejudiciul suferit prin instituirea servituții de trecere. În motivarea cererii reconvenționale se arată că, potrivit art. 616 C. civ., servitutea de trecere nu este gratuită, proprietarul locului înfundat având datoria de a plăti o despăgubire în proporție cu pagubele ce le ocazionează.

Prin sentința civilă nr. 1096/COM din 25 aprilie 2008, Tribunalul Constanța a admis acțiunea principală formulată de reclamanta C.N. T. SA, prin directorul sucursalei de T.T. Constanța, în contradictoriu cu pârâta SC H.C.M.S. SA, s-a stabilit o servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtei în favoarea terenului reclamantei situat în municipiul Constanța, pe drumul de acces stradal poziționat în planul topografic anexa 2 la raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză de expert S.O. și colorat cu roșu pe acesta având suprafața de 1626 mp. S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă SC H.C.M.S. SA în contradictoriu cu reclamanta pârâtă C.N. T. SA și a fost obligată reclamanta către pârâta-reconvenientă la plata sumei de 5.967 Euro/an în echivalent lei la data plății reprezentând echivalentul lipsei de folosință, de la data pronunțării hotărârii și până la încetarea servituții, iar în temeiul art. 276 C. proc.

civ. s-a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți în cauză. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, din dispozițiile art. 576 C. civ., art. 462-471 C. civ., art. 616 C. civ. rezultă că servitutea de trecere poate fi instituită atunci când un imobil nu are ieșire la calea publică, fără a distinge între teren sau construcție astfel încât, chiar dacă reclamantei nu i-a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pentru care solicită instituirea servituții, poate solicita instituirea acesteia pentru construcțiile asupra cărora a făcut dovada existenței dreptului de proprietate (atelier auto S.C.M., magazie S.C.M.

și șopron incinta S.C.M.). A motivat instanța că dispozițiile art. 624 și art. 625 C. civ. privind interdicția constituirii unei servituți continue și neaparente cum este servitutea de trecere prin destinațiunea proprietarului nu sunt aplicabile servituților legale. Chiar dacă, în accepțiunea pârâtei, s-ar aplica servituții de trecere dispozițiile art. 624 și urm. C. civ., art. 627 C. civ.

permite aplicarea modului de constituire a servituții prin destinația proprietarului și servituților aparente dar necontinue în situația în care se înfățișează titlul prin care cele două fonduri au fost separate și din acest titlu nu rezultă nicio clauză care să aducă atingere servituții („dacă proprietarul a două proprietăți, între care există un semn văzut de servitute, înstrăinează una din proprietăți, fără ca contractul să conțină nici o convenție atingătoare de servitute, ea urmează de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra fondului înstrăinat” - art. 627 C. civ.). Având în vedere că inițial întreaga suprafață de teren de 18.550 mp a aparținut unui singur proprietar – I.R.E.

– care a stabilit servitutea de trecere pentru imobilul S.C.M. Constanța, iar ulterior proprietarul, ca urmare a reorganizării, a separat cele două proprietăți între R.E.N.E.L. și SC E.C. SA cu menținerea drumului de acces, deci a servituții de trecere, se constată că sunt îndeplinite condițiile art. 627 C. civ. Prin urmare, fiind o servitute legală, proprietarul locului înfundat poate pretinde pe locul vecinului său un drept de trecere la calea publică, bineînțeles cu obligația de a-l despăgubi de pagubele cauzate în acest fel. Singura interdicție de acordare a acestui drept este atunci când terenul a devenit înfundat prin faptul proprietarului său ceea ce nu este aplicabil în cazul de față.

Având în vedere că imobilul reclamantei nu are nicio ieșire la calea publică, iar prin expertiza tehnică s-a stabilit în conformitate cu art. 617-618 C. civ. calea cea mai scurtă și care ar produce cea mai puțină pagubă, instanța a considerat întemeiată acțiunea principală și a stabilit în favoarea reclamantei drumul de acces stradal poziționat în planul topografic, anexa 2 la raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză și colorat în roșu în suprafață de 1626 mp. S-a mai reținut că în temeiul dispozițiilor art. 616 C. civ. proprietarul fondului aservit (în speță pârâta reconvenientă) are dreptul de a fi despăgubit de proprietarul fondului dominant în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Aceste despăgubiri au fost raportate la lipsa de folosință a terenului de 1626 mp și calculate de către expertul desemnat de instanță la suma de 17.902 Euro/an. Deși prin cererea reconvențională pârâta a solicitat stabilirea unei sume globale, instanța a apreciat că dat fiind caracterul perpetuu al servituții și faptul că nu s-a stabilit o limită de timp, calcularea unei sume globale nu este posibilă, despăgubirea urmând a fi acordată în fiecare an până la încetarea servituții. Împotriva sentinței menționate au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta care au criticat soluția instanței de fond doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite ca efect al instituirii servituții de trecere.

Prin decizia civilă nr. 209/COM din 10 decembrie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanta reclamantă CN T. SA, sucursala de T.T.C., și apelanta-pârâtă SC H.C.M.S. SA. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că s-a stabilit în cauză, fără a se contesta de către părți, că imobilul reclamantei nu are ieșire la calea publică. Prin expertiza tehnică efectuată de ing. S.O., dispusă de instanța de fond la solicitarea ambelor părți, s-a stabilit, în conformitate cu art. 617-618 C. civ., calea cea mai scurtă și care ar produce cea mai puțină pagubă, astfel că instanța a încuviințat instituirea unei servituții de trecere în favoarea reclamantei pe drumul de acces stradal poziționat în planul topografic anexa 2 la raportul de expertiză tehnică și colorat în roșu, în suprafață de 1626 mp.

Curtea consideră nefondate susținerile apelantei CN T. SA în ceea ce privește metoda de evaluare utilizată de expertul S.O. Expertul a stabilit o valoare de piață a terenului de 45 Euro/mp negociat, având în vedere și situația urbanistică existentă în zonă la momentul efectuării expertizei. Apelanta nu a făcut dovada că o astfel de valoare nu corespunde criteriilor menționate mai sus, punctul de vedere al expertului parte nefiind susținut de alte probe. Curtea apreciază că nu se poate avea în vedere, la stabilirea întinderii prejudiciului determinat de lipsa de folosință, categoria de folosință indicată de apelantă, respectiv drum de acces, tocmai datorită scopului pentru care terenul a fost achiziționat și proiectului de investiție urmărit de pârâtă.

De asemenea, aserțiunile apelantei SC H.C.M.S. SA privind întinderea despăgubirii sunt neîntemeiate. Expertul a stabilit o valoare totală a prejudiciului de 17.902 Euro/an, valoarea pe care apelanta și-a însușit-o, contestând doar reducerea ei prin împărțirea despăgubirii la trei utilizatori ai drumului de acces. Se reține că legea impune ca despăgubirea să fie proporțională cu prejudiciul ceea ce înseamnă că la cuantificarea lipsei de folosință trebuie să se aibă în vedere faptul că reclamanta nu folosește terenul în exclusivitate, ci acesta este utilizat în continuare de proprietar, dar și de către alte persoane.

În condițiile în care proprietarul fondului aservit nu este lipsit în totalitate de folosința terenului și, în virtutea acestui fapt, permite utilizarea aceluiași drum de acces și de către alte persoane, este evident că reclamanta nu poate fi obligată la suportarea întregului prejudiciu stabilit de expert la o valoare totală de 17.902 Euro/an, ci proporțional cu participarea sa la folosința terenului. Singurul utilizator al drumului de acces, în afara celor două părți, evidențiat de expert în raportul de expertiză și necontestat de pârâta SC H.C.M.S. SA este SC S. SRL care deține o construcție aflată în continuarea construcției reclamantei, spre Est, și care folosește același drum pentru ieșirea la calea publică.

Chiar dacă această societate nu este parte în proces, faptul că utilizează aceeași cale de acces nu poate fi ignorat. Hotărârea pronunțată nu îi este opozabilă societății terțe și nu creează în sarcina sa nicio obligație, ci doar are în vedere împrejurarea că la producerea prejudiciului cauzat de lipsa de folosință participă mai multe persoane, așa încât valoarea dezdăunării trebuie redusă în mod proporțional. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta CN T. SA reprezentată prin directorul sucursalei de T.T. Constanța invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, admiterea recursului, modificarea deciziei, schimbarea în parte a sentinței civile numai în ceea ce privește plata echivalentului lipsei de folosință a terenului pârâtei-reconveniente în sensul micșorării valorii acestuia.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut că valoarea de piață a terenului este mare și în al doilea rând despăgubirea constând în lipsa de folosință a terenului trebuie să fie suportată de toți utilizatorii drumului de acces; că în primul rând drumul de acces a fost stabilit de către expert cu acordul pârâtei, în al doilea rând dacă pârâta stabilește o altă cale de acces recurenta este de acord că o folosească pe aceea și nu în ultimul rând acest drum de acces nu a fost construit de SC H.C.M.S.

SA special pentru sucursala recurentei; că respectivul drum de acces era construit cu mult înainte ca intimata să devină proprietară; că expertul a stabilit o valoare de 45 E/mp precizând că este prețul de piață „negociat” și că aceasta se regăsește și în anunțurile imobiliare; cu toate acestea nu a ținut cont de faptul că prețurile afișate în anunțurile imobiliare nu reflectă adevăratul preț de piață întrucât include și comisionul agenției imobiliare și de asemenea sunt prețuri stabilite pentru terenuri pe care se poate construi, astfel că acestea ar trebui micșorate cu 20%; că expertul a folosit metoda bonității care nu se utilizează, nefiind acceptată de standardele internaționale de evaluare; că valoarea terenului de sub drum nu trebuie determinată pe baza valorii de piață a unui teren liber pe care să se poată construi, ci trebuie avut în vedere că acel teren este un drum de acces ce nu poate fi folosit în alt scop decât cel de drum; că din informațiile de la O.R.C.

Constanța rezultă că drumul de acces este folosit de cel puțin 10 societăți comerciale care funcționează la adresa respectivă, astfel că lipsa de folosință trebuie suportată de toate aceste societăți comerciale; că prin răspunsurile date la interogatoriul formulat de reclamantă pârâta recunoaște implicit că la adresa respectivă funcționează și alte societăți comerciale. Intimata SC H.C.M.S. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă din analiza criticilor rezultă că raportarea la aceste dispoziții este formală deoarece ele nu vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății sau natura, ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Cum dezvoltarea în fapt nu permite încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat pentru a face posibil controlul judiciar Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs. Nici motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit. Deși recurenta a invocat afectarea hotărârii atacate de existența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul declarat nu face referire la vreo dispoziție legală greșit aplicată sau interpretată de către instanța de apel și nici dezvoltările făcute nu fac posibilă o asemenea încadrare. Criticile concret formulate privesc doar reținerea greșită a situației de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a probelor, ce nu-și găsesc corespondent în ipotezele textului legal invocat. Recurenta se referă la conținutul probator și la aprecierea acestor probe de către instanță, la metoda de calcul a lipsei de folosință al terenului pârâtei-reconveniente, aspecte de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate în recurs. Chiar și referirile la forța probantă ce trebuie acordată unor probe se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate.

Constatând că valoarea despăgubirilor datorate de reclamanta-pârâtă ca efect al instituirii în favoarea sa a servituții de trecere trebuie să reflecte întinderea prejudiciului suportat de pârâtă prin lipsirea de folosința terenului, iar lipsa de folosință nu poate fi analizată decât în raport de valoarea de piață a terenului, de poziționarea lui, de scopul pentru care a fost achiziționat, dar și de modul în care este utilizat în fapt de către proprietarul său, instanța de apel în raport de starea de fapt stabilită a apreciat corect valoarea prejudiciului. Nu este întemeiată nici critica referitoare la greșita stabilire a cuantumului despăgubirii prin raportare la alți utilizatori ai drumului de acces, instanța de apel reținând corect că nu se poate considera că vreuna dintre societățile indicate este proprietara unui fond dominant ce utilizează terenul pârâtei ca fond aservit, având astfel o servitute de trecere.

Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta CN T. SA prin sucursala Constanța, împotriva deciziei nr. 209/COM din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 noiembrie 2009.