ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3030/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3030/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 30

octombrie 2006 și înregistrată sub nr. 13129/2006 (nr. nou 3819/211/2006) pe

rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta CN T. SA, sucursala de T.T. Constanța,

a solicitat să se dispună obligarea pârâtei SC H.C.M.S. SA de a asigura o

servitute de trecere pe terenul său în favoarea fondului reclamantei situat în

Constanța, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, prin procesul-verbal din 2 februarie 1999, SC C., sucursala de

Distribuție Constanța, a predat în patrimoniul SC C., sucursala de T.T. Constanța

(ulterior devenită CN T. SA, sucursala Constanța) clădirea din strada și

întreaga suprafață de teren în incinta SC E. SA, clădire care nu dispune de

acces la calea publică.

A mai arătat reclamanta că singurul

drum de acces la calea publică este cel folosit de reclamantă în baza

procesului verbal de utilizare comună a drumurilor de acces încheiat la data de

25 iulie 1991 între R.E.N.E.L. F.R.E. Constanța și SC E. SA (proprietarul

fondului pe care se făcea accesul la calea publică). Servitutea nu a mai fost

recunoscută, însă, de pârâta SC H.C.M.S. SA care a dobândit în ianuarie 2006

dreptul de proprietate asupra terenului respectiv. Deși s-au depus toate

diligențele în vederea soluționării pe cale amiabilă, pârâta refuză accesul la

calea publică pe calea statornicită deja de ieșirea la drumul public.

În drept s-au invocat dispozițiile

art. 616-619 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 305 din 16

ianuarie 2007, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței sale

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Constanța.

Prin cererea depusă la data de 26

martie 2007, reclamanta a arătat că titulatura dreptului la acțiune este CN T.

SA prin directorul sucursalei de T.T. Constanța, raportat la Decizia nr. 358 din 28 aprilie 2006. În dovedirea identității între CN T. SA și titularul

dreptului afirmat a relatat istoricul companiei dovedind că este succesoarea R.E.N.E.L.

F.R.E.

Pe cale reconvențională, pârâta a

solicitat obligarea reclamantei-pârâte, în cazul instituirii servituții de

trecere, la plata sumei de 108.000 lei, evaluată provizoriu, reprezentând despăgubirea

pentru prejudiciul suferit prin instituirea servituții de trecere.

În motivarea cererii reconvenționale

se arată că, potrivit art. 616 C. civ., servitutea de trecere nu este gratuită,

proprietarul locului înfundat având datoria de a plăti o despăgubire în

proporție cu pagubele ce le ocazionează.

Prin sentința civilă nr. 1096/COM

din 25 aprilie 2008, Tribunalul Constanța a admis acțiunea principală formulată

de reclamanta C.N. T. SA, prin directorul sucursalei de T.T. Constanța, în

contradictoriu cu pârâta SC H.C.M.S. SA, s-a stabilit o servitute de trecere pe

terenul proprietatea pârâtei în favoarea terenului reclamantei situat în

municipiul Constanța, pe drumul de acces stradal poziționat în planul

topografic anexa 2 la raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză de

expert S.O. și colorat cu roșu pe acesta având suprafața de 1626 mp.

S-a admis în parte cererea

reconvențională formulată de pârâta reconvenientă SC H.C.M.S. SA în

contradictoriu cu reclamanta pârâtă C.N. T. SA și a fost obligată reclamanta

către pârâta-reconvenientă la plata sumei de 5.967 Euro/an în echivalent lei la

data plății reprezentând echivalentul lipsei de folosință, de la data

pronunțării hotărârii și până la încetarea servituții, iar în temeiul art. 276 C.

proc. civ. s-a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de

părți în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, din dispozițiile art. 576 C. civ., art. 462-471 C.

civ., art. 616 C. civ. rezultă că servitutea de trecere poate fi instituită

atunci când un imobil nu are ieșire la calea publică, fără a distinge între

teren sau construcție astfel încât, chiar dacă reclamantei nu i-a fost eliberat

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pentru

care solicită instituirea servituții, poate solicita instituirea acesteia

pentru construcțiile asupra cărora a făcut dovada existenței dreptului de

proprietate (atelier auto S.C.M., magazie S.C.M. și șopron incinta S.C.M.).

A motivat instanța că dispozițiile art. 624

și art. 625 C. civ. privind interdicția constituirii unei servituți continue și

neaparente cum este servitutea de trecere prin destinațiunea proprietarului nu

sunt aplicabile servituților legale. Chiar dacă, în accepțiunea pârâtei, s-ar

aplica servituții de trecere dispozițiile art. 624 și urm. C. civ., art. 627 C.

civ. permite aplicarea modului de constituire a servituții prin destinația

proprietarului și servituților aparente dar necontinue în situația în care se

înfățișează titlul prin care cele două fonduri au fost separate și din acest

titlu nu rezultă nicio clauză care să aducă atingere servituții („dacă

proprietarul a două proprietăți, între care există un semn văzut de servitute,

înstrăinează una din proprietăți, fără ca contractul să conțină nici o

convenție atingătoare de servitute, ea urmează de a exista într-un mod activ

sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra fondului înstrăinat” -

art. 627 C. civ.).

Având în vedere că inițial întreaga

suprafață de teren de 18.550 mp a aparținut unui singur proprietar – I.R.E. –

care a stabilit servitutea de trecere pentru imobilul S.C.M. Constanța, iar

ulterior proprietarul, ca urmare a reorganizării, a separat cele două

proprietăți între R.E.N.E.L. și SC E.C. SA cu menținerea drumului de acces,

deci a servituții de trecere, se constată că sunt îndeplinite condițiile art. 627

C. civ.

Prin urmare, fiind o servitute legală,

proprietarul locului înfundat poate pretinde pe locul vecinului său un drept de

trecere la calea publică, bineînțeles cu obligația de a-l despăgubi de pagubele

cauzate în acest fel. Singura interdicție de acordare a acestui drept este

atunci când terenul a devenit înfundat prin faptul proprietarului său ceea ce

nu este aplicabil în cazul de față.

Având în vedere că imobilul reclamantei

nu are nicio ieșire la calea publică, iar prin expertiza tehnică s-a stabilit

în conformitate cu art. 617-618 C. civ. calea cea mai scurtă și care ar produce

cea mai puțină pagubă, instanța a considerat întemeiată acțiunea principală și

a stabilit în favoarea reclamantei drumul de acces stradal poziționat în planul

topografic, anexa 2 la raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în

cauză și colorat în roșu în suprafață de 1626 mp.

S-a mai reținut că în temeiul

dispozițiilor art. 616 C. civ. proprietarul fondului aservit (în speță pârâta

reconvenientă) are dreptul de a fi despăgubit de proprietarul fondului dominant

în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Aceste despăgubiri au fost

raportate la lipsa de folosință a terenului de 1626 mp și calculate de către

expertul desemnat de instanță la suma de 17.902 Euro/an.

Deși prin cererea reconvențională pârâta

a solicitat stabilirea unei sume globale, instanța a apreciat că dat fiind

caracterul perpetuu al servituții și faptul că nu s-a stabilit o limită de

timp, calcularea unei sume globale nu este posibilă, despăgubirea urmând a fi

acordată în fiecare an până la încetarea servituții.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta care au criticat soluția instanței

de fond doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite ca efect al

instituirii servituții de trecere.

Prin decizia civilă nr. 209/COM din 10

decembrie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială

de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate apelurile

formulate de apelanta reclamantă CN T. SA, sucursala de T.T.C., și apelanta-pârâtă

SC H.C.M.S. SA.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a

reținut că s-a stabilit în cauză, fără a se contesta de către părți, că

imobilul reclamantei nu are ieșire la calea publică. Prin expertiza tehnică

efectuată de ing. S.O., dispusă de instanța de fond la solicitarea ambelor

părți, s-a stabilit, în conformitate cu art. 617-618 C. civ., calea cea mai

scurtă și care ar produce cea mai puțină pagubă, astfel că instanța a

încuviințat instituirea unei servituții de trecere în favoarea reclamantei pe

drumul de acces stradal poziționat în planul topografic anexa 2 la raportul de

expertiză tehnică și colorat în roșu, în suprafață de 1626 mp.

Curtea consideră nefondate susținerile

apelantei CN T. SA în ceea ce privește metoda de evaluare utilizată de expertul

S.O. Expertul a stabilit o valoare de piață a terenului de 45 Euro/mp negociat,

având în vedere și situația urbanistică existentă în zonă la momentul

efectuării expertizei. Apelanta nu a făcut dovada că o astfel de valoare nu

corespunde criteriilor menționate mai sus, punctul de vedere al expertului

parte nefiind susținut de alte probe. Curtea apreciază că nu se poate avea în

vedere, la stabilirea întinderii prejudiciului determinat de lipsa de folosință,

categoria de folosință indicată de apelantă, respectiv drum de acces, tocmai

datorită scopului pentru care terenul a fost achiziționat și proiectului de

investiție urmărit de pârâtă.

De asemenea, aserțiunile apelantei SC H.C.M.S.

SA privind întinderea despăgubirii sunt neîntemeiate. Expertul a stabilit o

valoare totală a prejudiciului de 17.902 Euro/an, valoarea pe care apelanta

și-a însușit-o, contestând doar reducerea ei prin împărțirea despăgubirii la

trei utilizatori ai drumului de acces. Se reține că legea impune ca despăgubirea

să fie proporțională cu prejudiciul ceea ce înseamnă că la cuantificarea lipsei

de folosință trebuie să se aibă în vedere faptul că reclamanta nu folosește

terenul în exclusivitate, ci acesta este utilizat în continuare de proprietar,

dar și de către alte persoane. În condițiile în care proprietarul fondului

aservit nu este lipsit în totalitate de folosința terenului și, în virtutea

acestui fapt, permite utilizarea aceluiași drum de acces și de către alte

persoane, este evident că reclamanta nu poate fi obligată la suportarea

întregului prejudiciu stabilit de expert la o valoare totală de 17.902 Euro/an,

ci proporțional cu participarea sa la folosința terenului.

Singurul utilizator al drumului de acces,

în afara celor două părți, evidențiat de expert în raportul de expertiză și

necontestat de pârâta SC H.C.M.S. SA este SC S. SRL care deține o construcție

aflată în continuarea construcției reclamantei, spre Est, și care folosește

același drum pentru ieșirea la calea publică. Chiar dacă această societate nu

este parte în proces, faptul că utilizează aceeași cale de acces nu poate fi

ignorat. Hotărârea pronunțată nu îi este opozabilă societății terțe și nu

creează în sarcina sa nicio obligație, ci doar are în vedere împrejurarea că la

producerea prejudiciului cauzat de lipsa de folosință participă mai multe

persoane, așa încât valoarea dezdăunării trebuie redusă în mod proporțional.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta CN T. SA reprezentată prin directorul sucursalei de T.T. Constanța

invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a

solicitat, admiterea recursului, modificarea deciziei, schimbarea în parte a

sentinței civile numai în ceea ce privește plata echivalentului lipsei de

folosință a terenului pârâtei-reconveniente în sensul micșorării valorii

acestuia.

În dezvoltarea în fapt a recursului,

recurenta a susținut că valoarea de piață a terenului este mare și în al doilea

rând despăgubirea constând în lipsa de folosință a terenului trebuie să fie

suportată de toți utilizatorii drumului de acces; că în primul rând drumul de

acces a fost stabilit de către expert cu acordul pârâtei, în al doilea rând

dacă pârâta stabilește o altă cale de acces recurenta este de acord că o folosească

pe aceea și nu în ultimul rând acest drum de acces nu a fost construit de SC

H.C.M.S. SA special pentru sucursala recurentei; că respectivul drum de acces

era construit cu mult înainte ca intimata să devină proprietară; că expertul a

stabilit o valoare de 45 E/mp precizând că este prețul de piață „negociat” și

că aceasta se regăsește și în anunțurile imobiliare; cu toate acestea nu a

ținut cont de faptul că prețurile afișate în anunțurile imobiliare nu reflectă

adevăratul preț de piață întrucât include și comisionul agenției imobiliare și

de asemenea sunt prețuri stabilite pentru terenuri pe care se poate construi,

astfel că acestea ar trebui micșorate cu 20%; că expertul a folosit metoda bonității

care nu se utilizează, nefiind acceptată de standardele internaționale de

evaluare; că valoarea terenului de sub drum nu trebuie determinată pe baza

valorii de piață a unui teren liber pe care să se poată construi, ci trebuie

avut în vedere că acel teren este un drum de acces ce nu poate fi folosit în

alt scop decât cel de drum; că din informațiile de la O.R.C. Constanța rezultă că drumul de acces este folosit de cel puțin 10 societăți comerciale

care funcționează la adresa respectivă, astfel că lipsa de folosință trebuie

suportată de toate aceste societăți comerciale; că prin răspunsurile date la

interogatoriul formulat de reclamantă pârâta recunoaște implicit că la adresa

respectivă funcționează și alte societăți comerciale.

Intimata SC H.C.M.S. SA a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Din examinarea actelor de la dosar prin

prisma motivelor de recurs și dispozițiilor legale incidente cauzei se

apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care

nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Recurenta a invocat în drept dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă din analiza criticilor rezultă că

raportarea la aceste dispoziții este formală deoarece ele nu vizează

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății sau natura, ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Cum dezvoltarea în fapt nu permite

încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat pentru a face posibil

controlul judiciar Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs.

Nici motivul întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Deși recurenta a invocat afectarea

hotărârii atacate de existența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat nu face referire la vreo dispoziție

legală greșit aplicată sau interpretată de către instanța de apel și nici

dezvoltările făcute nu fac posibilă o asemenea încadrare.

Criticile concret formulate privesc doar

reținerea greșită a situației de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a

probelor, ce nu-și găsesc corespondent în ipotezele textului legal invocat.

Recurenta se referă la conținutul probator

și la aprecierea acestor probe de către instanță, la metoda de calcul a lipsei

de folosință al terenului pârâtei-reconveniente, aspecte de netemeinicie ce nu

pot fi cenzurate în recurs.

Chiar și referirile la forța probantă ce

trebuie acordată unor probe se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu

de nelegalitate a hotărârii atacate.

Constatând că valoarea despăgubirilor

datorate de reclamanta-pârâtă ca efect al instituirii în favoarea sa a servituții

de trecere trebuie să reflecte întinderea prejudiciului suportat de pârâtă prin

lipsirea de folosința terenului, iar lipsa de folosință nu poate fi analizată

decât în raport de valoarea de piață a terenului, de poziționarea lui, de

scopul pentru care a fost achiziționat, dar și de modul în care este utilizat

în fapt de către proprietarul său, instanța de apel în raport de starea de fapt

stabilită a apreciat corect valoarea prejudiciului.

Nu este întemeiată nici critica

referitoare la greșita stabilire a cuantumului despăgubirii prin raportare la

alți utilizatori ai drumului de acces, instanța de apel reținând corect că nu

se poate considera că vreuna dintre societățile indicate este proprietara unui

fond dominant ce utilizează terenul pârâtei ca fond aservit, având astfel o servitute

de trecere.

Pentru considerentele expuse în temeiul

art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta CN T. SA prin sucursala Constanța, împotriva deciziei nr. 209/COM

din 10 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24

noiembrie 2009.