ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9631/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalul Constanța sub nr. 4875/118/2008 reclamantul C.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta F.C. Constanța lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 279 din 18 aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul Constanța în sensul de a se menționa că adresa imobilului la care face referire hotărârea este „satul P.T., comuna D.” și nu satul „P.” cum din eroare s-a trecut. Reclamantul a arătat că, cu prilejul executării, debitorul a invocat eroarea materială privind locul situării imobilului în litigiu. În drept reclamantul și-a fondat acțiunea pe dispozițiunile art. 281 1 C. proc.

civ. Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 1534 din 4 decembrie 2008 – a respins ca nefondată acțiunea formulată de C.V. în contradictoriu cu F.C. Constanța. S-a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiunile art. 281 1 C. proc. civ., întrucât din conținutul sentinței 279 din 18 aprilie 2001 a Tribunalului Constanța rezultă cu claritate că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut și că nu există niciun indiciu care să ateste existența unei erori materiale strecurată în cuprinsul ei cu referire la adresa situării imobilului, cu atât mai mult cu cât însăși pârâtul C.V., în cuprinsul întâmpinării formulată în dosarul nr. 2419/1999 al Judecătoriei Medgidia a indicat ca adresă a imobilului satul „P.” comuna D. Prin decizia nr. 90/C din 1 aprilie 2009 Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat de C.V.

împotriva sentinței nr. 1534 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Constanța în contradictoriu cu F.C. Constanța, S.C.C. și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul respingerii cererii pentru lipsa interesului. S-a reținut că prin sentința nr. 279 din 18 aprilie 2001 Tribunalul Constanța a admis în parte cererea reclamantei F.C. Constanța în contradictoriu cu C.V. și C.E. și s-a constatat că reclamanta are un drept de folosință asupra terenului situat în satul P. comuna D. județul Constanța. Prin aceeași sentință a fost respins capătul de acțiune privitor la stabilirea unei servituți de trecere, și instituirea dreptului de retenție. Prin decizia nr. 295 din 27 noiembrie 2001, Curtea de Apel Constanța admițând apelul F.C.

Constanța împotriva sentinței nr. 279/2001 a Tribunalului Constanța, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis cererea de instituire a unei servituți de trecere și a dispus instituirea acesteia în favoarea F.C. Constanța, pentru asigurarea accesului la calea publică, prin delimitarea culoarului de acces pe terenul proprietatea pârâților. Prin aceeași decizie, apelul pârâților C. a fost respins. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2175 din 31 mai 2002 a admis recursul pârâților C.V. și C.E. împotriva deciziei nr. 295/C din 27 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța și a casat decizia și sentința civilă nr. 279 din 18 aprilie 2001 a Tribunalului Constanța precum și sentința nr. 2375 din 9 septembrie 1999 a Judecătoriei Medgidia, cu trimitere la această din urmă instanța pentru rejudecare.

S-a concluzionat că în pricina dedusă judecății, promovarea apelului împotriva sentinței civile nr. 1534 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Constanța este lipsită de interes, avându-se în vedere că sentința nr. 279 din 18 aprilie 2001 a Tribunalului Constanța al cărui dispozitiv a solicitat să fie lămurit, a fost casată de instanța supremă, astfel că aceasta nu își mai produce efectele, nefiind susceptibilă de executare. Împotriva acestei decizii nr. 90/C din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța și a sentinței nr. 1534 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Constanța a declarat recurs C.V., motivat în drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurentul arată că prin sentința nr. 3073/2002 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în fond după casare și menținută prin decizia nr. 514 din 10 aprilie 2003 a Tribunalului Constanța în apel, nu se face referire în dispozitiv la locul situării imobilelor proprietatea C., deoarece nu se indică satul P.T. comuna D. Același lucru se observă și în dispozitivul deciziei civile nr. 692/c din 25 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța care dispune doar respingerea recursului ca nefondat. În final sentința nr. 2151/1996 a Judecătoriei Medgidia a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 153 din 7 martie 2005 a Curții de Apel Constanța, prin care această instanță a respins cererea de revizuire formulată de recurenta pârâtă SC F.C.

Constanța – numai că nici în această hotărâre dispozitivul nu menționează locul situării imobilului ca zonă (comuna D., sat P.T.), lăsând astfel fără precizare acest aspect. Toate acestea, arată recurentul, au determinat imposibilitatea punerii în executare a sentinței civile nr. 2151/1996 a Judecătoriei Medgidia rămasă definitivă în 2007, întrucât la momentul punerii în posesie, reprezentanții pârâtei au refuzat semnarea procesului verbal de punere în executare pe considerentul că nu există schița de plan care să identifice imobilul în litigiu, iar hotărârile ulterioare sentinței civile, rămasă definitivă și irevocabilă nu precizează locul situației imobilului, nefăcând vorbire despre adresa lui, în comuna D. sat P.T., județul Constanța.

Prin acțiunea dedusă judecății, s-a urmărit tocmai lămurirea înțelesului și întinderii sentinței nr. 279 din 18 aprilie 2001 a Judecătoriei Constanța și a deciziei nr. 295/C din 27 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, întrucât aceste două hotărâri sunt singurele care indică locul situării terenului în suprafață de 1200 mp. Recurentul critică decizia nr. 90/c din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța prin aceea că instanța a pus în discuția părților excepția lipsei interesului în formularea cererii fără a fi respectat principiul contradictorialității, deoarece pârâta nu a fost prezentă la dezbateri. Privitor la motivarea excepției lipsei interesului, recurentul precizează că nici o altă hotărâre în afara sentinței nr. 279/2001 a Tribunalului Constanța și deciziei 295/2001 a Curții de Apel Constanța, nu menționează adresa imobilului, astfel că nu putea solicita lămurirea înțelesul și întinderii dispozitivului, pentru a purcede la executarea acestuia.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 281 1 C. proc. civ. în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori aceasta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când din culpa instanței dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare. Așadar rațiunea acestei proceduri este aceea de a asigura executarea titlului creditorului.

În speță, cele două hotărâri – sentința nr. 279/2001 a Tribunalului Constanța și decizia nr. 295/2001 a Curții de Apel Constanța au fost casate cu trimitere alături de sentința nr. 2375/1999 a Judecătoriei Medgidia, prin decizia civilă nr. 2175 din 31 mai 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că rațiunea textului pe care recurentul și-a fondat acțiunea nu se mai regăsește și de aici nici existența interesului nu se mai justifică, așa cum corect s-a reținut prin decizia nr. 90/2009 a Curții de Apel Constanța deoarece. Cele două hotărâri nu își mai produc efectele nefiind susceptibile de executare. Instanța de apel a pus în discuție excepția lipsei interesului reclamantului în promovarea acțiunii – în ședință publică din 1 aprilie 2009 – în prezența acestuia și în condițiile procedurii legal îndeplinită cu pârâta intimată F.C., care și ea invocase încă în fața instanței de fond aceeași excepție, greșit respinsă de Tribunalul Constanța.

Așa fiind primul motiv de recurs nu este fondat, urmând a fi respins. Împrejurarea potrivit căreia numai în dispozitivul sentinței civile nr. 279/2001 a Tribunalului Constanța și decizia nr. 295/2001 a Curții de Apel Constanța se regăsește adresa imobilului nu justifică rațiunea textului pe care recurentul și-a întemeiat acțiunea, de vreme ce cele două hotărâri au fost casate, executarea urmând a se face în temeiul altor titluri executorii. Remedierea deficiențelor la care se referă recurentul, dacă acestea există, urmează a se face pe căile legale, cu referire la hotărârile judecătorești care constituie titlurile executorii și nu în privința unor hotărâri judecătorești casate, care nu mai prezintă relevanță în executare.

Demersul procesual al reclamantului recurent fiind așadar lipsit de interes corect prin decizia nr. 90/2009 – acțiunea acestuia a fost respinsă în fond pentru acest considerent. Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva deciziei nr. 90/c din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009 .