Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 775/2005

HOTĂRÂRE
03.02.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 775/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 193/C din 2 martie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtul P.I. împotriva sentinței civile nr. 13255 din 13 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Constanța. Pârâtul P.I. a declarat recurs împotriva acestei decizii solicitând casarea ei și a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin primul motiv de recurs, pârâtul susține că apelul s-a judecat fără îndeplinirea legală a procedurii de citare, întrucât a fost citat la o adresă din Constanța, B-dul M. nr. 233, în locul adresei sale reale din Constanța, B-dul M. nr.239, astfel încât nu a cunoscut termenul de judecată și nici cuantumul taxei de timbru datorată.

Prin alte două motive de recurs pârâtul critică soluția dată fondului cauzei în primă instanță. Primul motiv de recurs se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și este nefondat pentru cele ce succed. În dosarul soluționat de prima instanță P.I. a avut calitatea de pârât, fiind citat în comuna Valul lui Traian, str. N. G., județul Constanța. Prin cererea reconvențională din 14 ianuarie 2002 pârâtul a arătat aceeași adresă. La termenul din 10 septembrie 2003 reclamanta P.M. a arătat instanței că pârâtul și-a schimbat domiciliul în Constanța, B-dul M. nr. 39. Sentința primei instanțe a fost afișată la data de 20 ianuarie 2004 la adresa din Constanța, B-dul M nr. 39, pârâtul nefiind găsit la această adresă.

Prin petiția din 3 februarie 2004, pârâtul a cerut eliberarea unei copii a sentinței pentru a lua cunoștință despre aceasta, arătând în petiție că are domiciliul în Constanța, B-dul M. nr. 239, ap. 2. La data de 6 februarie 2004 pârâtul P.I. a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, arătând în mod expres prin declarația de apel că solicită a fi citat la reședința din Constanța, B-dul M. nr. 233, etajul 1, ap.2. În vederea judecării apelului a fost fixat termen pentru data de 2 martie 2004. Pentru această dată, când s-a pronunțat hotărârea recurată, pârâtul a fost citat la adresa indicată prin declarația de apel, citația fiind afișată conform dispozițiilor art. 92 alin. (4) C. proc.

civ. Prin citație, instanța de apel a pus în vedere pârâtului cuantumul taxei judiciare de timbru în sumă de 112.250 lei și valoarea timbrului judiciar de 3.000 lei. Pârâtul a lipsit la dezbaterea apelului și nu a plătit taxa judiciară de timbru. În recurs, pârâtul a depus în copie xerox necertificată o hotărâre judecătorească din care rezultă că într-un alt proces a figurat cu domiciliul în Constanța, fără a depune alte dovezi prin care să dovedească adresa la care locuiește efectiv. Așadar, procedura de citare cu pârâtul s-a îndeplinit legal în apel la adresa indicată expres de însuși pârâtul, care și-a schimbat domiciliul la care a fost citat în primă instanță, împrejurare adusă la cunoștința instanței de apel prin chiar declarația de apel.

În aceste condiții, nu se poate reține că, prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., caz de recurs reglementat prin art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Celelalte motive de recurs exced conținutului hotărârii recurate, vizând aspecte de fond care nu au făcut obiectul judecății apelului, astfel încât nu pot fi cercetate pe calea prezentului recurs. Pentru toate cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P.I. împotriva deciziei civile nr. 193 C din 2 martie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3685/2005
ului și casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare, pârâta-recurentă solicită citarea sa în Medgidia. Recursul este nefondat. Atât la instanța de fond, unde pârâta s-a prezentat la toate termenele cât și în apel, procedura cu aceasta s-a
ÎCCJ 2005-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5299/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6439 din 24 septembrie 2003 pronunțată de judecătoria sectorului 3 București a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă introdu
ÎCCJ 2006-01-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 70/2006
, una din obligațiile prevăzute contractual. Neexecutarea de către pârâtă a obligației de plată a prețului, în cuantumul și la termenele stabilite, permite reclamantei intimate, de a solicita, în condițiile art. 1020 și art. 1021 C. civ. re
ÎCCJ 2005-11-01
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5140/2005
ntei că instanța nu se putea substitui părții în sensul schimbării temeiului angajării răspunderii, referitor la penalități, iar cu privire la apelul pârâtului, s-a reținut că acesta deși încunoștințat asupra obligației de a achita taxele d
ÎCCJ 2004-01-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 147/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.198 din 11 aprilie 2001, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei S.C. „S.” S.A. și a obligat pârâta S.C. „R.M.” S.R.L. l
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă