ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2886/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Tribunalul Constanța, secția maritimă

și fluvială, investit cu soluționarea acțiunii introductive formulate de

reclamanta SC W.C. SRL în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.P.M. SA Constanța și

SC A. SA Constanța, având ca obiect stabilirea în favoarea reclamantei a unei

servituți de trecere la calea publică pe drumurile de acces ale pârâtelor

situate în incinta portului Constanța, prin sentința civilă nr. 20/MF

pronunțată la data de 11 aprilie 2008 a respins ca neîntemeiată excepția lipsei

calității procesual pasive a pârâtei compania națională și pe fond a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantă în sensul că a obligat pe cele două

pârâte să permită reclamantei accesul către construcțiile C 3 și C 4

(proprietatea acesteia), pe la poarta de nord – Drumul D 3 - prin punctul de

control C 6, pe culoarul delimitat și consemnat în schița anexă la raportul de

expertiză întocmit în cauză de expert D.F., raport care face parte integrantă

din hotărârea astfel adoptată.

Cererea reclamantei de instituire a

unei servituți de trecere pentru Construcția C 9, a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut din analiza actelor și lucrărilor din dosar că, reclamanta este

proprietara a trei construcții, identificate cu nr. C 3, C 4 și C 9 situate în

incinta Portului Constanța, Mol 4, Depozit 1, A. respectiv pe domeniu public al

statului administrat de Compania Națională în baza contractului de concesiune

nr. MM/2714 din 1 iunie 2001 și în același timp pe platforma – Depozit 1 –

aflat în proprietatea SC A. SA.

În raport de destinația clădirilor C 3 și

C 4, de depozitare și manipulare a materialului lemnos și amplasamentului lor

față de calea publică, instanța, omologând concluziile raportului de expertiză

dispus în cauză, a constatat că cele două construcții sunt situate într-un loc

înfundat neavând acces direct la calea publică ceea ce justifică constituirea

unui drept de trecere pe fondul aparținând celor două pârâte, potrivit

dispozițiilor art. 616-618 C. civ.

Cu privire la excepția lipsei calității

procesual pasive a pârâtei Compania Națională, excepție unită cu fondul,

tribunalul a apreciat că există identități între titularul obligației de a

permite accesul la calea publică și pârâtă care, administrează în numele

statutului terenul de sub clădirile reclamantei.

Referitor la construcția identificată cu

nr. C 9 – sediul administrativ, instanța, potrivit aceluiași raport de

expertiză, a reținut că reclamanta are acces direct la calea publică pentru

utilizarea proprietății.

II. Sentința tribunalului a fost apelată

de ambele pârâte, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie circumscrise

apărărilor formulate de cele două pârâte în fața primei instanțe, respectiv

excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta Compania Națională,

și netemeinicia cererii invocate de pârâta SC A. SA, în sensul că construcțiile

reclamantei nu se află în ipoteza unui loc înfundat, având acces direct la

calea publică pe drumul D 4.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, prin decizia nr. 10/MF din 28 octombrie 2008 a respins ca nefondate apelurile declarate de cele două pârâte, confirmând situația de fapt și incidența

dispozițiilor legale statuate de instanța fondului.

În esență, instanța de control constată

că, cele două imobile proprietatea reclamantei sunt amplasate pe domeniul

portuar administrat de Compania Națională și în același timp pe platforma

Depozit 1 A. împrejmuită

de pârâta SC A. SA,

poziționarea lor topografică înscriindu-se în noțiunea de loc înfundat, potrivit

dispozițiilor art. 616 și art. 618 C. civ., respectiv fără ieșire directă la

calea publică.

III. Împotriva acestei decizii pronunțate

în cauză de Curtea de apel, pârâtele au declarat recurs în termen legal, pentru

motive de nelegalitate în sensul celor ce urmează:

Recurenta pârâtă SC A. SA a criticat

hotărârea instanței de apel pentru nemotivare (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) susținând în

argumentarea criticilor de nelegalitate invocate că probele administrate relevă

fără putință de tăgadă, faptul utilizării de către reclamanta a imobilelor C 3

și C 4, în calitate de chiriași, folosind calea de acces direct la calea

publică pe drumul D 4 din incinta societății, cale ce poate fi utilizată și în

prezent.

Susține recurenta că instanța de apel

nesocotindu-și rolul activ, nu a solicitat reclamantei situația volumului de

activități desfășurată anterior introducerii prezentei acțiunii care era de

natură să dovedească ieșirea la calea publică D 4 și faptul că utilizarea

acestui drum nu îi crea inconveniente sau dificultăți.

Față de motivele de recurs formulată

recurenta pârâtă solicită casarea deciziei atacate și pe fondul cauzei

respingerea acțiunii introductive.

Recurenta pârâtă C.N.A.P.M. SA Constanța

a susținut că prin decizia pronunțată instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile legale incidente (motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) și a schimbat natura și înțelesul actului juridic dedus judecății,

motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit recurentei bunurile din domeniul

public al statului sunt inalienabile,

imprescriptibile

și insesizabile neputând fi grevate de servituți ca dezmembrăminte ale

dreptului de proprietate publică.

Totodată recurenta a subliniat că

platforma pe care se află construcțiile proprietatea reclamantei aparține în

proprietate exclusivă pârâtei SC A. SA, ea însăși reprezentând o construcție cu

fundație de beton care să permită derularea traficului greu amplasată pe

infrastructura portuară astfel încât în sensul prevederilor art. 616 C. civ.

prin vecini nu se pot identifica decât cele două societăți, deoarece accesul

către calea publică, vizează trecerea pe platforma proprietatea pârâtei SC A.

SA.

Potrivit recurentei, în raporturile cu intimata

reclamantă și-a respectat toate obligațiile care îi revin, conform legii în legătură

cu desfășurarea activității portuare prin încheierea de contracte de utilizare,

acordarea de licențe de lucru și permise de acces în port.

Concluzionând recurenta susține că nu are

calitate procesual pasivă, în cauză și solicită admiterea recursului și

schimbarea în parte a hotărârii atacate reținând lipsa calității sale procesual

pasive, iar în subsidiar recurenta solicită respingerea ca neîntemeiată a

cererii reclamantei de acordare a unui drept de trecere în raporturile cu

administrația porturilor, în condițiile în care acest drept de trecere vizează

exclusiv proprietatea pârâtei SC A. SA.

IV. Asupra recursurilor.

Înalta Curte verificând în cadrul

controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de criticilor formelor

prin cele două recursuri constată următoarele:

SC A. SA este nefondat.

Argumentele aduse de recurentă în

susținerea recursului nu se circumscriu ipotezei de nelegalitate pe care o

invocă ci vizează chestiuni de fapt și apărări care s-au demonstrat nerelevante

din perspectiva probelor administrate.

În alți termeni este lipsit de relevanță,

chiar dacă ar fi fost demonstrat că reclamanta într-o perioadă anterioară

dobândirii dreptului de proprietate când folosea imobilele în calitate de

chiriaș, ar fi utilizat numai drumul D 4 către calea publică, deoarece era

ținută de termenii contractului de închiriere convenit, iar examinarea drepturilor

sale din perspectiva art. 616 C. civ. nu intră în discuție.

În prezenta cauză reclamanta în calitate

de proprietară a construcțiilor care nu au acces la calea publică este în drept

să solicite o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea

fondului, cerințele impuse de art. 616 și art. 617

C. civ. fiind respectate prin hotărârea adoptată în cauză, în sensul că,

potrivit schiței întocmită de expertul tehnic desemnat, schița necontestată sub

aspectul conformității sale cu realitatea topografică, dreptul de trecere

acordat s-a făcut pe calea cea mai scurtă către drumul public într-o manieră

care nu evidențiază nici o pagubă pentru proprietarul fondului aservit.

Cât privește critica de nemotivare a hotărârii

atacate, în absența oricărei explicitări a recurentei pe acest aspect, ea apare

pur formală, distinct de faptul că, în considerentele deciziei, instanța de

apel răspunde apărărilor formulate de pârâtă prin cerere de apel.

SA Constanța este fondat pentru motivul vizând aplicarea greșită a legii.

Deși instanța de apel reține în

considerentele hotărârii ca o premisă a raționamentului său juridic că, cele

trei construcții, proprietatea reclamantei sunt amplasate pe domeniul public

administrat de C.N.A.P.M. SA Constanța și în același timp pe platforma Depozit

1 – aflată în proprietatea pârâtei SC A. SA precum și faptul că împrejmuirea

acestei platforme de către pârâta SC A. SA nu schimbă regimul juridic al

teritoriului portuar, nu examinează conținutul acestui regim juridic specific,

respectiv limitele și caracterele dreptului de proprietate publică, examen, în

opinia Curții, obligatoriu, față de obiectul acțiunii, respectiv constituirea

unei servituți de trecere asupra unui bun proprietate publică.

Or, servituțile, alături de dreptul de uz,

uzufruct și abitație sunt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate ,

definite ca drepturi reale principale derivate asupra bunului altuia care se

constituie prin transferare unor elemente din conținutul juridic al dreptului

de proprietate asupra bunului către o altă persoană.

Sub un al doilea aspect, caracterele

specifice ale dreptului de proprietate publică impuneau și modul de soluționare

a excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta Compania

Națională care nu se legitima pasiv în cauza ca proprietar al fondului aservit

ci ca titular al dreptului de administrare asupra bunului proprietate publică.

Din această perspectivă, dispozițiile

pertinente în soluționarea cauzei sunt cele cuprinse în art. 12 din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, potrivit cărora

titularul dreptului de administrare al bunului din domeniu public poate să

posede să folosească și să dispună de acesta în condițiile actului prin care

i-a fost dat bunului în administrare, iar în litigiile privitoare la dreptul de

administrare, în instanță titularul acestuia va sta în nume propriu.

Potrivit aceluiași text de lege, în

litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul

dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul

dreptului de proprietate, ipoteză în care statul va fi reprezentat de Ministerul

Finanțelor, iar unitățile administrativ teritoriale ca titulare ale dreptului

de proprietate publică vor fi reprezentate de Consiliile Județene sau Consiliul

General al Municipiului București.

Prin urmare în cauză, Compania Națională

ca titular al dreptului de administrare a domeniului portuar, nu are calitate

procesual pasivă, constituirea unei servituți de trecere asupra bunului

proprietate publică, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică impunea

prezența în cauză a titularului dreptului – respectiv Statul Român reprezentat

de Ministerul Finanțelor.

Chestiunea privind posibilitatea constituirii

unei servituți de trecere asupra domeniului portuar își găsește reglementarea în

dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/1998, dar ea, nu se mai impune a fi

examinată, de vreme ce sub aspect procesual pasiv, Compania Națională nu are calitate

procesuală în cauză.

Curtea subliniază totodată, dat fiind circumstanțele

concrete ale cauzei și implicarea prin acțiunea introductivă a două fonduri

aservite, cu regiuni juridice diferențiate din punct de vedere al dreptului de

proprietate deținut de titularii fondurilor, că soluția de respingere a acțiunii

urmare admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a Companiei nu

este de natură să afecteze valabilitatea constituirii servituții de trecere în

raporturile cu pârâta SC A. SA, deoarece, reclamanta a încheiat cu Compania

Națională în calitate de administrator al domeniului portuar contractul de

utilizare a domeniului portuar nr. 2759/2006 care îi permite dreptul de acces

și de utilizare a infrastructurii portuare.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate

Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va respinge ca

nefondat recursul declarat de recurenta SC A. SA și va admite recursul declarat

de Compania Națională va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului

declarat de această parte împotriva sentinței fondului pe care o va schimba în

parte prin admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei C.N.A.P.M.

SA Constanța cu consecința respingerii acțiunii reclamantei față de această

pârâtă.

Celelalte dispoziții ale sentinței

fondului vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge , ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC A. SA CONSTANȚA împotriva deciziei civile nr. 10/MF din

28 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de pârâta C.N.A.P.M.

SA Constanța împotriva aceleiași decizii recurată, modifică decizia nr. 10/MF

din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, în sensul că admite apelul

pârâtei C.N.A.P.M. SA Constanța declarat împotriva sentinței civile nr. 20/MF

din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Constanța, schimbă în parte sentința, admite

excepția lipsei calității procesuale pasive și respinge acțiunea reclamantei

față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 noiembrie 2009.