Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.11.2009
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5026/2009

HOTĂRÂRE
11.11.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5026/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 211/CA din 20 mai 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată plângerea formulată de reclamanta C.N. Administrația Porturilor Maritime SA, împotriva deciziei nr. 1248/123C10/1073 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu pârâtul SC C.Ș. SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: prin cererea nr. 298 din 18 martie 2009 adresată Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și înregistrată la această instituție sub nr. 7042 din 18 martie 2009, SC C.Ș.

SRL Ploiești a contestat adresa nr. 226 din 10 martie 2009 privind comunicarea anulării procedurii de atribuire prin „licitație deschisă” a contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect „acces rutier pe latura de vest a incintei nr. 3 din Portul Constanța Sud” organizată de autoritatea contractantă C.N. Administrația Porturilor Maritime SA solicitând Consiliului să dispună anularea deciziei nr. 226 din 10 martie 2009 și acceptarea ofertei câștigătoare. Autoritatea Contractantă, prin punctul de vedere înregistrat sub nr. 7381 din 23 martie 2009 prin care invocă excepția inadmisibilității contestației pe cale administrativ-jurisdicțională, deoarece procedura de atribuire ce face obiectul contestației, se referă la lucrări aferente infrastructurii de interes național, acest caracter reieșind chiar din denumirea obiectivului de investiții.

Prin decizia nr. 1248/123C10/1073 din 31 martie 2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației în favoarea Curții de Apel București. Prin plângerea formulată la data de 13 aprilie 2009 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.N. Administrația Porturilor Maritime Constanța a solicitat, în contradictoriu cu SC C.Ș. SRL Ploiești desființarea, ca fiind lipsită de temei legal a deciziei nr. 1248/123C10/1073 din 31 martie 2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. În motivarea plângerii reclamanta a arătat că, prin punctul de vedere înaintat C.N.S.C.

conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, a înțeles să invoce excepția inadmisibilității contestației formulate de ofertantul SC C.Ș. SRL, motivat de faptul că, în baza O.U.G. nr. 19/2009 această contestație urma să fie formulată și judecată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. A mai arătat că, deși prin decizie C.N.S.C. a admis punctul de vedere al contestatoarei, în realitate a făcut aplicarea greșită a legii. Curtea de Apel Constanța reținând această situație de fapt a făcut aplicarea dispozițiilor art. 256 din O.U.G. nr. 34/2006 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 228/2008 și O.U.G. nr. 19/2009, constatând că, în speță, contestația adresată Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor de către SC C.Ș.

SRL a fost formulată la data de 18 martie 2009, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 19/2009, situație în care devin incidente dispozițiile legii noi care stabilesc faptul că, prin excepție de la prevederile art. 256 alin. (1), contestațiile referitoare la procedurile de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național se formulează și se judecă în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, de către Curtea de Apel București. A precizat Curtea de Apel Constanța că trebuie înlăturate aserțiunile reclamantei privind calificarea de către C.N.S.C. a bunului ce urmează a fi realizat ca fiind „bun public al statului” întrucât nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei, soluția de dezînvestire a C.N.S.C.

fiind corectă și legală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.N. Administrația Porturilor Maritime Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 19/2009 „Deciziile Consiliului privind soluționarea contestației și obligarea la plata amenzii pot fi atacate cu plângere la instanța judecătorească prevăzută la art. 283 alin. (1)”, respectiv Curtea de apel, secția contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază se află sediul autorității contractante (n.r.). Potrivit dispozițiilor art. 285 alin. (5) din același act normativ „hotărârea pronunțată de instanță este definitivă și irevocabilă”.

Pe de altă parte, art. 299 alin. (1) C. proc. civ., prevede că sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”. Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că hotărârile judecătorești care, potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi supuse căii de atac a recursului. Or, atâta vreme cât decizia care a face obiectul cererii de recurs este irevocabilă, potrivit art. 285 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, rezultă că, în conformitate și cu dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., împotriva acesteia nu se mai poate exercita calea de atac a recursului. Pentru argumentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază recursul formulat ca fiind inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. îl va respinge ca atare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N. Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, împotriva deciziei civile nr. 211/CA din 20 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2886/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, investit cu soluționarea acțiunii introductive formulate de reclamanta SC W.C. SRL în contradictoriu
ÎCCJ 2010-10-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2010
de instanță ca vizând necompetența teritorială. Prin decizia civilă nr. 2191 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat compe
ÎCCJ 2019-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2579/2019
-a rândul său, s-a orientat deja către instalații superioare din punct de vedere tehnic și economic. 4. Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a
ÎCCJ 2010-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4195/2010
225/CA din 25 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs autoritatea contractantă C.N. A.P.M. SA Constanța și J.M.B.A., persoană juridic
ÎCCJ 2012-10-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4219/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 3 CA din 1 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrati
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă