ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5219/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5219/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1901 din 19 decembrie
2008, Tribunalul București a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul
București prin Direcția Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației în
contradictoriu cu pârâta SC I.B.C.B. SRL, a dispus exproprierea pentru cauză de
utilitate publică a imobilului teren în suprafață de 410,22 mp situat în
București, sector 5, din proprietatea pârâtei, obligând reclamantul la plata
către pârâtă a sumei de 3.789.612 lei în termen de 30 de zile de la rămânerea
definitivă a hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut la data perfectării
vânzării terenului în litigiu, pârâții-cumpărători S.H. și S.A.A. aveau
cunoștință de demararea procedurii de expropriere, fiind de acord cu această
procedură, iar în actul de vânzare-cumpărare se stipulează aceste aspecte.
S-a mai reținut de asemenea că reclamantul a făcut dovada că
măsura exproprierii a fost luată potrivit dispozițiilor legale, așa cum rezultă
din hotărârea nr. 161 privind declararea de utilitate publică a lucrărilor de
interes local. Referitor la stabilirea despăgubirilor s-a reținut că, a fost
încheiat august 2007 Raportul de evaluare efectuat de expert tehnic B.C. iar
potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, stabilirea despăgubirilor se face de
către comisia de experți tehnici formați dintr-un expert tehnic desemnat de
instanță și câte un expert desemnat de expropriator și respectiv de către
expropriați și că despăgubirile se stabilesc potrivit art. 26 și constau din
valoarea reală a imobilului și din prejudiciul provocat proprietarului și altor
persoane îndreptățite.
S-a apreciat că pârâtului i se cuvin
despăgubirile ce constau din valoarea reală a terenului supus exproprierii,
calculate potrivit art. 25, așa cum s-a reținut, întrucât nu i s-a cauzat nici
un alt prejudiciu cu mențiunea că la data cumpărării terenului avea cunoștință
de demararea procedurii de expropriere.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel pârâta SC I.B.C.B. SRL solicitând obligarea reclamantului la plata
integrală a despăgubirilor în cuantum de 3.182.550 Euro, incluzând atât
valoarea reală a terenului cât și prejudiciul reprezentat de beneficiul
nerealizat, iar în subsidiar, schimbarea, în tot a sentinței în sensul
respingerii acțiunii modificate. Se mai arată în motivele de apel că reclamanta
nu a respectat toate condițiile stabilite de lege pentru desfășurarea
procedurii de expropriere, s-a apreciat nelegal că apelanta nu are calitate de
proprietar al terenului ce se expropriase și că nu poate beneficia de
acoperirea integrală a prejudiciului incluzând și valoarea beneficiului nerealizat
pe motiv că un astfel de prejudiciu era previzibil și trebuia evitat. Se mai
critică că s-au ignorat concluziile raportului de expertiză. S-a mai invocat
nelegalitatea hotărârii și în raport cu practica Curții Europene a Drepturilor
Omului.
Curtea de Apel București prin
decizia civilă nr. 636 din 26 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul.
În considerentele hotărârii s-a
reținut că au fost pe deplin respectate normele legale ce privesc procedurile
prealabile exproprierii. În cauă s-a realizat declararea utilității publice
prin hotărârea nr. 161 din 6 iulie 2006 emisă de Consiliul General al
Municipiului București, în conformitate cu prevederile art. 3, coroborat cu art.
5 și art. 7 din Legea nr. 33/1994. A.V.A.S. de declarare a utilității publice a
fost supusă publicității prin publicarea în presa locală. S-a mai reținut de
asemenea că prima instanță a făcut o apreciere corectă asupra cuantumului
despăgubirilor și că pârâții au cunoscut faptul că parțial imobilul
achiziționat la data de 27 octombrie 2007 urma să fie cu certitudine expropriat
și nu avea nici un motiv rezonabil să angajeze întregul teren în planul
investițional pe care l-a demarat în aceste condiții, scopul pentru care a
procedat de așa manieră fiind unul speculativ. Nu se poate susține că simpla
existență a prejudiciului în patrimoniul proprietarului expropriat naște
automat dreptul la despăgubiri, fără a cerceta condițiile în care a apărut acel
prejudiciu. Declanșarea procedurii de expropriere nu avea drept consecință
scoaterea terenului din patrimoniul apelantei, dar nici nu o îndreptățește să
demareze un plan investițional în scop speculativ. Referitor la cuantumul
despăgubirilor s-a reținut că s-au respectat exigențele principiului
proporționalității atât sub aspectul duratei de timp care s-a scurs până la
plata efectivă cât și sub aspectul cuantumului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri
a declarat recurs pârâta SC I.B.C.B. SRL invocând incidența dispozițiilor art. 304
pct. 9 C. proc civ.
Recurenta pârâtă critică hotărârea
sub următoarele aspecte:
- Măsura exproprierii are caracter
excepțional iar despăgubirile ce se acordă au ca scop înlocuirea bunului
expropriat în patrimoniul proprietarului.
Art. 1 din Protocolul Adițional al
convenției vizează protecția proprietății îi consacră dreptul oricărei persoane
fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale.
- Cedarea prin expropriere a
dreptului de proprietate privată constituie o excepție, o măsură cu caracter
excepțional de restrângere a acestui drept intangibil care nu poate fi dispus
decât pentru cauză de utilitate publică cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Despăgubirea dreaptă este cea care
acoperă întreaga pierdere suferită de persoanele afectate.
- Decizia recurată conține motive
străine de natura pricinii, soluția din apel fiind dată cu încălcarea legii și
contrar prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Întreaga motivare
a hotărârii are la bază premisa aplicării principiilor răspunderii civile
contractuale, apreciind că eventuala cunoaștere a pârâtei a existenței
intenției de expropriere parțială înlătură dreptul de a beneficia de o despăgubire
integrală pentru terenul expropriat. În cauză este o ipoteză specială a
aplicării unei proceduri de expropriere ce se desfășoară în baza dispozițiilor
Legii nr. 33/1994 și care nu reprezintă o aplicare a răspunderii contractuale,
ci urmează principii proprii raportate la caracterul excepțional al acestei
măsuri și la efectul produs în patrimoniul proprietarului expropriat conform art.
26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a
imobilului și din prejudiciul cauza proprietarului sau altor persoane
îndreptățite.
Examinând criticile formulate prin
intermediul cererii de recurs, Înalta Curte va respinge recursul pentru cele ce
succed.
Recurenta critică hotărârea pentru
nelegalitate, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc
civ., în sensul că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura
pricinii și că au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care
dispun că „la calcularea cuantumului despăgubirilor experții precum și instanța
vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același
fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor
persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Aceste critici au fost susținute de
recurentă până la faza dezbaterilor când recurenta a depus la dosar copia
autorizației de construire nr. 251 din 12 iulie 2010 emisă de Primăria
Sectorului 5, ca urmare a cererii adresată de recurentă acestei unități
administrative și prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de construire
imobilul birouri 4S+P+10E+etaj tehnic în valoare de 85.673.713 RON pe terenul
situat în municipiul București sector 5.
Ulterior eliberării acestei
autorizații recurenta, atât în susținerea recursului cât și prin notele scrise
depuse la dosar, fila 21, a solicitat să se constate că, recursul declarat
raportat la autorizația emisă de primărie, apare lipsit de interes, întrucât
prin modul în care au fost autorizate lucrările de construire a imobilului pe
terenul din b-dul T., nu mai apare o diminuare a suprafeței construibile.
Raportat la înscrisurile noi depuse
la dosar, respectiv autorizația de construire eliberată de autoritatea
competentă după elaborarea criticilor de nelegalitate a deciziei recurate,
recursul apare ca lipsit de interes întrucât prejudiciul respectiv profitul nerealizat
solicitat în prezenta cauză este unul eventual, iar nu unul născut și actual.
Așadar, față de cele sus reținute,
Înalta Curte în baza art. 312 C. proc civ. va respinge recursul și va menține
ca legală hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul declarat de
pârâtul SC I.B.C.B. SRL împotriva deciziei civile nr. 636/A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14
octombrie 2010.