ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2343/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pârâta SC S.G. SRL prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Alba Iulia a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței

comerciale nr. 100/C/2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 841/85/2009,

până la soluționarea cererii de suspendare în cadrul apelului.

Curtea de Apel Alba Iulia prin încheierea comercială nr. 14/F/CC/2010

a admis cererea pârâtei și a dispus suspendarea provizorie a executării silite

a sentinței comerciale nr. 100/C/2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul

nr. 841/85/2009 până la data de 12 mai 2010.

Pentru a pronunța această încheiere instanța de apel

a constatat că pârâta a făcut dovada că sentința comercială nr. 100/C/2010

pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost pusă în executare silită de către

reclamanta SC N. SA Galați, că pârâta a declarat apel împotriva sentinței

menționate și a formulat și cerere de suspendare a executării acesteia care au

primit termen de judecată la data de 12 mai 2010 și că a fost consemnată

cauțiunea la care a fost obligată pârâta.

Totodată instanța de apel a apreciat că se impune

suspendarea provizorie a executării sentinței până la termenul de judecată

stabilit pentru soluționarea cererii de suspendare din apel, față de

perturbarea activității pârâtei prin executarea silită a sentinței atacate,

cauțiunea depusă fiind apreciată ca fiind îndestulătoare pentru a acoperi

prejudiciul eventual pe care l-ar putea suferi reclamanta în această perioadă.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC F.T. SA

Mediaș a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că prin încheierea pronunțată s-au aplicat greșit dispozițiile

art. 403 pct. 3 și art. 280 pct. 4 C. proc. civ. în sensul că s-a menționat în încheiere

că este irevocabilă, nu s-a menționat care a fost cuantumul cauțiunii și deși

instanța a mai fost sesizată cu o cerere de suspendare s-a acordat termen

pentru aceasta la data de 12 mai 2010 când judecarea cauzei a fost amânată de

trei ori.

Recursul este nefondat.

Invocarea celei de a doua ipoteze a art. 304 pct. 9

în susținerea recursului declarat de pârâtă cu privire la admiterea cererii de

suspendare a executării sentinței de fond este nefondată.

Instanța de apel analizând motivele invocate în

susținerea cererii de suspendare a executării, raportat la marja de apreciere

permisă de dispozițiile legale, a reținut în mod corect că măsura suspendării

executării se justifică întrucât pârâta a făcut dovada că sentința instanței de

fond a fost pusă în executare și a demonstrat iminența unei pagube care nu ar

putea fi reparată în tot, în cazul întoarcerii executării.

Astfel, în aprecierea justificării luării măsurii

suspendării executării, instanța a avut în vedere existența pagubelor iminente

în situația punerii în executare a hotărârii și urgența dispunerii acestei

măsuri, raportat la termenele de soluționare a cauzei pe fondul ei.

În consecință, în accepțiunea dispozițiilor art. 280

raportate la art. 403 alin. (3) C. proc. civ., suspendarea executării este o

măsură facultativă, care trebuie dispusă atunci când se justifică, iar motivele

care conduc la luarea sau respingerea acestei măsuri trebuie interpretate prin

coroborarea lor, ele neputând fi analizate disparat.

Critica recurentei conform căreia instanța de apel nu

a menționat în încheiere cuantumul cauțiunii la care a fost obligată pârâta, nu

poate fi reținută spre analiză. Instanța în motivarea încheierii a precizat că

pârâta a consemnat cauțiune de 10% din valoarea sumei la care a fost obligată

menționând fila recipisei de consemnare care a fost depusă la dosar. De altfel,

nici nu era relevantă precizarea cuantumului cauțiunii atâta timp cât consemnarea

cauțiunii în cuantumul dispus de instanță este obligatorie conform

dispozițiilor art. 280 alin. (3) C. proc. civ., iar instanța a constatat că

aceasta a fost consemnată conform dispozițiilor legale.

Referitor la critica ce vizează atribuirea de către

instanță a caracterului irevocabil încheierii recurate, se apreciază că

instanța de apel în mod eronat a calificat încheierea, întrucât sursa de la

care emană o atare calificare este legea care distinge în mod expres asupra

irevocabilității unei hotărâri. Așadar, mențiunea „irevocabilă” pe care o face

instanța în dispozitivul încheierii atacate este lipsită de forță juridică și,

ca atare, nu își produce efecte.

De altfel, Curtea de Apel Alba Iulia la data de 13

mai 2010 a soluționat apelul declarat împotriva sentinței asupra căreia se

dispusese suspendarea executării, ca atare criticile formulate de recurentă au

rămas ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC F.T. SA Mediaș împotriva încheierii nr. 14/F/CC/2010

din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 iunie 2010

.