ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10191/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10191/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Giurgiu, la data de 23 noiembrie 2007, reclamantul Z.C.R. a

chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei

să emită dispoziție de restituire – acordare de despăgubiri bănești – pentru

imobilul situat în sector 4, București, compus din construcție - 8 camere și

dependințe și teren în suprafață de 736 mp.

În motivarea cererii pârâta

a refuzat în mod nejustificat soluționarea notificării având ca obiect

restituirea imobilului în litigiu.

La data de 23 iunie 2008, reclamantul

a modificat pretenția dedusă judecății, în sensul că a solicitat obligarea

pârâtei și la plata sumei de 20.000 Euro actualizată cu titlu de daune morale

pentru limitarea accesului la justiție.

Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1423 din 22 septembrie 2008 (întrucât

Tribunalul Giurgiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București) a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să emită

dispoziție prin care să propună acordarea în beneficiul reclamantului a

despăgubirii în condițiile legii speciale, aferente imobilului situat în

București, sector 4, compus din teren în suprafață de 736 mp și construcție

compusă din 8 camere, o bucătărie, două magazii din scândură, preluate de stat

prin decizia nr. 1751 din 25 noiembrie 1980 a Consiliului Popular al

Municipiului București, de la C.N.

S-a respins ca neîntemeiată

cererea reclamantului privind plata despăgubirilor cu titlu de daune morale și

a obligat pârâta să-o plătească reclamantului suma de 70,80 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui C.N.N., a trecut în

proprietatea statului, dar actul de preluare s-a constatat nul prin sentința

civilă nr. 3192 din 23 mai 2009. Prin actul autentificat sub nr. 70 din 7

ianuarie 1982 C.N. a donat în favoarea statului imobilul compus din construcție

cu cinci camere, bucătărie și două magazii împreună cu cota parte indiviză de

53,90 % din părțile și dependințele comune ale clădirii și respectiv din

totalul de 736 mp teren aferent.

Prin sentința civilă nr. 6731

din 9 decembrie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, a fost

constatată nulitatea donației. S-a mai reținut de asemenea că reclamantul are

calitate de persoană îndreptățită la despăgubiri, iar modalitatea de reparație

este cea prevăzută de art. 10 și de art. 26 alin. (1) din lege, restituirea în

natură nefiind posibilă, iar cererea accesorie este nefondată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul numai în ceea ce privește respingerea capătului de

cerere având ca obiect plata despăgubirilor în cuantum de 20.000 Euro,

reprezentând daune morale. În motivarea apelului se susține că în mod eronat

s-a concluzionat și s-a calculat perioada în care pârâta a fost în culpă cu

privire la omisiunea de a soluționa notificarea, pârâta având datoria să emită

dispoziție de restituire începând cu anul 2004.

Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 8 din 8 ianuarie 2009, a respins ca

nefondat apelul.

În considerentele deciziei

s-a reținut că cererea accesorie nu este justificată din punct de vedere legal

și referitor la incidența dispozițiilor art. 998-999 C. civ. se menționează că

nu sunt întrunite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând incidența dispozițiilor art. 304

pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Recurentul critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- S-au interpretat greșit

normele europene în materia dreptului omului și s-a ignorat jurisprudența

C.E.D.O.

- S-a apreciat eronat că nu

s-a încălcat dreptul de acces la justiție.

- Nici până în prezent nu

s-a executat hotărârea, ceea ce justifică reaua credință a pârâtei, motiv

pentru care, susține recurentul, solicită daune morale majorate, în cuantum de

30.000 Euro.

- Durata actualului proces

se cumulează cu perioada de neîndeplinire a obligației pârâtei de a emite

decizia.

Examinând criticile aduse prin

intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

În concret motivele de

recurs vizează în principal cel de-al doilea petit al acțiunii și anume

obligarea pârâtei la plata daunelor morale, pentru „încălcarea Convenției

Europene a Drepturilor Omului, respectiv împiedicarea exercitării dreptului de

proprietate și a accesului la justiție”.

Susține recurentul că prin

modalitatea de soluționare a acestor pretenții (daune morale) s-a încălcat

legea, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Modificarea sau casarea unei

hotărâri se poate cere – pentru a fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. – când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Prin motivele de recurs se

amintește formal incidența acestui text de lege, fără a se arăta în concret

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 C. proc.

civ., încălcate de instanță.

Drept urmare, instanța este

în imposibilitate să analizeze acest motiv de recurs.

S-a mai susținut prin

motivele de recurs că hotărârea este nelegală și pentru faptul că nu s-a

respectat legea cu ocazia soluționării petitului doi al acțiunii – obligarea

pârâtei la plata daunelor morale.

Așa cum bine a reținut

instanța de apel, reclamantul, referitor la obligarea pârâtei la acordarea unor

daune morale în cuantum de 20.000 Euro, nu a indicat temeiul de drept.

De fapt, nici prin criticile

aduse în recurs nu precizează temeiul de drept, sau care este legea aplicabilă,

nerespectată de instanță, privind soluționarea celui de-al doilea petit al

acțiunii.

În fapt, pentru neexecutarea

obligației de a face nu se pot acorda daune morale, legea specială (Legea nr. 10/2001)

nu conține dispoziții derogatorii și ca urmare în mod corect s-a respins

această cerere.

Referitor la excepția

nulității recursului, pentru nemotivare, urmează a fi respins întrucât

recurentul a indicat temeiul de drept privind nelegalitatea hotărârii, aducând

și critici în acest sens, care au fost mai sus analizate de instanță.

Întrucât legea specială

(Legea nr.10/2001) nu conține dispoziții derogatorii, în mod corect a fost

respinsă această cerere.

În concluzie, față de cele

sus reținute, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul Z.C.R. împotriva deciziei nr. 8 din 8 ianuarie 2009 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 decembrie 2009.