ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1041/2010

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința nr. 955 din 21 iunie

2007, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului C.C. și a respins acțiunea acestuia

ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis în parte acțiunea precizată,

formulată de reclamantul C.D.V. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București, prin primar general.

A anulat dispoziția nr. 3951 din 24

februarie 2005, emisă de Primarul general al municipiului București în

soluționarea dosarului întocmit în baza notificării nr. 1970/2001, formulată de

reclamant.

A obligat pârâtul să emită

dispoziție motivată prin care să propună reclamantului măsuri reparatorii prin

echivalent pentru apartamentul nr. 1, situat în București, ce a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare nr. N 1676 din 2 iunie 1997, încheiat între

C.G.M.B. și B.O., compus din cameră nr. 1 și WC nr. 3 din anexa nr. 3, la

parter, bucătărie nr. 2 și debara nr. 5 din anexa 2, la subsol, oficiu nr. 4,

culoar nr. 5 și vestibul nr. 6 din anexa 3, constând în despăgubiri acordate în

condițiile legii speciale.

A obligat pârâtul să emită

dispoziție motivată, prin care să restituie reclamantului în natură terenul în

suprafață de 197,24 mp, cu aceeași adresă, cu excepția suprafeței de 51,48 mp

teren, situat sub construcție, care a făcut obiectul contractului de vânzare

cumpărare, precum și construcția reprezentând apartamentul nr. 2, compus din

bucătărie nr. 2 din anexa 3, la parter, debara nr. 3 din anexa 2 la subsol,

toate încăperile de la etajul 1 și pod, culoar nr. 4, pivniță nr. 1 din anexa

nr. 2, la subsol, oficiu nr. 4, culoar nr. 5 și vestibul nr. 6 din anexa 3.

Prin decizia nr. 171 din 5 martie

2008, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de Municipiul București, prin primar general.

A admis apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Instanța de apel a reținut că

imobilul în litigiu a aparținut numitului C.N., de la care a fost preluat

conform art. III din Decretul nr. 218/1960, iar reclamanții sunt moștenitorii

legali ai autorului lor, formulând în termen cererea de restituire în natură a

imobilului.

După rejudecare, prin sentința nr.

1594/F din 15 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a V a civilă, a

admis acțiunea formulată de reclamanți, a anulat dispoziția nr. 3951 din 24

februarie 2005 și a obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunere de

acordare de despăgubiri pentru apartamentul nr. 1 din București (și teren de

sub construcție – 51,48 mp) și dispoziție de restituire pentru restul

imobilului (apartamentul nr. 2, nevândut și restul de teren, în suprafață

totală de 197,24 mp).

Tribunalul a reținut că imobilul a

fost preluat de la proprietarul C.N., în baza decretului nr. 218/1960.

Chiar dacă la dosar nu s-a depus

actul de proprietate, dovada dreptului de proprietate a fost făcută prin actul

de preluare.

Tribunalul a mai reținut că

preluarea imobilului a fost abuzivă, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 lit.

h) din Legea nr. 10/2001 și că parte din imobil a fost înstrăinată.

Prin decizia nr. 93A din 12 mai

2009, Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, a respins excepția de tardivitate a declarării

apelului.

A respins ca nefondat apelul

declarat de Municipiul București, prin primar general.

Instanța de apel a reținut că tribunalul

a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 23 pct. 1 lit. d) din H.G. nr.

250/2007, reținându-se că dovada dreptului de proprietate s-a făcut prin

sentința civilă nr. 983 din 26 martie 1969 a Judecătoriei sectorului 3 București, precum și prin adresa nr. 901971 din 19 noiembrie 2001, prin care s-a

comunicat că, în anul 1952, C.N. și-a deschis rol fiscal.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs Municipiul București, prin primar general.

Invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală, deoarece a făcut

o greșită aplicare a dispozițiilor art. 21-22 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, reclamanții nu au depus

titlul de proprietate și nu au dovedit dreptul de proprietate al autorului lor.

Recurentul a mai arătat că imobilul

nu a fost preluat abuziv și nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost

preluat în temeiul Decretului nr. 218/1960, prin hotărâre judecătorească.

Criticile formulate permit

încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu

sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Recurentul susține că imobilul în

litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost preluat în temeiul Decretului

nr. 218/1960.

Această critică, însă, este

formulată

omisso medio

, deoarece, deoarece Municipiul București nu a

invocat în apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de tribunal aspecte

legate de inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, nu se poate analiza

direct în recurs aplicabilitatea legii speciale de restituire.

Cât privește critica referitoare la

dovedirea dreptului de proprietate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 23

din Legea nr. 10/2001, republicată, în absența unor probe contrare, existența

și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea

recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Chiar dacă reclamanții nu au depus

titlul de proprietate al autorului lor, ei beneficiază de prezumția instituită

de art. 23 din Legea nr. 10/2001, deoarece pârâtul – recurent nu a făcut dovada

că imobilul a aparținut altei persoane decât autorul reclamanților, iar prin

sentința civilă nr. 983 din 26 martie 1969 a Judecătoriei sectorului 3 București, s-a constatat că N.C. a fost proprietarul imobilului solicitat.

Față de cele arătate, recursul

pârâtului se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul

București, prin primar general împotriva deciziei nr. 93/A din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18

februarie 2010.