ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3820/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3820/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința penală nr.104/P din 4

septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea

formulată de petenta SC V.S.N. SA împotriva rezoluției nr. 325/P/2007 din 4

martie 2008 și a rezoluției nr. 201/ll/2/2008

pronunțate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost

obligată petenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că petenta a solicitat

începerea urmăririi penale față de intimata P.E. - avocat, deoarece a folosit

un înscris falsificat la instanța de judecată, într-o acțiune civilă având ca

obiect o somație de plată pentru obținerea onorariului, faptă prevăzută de art.

290 C. pen.

Petenta a

susținut în fapt că în cursul anului 2003, societatea

a

fost controlată de Garda Financiară - Secția Tulcea, în urma căreia s-a constat

că managerul general P.F., a săvârșit contravenția prevăzută de art. 56 alin.

(2) lit. f) din Legea

nr. 52/2002,

aplicându-i o amendă de 3.323.009.829 ROL.

Conducerea societății a apelat la

serviciile avocatului P.E. de la Baroul Tulcea, pentru acordarea asistenței

juridice, în vederea contestării procesului verbal de contravenție.

Contractul de asistență juridică prin

care s-a fixat onorariul

de asistență

juridică ce urma să fie achitat în rate, a fost întocmit în

două

exemplare.

În urma unei discuții avută cu avocata

la finalul contractului s-a înscris și clauza - în cazul în care

procesul-verbal va fi anulat se va achita 10% din litigiu diferența până la

300.000.000 lei contravaloarea despăgubirilor și 100.000.000 lei din amendă -

mențiune ce se găsește numai pe exemplarul 2 al

contractului aflat

la SC V.S.N. SA Tulcea.

Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă

nr. 126 din 17 aprilie

2003 a respins ca

nefondată plângerea reclamantei.

Pentru exercitarea căii de atac al

recursului s-a apelat tot la intimată în calitate de avocat.

Prin

decizia civilă nr. 589 din 19 septembrie 2003 au fost admise

recursurile ca fondate și s-a dispus anularea procesului-verbal de

contravenție încheiat de Garda Financiară Tulcea.

Onorariile de avocat stabilite prin

contractele de asistență juridică nr. ll și 24 din 2003 au fost achitate

intimatei la data de 19

februarie și 28

februarie și respectiv 12 septembrie 2003.

După aproximativ 2 ani, intimata P.E., a

solicitat printr-o acțiune introdusă la Judecătoria Tulcea, în baza O.G. nr. 5/2001,

privind procedura somației de plată, să o someze pe

debitoarea SC V.S.N. SA să-i plătească suma

de 350.000.000 lei

conform contractului de asistență juridică nr. ll din 11 februarie 2003 prin

care debitoarea s-a obligat să-i achite 10% din valoarea litigiului câștigat.

Deoarece societatea, după primirea

citați ei i-a comunicat intimatei că în copia de pe contractul de asistență

juridică, ce-l au

asupra lor nu

figurează această clauză, la data de 1 noiembrie

2005,

înainte de primul termen de judecată, a depus la dosarul cauzei,

prin serviciul de registratură o cerere prin care a renunțat la acțiunea

formulată.

Prin sentința civilă nr. 3469 din 9

decembrie 2005, în conformitate cu art. 247 C. proc. civ., a fost respinsă

cererea formulată de reclamant.

Pe data de

13 decembrie 2005 S.C. " V.S.N. "

S.A. a

formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea împotriva

avocatei P.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 și art. 291 C.

pen.

Prin rechizitoriul

nr. 663A/1

1

1/1 /lI/2/2006 din 23 noiembrie

2006,

Parchetul de pe

lângă Judecătoria Tulcea respinge ca neîntemeiată plângerea petentei.

Recursul declarat de petentă a fost admis ca fondat de

Tribunalul Tulcea prin decizia penală nr. 155 din

27 septembrie 2007, a

fost casată în parte hotărârea atacată și s-a

dispus rejudecarea cauzei pe fond.

Având în vedere modificarea normelor procedurale referitoare la

competență după calitatea persoanei prin Legea nr. 79/2007, dosarul cauzei a

fost declinat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Constanta.

Prin rezoluția din data de 14 mai 2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus

neînceperea urmăririi

penale față de intimată, soluție confirmată prin

respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petentă împotriva rezoluției

de mai sus, de către procurorul general prin rezoluția din 16 mai 2008.

În plângerea adresată instanței împotriva ambelor

rezoluții de către petentă se invocă contradicțiile inserate pe cele două copii

ale contractului de asistență juridică încheiat de avocat P.E.

Se susține că, fapta intimatei, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 288

alin. (1), art. 290 și art. 291 C. pen., deoarece adăugările la contractul nr.

11 din 18 februarie 2003 au

fost inserate fără știința numitei P.F., în

scopul majorării sumei cuvenite.

Intimata susține că în conformitate cu dispozițiile art. 1182 C. civ.,

contractele sub semnătură privată capătă dată certă în momentul prezentării lui

unei autorități publice, ori cum instanțele din Tulcea solicitau foarte des

prezentarea contractului angajament, pentru a verifica întinderea mandatului

(redactare,

asistență sau

reprezentare etc.) exista această posibilitate și în speța respectivă, petenta P.F.

lipsind de la proces, fiind plecată din județ, acesta a fost momentul și

motivul pentru care a completat exemplarul său cu mențiunile incriminate; toate

aceste mențiuni foloseau numai petentelor S.C. " V.S.N. " și F.P. și

că niciodată nu ar fi putut obține onorariul de succes, deoarece i se opunea

exemplarul aflat în posesia petentei. Pentru ea, completarea contractului nr. 11/2003

cu acea clauză de succes era lipsită de orice consecință juridică,

cerință a art. 288 alin. (1) C. pen., pentru ca,

adăugarea respectivă

să constituie infracțiune (art. 1185 C. civ. -

registrele, cărțile - în sensul de contracte - sau hârtiile domestice - în

prezent și

memoria calculatorului - nu fac

credința în favoarea celui care Ie-a

scris, dar au putere în contra

lui).

Î

n consecință, nu-i beneficia în nici un fel adăugirile incriminate ca

false, neputând niciodată să pună în executare clauza respectivă, pentru a

produce consecințe clauza onorariului de succes, a încheiat în aceeași cauză,

contractul nr. 74 din 9

septembrie 2003,

dar din eroare, a cerut emiterea somației pentru

celălalt contract.

S-a apreciat de către instanța de fond că soluția de neîncepere a

urmăririi penale dispusă în cauză este întemeiată, deoarece sub aspectul

comiterii infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., nu sunt realizate

elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Latura obiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură

privată cuprinde două acțiuni, una de falsificare și alta de folosire a

înscrisului sub semnătură privată.

Cele două acțiuni cumulative constituie

unitatea elementului

obiectiv al infracțiunii ceea ce

exclude concursul dintre infracțiuni prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen.

Din întregul material probator administrat rezultă că, intimata a

recunoscut că a înscris pe unul din exemplarele contractului de asistență

juridică, clauza unui onorariu de succes la cererea expresă a directoarei F.P.

Toate mențiunile foloseau petentelor, iar intimata nu ar fi putut

obține onorariul de succes deoarece, i se putea opune exemplarul aflat în

posesia petentei, așa se explică că, înainte de

primul termen de judecată, petenta și-a retras acțiunea, înainte de

primul

termen de judecată.

Î

mpotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta SC

V.S.N. SA, susținând în esență prin motivele

scrise

de recurs că rezoluția dată de procuror după primirea dosarului

în

v

ederea începerii urmăririi penale este netemeinică și

nelegală, întrucât nu a ținut cont de dispoziția instanței de recurs, dată în

primul ciclu procesual, organul de urmărire penală refăcând cercetarea și dând

aceeași soluție, pe aceleași considerente în principal, dar conturate și

exprimate într-o altă manieră. De

asemenea, se

mai susține că latura obiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri

sub semnătură privată s-a realizat tocmai în momentul la care intimata a

promovat cererea de chemare în judecată în scopul obținerii sumelor menționate

în înscrisul falsificat.

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate și

sub toate aspectele conform art. 385/6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce urmează.

Petenta SC V.S.N. SA a formulat la data de 13 decembrie 2005 plângere

penală împotriva intimatei P.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prev.

de

art. 290 C. pen., constând în aceea că în calitate

de avocat al petentei, a falsificat contractul de asistență juridică nr. 11 din

18 februarie 2003, prin adăugarea în

exemplarul

său a unui onorariu de succes, iar ulterior, a folosit acest

înscris

într-un proces civil intentat petentei, pentru a i se achita acest onorariu.

Deși inițial, prin rezoluția nr. 3708/P/2005 din 4 octombrie 2006 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, menținută implicit prin rezoluția

prim-procurorului adjunct nr. 663/VIII/1/ll/2/ 2005 din 23 noiembrie 2006 și

prin sentința penală nr. 528 din 3 mai 2007 a Judecătoriei Tulcea, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de

art. 290 C. pen., ulterior, ca urmare a

admiterii recursului petentei împotriva sentinței sus-menționate, soluția a

fost desființată în totalitate, iar cauza a fost trimisă procurorului în

vederea începerii urmăririi penale față de intimată.

Cu toate acestea, prin rezoluția nr. 325/P/2007 din 14 martie 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța (devenit competent să

efectueze cercetarea după modificarea art. 28/1 C. proc. pen. prin Legea nr. 79/2007),

s-a dispus din nou neînceperea urmăririi penale, soluție menținută ulterior

prin rezoluția nr. 201/ll/2/2008 din 16 mai 2008 a procurorului general adjunct

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, mai apoi, prin sentința

penală atacată în prezenta cauză.

Curtea reține că potrivit art. 273 alin. (1/1)

C. proc. pen., în cazul în

care instanța, potrivit art.

278/1, a admis plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

și a trimis cauza

procurorului în

vederea începerii urmăririi penale, acesta dispune

începerii urmăririi „în condițiile prevăzute de lege".

Această sintagmă finală are în vedere fără îndoială condițiile în care

se dispune începerea urmăririi penale, ce se regăsesc în esență în art. 228 alin.

(1) C. proc. pen.

Raportând această dispoziție legală la rațiunea de a fi a procedurii

înscrise în art. 278/1 C. proc. pen. ,respectiv aceea de a

supune cenzurii soluțiile date de procuror prin

care acesta a decis

neînceperea urmăririi penale sau netrimiterea în

judecată(ca urmare a incidenței unuia dintre cazurile

prev.

de

art. 10 C. proc. pen.), rezultă că în situația în

care instanța admite plângerea împotriva unei asemenea soluții și trimite cauza

la procuror, considerând că nu subzistă cazul de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii

penale avut în vedere

inițial de către acesta, procurorul nu poate da

o nouă soluție de

neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe același caz de împiedicare, căci

aceasta ar însemna, nu doar nesocotirea unei hotărâri judecătorești

definitivezi și lipsirea de

efecte a

întregii proceduri instituite de art. 278/1 C. proc. pen.

Cu alte cuvinte, admițând plângerea

conform art. 278/1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. și trimițând cauza

procurorului, acesta este obligat să

dispună începerea

urmăririi penale, căci prin ipoteză instanța a constatat că nu există niciunul

dintre cazurile de împiedicare a

punerii în

mișcare a acțiunii penale, nici cel inițial avut în vedere de

procuror

și nici vreun altul dintre cele enumerate în art. 10 C. proc. pen. (întrucât în

caz contrar în această din urmă situație, ar fi admis plângerea și ar fi

schimbat doar temeiul soluției date de

procuror).

Singura ipoteză în care ar fi admisibilă o nouă soluție de

neîncepere a

urmăririi penale ar fi aceea

prev. de

art. 273alin. (1/1)

teza a ll-a

rap. la art. 270 alin. (2) C. proc. pen., în care începerea urmăririi

penale

nu ar putea fi dispusă datorită faptului că între momentul rămânerii definitive

a hotărârii instanței și investirea propriu-zisă a procurorului a intervenit

vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen.

Desigur că, ulterior începerii urmăririi penale și completării

cercetărilor(respectându-se astfel dispozițiile obligatorii ale

instanței),procurorul este liber să dispună oricare din soluțiile

prev.

de

art. 262alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. pen.

Numai în aceste condiții se poate ajunge ca procurorul să dea efecte

aceluiași caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale (avut

inițial în vedere ca temei al neînceperii urmăririi penale), așadar, numai dacă

se confirmă, suplimentându-se cercetările prin administrarea de probe, că

temeiul inițial subzistă.

Într-o asemenea ipoteză însă, procurorul va

dispune, după caz, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi

penale, iar nu neînceperea urmăririi penale.

Acest mod de rezolvare respectă litera și

spiritul reglementării înscrise în art. 278/1 C. proc. pen. și dintr-o altă

perspectivă, căci numai astfel instanța investită

cu o nouă plângere

va putea adopta oricare dintre soluțiile prev. la alin.

(8) al aceluiași articol, cenzurând eficient ordonanța emisă (de această dată)

de procuror, prin care acesta ar dispune, sub același temei avut în vedere

inițial, scoaterea sau încetarea urmăririi penale.

Aceasta, deoarece instanța, constatând (din

nou) că temeiul propus de procuror nu subzistă, va putea să rețină cauza spre

judecare (urmare a desființării ordonanței) conform art. 278/1 alin. (8)

lit. c) C. proc. pen., lucru care nu ar fi posibil

în cazul unei noi soluții de

neîncepere a urmăririi penale (a se vedea decizia

nr. XLVIII din 4

iunie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite).

În speță, Curtea constată că după ce soluția

inițială de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe art. 10 lit. d) C.

proc. pen., a fost desființată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar

cauza

a fost trimisă procurorului în

vederea începerii urmăririi penale față

de intimată, Parchetul a dispus

o soluție identică, întemeiată pe același caz de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii

penale, respectiv cel

prev. de

art. 10 lit. d) C. proc. pen., înfrângând astfel

dispoziția obligatorie a instanței.

S-a apreciat de către procuror că faptei

reclamate de către petentă îi lipsește intenția, ca element al laturii

subiective întrucât activitățile desfășurate de către intimată cu ocazia

încheierii celor două contracte de asistență juridică cu petenta (corespunzătoare

celor două faze pe care cauza respectivă Ie-a parcurs, fond și recurs) nu s-au

realizat cu intenția frauduloasă de a obține un profit de la societate fără

știința acesteia. În condițiile în care

contractul

încheiat pentru faza recursului a prevăzut clauza privind

onorariul de

succes.

Această concluzie nu își găsește însă suport în

actele

existente până la acest moment la

dosarul cauzei.

Astfel, potrivit modificărilor operate de

intimată pe contractul

nr. 11 din 18

februarie 2003,petenta urma să-i mai achite suma de

350.000.000 lei, reprezentând

„10% din litigiu", înțeles ca amenda aplicată prin procesul-verbal de

sancționare a contravenției (1.000.000.000) și sumă confiscată prin același

proces-verbal (3.323.009.829).

Contractul nr. 74 din 9 septembrie 2003

cuprindea, ca și clauză de succes, mențiunea „majorării cu până la 10% din

valoarea sumei confiscate", în cazul în care soluția din recurs ar fi fost

favorabilă petentei.

În fine, din

copia sentinței civile nr. 3469 din 9 decembrie 2005

a

Judecătoriei Tulcea, rezultă că intimata a solicitat plata sumei înscrise în

contractul nr. 11,respectiv 350.000.000 lei, făcând referire la clauza de

succes adăugată în cuprinsul acelui contract și la o sumă totală datorată de

432.000.000 lei, din care petenta ar fi achitat doar o parte(60.000.000 lei, adică

onorariile cumulate, încasate în baza ambelor contracte de asistență juridică).

Concluzia la care

a ajuns procurorul, în sensul că „există fără

nici un

dubiu înțelegerea dintre părți referitoare la clauza onorariului de

succes", nu este decât în parte susținută de

înscrisurile aflate la dosar, fiind valabilă doar pentru cel de-al

doilea

contract, ce nu a făcut însă

obiectul cererii de chemare în judecată

formulată de intimată.

Mai mult, ca urmare a invocării clauzei de

succes reale din contractul nr. 74, suma ce putea fi obținută era evident mai

mică decât în cazul în care se invoca clauza adăugată de intimată în contractul

nr. 11, având în vedere modul diferit de formulare a

acesteia și de calculare a sumei datorate cu acest titlu.

Pe de altă parte, pentru existența infracțiunii

de fals în

înscrisuri sub semnătură privată

nu este suficientă falsificarea unui

asemenea înscris, ci și folosirea

sau încredințarea acestuia spre

folosire, în

vederea producerii unei consecințe juridice.

Or, folosirea efectivă a înscrisului falsificat

de către intimată

trebuia verificată prin

atașarea dosarului civil în care s-a pronunțat sentința civilă sus-menționată, în

condițiile în care în considerentele

acesteia

se face vorbire de acest înscris, însă doar ca invocare de către intimată, iar

nu și ca existență fizică a sa la dosar.

Toate aceste considerente conduc la concluzia

că noua rezoluție emisă de procuror este netemeinică și nelegală, urmând

ca aceasta să fie desființată, iar cauza

trimisă(din nou) procurorului

pentru a se începe urmărirea penală în

cauză.

Ulterior, procurorul va dispune reaudierea,

potrivit însă calităților prevăzute în Codul de procedură penală, a tuturor

persoanelor care au dat declarații în cauză pentru a se lămuri cu exactitate

condițiile în care au fost încheiate cele două contracte, dacă a existat o

înțelegere referitoare la o clauză de succes și ,în caz afirmativ, când s-a

încheiat aceasta (în ce stadiu

procesual),

dacă înscrisul falsificat a fost folosit efectiv de către intimată.

În funcție de

aceste probatorii și de oricare altele, considerate

pertinente,

concludente și utile, urmează ca procurorul să dispună în final una dintre

soluțiile prevăzute de art. 262 C. proc. pen.

În consecință, recursul petentei va fi admis, sentința

va fi desființată, urmând ca pe fond să se admită plângerea petentei și în baza

art. 278/1alin. (8) lit. b) C. proc. pen. să se desființeze noua rezoluție

emisă de procuror, trimițându-se cauza acestuia pentru începerea urmăririi

penale față de intimată sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prev.

de

art. 290 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de petiționara SC V.S.N.

SA împotriva sentinței penale nr. 104/P din 4 septembrie 2008 a Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Admite plângerea formulată de recurenta

petiționară SC V.S.N. SA.

Desființează rezoluția nr. 325/P/2007

din 14 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și

trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în vederea

începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 290 C. pen. de către intimata P.E.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie

2008.