ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 708/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 203 din 24 octombrie 2005 a Tribunalului Olt, inculpatul M.N. (fiul lui G. și F. ) a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării preventive de la 31 martie 2005 la 4 aprilie 2005. S-a admis în parte în parte acțiunea civilă promovată de partea vătămată I.E., obligând inculpatul la plata sumei de 10.000 lei daune morale, către partea vătămată.

S-a admis acțiunea civilă formulată de C.A.S. Olt și a fost obligat inculpatul la 519,711 lei, cheltuieli de spitalizare. În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată I.E., reprezentând onorariul avocatului, iar conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, victima I.M. aflată într-un bar administrat de inculpat, a fost agresată de acesta care i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele în abdomen și torace, fiindu-i produse leziuni care, inițial, au necesitat circa 14 zile îngrijiri medicale, iar datorită complicațiilor intervenite, au condus la decesul victimei.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpatul M.N. și partea civilă I.E., invocând critici de nelegalitate și netemeinicie, în sensul că inculpatul a criticat soluția de condamnare, motivând că nu există probe care să confirme că ar fi agresat victima, solicitând achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar partea civilă a solicitat majorarea daunelor morale și acordarea și de despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate din înmormântarea și pomenirile ulterioare ale victimei. Curtea de Apel Craiova a înregistrat Dosarul nr. 17783/54/2005, dispunând prin decizia penală nr. 199 din 15 iunie 2006, admiterea apelului inculpatului, desființarea sentinței, achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., precum și respingerea acțiunilor civile formulate de părțile civile I.E. și C.A.S. Olt; apelul părții civile I.E. a fost respins ca nefondat și apelanta a fost obligată la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele critici: pe de o parte, împrejurarea că, din datele existente la dosar nu se poate stabili dacă declarația victimei a fost scrisă de aceasta în totalitate sau numai semnată, existând astfel dubiu asupra realității aspectelor consemnate; pe de altă parte, împrejurarea că martori oculari - în sensul de a fi asistat la discuția dintre inculpat și victimă din seara de 14 noiembrie 2003 - au fost numai N.G., N.D.

și G.I., iar aceștia au relatat că inculpatul nu a lovit nici pe victimă și nici pe martorul D.N. Totodată, s-a arătat că soluția primei instanțe este întemeiată pe declarațiile martorului G.I., care conțin aspecte contradictorii privitor la percepția asupra conflictului, în sensul că, în declarația din 02 iulie 2004, martorul declară că a observat personal agresiunea, în timp ce trecea prin fața localului, privind prin ușa deschisă, iar în declarația din 11 aprilie 2005, a susținut că știa despre incident din relatările martorei G.I., soția sa. În aceste condiții, instanța de apel a reținut că, în speță, nu există probe directe și concludente care să permită stabilirea vinovăției inculpatului, acesta beneficiind de prezumția de nevinovăție; în consecință, a fost admis apelul acestuia, a fost desființată sentința și s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. proc.

pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. Decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de către partea civilă I.E., înregistrându-se Dosarul nr. 17783/54/2005 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 7332 din 18 decembrie 2006, a admis recursurile promovate, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la instanța de apel. Î n motivarea soluției, s-a reținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în sensul că soluția instanței de apel, de achitare a inculpatului, este consecința unei erori grave de fapt rezultată din înlăturarea nejustificată a unor probe, omisiunea administrării unor probe necesare și analiza deficitară a ansamblului probelor administrate în cauză.

Sub aspect civil, s-a reținut că rejudecarea cauzei va avea în vedere și administrarea probelor invocate de partea civilă în susținerea cererilor de despăgubiri și daune morale. În rejudecare, prin Decizia penală nr. 26 din 14 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 17783.3/54/2008, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpatul M.N. și partea civilă I.E., împotriva sentinței penale nr. 203 din 24 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 2400/P/2005 și s-a desființat în parte sentința atacată. S-a aplicat inculpatului M.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe perioada prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

A fost obligat inculpatul la plata a 7.000 lei despăgubiri și 20.000 lei daune morale, către partea civilă I.E.; s-a respins cererea privind acordarea prestației periodice formulată de aceeași parte civilă. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a fost obligat inculpatul la plata a 1202,39 lei cheltuieli judiciare către partea civilă I.E. și la suma totală de 161 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 35 lei către I.M.L. București și 126 lei către I.M.L. Craiova, reprezentând taxe expertize medico legale. Împotriva acestei decizii penale, a declarat recurs inculpatul M.N., solicitând, în principal, casarea deciziei și achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen., iar în subsidiar, casarea deciziei, cu trimiterea cauzei la instanța de apel, pentru a se conforma deciziei instanței supreme întrucât, Curtea de Apel Craiova, în rejudecarea apelului, nu s-a conformat indicațiilor cuprinse în decizia instanței supreme, neprocedând la confruntările dispuse, la cercetarea la fața locului și la reconstituire. Prin Decizia nr. 2019 din 05 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul cu nr. 17783.3/54/2005, s-a dispus admiterea recursului formulat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 26 din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală; a fost casată decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor formulate de inculpat și partea civilă, la instanța de apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a concluzionat că, după trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel nu s-a conformat tuturor indicațiilor deciziei instanței supreme și, încălcându-și rolul activ, nu a verificat și lămurit toate împrejurările cauzei. În acest sens, s-a menționat că instanța de apel nu a procedat la confruntări între inculpat și martorii oculari D.N. și G.I., între martora G.I. și martorul F.M., pentru a se elucida faptele și împrejurările neclarificate. De asemenea, instanța de apel nu a procedat la efectuarea unei reconstituiri, pentru a putea verifica posibilitățile de percepție vizuală și veridicitatea susținerilor martorului G.I., în sensul că ușa localului fiind deschisă, ar fi putut vedea agresiunea exercitată de inculpat de la circa 15 metri.

Primind cauza spre rejudecarea apelului formulat atât de către inculpatul M.N., cât și de partea civilă I.E., Curtea de Apel Craiova a înregistrat-o sub nr. 17783.3.3/54/2005. Potrivit îndrumărilor din decizia de casare, Curtea a procedat la confruntarea dintre inculpatul M.N. și martorii D.N. și G.I., la confruntarea dintre martorii G.I. și F.M. și, din oficiu, între martorii G.I. și G.I., precum și la reaudierea medicului T.G. și la administrarea probei cu acte constând în copia fișei de consultație medicală a victimei. S-a procedat și la efectuarea cercetării la fața locului și a reconstituirii, rezultatele fiind consemnate în procesul-verbal și planșele fotografice care s-au atașat la dosar.

Prin Decizia penală nr. 152 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de inculpat și partea civilă, a desființat sentința penală atacată și i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege pe perioada prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. Inculpatul a fost obligat la plata a 7.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 20.000 lei daune morale către partea civilă I.E., precum și la plata sumei de 2469,39 lei reprezentând cheltuieli de judecată către aceeași parte civilă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Cheltuielile judiciare în sumă de 361 lei, inclusiv taxele de 35 lei și 126 lei către I.M.L.

București și I.M.L. Craiova, au rămas în sarcina statului. Curtea de Apel Craiova a constatat că prima instanță a reținut în mod corect vinovăția inculpatului, care a săvârșit infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte astfel cum este incriminată în art. 183 C. pen., procedând la condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată către minimul special. Apelul inculpatului s-a constat a fi fondat cu privire la greșita aplicare a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) și la conținutul interdicției de a exercita dreptul de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. În ceea ce privește apelul părții civile, acesta a fost considerat fondat sub aspectul cererilor de acordare integrală a despăgubirilor materiale, a daunelor morale și a cheltuielilor judiciare, constatându-se că solicitarea privind acordarea prestației periodice nu este întemeiată.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.N., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. S-a susținut că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare. Instanța de apel nu a interpretat corect probele administrate și a fost lipsită de rol activ în eventualitatea când ar fi avut unele îndoieli cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Situația de fapt stabilită nu corespunde realității întrucât din declarațiile martorilor G.I., D.N. și G.N. rezultă că între părți nu a existat niciun conflict, injurii sau lovituri, iar din raportul I.N.M.L. M.M.

rezultă că între leziunile produse la data de 14 noiembrie 2003 și decesul victimei nu există legătură de cauzalitate. Medicul T.G. care a examinat victima în data de 25/26 noiembrie 2003, nu a observat niciun fel de leziuni pe corpul acesteia, a recomandat internarea de urgență, dar familie nu a fost de acord. S-a mai susținut că instanța de apel nu a procedat la confruntarea martorelor D.E. cu G.I. în legătură cu împrejurarea relatată de prima celei de a doua în sensul că „inculpatul și victima nu s-au bătut, ci doar glumeau”. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și respingerea obligării acestuia la plata despăgubirilor civile.

Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond și instanța de apel, prin decizia penală atacată, au stabilit în mod corect și complet situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise de acesta. Evaluarea probelor administrate s-a făcut în mod logic și argumentat, coroborându-se toate aspectele și detaliile rezultate din declarații și înscrisuri, astfel încât Înalta Curte constată că în cauză nu există motive de îndoială asupra vinovăției inculpatului ori necesitatea administrării altor dovezi.

Existența conflictului dintre părți în timpul desfășurării căruia inculpatul a lovit victima cu pumnii și picioarele în abdomen și torace este confirmată de declarațiile martorului G.I., persoană care nu se afla sub influența băuturilor alcoolice (astfel cum se găseau ceilalți martori oculari ai cauzei) și care, din locul în care se afla, din șosea, putea să vadă ce se întâmpla în local, împrejurare stabilită în urma cercetării efectuate la locul faptei. Ușa barului a fost deschisă, situație confirmată și de martora G.I., permițând martorului să-l vadă pe inculpat lovind cu picioarele o persoană căzută la pământ.

Împrejurarea că temperatura aerului de 4,8 0 -5,8 0 Celsius nu ar fi permis lăsarea ușii localului în poziția deschis este o simplă speculație atâta timp cât doi martori atestă acest fapt; pe de altă parte, este un fapt notoriu că, la acest gen de localuri, din cauza traficului persoanelor, ușa de acces este, de regulă, deschisă, iar temperatura arătată nu este într-atât de scăzută încât să excludă această situație, ci dimpotrivă . Curtea a înlăturat în mod corect declarațiile martorilor G.I. și D.N. cu privire la inexistența unui conflict între părți, motivând caracterul subiectiv al acestor probe, afectate și de împrejurarea că amândoi martorii se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Chiar și în aceste împrejurări, cei doi martori au arătat că între inculpat și victimă a existat o discuție în contradictoriu, că victima a comis gesturi obscene la adresa inculpatului, după care, fără să fi fost agresată, a acuzat dureri în zona abdominală.

Or, situația de fapt stabilită exclude intervenția la locul faptei a oricărei alte persoane cu care victima să fi avut vreo neînțelegere și care să o fi agresat, autorul leziunilor care i-au cauzat acesteia decesul aflându-se în mod cert, în acest spațiu și la acest moment, în prezența sa și acționând în mod violent, în sensul celor arătate. Dintre cei prezenți și singurul cu care a avut o altercație, doar inculpatul a fost văzut lovind și tot persoana acestuia a fost indicată și de victimă ca fiind agresorul, situație relatată de martorii R.D., J.F., D.E., Ș.S.M., F.M., T.G. Martorul Ș.S. a relatat că, interesându-se de starea victimei, inculpatul a recunoscut că a avut un incident cu aceasta.

Aceste probe testimoniale se coroborează pe deplin cu declarația victimei și actele medico-legale existente la dosarul cauzei. Din raportul medico-legal de autopsie întocmit de Serviciul de medicină legală Olt din 27 aprilie 2004 și avizat de I.N.M.L. M.M. cu avizul din 23 martie 2005, rezultă că decesul victimei s-a datorat stării septice, rezultate din efectul cumulativ al unui traumatism abdominal cu ruptură de ansă intestinală, complicat cu peritonită generalizată și al unui traumatism toracic cu fracturi costale, complicat cu bronhopneumonie abcedată, natura morții fiind violentă și nu patologică. Foaia de consultați atestă că la data examinării de către medicul T.N., victima avea abdomen acut, împrejurare confirmată de acest martor care a relatat și că victima și familia acesteia i-au spus că starea este rezultatul unei agresiuni din partea inculpatului.

Împrejurarea că la examinarea victimei la data de 25/26 noiembrie 2003, martorul nu a constatat existența unor leziuni externe (echimoze), este irelevantă în raport de concluziile actului medical invocat, precum și de însăși constatarea medicului în sensul că este vorba de o leziune internă, motiv pentru care a și recomandat internarea. În consecință, criticile formulate fiind nefondate, Înalta Curte le va înlătura, constatând că în cauză nu există temeiuri de achitare a inculpatului, condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. fiind legală și temeinică. Pedeapsa aplicată inculpatului respectă criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fiind necesară și suficientă reeducării sociale a acestuia.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului. În baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea celui ales, fiind avansat din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 152 din 2 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2010.