ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 708/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 708/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosarul

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 203 din 24 octombrie 2005 a Tribunalului Olt, inculpatul

M.N.

(fiul

lui G. și F.

) a fost condamnat pentru

săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. la pedeapsa de 6

ani închisoare.

S-a

făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a

dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării preventive de la 31

martie 2005 la 4 aprilie 2005.

S-a

admis în parte

în parte acțiunea civilă promovată de partea vătămată

I.E., obligând inculpatul la plata sumei de 10.000 lei daune morale, către

partea vătămată.

S-a admis acțiunea civilă

formulată de C.A.S. Olt și a fost obligat inculpatul la 519,711 lei,

cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost

obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către partea

vătămată I.E., reprezentând onorariul avocatului, iar conform

art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență,

că, victima I.M. aflată într-un bar administrat de inculpat, a fost

agresată de acesta care i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele

în abdomen și torace, fiindu-i produse leziuni care, inițial, au

necesitat circa 14 zile îngrijiri medicale, iar datorită

complicațiilor intervenite, au condus la decesul victimei.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apel inculpatul M.N. și partea civilă I.E., invocând critici

de nelegalitate și netemeinicie, în sensul că inculpatul a criticat

soluția de condamnare, motivând că nu există probe care să

confirme că ar fi agresat victima, solicitând achitarea sa în temeiul art.

10 lit. c) C. proc. pen., iar partea civilă a solicitat majorarea daunelor

morale și acordarea și de despăgubiri pentru cheltuielile

ocazionate din înmormântarea și pomenirile ulterioare ale victimei.

Curtea de Apel Craiova a înregistrat

Dosarul nr. 17783/54/2005, dispunând prin decizia penală nr. 199 din 15

iunie 2006, admiterea apelului inculpatului, desființarea sentinței,

achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art.

10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 183

C. pen., precum și respingerea acțiunilor civile formulate de

părțile civile I.E. și C.A.S. Olt; apelul părții

civile I.E. a fost respins ca nefondat și apelanta a fost obligată la

plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut următoarele critici: pe

de o parte, împrejurarea că, din datele existente la dosar nu se poate

stabili dacă declarația victimei a fost scrisă de aceasta în

totalitate sau numai semnată, existând astfel dubiu asupra

realității aspectelor consemnate; pe de altă parte, împrejurarea

că martori oculari - în sensul de a fi asistat la discuția dintre

inculpat și victimă din seara de 14 noiembrie 2003 - au fost numai N.G.,

N.D. și G.I., iar aceștia au relatat că inculpatul nu a lovit

nici pe victimă și nici pe martorul D.N.

Totodată, s-a arătat

că soluția primei instanțe este întemeiată pe

declarațiile martorului G.I., care conțin aspecte contradictorii

privitor la percepția asupra conflictului, în sensul că, în

declarația din 02 iulie 2004, martorul declară că a observat

personal agresiunea, în timp ce trecea prin fața localului, privind prin

ușa deschisă, iar în declarația din 11 aprilie 2005, a

susținut că știa despre incident din relatările martorei G.I.,

soția sa.

În aceste condiții,

instanța de apel a reținut că, în speță, nu

există probe directe și concludente care să permită

stabilirea vinovăției inculpatului, acesta beneficiind de

prezumția de nevinovăție; în consecință, a fost admis

apelul acestuia, a fost desființată sentința și s-a dispus

achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Decizia pronunțată de

instanța de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Craiova și de către partea civilă I.E.,

înregistrându-se Dosarul nr. 17783/54/2005 pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 7332 din 18 decembrie

2006, a admis recursurile promovate, a casat decizia atacată și a

trimis cauza pentru rejudecare la instanța de apel.

Î

n

motivarea soluției, s-a reținut incidența motivului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în

sensul că soluția instanței de apel, de achitare

a

inculpatului, este consecința unei erori grave de fapt rezultată din

înlăturarea nejustificată a unor probe, omisiunea administrării

unor probe necesare și analiza deficitară a ansamblului probelor

administrate în cauză.

Sub aspect civil, s-a reținut

că rejudecarea cauzei va avea în vedere și administrarea probelor

invocate de partea civilă în susținerea cererilor de despăgubiri

și daune morale.

În

rejudecare, prin Decizia penală nr. 26 din

14 februarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 17783.3/54/2008,

s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpatul M.N. și partea

civilă I.E., împotriva sentinței penale nr. 203 din 24 octombrie 2005

pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr. 2400/P/2005 și

s-a desființat în parte sentința atacată.

S-a aplicat inculpatului M.N. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe perioada

prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

A fost obligat inculpatul la plata a

7.000 lei despăgubiri și 20.000 lei daune morale, către partea

civilă I.E.; s-a respins cererea privind acordarea prestației periodice

formulată de aceeași parte civilă.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate și a fost obligat inculpatul la

plata a 1202,39 lei cheltuieli judiciare către partea civilă I.E. și

la suma totală de 161 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 35 lei

către I.M.L. București și 126 lei către I.M.L. Craiova,

reprezentând taxe expertize medico legale.

Împotriva acestei decizii penale, a

declarat recurs inculpatul M.N., solicitând, în principal, casarea deciziei

și achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar,

casarea deciziei, cu trimiterea cauzei la instanța de apel, pentru a se

conforma deciziei instanței supreme întrucât, Curtea de Apel Craiova, în

rejudecarea apelului, nu s-a conformat indicațiilor cuprinse în decizia

instanței supreme, neprocedând la confruntările dispuse, la

cercetarea la fața locului și la reconstituire.

Prin Decizia nr. 2019 din 05 iunie

2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul cu nr. 17783.3/54/2005, s-a

dispus admiterea recursului formulat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei penale

nr. 26 din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală;

a fost casată decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecarea apelurilor formulate de inculpat și partea civilă,

la instanța de apel.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța supremă a concluzionat că, după trimiterea cauzei

spre rejudecare, instanța de apel nu s-a conformat tuturor

indicațiilor deciziei instanței supreme și, încălcându-și

rolul activ, nu a verificat și lămurit toate împrejurările

cauzei. În acest sens, s-a menționat că instanța de apel nu a

procedat la confruntări între inculpat și martorii oculari D.N. și

G.I., între martora G.I. și martorul F.M., pentru a se elucida faptele

și împrejurările neclarificate.

De asemenea, instanța de apel

nu a procedat la efectuarea unei reconstituiri, pentru a putea verifica

posibilitățile de percepție vizuală și veridicitatea

susținerilor martorului G.I., în sensul că ușa localului fiind

deschisă, ar fi putut vedea agresiunea exercitată de inculpat de la

circa 15 metri.

Primind cauza spre rejudecarea

apelului formulat atât de către inculpatul M.N., cât și de partea civilă

I.E., Curtea de Apel Craiova a înregistrat-o sub nr. 17783.3.3/54/2005.

Potrivit îndrumărilor din

decizia de casare, Curtea a procedat la confruntarea dintre inculpatul M.N. și

martorii D.N. și

G.I., la confruntarea

dintre martorii G.I. și F.M. și, din

oficiu, între martorii G.I.

și G.I., precum și la reaudierea medicului T.G. și la

administrarea probei cu acte constând în copia fișei de consultație

medicală a victimei.

S-a procedat și la efectuarea

cercetării la fața locului și a reconstituirii, rezultatele

fiind consemnate în procesul-verbal și planșele fotografice care s-au

atașat la dosar.

Prin Decizia penală nr. 152 din

2 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova a

admis

apelurile declarate de inculpat și partea

civilă, a

desființat sentința penală atacată și i-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege pe perioada

prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a fost obligat la plata a

7.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 20.000 lei daune

morale către partea civilă I.E., precum și la plata sumei de

2469,39 lei reprezentând cheltuieli de judecată către aceeași

parte civilă.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare în sumă

de 361 lei, inclusiv taxele de 35 lei și 126 lei către I.M.L.

București și I.M.L. Craiova, au rămas în sarcina statului.

Curtea de Apel Craiova a constatat

că prima instanță a reținut în mod corect vinovăția

inculpatului, care a săvârșit infracțiunea de loviri cauzatoare

de moarte astfel cum este incriminată în art. 183 C. pen., procedând la

condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată către minimul

special.

Apelul inculpatului s-a

constat a fi fondat cu privire la greșita aplicare a pedepsei accesorii

prevăzută de art. 64 lit. c) și la conținutul

interdicției de a exercita dreptul de a alege prevăzut de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza I C. pen.

În

ceea ce privește apelul părții civile, acesta a fost considerat

fondat sub aspectul cererilor de acordare integrală a despăgubirilor

materiale, a daunelor morale și a cheltuielilor judiciare, constatându-se

că solicitarea privind acordarea prestației periodice nu este

întemeiată.

Împotriva

acestei decizii penale a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.N.,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen.

S-a

susținut că instanța de apel a comis o gravă eroare de

fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite

de condamnare. Instanța de apel nu a interpretat corect probele

administrate și a fost lipsită de rol activ în eventualitatea când ar

fi avut unele îndoieli cu privire la vinovăția sau

nevinovăția inculpatului.

Situația

de fapt stabilită nu corespunde realității întrucât din

declarațiile martorilor G.I., D.N. și G.N. rezultă că între

părți nu a existat niciun conflict, injurii sau lovituri, iar din

raportul I.N.M.L. M.M. rezultă că între leziunile produse la data de

14 noiembrie 2003 și decesul victimei nu există legătură de

cauzalitate.

Medicul

T.G. care a examinat victima în data de 25/26 noiembrie 2003, nu a observat

niciun fel de leziuni pe corpul acesteia, a recomandat internarea de

urgență, dar familie nu a fost de acord.

S-a

mai susținut că instanța de apel nu a procedat la confruntarea

martorelor D.E. cu G.I. în legătură cu împrejurarea relatată de

prima celei de a doua în sensul că „inculpatul și victima nu s-au

bătut, ci doar glumeau”.

S-a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și

respingerea obligării acestuia la plata despăgubirilor civile.

Examinând

recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Din

analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte

constată că instanța de fond și instanța de apel, prin

decizia penală atacată, au stabilit în mod corect și complet

situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând încadrarea

juridică corespunzătoare faptei comise de acesta.

Evaluarea

probelor administrate s-a făcut în mod logic și argumentat,

coroborându-se toate aspectele și detaliile rezultate din declarații

și înscrisuri, astfel încât Înalta Curte constată că în cauză

nu există motive de îndoială asupra vinovăției inculpatului

ori necesitatea administrării altor dovezi.

Existența

conflictului dintre părți în timpul desfășurării

căruia inculpatul a lovit victima cu pumnii și picioarele în abdomen

și torace este confirmată de declarațiile martorului G.I.,

persoană care nu se afla sub influența băuturilor alcoolice

(astfel cum se găseau ceilalți martori oculari ai cauzei) și

care, din locul în care se afla, din șosea, putea să vadă ce se

întâmpla în local, împrejurare stabilită în urma cercetării efectuate

la locul faptei.

Ușa

barului a fost deschisă, situație confirmată și de martora

G.I., permițând martorului să-l vadă pe inculpat lovind cu

picioarele o persoană căzută la pământ.

Împrejurarea

că temperatura aerului de 4,8

0

-5,8

0

Celsius nu ar fi

permis lăsarea ușii localului în poziția deschis este o

simplă speculație atâta timp cât doi martori atestă acest fapt;

pe de altă parte, este un fapt notoriu că, la acest gen de localuri,

din cauza traficului persoanelor, ușa de acces este, de regulă,

deschisă, iar temperatura arătată nu este într-atât de

scăzută încât să excludă această situație, ci

dimpotrivă .

Curtea

a înlăturat în mod corect declarațiile martorilor G.I. și D.N. cu

privire la inexistența unui conflict între părți, motivând

caracterul subiectiv al acestor probe, afectate și de împrejurarea că

amândoi martorii se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Chiar

și în aceste împrejurări, cei doi martori au arătat că

între inculpat și victimă a existat o discuție în

contradictoriu, că victima a comis gesturi obscene la adresa inculpatului,

după care, fără să fi fost agresată, a acuzat dureri

în zona abdominală.

Or,

situația de fapt stabilită exclude intervenția la locul faptei a

oricărei alte persoane cu care victima să fi avut vreo

neînțelegere și care să o fi agresat, autorul leziunilor care

i-au cauzat acesteia decesul aflându-se în mod cert, în acest spațiu

și la acest moment, în prezența sa și acționând în mod

violent, în sensul celor arătate.

Dintre

cei prezenți și singurul cu care a avut o altercație, doar

inculpatul a fost văzut lovind și tot persoana acestuia a fost

indicată și de victimă ca fiind agresorul, situație

relatată de martorii R.D., J.F., D.E., Ș.S.M., F.M., T.G.

Martorul

Ș.S. a relatat că, interesându-se de starea victimei, inculpatul a

recunoscut că a avut un incident cu aceasta.

Aceste

probe testimoniale se coroborează pe deplin cu declarația victimei

și actele medico-legale existente la dosarul cauzei.

Din

raportul medico-legal de autopsie întocmit de Serviciul de medicină

legală Olt din 27 aprilie 2004 și avizat de I.N.M.L. M.M. cu avizul

din 23 martie 2005, rezultă că decesul victimei s-a datorat

stării septice, rezultate din efectul cumulativ al unui traumatism

abdominal cu ruptură de ansă intestinală, complicat cu

peritonită generalizată și al unui traumatism toracic cu

fracturi costale, complicat cu bronhopneumonie abcedată, natura

morții fiind violentă și nu patologică.

Foaia

de consultați atestă că la data examinării de către

medicul T.N., victima avea abdomen acut, împrejurare confirmată de acest

martor care a relatat și că victima și familia acesteia i-au

spus că starea este rezultatul unei agresiuni din partea inculpatului.

Împrejurarea

că la examinarea victimei la data de 25/26 noiembrie 2003, martorul nu a

constatat existența unor leziuni externe (echimoze), este irelevantă

în raport de concluziile actului medical invocat, precum și de

însăși constatarea medicului în sensul că este vorba de o

leziune internă, motiv pentru care a și recomandat internarea.

În

consecință, criticile formulate fiind nefondate, Înalta Curte le va

înlătura, constatând că în cauză nu există temeiuri de

achitare a inculpatului, condamnarea acestuia pentru săvârșirea

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen. fiind legală și

temeinică.

Pedeapsa

aplicată inculpatului respectă criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., fiind necesară și suficientă

reeducării sociale a acestuia.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art. 192 alin. (2)

și art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat,

onorariul apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea celui ales, fiind avansat din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei

penale nr. 152 din 2 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei,

se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 24 februarie 2010.