ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1841/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1841/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor penale de față, în baza lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 192 din data de 12 decembrie 2011 a Tribunalului Olt, în baza art. 20

alin. (1) C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art.

175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a), b) și c) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., a

fost condamnat inculpatul G.I.G. la 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 76

alin. (3) C. pen., a fost înlăturată pedeapsa complementară privativă de

drepturi.

În baza art. 71

alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C.

pen.

În baza art. 86

1

alin. (1) și art. 86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub

supraveghere a pedepsei principale a închisorii, pe durată unui terme de

încercare de 6 ani compusă din durata pedepsei și un interval de timp de 2 ani

și 6 luni.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: se va prezenta la serviciul

de Probațiune din cadrul Tribunalului Olt la datele fixate de acesta; să anunțe

în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele sale de existență.

Au fost puse în

vedere inculpatului prevederile art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe

durata termenului de încercare.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat

a bâtei de baseball folosită la comiterea infracțiunii.

În latură

civilă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de

despăgubiri pentru daune materiale către partea civilă N.C.E., din care suma de

20.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale anterioare datei de

la care s-au formulat aceste pretenții, 25 octombrie 2010 iar restul de 10.000

lei, despăgubiri pentru daune materiale ulterioare acestei date.

A fost obligat

inculpatul la plata către partea civilă N.C.E. a unei despăgubiri materiale

periodice lunare de 500 lei, cu începere de la data de 19 ianuarie 2010 și până

la încetarea stării de nevoie.

Totodată, a

fost obligat inculpatul la plata către partea civilă N.C.E. a sumei de 30.000

lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

S-a luat act că

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova nu s-a constituit parte civilă și

că au fost achitate de către inculpat cheltuielile de spitalizare a părții

vătămate la acest Spital.

A fost

menținută măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin încheierea din 3

octombrie 2011, pentru care s-a întocmit procesul - verbal nr. 1570/0/2011 din

15 noiembrie 2011 de executor judecătoresc M.C.I., în vederea reparării

prejudiciului părții civile până la concurența despăgubirilor menționate mai

sus.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu către

Baroul Olt a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției în baza

delegației nr. 1910 din 7 oct. 2010 a acestui Barou.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 620,86 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

partea vătămată N.C.E.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul cu nr.

274/P/2010 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalului Olt, înregistrat pe rolul

Tribunalului Olt sun nr. 2942/104/2010, a fost pusă în mișcare acțiunea penală

și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.I.G.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

tentativă de omor calificat prevăzută de art.

20 alin. (1) raportat la art.

174 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin.

(2) C. pen., constând în aceea că, în seara de 19 ianuarie 2010, în jurul orei

20,15, în timp ce partea vătămată a ajuns la poarta locuinței sale, în afara

acesteia, inculpatul a lovit-o cu o bâtă în zona capului și a feței,

producându-i astfel leziuni traumatice ce includ pierderea de substanță osoasă

pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 de zile de îngrijiri medicale,

fără a fi însă pusă în primejdie viața victimei.

În cadrul cercetării judecătorești, prima

instanță a procedat la ascultarea părților,

a martorilor, atât a celor

propuși prin rechizitoriu, dar și de către părți, dar și la administrarea

probei cu expertize medico-legale, una întocmită de S.J.M.L. Olt, cu privire la

gradul de invaliditate al părții vătămate și în ce măsură i-a fost afectată

acesteia capacitatea de muncă prin leziunile ce i-au fost produse, iar cea de a

doua de către I.M.L. Craiova pentru a se stabili felul leziunilor produse

victimei și dinamica acestora, respectiv dacă există raport de cauzalitate

între agresiune și acestea și dacă leziunile în cauză au pus în primejdie viața

victimei prin raportare de probele administrate în cursul urmăririi penale.

Pe baza

probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Partea vătămată și inculpatul au fost nu numai

colegi de școală, ci chiar prieteni,

obișnuind să se viziteze

săptămânal.

O astfel de

vizită a avut loc în după amiaza zilei de 19 ianuarie 2010, în jurul orei 18,30-19,00,

când inculpatul a venit la atelierul de reparații aparatură electronică din

curtea locuinței părții vătămate cu un bidon de 5 litri cu vin din care au

consumat împreună cu martorii C.I. și P.I.

În timpul

acestei vizite, care a durat circa o oră, între părți nu a avut loc niciun

incident însă, în respectiva ocazie, partea vătămată, profitând de atmosferă și

de lejeritatea de comunicare creată de consumul de băuturi alcoolice, a

transmis inculpatului informația că a văzut-o pe fiica sa prin oraș în compania

unui băiat cu care acesta din urmă nu era de acord să fie prietenă. Continuând

discuția, la insistențele inculpatului, partea vătămată a mai afirmat că fiica

inculpatului a întreținut raporturi intime cu mai mulți bărbați, între care

chiar și cu cumnatul său.

Fiind deranjat

de afirmațiile părții vătămate, după ce a ajuns acasă, inculpatul a certat-o pe

fiica sa; aceasta însă l-a contrazis, spunând că afirmațiile părții vătămate

sunt nefondate, iar spre a-l convinge pe tatăl

său de nevinovăția sa, a căzut în genunchi

și a cerut să fie confruntată

cu cel în cauză. Inculpatul a fost de acord cu solicitarea fiicei sale, motiv

pentru care a sunat-o pe partea vătămată spunându-i că o va vizita împreună cu

fiica sa pentru a le pune față în față. Partea vătămată a fost de acord.

În acest

condiții, inculpatul împreună cu fiica sa au ajuns la locuința părții vătămate,

în jurul orei 20,00; în locuința părții vătămate se mai aflau concubina

acesteia, martora R.F.D., precum și fiul său, N.N.A. După ce a fost servit cu o

cafea, inculpatul i-a spus părții vătămate că a exercitat acte de violență

fizică asupra soției sale pentru că a permis ca fiica sa să aibă relații de

prietenie cu băiatul în compania căruia s-a aflat prin oraș. Totodată,

inculpatul și fiica sa au pretins părții vătămate să dea relații suplimentare

cu privire la susținerile sale anterioare, însă răspunsul părții vătămate a

fost mai întâi ambiguu, în sensul că nu a transmis decât cele spuse de cumnatul

său, după care a devenit categoric, în sensul unor afirmații certe cu privire

la raporturile intime întreținute de fiica inculpatului, susținând chiar că are

cunoștință și de identitatea partenerului acesteia, dar refuzând să pună la

dispoziția inculpatului numărul de telefon al cumnatului. Ca urmare, discuția

dintre părți a degenerat în jigniri reciproce, chiar în condițiile în care

părții vătămate i s-a atras atenția de către concubina sa asupra

comportamentului său ofensator.

Inculpatul s-a

simțit ofensat de afirmațiile părții vătămate, întreaga situație creându-i o

stare de surescitare căreia nu i-a dat curs prin manifestări exterioare de

impulsivitate decât atunci când, în jurul orei 20,45, ajuns la poartă, partea

vătămată i-a adresat o nouă jignire prin afirmația „ia-ți panarama de aici”. În

acest context, inculpatul a luat din mașină o bâtă tip baseball cu care a lovit

din lateral cu putere partea vătămată în zona feței, în timp ce aceasta încerca

să deschidă poarta imobilului. Victima a căzut pe zăpadă, în stare de

inconștiență, iar în această poziție inculpatul i-a mai aplicat alte câteva

lovituri în cap și în zona din spate a corpului. Incidentul de scurtă durată

s-a terminat prin intervenția verbală a concubinei părții vătămate, dar și a

martorului N.S.I. care se afla în apropiere; ulterior, partea vătămată a fost

ridicată și dusă de subsuori în locuință de către concubina și fiul său.

Aceasta a fost

transportată la Spitalul municipal Caracal de către martorul N.S.l., iar apoi

la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde a refuzat internarea. Întrucât

starea sa s-a agravat, la data de 23 ianuarie 2010, victima a fost din nou

internată la acest ultim spital unde, la data de 1 februarie 2010, a suferit o

intervenție chirurgicală.

Ca probe cu

caracter concludent în sensul situației anterior prezentate s-au reținut:

Din declarația

părții vătămate au fost reținute elementele de fapt ce se referă la

informațiile menționate ce le-a transmis inculpatului despre fiica acestuia, la

celelalte premise ale incidentului menționate anterior, dar și la modul de desfășurare

a acestuia până la momentul pierderii cunoștinței, după ce a fost lovită de

către inculpat.

S-a apreciat că

elementele anterior menționate se coroborează cu cele din declarația

inculpatului care se referă la condițiile prealabile incidentului, constând în

discuțiile contradictorii cu victima relative la moralitatea fiicei sale și

starea de surescitare determinată de afirmațiile părții vătămate la adresa

acesteia, ca și la modul

de desfășurare a

incidentului prin recunoașterea expresă a faptului că a lovit victima în

zona

gurii.

Totodată, prima

instanță a constatat că probele anterior menționate se

coroborează cu declarațiile martorilor, pe baza declarațiilor

martorilor oculari M.

D., V.O., N.S.I., R.F.D. (concubina părții

vătămate) și N.N.A. (fiul acestei părți) reținându-se că, în împrejurările de

timp și loc anterior expuse și în condiții de iluminat electric, aceștia au

observat cum inculpatul a coborât din mașină, a luat din portbagaj o bâtă și

s-a îndreptat către victimă, care era orientată către curte, aplicându-i o

lovitură din lateral în zona feței, după care în timp ce aceasta se afla la sol

i-a mai aplicat un număr de două sau trei lovituri în spate.

În plus, s-au

reținut concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 4147/ A5 din 28

martie 201 lai I.M.L. Craiova în care se menționează că victima prezenta „Hemipareză

dreaptă predominant faciobrahială, frustă, sechelară, posttraumatism cranio

cerebral vechi, epilepsie cu crize motorii și senzitive focale, cu generalizare

secundară, Tulburare de adaptare. Sindrom psihooreganic postcontuzional, urmare

a agresiunii din 19 ianuarie 2010”, precum și faptul că victima a prezentat

leziuni traumatice ce se puteau produce la 19 ianuarie 2010, prin lovire cu

corp dur, care au necesitat 75-80 de zile de îngrijiri medicale de la data

producerii leziunilor și că leziunile traumatice i-au pus în primejdie viața,

respectiv

„infirmitate fizică prin lipsă de

substanță osoasă craniană posteschilectomie parietală

stângă”.

De asemenea, au

fost reținute concluziile raportului de expertiză medico-legală emis de

S.J.M.L. Olt cu nr. 2050/ E din 25 ianuarie 2011 prin care s-a constatat

reducerea capacității de muncă a victimei corespunzător gradului III de

invaliditate, pe o perioadă de un an de la examinare.

Susținerea

inculpatului în sensul că ar fi aplicat o singură lovitură, cu pumnul, în față

părții vătămate s-a constatat ca fiind nefondată, reținându-se că, chiar dacă a

fost confirmată de către fiica inculpatului, martora G.A.M., dar și de martorii

M.V. și C.A.A., aceasta este infirmată de martorii oculari, dar și de

constatările medico-legale privind leziunile suferite de partea vătămată și

mecanismul de producere a acestora, așa cum rezultă din actele medico-legale. În

plus, s-a avut în vedere caracterul subiectiv al declarațiilor martorei G.A.M.,

determinat de raporturile de rudenie de gradul

I

cu

inculpatul, precum și al declarațiilor martorilor M.V. și C.A.A. care a condus

la săvârșirea de către aceștia a infracțiunii de mărturie mincinoasă pentru

care li s-a stabilit răspunderea administrativă.

În raport de

aspectele anterior menționate, prima instanță a apreciat că fapta comisă de

inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de

omor calificat prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și

(2) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., forma

agravată fiind reținută în raport de locul comiterii infracțiunii, trotuarul

din fața curții locuinței victimei, loc public conform criteriilor prevăzute de

art. 152 lit. a) C. pen.

Sub aspectul

laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție

directă ce rezultă din modalitatea concretă de comitere a acesteia: actele

materiale ale inculpatului de lovire cu intensitate mare, în față, și apoi în

spate, cu un corp dur, a părții vătămate, care au avut ca urmare producerea de

leziuni traumatice ce i-au pus în primejdie viața, decesul neproducându-se

numai ca urmare a intervenției medicilor. Astfel, acțiunea inculpatului de a lua

din mașină obiectul contondent de tip bâtă de base-ball, de a aplica părții

vătămate o lovitură de intensitate mare, într-o zonă vitală a corpului acesteia

(capul), denotă faptul că acesta și-a propus să suprime viața victimei.

Prima instanță

a respins, în ședința din data de 5 decembrie 2011, cererea inculpatului de

schimbare a încadrării juridice a faptei penale, din tentativă de omor

calificat, în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) C.

pen., reținând în acest sens că atitudinea psihică a inculpatului, așa cum

rezultă din actele dosarului, nu poate fi caracterizată ca fiind intenție

depășită sau cel mult cu intenție directă sau indirectă față de urmările

prevăzute de norma de incriminare de la art. 182 alin. (1) și (2) C. pen., ci

aceasta se circumscrie intenției directe.

La

individualizarea pedepsei principale a închisorii au fost avute în vedere

criteriile cu caracter general prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., dar și

pe cele cu caracter particular ale cauzei. Între acestea din urmă s-au reținut

cele privind relațiile de prietenie dintre părți anterioare incidentului,

conduita ofensatoare a părții vătămate care prin afirmațiile sale referitoare

la imoralitatea inculpatului i-a cauzat acestuia starea de surescitare menționată,

modalitatea concretă de comitere a faptei penale, dar și conduita inculpatului

de a se preocupa de situația victimei și de a-i achita cheltuielile de

spitalizare, atitudinea procesuală cooperantă stabilită prin prezentarea în

fața autorităților judiciare și, nu în ultimul rând, conduita anterioară

corespunzătoare a inculpatului stabilită pe baza lipsei antecedentelor penale,

elemente în raport de care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit.

a), b) și c) C. pen.

În favoarea

inculpatului nu a fost reținută circumstanța atenuată legală a provocării

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., reținându-se că deși partea vătămată a

proferat la adresa fiicei inculpatului afirmații cu caracter ofensator, starea

de surescitare cauzată inculpatului în acest fel nu poate fi caracterizată ca

fiind o puternică tulburare sau emoție sub imperiul căreia acesta să fi comis

fapta penală, nefiind respectat criteriul proporționalității între actele de

provocare și gravitatea faptei penale. Ori, în raport de aceasta, s-a apreciat

că nu se poate accepta că rezoluția de suprimare a vieții victimei pe care a

adoptat-o în mod conștient inculpatul a rezultat din starea de mânie a acestuia

ci, dimpotrivă, aceasta a reprezentat o opțiune lucidă a inculpatului, adică

neafectată de starea de surescitare anterior menționată.

Deopotrivă, în

defavoarea inculpatului nu a putut fi reținut drept criteriu de individualizare

a pedepsei faptul susținut de către partea vătămată, prin avocat, referitoare

la instigarea la mărturie mincinoasă a martorilor M.V. și C.A.A., faptă pentru

care cei doi au fost sancționați cu câte o amendă

administrativă prin ordonanța nr. 1695/P/2011 din 10 octombrie 2011 a

Parchetului de

pe lângă Judecătoria Slatina. De asemenea, nu a fost

avută în vedere nici susținerea părții vătămate în sensul că inculpatul ar fi

încercat să influențeze restul martorilor, constatându-se că aceasta este

nedovedită.

Cu toate

acestea, în vederea unei temeinice individualizări a pedepsei prin

nivelul său în raport de împrejurările cu

caracter particular ale cauzei, prima instanță a

dat stării subiective

creată inculpatului prin afirmațiile jignitoare ale victimei semnificația

juridică de circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen.

În raport de elementele anterior menționate,

prima instanță a fost coborât nivelul

pedepsei principale sub minimul

special prevăzut de lege, la un cuantum apreciat apt să realizare scopul

preventiv general și particular al sancțiunii penale, dar și funcțiile

coercitivă și educativă ale acesteia.

Ca urmare a

reținerii de circumstanțe atenuante, în baza art. 76 alin. (3) C. pen., a fost

înlăturată aplicarea pedepsei complementare.

Continuând operațiunea judiciară de

individualizare a pedepsei, prima instanță a

mai constatat că scopul și

funcțiile pedepsei menționate se pot realiza numai dacă nu se optează pentru

executarea efectivă, ci pentru suspendarea executării sub supraveghere a

acesteia. În acest sens s-a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 86

1

alin. (1) C. pen., deoarece

nivelul pedepsei principale pronunțate se încadrează în

limita legală,

inculpatul nu are antecedente penale, iar pronunțarea acestei pedepse

constituie un avertisment serios pentru acesta în

sensul de a-și orienta conduita spre un

comportament conform cu

cerințele legii penale, alături de celelalte criterii de individualizare a

pedepsei menționate mai sus.

Ca urmare, s-a

dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 86

2

alin. (l) C. pen., termenul de încercare fiind cuantificat la o durată

corespunzătoare scopului și funcțiilor pedepsei prin măsurile de supraveghere

ce se impun inculpatului, conform art. 86

3

alin. (1) C. pen.

Totodată, au

fost puse în vedere inculpatului prevederile art. 86

4

C. pen.,

privind revocarea acestei suspendări în condițiile legii.

În baza art. 71

alin. (1) C. pen., a fost aplicată pedeapsa accesorie de interzicere a

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., iar în baza art.

71 alin. (5) C. pen., în

condițiile

dispoziției de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, s-a dispus

suspendarea

executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În ceea ce

privește sfera pedepsei accesorii, s-a reținut că interzicerea dreptului de a

alege prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I-a C. pen., este conformă cu

jurisprudența C.E.D.O., respectiv cu Decizia nr. 2 din 6 octombrie 2005 din

cauza H. contra Marii Britanii în baza căreia s-a statuat că acela care a

atentat la o valoare fundamentală, viața omului, nu se mai poate bucura de

dreptul de a hotărî asupra componenței corpului legislativ.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., cu privire la instrumentul folosit de inculpat la

comiterea infracțiunii, s-a dispus confiscarea

specială a acestuia.

În latură

civilă, s-a constatat întemeiată acțiunea promovată de partea civilă N.C.E.

reținându-se ca dovedite condițiile esențiale ale răspunderii delictuale a

inculpatului prevăzute de art. 998 și 999 C. civ., în vigoare ca normă

materială la data nașterii raportului juridic.

Astfel, sub

aspectul despăgubirilor pentru daune materiale în sumă de 30.000 lei, din care

20.000 lei despăgubiri pentru prejudiciul trecut și actual, iar restul de

10.000 lei pentru acoperirea prejudiciului viitor reprezentat de medicația

specială pe timp de 2 ani ca și pentru lucrarea de implant dentar solicitate de

partea civilă, s-au constatat drept concludente pentru nașterea obligației nu

numai probele menționate anterior cu privire la existența faptei ilicite, a

prejudiciului și a raportului de la cauză la efect, dar și faptul recunoașterii

acestei obligații prin acordul de voință exprimat de inculpat în declarația

dată în cursul cercetării judecătorești, la 25 octombrie 2010, ultimul alineat,

din examinarea căreia s-a reținut că dezacordul inculpatului nu poate privi

decât obligația de plată a despăgubirii periodice lunare, dar și a celei pentru

daunele morale, ceea ce impune concluzia că sintagma „materiale” pentru acestea

din urmă, în contextul menționat, reprezintă o eroare materială.

Pe de altă

parte, s-a constatat că aceleași condiții ale răspunderii delictuale sunt

dovedite și cu privire la despăgubirile materiale periodice în sumă de 500 lei,

solicitate de partea civilă, reținându-se ca cert prejudiciul reprezentat de

lezarea capacitării de muncă a părții civile prin diminuarea acesteia la

nivelul gradului trei de invaliditate, ca urmare a agresiunii inculpatului,

conform constatărilor și concluziilor raportului de expertiză cu nr. 2050/ E

din 25 ianuarie 2011. În acest sens, s-a observat că deși partea civilă,

conform raportului de expertiză medico legală nr. 4147/ A5 din 28 martie 2011,

prezintă sechele de posttraaumatism cranio cerebral vechi anterioare

incidentului, este cert că aceasta avea, până la incident, o capacitate de

muncă ce îi permitea să desfășoare activitatea autorizată de depanare aparatură

electronică și de instalare de antene satelit, conform declarațiilor martorilor

menționați, activitate care îi permitea să obțină un venit de cel puțin 500 de

lei lunar, conform martorei R.F.D. sau în medie de 1.000 lei lunar, conform

martorului P.I.; în plus, partea civilă participa și la lucrările din

gospodărie, ulterior incidentului nemaiputând desfășura aceste activități.

Sub același

aspect, s-a reținut că pensia de asigurări sociale de stat pentru invaliditate,

în cuantum de 33 de lei, nu acoperă decât în măsură nesemnificativă reducerea

veniturilor părții civile.

Acestea au fost

argumentele pentru care prima instanță a stabilit în sarcina inculpatului și

obligația de acoperire a unei despăgubiri materiale lunare în sumă de 500 lei

către partea civilă, cu începere de la data incidentului și până la încetarea

stării de nevoie a părții civile.

Tot în latură

civilă, s-a luat act că Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde a fost

internată victima, nu s-a constituit parte civilă, conform datelor ce rezultă

în adresa cu nr. 39277 din 7 octombrie 2010 în care se menționează că au fost

achitate cheltuielile pentru partea vătămată, constatări care se coroborează cu

datele din chitanța nr. 38714 din 10 februarie 2010 a unității medicale în care

la rubrica plătitor este menționat inculpatul, cu suma de 2.676,88 lei în

contul cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părții menționate.

Deopotrivă, a

fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin încheierea din

data de 3 octombrie 2011 pentru care s-au întocmit de către executorul

judecătoresc forme de punere în executare întrucât nu s-a realizat scopul

acesteia, respectiv acoperirea în totalitate a prejudiciilor certe constatate

de instanță.

Concluzia

inculpatului, prezentată în dezbateri dar și în concluziile scrise, cu privire

la diminuarea formelor de răspundere juridică, penală și civilă, ca efect al

reținerii circumstanței atenuante a provocării inculpatului de către partea

vătămată, în condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., s-a constatat, ca

nefondată, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, un astfel de criteriu de

individualizare este nefondat în raport de starea subiectivă a inculpatului la

momentul comiterii faptei penale. Pe de altă parte, susținerilor inculpatului

referitoare la lipsa de raport de cauzalitate între o serie de cheltuieli

(gunoi, energie electrică, etc.) și despăgubirile ori cheltuielile judiciare

ocazionate de prezenta cauză, pentru care partea vătămată a prezentat documente

justificative, au fost valorificate, fiind avute în vedere la stabilirea

obligațiilor aferente, prin înlăturarea acestora.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Olt, partea civilă N.C.E. și inculpatul G.I.G.

Parchetul de pe

lângă Tribunalul Olt a criticat hotărârea atacată sub aspectul legalității și

temeiniciei arătând că pedeapsa aplicată de prima instanță, dar și modalitatea

de executare a acesteia ignoră criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și nu

asigură realizarea scopurilor de constrângere și reeducare a inculpatului.

În acest sens,

s-a arătat că modul în care inculpatul a acționat împotriva părții vătămate

este unul deosebit de violent și că atitudinea sa procesuală nu a fost una

sinceră ci, dimpotrivă, acesta a încercat să își provoace insolvabilitatea și a

contestat situația de fapt, deși era demonstrată prin depozițiile mai multor

martori direcți.

Partea civilă N.C.E.

criticat hotărârea primei instanțe atât

sub

aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile. În ceea ce

privește latura penală, a solicitat aplicarea unei pedepse mai mari, cu

executare în regim de detenție, invocând, pe de o parte, gravitatea deosebită a

faptelor inculpatului, iar pe de altă parte, atitudinea procesuală nesinceră a

acestuia, încercarea de influențare a martorilor propuși în apărare și refuzul

de a o despăgubi.

În ceea ce

privește latura civilă, a solicitat majorarea sumei acordate cu titlu de daune

morale de la 30.000 la 50.000 lei susținând că prejudiciul în plan fizic și

psihic este unul deosebit, acesta repercutându-se inclusiv asupra imaginii sale

în comunitate.

Și inculpatul G.I.G.

a criticat sentința primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei,

atât în ceea ce privește latura civilă, cât și latura penală a cauzei.

În ceea ce

privește latura penală, inculpatul a arătat că în mod greșit s-a reținut că

faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă de omor calificat, în condițiile în care certificatul medico - legal

inițial a stabilit că leziunile produse părții vătămate nu i-au pus în

primejdie viața. Această concluzie inițială, coroborată cu restul probelor,

justifică concluzia că nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a

ucide partea vătămată, ci doar de a-i aplica o corecție ca urmare a

afirmațiilor jignitoare la adresa membrilor familiei sale și că, oricum, în

măsura în care s-ar reține existența intenției sale directe, organul de

urmărire penală ar fi trebuit să facă dovada că inculpatul și-a premeditat

fapta și să rețină ca incidente și dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) C.

pen.

În raport de

aceste argumente, inculpatul a reiterat cererea de schimbare a încadrării

juridice formulate și în fața Tribunalului Olt.

În subsidiar,

inculpatul a arătat că se impunea reținerea săvârșirii faptei în stare de

provocare [(art. 75 lit. b) C. pen.)] arătându-se că a lovit partea vătămată

numai datorită

afirmațiilor jignitoare ale

acesteia la adresa fiicei sale, afirmații de natură a-i provoca o

puternică

stare de indignare, de revoltă, sub imperiul căreia a acționat.

Inculpatul a

criticat și modul în care s-a interpretat probatoriul administrat în cauză,

precizând că există contradicții între actele medicale succesive depuse la

dosar care ar fi impus solicitarea avizului de la I.N.M.L. Mina Minovici.

În ceea ce

privește latura civilă a cauzei, prin motivele scrise de apel, dar și prin

concluziile orale de la termenul de dezbateri, inculpatul a criticat soluția

dispusă de prima instanță în ceea ce privește daunele materiale precizând că

înscrisurile depuse la dosar în dovedirea pretențiilor părții civile nu au fost

verificate pentru a se stabili dacă cheltuielile au fost efectiv generate de

fapta sa ilicită (cu trimitere la sumele plătite pentru tratament medical,

deplasări la unități medicale sau instanță, plata utilităților).

Inculpatul a

mai susținut că și suma stabilită cu titlu de daune morale este exagerată,

nefăcându-se nici dovada existenței pretinsei stări de infirmitate în baza

căreia partea civilă a solicitat acordarea de despăgubiri.

În cursul

judecății în apel, instanța de prim control judiciar a procedat la audierea

inculpatului în prezența apărătorului ales, declarația acestuia fiind

consemnată și atașată la dosar apel.

Totodată, s-a

încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, pronunțarea fiind amânată

succesiv la 26 octombrie 2010 și 31 octombrie 2012 pentru a permite părților să

depună concluzii scrise.

Prin decizia

penală nr. nr. 331 din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Olt și partea civilă N.C. împotriva sentinței penale nr. 192

din data de 12 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 2942/104/2010,

a fost desființată, în parte, sentința atacată, numai sub aspectul laturii

penale, dispunându-se în rejudecare înlăturarea aplicării art. 86

1

, art.

86

2

și art. 86

3

C. pen. și, în consecință, executarea de

către inculpatul a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.

Totodată, a

fost înlăturată aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., privind suspendarea

executării pedepsei accesorii, menținându-se restul dispozițiilor din sentința

penală atacată.

Prin aceeași

hotărâre, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva

aceleiași sentințe.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a constatat că

instanța de fond a făcut o corectă apreciere a materialului probator

administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în cursul

judecății, stabilind în mod argumentat atât împrejurările anterioare agresării

părții vătămate, cât și modalitatea concretă în care inculpatul a acționat

împotriva acesteia și urmările produse.

În acest sens

au fost considerate relevante declarațiile a patru martori direcți și doi

martori indirecți, coroborate cu plângerea părții vătămate, dar și cu

concluziile actelor medico - legale depuse la dosar.

S-a apreciat că

în mod corect prima instanță a înlăturat apărarea inculpatului în

sensul că ar fi aplicat o lovitură cu pumnul

victimei iar aceasta s-ar fi lovit probabil în

cădere, constatându-se,

pe de o parte, că atât certificatul medico - legal întocmit la 16 februarie

2010, cât și raportul de nouă expertiză medico - legală întocmit la 28 martie

2011 și avizat de I.M.L. Craiova stabilesc cu certitudine că leziunile

traumatice

produse părții vătămate sunt

rezultatul lovirii cu un corp dur, contondent, iar pe de altă

parte că

martorii M.D., V.O., N.S.I., R.F.D. și N.N.A. atestă că au observat în mod

direct cum inculpatul a scos o bâtă din

portbagajul autoturismului său cu care a aplicat

mai multe lovituri

părții vătămate în zona feței, dinspre lateral, spate.

În condițiile

în care aceste cinci declarații se coroborează între ele și în plus martorii

își confirmă reciproc prezența la locul faptei dând totodată informații cu

privire la topografia locului, modul în care erau poziționate autoturismele sau

persoanele prezente, s-a apreciat că nu există nici o rațiune pentru a prezuma

că mărturiile nu reflectă realitatea, mai ales dacă se are în vedere că două

dintre persoanele audiate (M.D. și V.O.) se aflau întâmplător în acea zonă, fiindu-le

atrasă atenția asupra incidentului datorită faptului că autoturismul

inculpatului le bloca trecerea pe stradă.

Totodată, din

analiza probelor aflate la dosar s-a constatat că inculpatul a avut

posibilitatea să conteste declarațiile martorilor, însă aspectele învederate nu

sunt în

nici un caz apte să ducă la

înlăturarea acestora din ansamblul probator, învederându-se în principal că

datorită distanței mari nu s-ar fi putut observa cu exactitate locul faptei.

S-a

constatat că martorii au avut posibilitatea să asiste la incident de la o

distanță relativ mică, pe un drum în aliniament, care la acel moment era

iluminat artificial,

astfel încât nu ar fi

putut să confunde persoana agresorului sau să nu observe detalii cu

privire

la obiectul folosit (relevante în acest sens fiind și planșele foto depuse de

apărătorul părții vătămate cu ocazia judecării la

prima instanță).

În ceea ce

privește urmarea imediată a agresiunii, criticile formulate de apelantul

inculpat, în sensul că s-ar fi impus să se obțină un aviz de la I.N.M.L. Mina

Minovici întrucât există o contradicție între actele medico - legale depuse în

faza de urmărire penală și cele depuse la prima instanță, au fost apreciate

nefondate, reținându-se că din analiza înscrisurilor susmenționate rezultă că

acestea nu cuprind

concluzii contradictorii

ci, dimpotrivă, complementare, majorarea numărului de zile de

îngrijiri

medicale și stabilirea faptului că leziunile traumatice au pus în primejdie

viața victimei nefiind rezultatul unei reexaminări a datelor avute anterior în

vedere, ci a examinării unor informații noi, care au apărut ulterior întocmirii

certificatului medico - legal inițial.

Totodată, s-a

apreciat că pentru a permite încadrarea juridică a faptei ca fiind tentativă la

infracțiunea de omor calificat [(art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2)

și art. 174 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.)], instanța nu era ținută

exclusiv de concluziile actului de constatare medico - legală, intenția

inculpatului putând fi stabilită prin aprecierea tuturor împrejurărilor în care

acesta a acționat și, în principal, prin evaluarea obiectului pe care

inculpatul a înțeles să îl folosească, a numărului de lovituri aplicate

victimei și a intensității acestora, precum și a zonei vizate prin agresiune.

Or, în

condițiile în care s-a făcut dovada că inculpatul a lovit victima cu un obiect

contondent de dimensiuni apreciabile (o bâtă descrisă atât de partea vătămată,

cât și de martorii oculari ca având caracteristicile unei bâte de base - ball),

lovitura fiind aplicată dinspre lateral spate, în zona capului, cu o

intensitate deosebită (demonstrată în principal prin gravitatea leziunilor

produse, fractură cu înfiindare parietal stânga, avulsie post traumatică

incisiv central și fractură incisiv superior stâng), după care a continuat să o

lovească pe aceasta, deși era căzută la pământ, și chiar a agresat persoanele

care au încercat să intervină pentru aplanarea conflictului, instanța de prim

control judiciar a apreciat că vinovăția inculpatului, în forma intenției

indirecte, este pe deplin dovedită, în raport de circumstanțele concrete în

care a acționat fiind evident faptul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei

sale și a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Totodată,

instanța de apel a reținut că în raport de modul în care s-a derulat

agresiunea, nu este plauzibilă susținerea inculpatului în sensul că ar fi

intenționat doar pentru a aplica o corecție fizică părții vătămate, întrucât

recurgerea la actele violente nu a fost una absolut spontană ci, dimpotrivă,

inculpatul s-a deplasat spre autoturismul propriu, a luat obiectul contondent

din portbagaj și s-a reîntors spre victimă, lovind-o pe aceasta într-un moment

de neatenție, cu intensitate, în zona capului după care a continuat să o

lovească, deși atât trecătorii de pe stradă, cât și membrii familiei victimei

erau de față și au încercat să îl oprească.

În plus, în

continuarea aceleiași argumentații, instanța de prim control judiciar a mai

reținut că leziunile constatate la nivelul feței părții vătămate nu ar fi putut

fi produse prin cădere pe un corp contondent, așa cum a arătat inculpatul,

întrucât cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la 19 ianuarie 2010, la

locul agresiunii nu s-a constatat existența unor obiecte contondente pe sol de

care să se fi lovit partea vătămată, petele de culoare brun - roșcată

identificate în fața locuinței acesteia fiind poziționate pe un strat

consistent de zăpadă, la distanță de orice obiect apt să genereze leziunile

descrise. De asemenea, nu s-ar putea reține că partea vătămată, în cădere, s-a

lovit de poarta imobilului întrucât petele respective sunt situate la 2,30 m de

poarta de intrare în imobil și 3,60 m până la partea carosabilă, poziție care

corespunde modului în care martorii și victima au descris agresiunea, iar nu

modalității prezentate de inculpat.

Pentru aceste

considerente instanța de prim control judiciar a apreciat că încadrarea

juridică dată faptei de prima instanță este corectă, astfel încât, în mod

justificat a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată

de inculpat la instanța de fond.

Totodată, s-a

apreciat că solicitarea inculpatului de reținere în cauză a dispozițiilor art. 73

alin. (1) lit. b) C. pen., este neîntemeiată întrucât, deși prin natura lor,

afirmațiile părții vătămate ar fi în mod uzual apte să producă o stare de

puternică tulburare sau emoție, în cauza concretă dedusă judecății probele

atestă faptul că în urma acestora, inculpatul, deși afectat de cele auzite, a

procedat la confruntarea părții vătămate cu membrii familiei sale și a

continuat să discute cu partea vătămată despre subiectul care îl interesa o

perioadă semnificativă de timp, discuția având loc la domiciliul victimei și pe

fondul consumului de alcool. S-a apreciat că acest interval de timp este

incompatibil cu existența unei stări de tulburare determinată de afirmațiile

făcute de partea vătămată, stare de tulburare sau emoție care ar fi putut să

apară în momentele inițiale ale discuției, mai ales că se abordase problema moralității

fiicei inculpatului, dar nu după aproximativ 3 ore, interval de timp în care

s-au verificat informațiile vehiculate. Oricum, având în vedere că victima și

concubina acestuia l-au condus pe inculpat înspre autoturismul său la

terminarea vizitei, se poate prezuma că discuțiile purtate pe acest subiect la

domiciliul părții vătămate nu au fost unele care să ducă la agravarea

conflictului inițial ci, dimpotrivă, la aplanarea sa, din moment ce părțile,

cel puțin în aparență, se despărțeau în termeni amiabili.

În același sens

s-a reținut că împrejurările anterioare conflictului care, de altfel, l-au și

generat, au fost avute în vedere de prima instanță la individualizarea

sancțiunii aplicate inculpatului, neputând fi însă valorificate ca circumstanțe

atenuante legale.

Instanța de

apel a apreciat însă ca întemeiate criticile parchetului și părții civile

privitoare la modalitatea de executare a pedepsei aplicate de prima instanță,

apreciindu-se că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale

nu este aptă să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În argumentare

s-a reținut că pentru a dispune suspendarea (condiționată sau sub supraveghere)

a executării pedepsei, una din condițiile impuse de lege constă în convingerea

instanței că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea efectivă în

regim privativ de libertate, condiție a cărei întrunire se apreciază în raport

de ansamblul datelor despre fapta săvârșită, despre conduita inculpatului

înainte de săvârșirea faptei, ulterior comiterii acesteia și în timpul

procesului și a oricăror alte informații care să permită concluzia că

inculpatul înțelege gravitatea acțiunilor comise și urmările acestora și că

stabilirea pedepsei reprezintă un avertisment suficient pentru el.

Astfel, instanța

de apel a reținut că deși în cauză s-a constatat că inculpatul a încercat să

ajute financiar partea vătămată, pe perioada efectuării tratamentului medical,

privită per ansamblu, atitudinea inculpatului în proces, dar și în afara

acestuia, față de victimă, nu a fost una corespunzătoare, prin poziția față de

faptă inculpatul demonstrând că nu înțelege gravitatea acesteia, nu o regretă

ci, dimpotrivă, o consideră ca fiind perfect justificată, astfel încât nu ar

avea motive pentru a-și schimba pe viitor comportamentul. În plus, instanța a

mai constatat că inculpatul a inițiat demersuri pentru a-și provoca

insolvabilitatea, încercând să își micșoreze

patrimoniul

prin înstrăinarea bunurilor mobile și imobile în cursul procesului, fapt ce a

determinat

tribunalul să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale în vederea

reparării pagubei, remarcându-se, totodată, că doi dintre martorii audiați la

solicitarea inculpatului au fost sancționați pentru mărturie mincinoasă (M.V. și

C.A.), afirmațiile lor tinzând să sprijine poziția apărării.

Sub acest ultim

aspect s-a reținut că,deși inculpatul nu a fost sancționat pentru instigare la

mărturie mincinoasă, așa cum s-a arătat în fața instanței de apel, în

condițiile în care martorii și-au schimbat declarațiile în fața instanței după

ce inițial la procuror făcuseră declarații corespunzătoare adevărului, se poate

prezuma că interesul lor de a sprijini apărările făcute de inculpat nu s-a

născut spontan, fără nicio legătură cu activități întreprinse de cel din urmă.

Față de aceste

considerente s-a reținut că scopul preventiv al pedepsei, atât prevenția

specială, cât și generală, în cazul concret dedus judecății nu s-ar putea

realiza fără executarea efectivă a pedepsei, motiv pentru care s-a dispus

înlăturarea aplicării art. 86

1

, art. 86

2

și art. 86

3

C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare

în regim de detenție.

În ceea ce

privește latura civilă a cauzei s-a apreciat că prima instanță a dat o corectă

soluționare pretențiilor părții civile, atât în ceea ce privește despăgubirile

materiale, cât și cele morale.

Astfel,

criticile inculpatului referitoare la modul în care tribunalul a interpretat

probatoriul administrat pentru dovedirea prejudiciului material au fost

considerate ca fiind nefondate reținându-se că prin sentința penală apelată,

rezolvându-se acțiunea civilă sub acest aspect, s-a luat act de faptul că

inculpatul, cu ocazia audierii sale în instanță, la 25 octombrie 2010, a

recunoscut integral pretențiile civile, arătând că este de acord să

despăgubească partea civilă cu suma pretinsă și anume 30.000 lei.

S-a mai reținut

că acțiunea civilă alăturată celei penale în procesul penal este guvernată de

principiul disponibilității astfel încât, în măsura în care inculpatul, în

cunoștință de cauză, recunoaște pretențiile părții civile și își manifestă

explicit acordul de a o despăgubi pe aceasta cu suma pretinsă, instanța nu mai

este obligată să administreze și să analize probele pe aspectele necontestate.

Or, instanța a luat act de faptul că inculpatul a înțeles pe deplin

consecințele declarațiilor sale, acesta indicând sumele pe care partea civilă

le-a pretins (conform declarației consemnate la dosar, acesta a arătat că este

de acord să plătească suma de 30.000 reprezentând „despăgubiri materiale

actuale și viitoare”), astfel încât nu a analizat probatoriul sub acest aspect,

limitându-și considerentele la daunele morale și la sumele solicitate cu titlu

de prestație periodică. Cum în apel inculpatul nu a indicat nici măcar faptul

că ar fi făcut aceste declarații în necunoștință de cauză și nici nu a adus

vreo dovadă în sensul că cele consemnate în declarație nu ar corespunde

susținerilor sale din ședința publică, toate criticile vizând probatoriul pe

acest aspect au fost apreciate ca nefondate.

În ceea ce

privește daunele morale s-a considerat că suma stabilită de tribunal este una

care reflectă în mod corespunzător suferințele părții civile, reprezentând o

justă reparație a prejudiciului produs. Au fost apreciate nefondate și

criticile privitoare la obligarea inculpatului la plata către partea civilă a

sumei de 500 lei lunar, cu titlu de prestație periodică, cu începere de la 19

ianuarie 2010 și până la încetarea stării de nevoie, probele administrate în

cauză făcând dovada că anterior accidentului victima obținea cu regularitate

venituri lunare între 500 și 1.000 lei, venituri de care a fost privată

ulterior întrucât ca urmare a agresiunii din punct de vedere fizic nu a mai

fost aptă să desfășoare activitatea de depanare aparatură electronică, fiind

întrunite astfel condițiile impuse de art. 998 C. civ. incident la momentul

săvârșirii faptei.

Și împotriva

aceste hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, partea civilă N.C.E. și inculpatul G.I.G., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Craiova a criticat modalitatea de individualizare

judiciară a pedepsei aplicate inculpatului susținând că, în raport de conduita

procesuală nesinceră a inculpatului care, în ciuda probelor administrate în

cauză, a susținut că a lovit victima cu pumnul, o singură dată, și a inițiat

demersuri pentru a deveni insolvabil, în cauză nu se justifica reținerea

circumstanțelor atenuante și împrejurărilor de atenuare și că, în mod

nejustificat, a fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare.

Partea civilă N.C.E.

a critica hotărârile atacate atât în ce privește soluția dată laturii penale a

cauzei, cât și cea dată în latură civilă.

În latură

penală, partea civilă a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost

greșit individualizată în raport de gravitatea faptei, dar și ca urmare a

reținerii nejustificate de circumstanțe atenuante în beneficiul acestuia,

astfel încât se impune înlăturarea acestora și majorarea cuantumului pedepsei.

În latură

civilă, partea civilă a solicitat reevaluarea cuantumului daunelor morale și a

prestației periodice stabilită de instanță, opinând în sensul că acestea sunt

prea mici față de consecințele faptei inculpatului.

Inculpatul G.I.G. a

criticat încadrarea juridică dată faptei sale,

arătând,

în esență, că în mod greșit a fost reținută în sarcina sa săvârșirea tentativei

la omor calificat, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Totodată, a mai

criticat faptul că instanța de fond și instanța de prim control judiciar nu au

reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării.

În ceea ce

privește latura civilă, inculpatul a susținut că despăgubirile ce au fost

stabilite în sarcina sa sunt multe prea mari în raport de circumstanțele în

care a săvârșit fapta și de consecințele acesteia.

Examinând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate și cazurilor de casare

invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen.,

Înalta Curte constată că recursurile

declarate sunt nefondate, pentru considerentele

ce urmează:

privește motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., invocat de recurentul intimat inculpat G.I.G., Înalta

Curte apreciază că acesta este neîntemeiat.

Reținerea

cazului de casare prevăzut de pct. 9 al art. 385

9

C. proc. pen.,

presupune neindicarea de către instanța de judecată a motivelor pe care se

întemeiază hotărârea de condamnare sau de achitare sau existența unei

contradicții între motivarea instanței și dispozitivul hotărârii sau

ambiguitatea acesteia.

Verificând

conținutul hotărârii atacate, Înalta Curte constată că aceasta a fost

amplu motivată, cuprinzând atât argumentele pe

care se întemeiază încadrarea juridică

dată faptei inculpatului G.I.G. tentativă

la omor calificat, precum și argumentele pentru care nu se poate reține în

sarcina inculpatului săvârșirea

infracțiunii

de vătămare corporală gravă. Deopotrivă, sunt prezentate argumentele care

au

stat la baza stabilirii cuantumului și a modalității de executare a pedepsei

aplicate inculpatului.

Totodată, nu se

constată existența unei contradicții între dispozitiv și motivarea soluției și

nici ambiguitate în ceea ce privește soluția și modalitatea de punere în

aplicare a acesteia, astfel că motivul de recurs invocat de inculpat nu este

întemeiat.

privește motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul intimat inculpat G.I.G., Înalta

Curte îl apreciază, deopotrivă, ca neîntemeiat.

Deși în sfera

acestui caz de casare, recurentul intimat inculpat G.I.G. a invocat caracterul

lapidar al analizei făcute de ambele instanțe, de fond și de apel, cu privire

la cererile apărării de schimbare a încadrării juridice și de reținere a scuzei

provocării, se constată că criticile formulate de recurent, prin natura lor, se

circumscriu sferei cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C.

proc. pen., analizat anterior.

Aceasta

întrucât reținerea cazului de casare susmenționat presupune omisiunea instanței

de a se pronunța asupra unei probe administrate ori asupra unor cereri

esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze

soluția procesului, ipoteză neincidentă în speță întrucât ambele instanțe s-au

pronunțat asupra tuturor cererilor formulate de apărare, prezentând pe larg

argumentele avute în vedere la soluțiile date respectivelor cereri.

n ceea ce privește motivul de recurs

circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen.,

invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și partea civilă N.C.E.,

Înalta Curte apreciază că acesta este neîntemeiat și urmează să îl respingă

pentru următoarele considerente:

În cadrul

acestui caz de casare, recurenții anterior menționații au invocat greșita

individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, ca urmare a

injustei rețineri în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prevăzute de

art. 74 C. pen., prin raportare la conduita procesuală nesinceră a inculpatului

care, în ciuda probelor administrate în cauză, a susținut că a lovit victima cu

pumnul, o singură dată, și a inițiat demersuri pentru a deveni insolvabil, dar

și încercarea acestuia de a influența doi martori pentru a da declarații

mincinoase.

Critica este neîntemeiată.

Individualizarea

pedepselor presupune, deopotrivă