ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1841/2013

Asupra recursurilor penale de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 192 din data de 12 decembrie 2011 a Tribunalului Olt, în baza art. 20 alin. (1) C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.I.G. la 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 76 alin. (3) C. pen., a fost înlăturată pedeapsa complementară privativă de drepturi. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 1 alin. (1) și art. 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale a închisorii, pe durată unui terme de încercare de 6 ani compusă din durata pedepsei și un interval de timp de 2 ani și 6 luni. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: se va prezenta la serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Olt la datele fixate de acesta; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Au fost puse în vedere inculpatului prevederile art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a bâtei de baseball folosită la comiterea infracțiunii. În latură civilă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale către partea civilă N.C.E., din care suma de 20.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale anterioare datei de la care s-au formulat aceste pretenții, 25 octombrie 2010 iar restul de 10.000 lei, despăgubiri pentru daune materiale ulterioare acestei date.

A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă N.C.E. a unei despăgubiri materiale periodice lunare de 500 lei, cu începere de la data de 19 ianuarie 2010 și până la încetarea stării de nevoie. Totodată, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă N.C.E. a sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. S-a luat act că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova nu s-a constituit parte civilă și că au fost achitate de către inculpat cheltuielile de spitalizare a părții vătămate la acest Spital. A fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin încheierea din 3 octombrie 2011, pentru care s-a întocmit procesul - verbal nr. 1570/0/2011 din 15 noiembrie 2011 de executor judecătoresc M.C.I., în vederea reparării prejudiciului părții civile până la concurența despăgubirilor menționate mai sus.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu către Baroul Olt a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției în baza delegației nr. 1910 din 7 oct. 2010 a acestui Barou. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 620,86 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către partea vătămată N.C.E. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul cu nr. 274/P/2010 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalului Olt, înregistrat pe rolul Tribunalului Olt sun nr. 2942/104/2010, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.I.G.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în seara de 19 ianuarie 2010, în jurul orei 20,15, în timp ce partea vătămată a ajuns la poarta locuinței sale, în afara acesteia, inculpatul a lovit-o cu o bâtă în zona capului și a feței, producându-i astfel leziuni traumatice ce includ pierderea de substanță osoasă pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 de zile de îngrijiri medicale, fără a fi însă pusă în primejdie viața victimei. În cadrul cercetării judecătorești, prima instanță a procedat la ascultarea părților, a martorilor, atât a celor propuși prin rechizitoriu, dar și de către părți, dar și la administrarea probei cu expertize medico-legale, una întocmită de S.J.M.L.

Olt, cu privire la gradul de invaliditate al părții vătămate și în ce măsură i-a fost afectată acesteia capacitatea de muncă prin leziunile ce i-au fost produse, iar cea de a doua de către I.M.L. Craiova pentru a se stabili felul leziunilor produse victimei și dinamica acestora, respectiv dacă există raport de cauzalitate între agresiune și acestea și dacă leziunile în cauză au pus în primejdie viața victimei prin raportare de probele administrate în cursul urmăririi penale. Pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Partea vătămată și inculpatul au fost nu numai colegi de școală, ci chiar prieteni, obișnuind să se viziteze săptămânal. O astfel de vizită a avut loc în după amiaza zilei de 19 ianuarie 2010, în jurul orei 18,30-19,00, când inculpatul a venit la atelierul de reparații aparatură electronică din curtea locuinței părții vătămate cu un bidon de 5 litri cu vin din care au consumat împreună cu martorii C.I.

și P.I. În timpul acestei vizite, care a durat circa o oră, între părți nu a avut loc niciun incident însă, în respectiva ocazie, partea vătămată, profitând de atmosferă și de lejeritatea de comunicare creată de consumul de băuturi alcoolice, a transmis inculpatului informația că a văzut-o pe fiica sa prin oraș în compania unui băiat cu care acesta din urmă nu era de acord să fie prietenă. Continuând discuția, la insistențele inculpatului, partea vătămată a mai afirmat că fiica inculpatului a întreținut raporturi intime cu mai mulți bărbați, între care chiar și cu cumnatul său. Fiind deranjat de afirmațiile părții vătămate, după ce a ajuns acasă, inculpatul a certat-o pe fiica sa; aceasta însă l-a contrazis, spunând că afirmațiile părții vătămate sunt nefondate, iar spre a-l convinge pe tatăl său de nevinovăția sa, a căzut în genunchi și a cerut să fie confruntată cu cel în cauză.

Inculpatul a fost de acord cu solicitarea fiicei sale, motiv pentru care a sunat-o pe partea vătămată spunându-i că o va vizita împreună cu fiica sa pentru a le pune față în față. Partea vătămată a fost de acord. În acest condiții, inculpatul împreună cu fiica sa au ajuns la locuința părții vătămate, în jurul orei 20,00; în locuința părții vătămate se mai aflau concubina acesteia, martora R.F.D., precum și fiul său, N.N.A. După ce a fost servit cu o cafea, inculpatul i-a spus părții vătămate că a exercitat acte de violență fizică asupra soției sale pentru că a permis ca fiica sa să aibă relații de prietenie cu băiatul în compania căruia s-a aflat prin oraș.

Totodată, inculpatul și fiica sa au pretins părții vătămate să dea relații suplimentare cu privire la susținerile sale anterioare, însă răspunsul părții vătămate a fost mai întâi ambiguu, în sensul că nu a transmis decât cele spuse de cumnatul său, după care a devenit categoric, în sensul unor afirmații certe cu privire la raporturile intime întreținute de fiica inculpatului, susținând chiar că are cunoștință și de identitatea partenerului acesteia, dar refuzând să pună la dispoziția inculpatului numărul de telefon al cumnatului. Ca urmare, discuția dintre părți a degenerat în jigniri reciproce, chiar în condițiile în care părții vătămate i s-a atras atenția de către concubina sa asupra comportamentului său ofensator.

Inculpatul s-a simțit ofensat de afirmațiile părții vătămate, întreaga situație creându-i o stare de surescitare căreia nu i-a dat curs prin manifestări exterioare de impulsivitate decât atunci când, în jurul orei 20,45, ajuns la poartă, partea vătămată i-a adresat o nouă jignire prin afirmația „ia-ți panarama de aici”. În acest context, inculpatul a luat din mașină o bâtă tip baseball cu care a lovit din lateral cu putere partea vătămată în zona feței, în timp ce aceasta încerca să deschidă poarta imobilului. Victima a căzut pe zăpadă, în stare de inconștiență, iar în această poziție inculpatul i-a mai aplicat alte câteva lovituri în cap și în zona din spate a corpului. Incidentul de scurtă durată s-a terminat prin intervenția verbală a concubinei părții vătămate, dar și a martorului N.S.I.

care se afla în apropiere; ulterior, partea vătămată a fost ridicată și dusă de subsuori în locuință de către concubina și fiul său. Aceasta a fost transportată la Spitalul municipal Caracal de către martorul N.S.l., iar apoi la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde a refuzat internarea. Întrucât starea sa s-a agravat, la data de 23 ianuarie 2010, victima a fost din nou internată la acest ultim spital unde, la data de 1 februarie 2010, a suferit o intervenție chirurgicală. Ca probe cu caracter concludent în sensul situației anterior prezentate s-au reținut: Din declarația părții vătămate au fost reținute elementele de fapt ce se referă la informațiile menționate ce le-a transmis inculpatului despre fiica acestuia, la celelalte premise ale incidentului menționate anterior, dar și la modul de desfășurare a acestuia până la momentul pierderii cunoștinței, după ce a fost lovită de către inculpat.

S-a apreciat că elementele anterior menționate se coroborează cu cele din declarația inculpatului care se referă la condițiile prealabile incidentului, constând în discuțiile contradictorii cu victima relative la moralitatea fiicei sale și starea de surescitare determinată de afirmațiile părții vătămate la adresa acesteia, ca și la modul de desfășurare a incidentului prin recunoașterea expresă a faptului că a lovit victima în zona gurii. Totodată, prima instanță a constatat că probele anterior menționate se coroborează cu declarațiile martorilor, pe baza declarațiilor martorilor oculari M. D., V.O., N.S.I., R.F.D. (concubina părții vătămate) și N.N.A.

(fiul acestei părți) reținându-se că, în împrejurările de timp și loc anterior expuse și în condiții de iluminat electric, aceștia au observat cum inculpatul a coborât din mașină, a luat din portbagaj o bâtă și s-a îndreptat către victimă, care era orientată către curte, aplicându-i o lovitură din lateral în zona feței, după care în timp ce aceasta se afla la sol i-a mai aplicat un număr de două sau trei lovituri în spate. În plus, s-au reținut concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 4147/ A5 din 28 martie 201 lai I.M.L. Craiova în care se menționează că victima prezenta „Hemipareză dreaptă predominant faciobrahială, frustă, sechelară, posttraumatism cranio cerebral vechi, epilepsie cu crize motorii și senzitive focale, cu generalizare secundară, Tulburare de adaptare.

Sindrom psihooreganic postcontuzional, urmare a agresiunii din 19 ianuarie 2010”, precum și faptul că victima a prezentat leziuni traumatice ce se puteau produce la 19 ianuarie 2010, prin lovire cu corp dur, care au necesitat 75-80 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor și că leziunile traumatice i-au pus în primejdie viața, respectiv „infirmitate fizică prin lipsă de substanță osoasă craniană posteschilectomie parietală stângă”. De asemenea, au fost reținute concluziile raportului de expertiză medico-legală emis de S.J.M.L. Olt cu nr. 2050/ E din 25 ianuarie 2011 prin care s-a constatat reducerea capacității de muncă a victimei corespunzător gradului III de invaliditate, pe o perioadă de un an de la examinare.

Susținerea inculpatului în sensul că ar fi aplicat o singură lovitură, cu pumnul, în față părții vătămate s-a constatat ca fiind nefondată, reținându-se că, chiar dacă a fost confirmată de către fiica inculpatului, martora G.A.M., dar și de martorii M.V. și C.A.A., aceasta este infirmată de martorii oculari, dar și de constatările medico-legale privind leziunile suferite de partea vătămată și mecanismul de producere a acestora, așa cum rezultă din actele medico-legale. În plus, s-a avut în vedere caracterul subiectiv al declarațiilor martorei G.A.M., determinat de raporturile de rudenie de gradul I cu inculpatul, precum și al declarațiilor martorilor M.V. și C.A.A. care a condus la săvârșirea de către aceștia a infracțiunii de mărturie mincinoasă pentru care li s-a stabilit răspunderea administrativă.

În raport de aspectele anterior menționate, prima instanță a apreciat că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., forma agravată fiind reținută în raport de locul comiterii infracțiunii, trotuarul din fața curții locuinței victimei, loc public conform criteriilor prevăzute de art. 152 lit. a) C. pen. Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă ce rezultă din modalitatea concretă de comitere a acesteia: actele materiale ale inculpatului de lovire cu intensitate mare, în față, și apoi în spate, cu un corp dur, a părții vătămate, care au avut ca urmare producerea de leziuni traumatice ce i-au pus în primejdie viața, decesul neproducându-se numai ca urmare a intervenției medicilor.

Astfel, acțiunea inculpatului de a lua din mașină obiectul contondent de tip bâtă de base-ball, de a aplica părții vătămate o lovitură de intensitate mare, într-o zonă vitală a corpului acesteia (capul), denotă faptul că acesta și-a propus să suprime viața victimei. Prima instanță a respins, în ședința din data de 5 decembrie 2011, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei penale, din tentativă de omor calificat, în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen., reținând în acest sens că atitudinea psihică a inculpatului, așa cum rezultă din actele dosarului, nu poate fi caracterizată ca fiind intenție depășită sau cel mult cu intenție directă sau indirectă față de urmările prevăzute de norma de incriminare de la art. 182 alin. (1) și (2) C. pen., ci aceasta se circumscrie intenției directe.

La individualizarea pedepsei principale a închisorii au fost avute în vedere criteriile cu caracter general prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., dar și pe cele cu caracter particular ale cauzei. Între acestea din urmă s-au reținut cele privind relațiile de prietenie dintre părți anterioare incidentului, conduita ofensatoare a părții vătămate care prin afirmațiile sale referitoare la imoralitatea inculpatului i-a cauzat acestuia starea de surescitare menționată, modalitatea concretă de comitere a faptei penale, dar și conduita inculpatului de a se preocupa de situația victimei și de a-i achita cheltuielile de spitalizare, atitudinea procesuală cooperantă stabilită prin prezentarea în fața autorităților judiciare și, nu în ultimul rând, conduita anterioară corespunzătoare a inculpatului stabilită pe baza lipsei antecedentelor penale, elemente în raport de care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

În favoarea inculpatului nu a fost reținută circumstanța atenuată legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., reținându-se că deși partea vătămată a proferat la adresa fiicei inculpatului afirmații cu caracter ofensator, starea de surescitare cauzată inculpatului în acest fel nu poate fi caracterizată ca fiind o puternică tulburare sau emoție sub imperiul căreia acesta să fi comis fapta penală, nefiind respectat criteriul proporționalității între actele de provocare și gravitatea faptei penale. Ori, în raport de aceasta, s-a apreciat că nu se poate accepta că rezoluția de suprimare a vieții victimei pe care a adoptat-o în mod conștient inculpatul a rezultat din starea de mânie a acestuia ci, dimpotrivă, aceasta a reprezentat o opțiune lucidă a inculpatului, adică neafectată de starea de surescitare anterior menționată.

Deopotrivă, în defavoarea inculpatului nu a putut fi reținut drept criteriu de individualizare a pedepsei faptul susținut de către partea vătămată, prin avocat, referitoare la instigarea la mărturie mincinoasă a martorilor M.V. și C.A.A., faptă pentru care cei doi au fost sancționați cu câte o amendă administrativă prin ordonanța nr. 1695/P/2011 din 10 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. De asemenea, nu a fost avută în vedere nici susținerea părții vătămate în sensul că inculpatul ar fi încercat să influențeze restul martorilor, constatându-se că aceasta este nedovedită. Cu toate acestea, în vederea unei temeinice individualizări a pedepsei prin nivelul său în raport de împrejurările cu caracter particular ale cauzei, prima instanță a dat stării subiective creată inculpatului prin afirmațiile jignitoare ale victimei semnificația juridică de circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen.

În raport de elementele anterior menționate, prima instanță a fost coborât nivelul pedepsei principale sub minimul special prevăzut de lege, la un cuantum apreciat apt să realizare scopul preventiv general și particular al sancțiunii penale, dar și funcțiile coercitivă și educativă ale acesteia. Ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante, în baza art. 76 alin. (3) C. pen., a fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare. Continuând operațiunea judiciară de individualizare a pedepsei, prima instanță a mai constatat că scopul și funcțiile pedepsei menționate se pot realiza numai dacă nu se optează pentru executarea efectivă, ci pentru suspendarea executării sub supraveghere a acesteia.

În acest sens s-a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 86 1 alin. (1) C. pen., deoarece nivelul pedepsei principale pronunțate se încadrează în limita legală, inculpatul nu are antecedente penale, iar pronunțarea acestei pedepse constituie un avertisment serios pentru acesta în sensul de a-și orienta conduita spre un comportament conform cu cerințele legii penale, alături de celelalte criterii de individualizare a pedepsei menționate mai sus. Ca urmare, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 86 2 alin. (l) C. pen., termenul de încercare fiind cuantificat la o durată corespunzătoare scopului și funcțiilor pedepsei prin măsurile de supraveghere ce se impun inculpatului, conform art. 86 3 alin. (1) C. pen.

Totodată, au fost puse în vedere inculpatului prevederile art. 86 4 C. pen., privind revocarea acestei suspendări în condițiile legii. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a fost aplicată pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., în condițiile dispoziției de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În ceea ce privește sfera pedepsei accesorii, s-a reținut că interzicerea dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I-a C. pen., este conformă cu jurisprudența C.E.D.O., respectiv cu Decizia nr. 2 din 6 octombrie 2005 din cauza H. contra Marii Britanii în baza căreia s-a statuat că acela care a atentat la o valoare fundamentală, viața omului, nu se mai poate bucura de dreptul de a hotărî asupra componenței corpului legislativ.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., cu privire la instrumentul folosit de inculpat la comiterea infracțiunii, s-a dispus confiscarea specială a acestuia. În latură civilă, s-a constatat întemeiată acțiunea promovată de partea civilă N.C.E. reținându-se ca dovedite condițiile esențiale ale răspunderii delictuale a inculpatului prevăzute de art. 998 și 999 C. civ., în vigoare ca normă materială la data nașterii raportului juridic.

Astfel, sub aspectul despăgubirilor pentru daune materiale în sumă de 30.000 lei, din care 20.000 lei despăgubiri pentru prejudiciul trecut și actual, iar restul de 10.000 lei pentru acoperirea prejudiciului viitor reprezentat de medicația specială pe timp de 2 ani ca și pentru lucrarea de implant dentar solicitate de partea civilă, s-au constatat drept concludente pentru nașterea obligației nu numai probele menționate anterior cu privire la existența faptei ilicite, a prejudiciului și a raportului de la cauză la efect, dar și faptul recunoașterii acestei obligații prin acordul de voință exprimat de inculpat în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, la 25 octombrie 2010, ultimul alineat, din examinarea căreia s-a reținut că dezacordul inculpatului nu poate privi decât obligația de plată a despăgubirii periodice lunare, dar și a celei pentru daunele morale, ceea ce impune concluzia că sintagma „materiale” pentru acestea din urmă, în contextul menționat, reprezintă o eroare materială.

Pe de altă parte, s-a constatat că aceleași condiții ale răspunderii delictuale sunt dovedite și cu privire la despăgubirile materiale periodice în sumă de 500 lei, solicitate de partea civilă, reținându-se ca cert prejudiciul reprezentat de lezarea capacitării de muncă a părții civile prin diminuarea acesteia la nivelul gradului trei de invaliditate, ca urmare a agresiunii inculpatului, conform constatărilor și concluziilor raportului de expertiză cu nr. 2050/ E din 25 ianuarie 2011. În acest sens, s-a observat că deși partea civilă, conform raportului de expertiză medico legală nr. 4147/ A5 din 28 martie 2011, prezintă sechele de posttraaumatism cranio cerebral vechi anterioare incidentului, este cert că aceasta avea, până la incident, o capacitate de muncă ce îi permitea să desfășoare activitatea autorizată de depanare aparatură electronică și de instalare de antene satelit, conform declarațiilor martorilor menționați, activitate care îi permitea să obțină un venit de cel puțin 500 de lei lunar, conform martorei R.F.D.

sau în medie de 1.000 lei lunar, conform martorului P.I.; în plus, partea civilă participa și la lucrările din gospodărie, ulterior incidentului nemaiputând desfășura aceste activități. Sub același aspect, s-a reținut că pensia de asigurări sociale de stat pentru invaliditate, în cuantum de 33 de lei, nu acoperă decât în măsură nesemnificativă reducerea veniturilor părții civile. Acestea au fost argumentele pentru care prima instanță a stabilit în sarcina inculpatului și obligația de acoperire a unei despăgubiri materiale lunare în sumă de 500 lei către partea civilă, cu începere de la data incidentului și până la încetarea stării de nevoie a părții civile.

Tot în latură civilă, s-a luat act că Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde a fost internată victima, nu s-a constituit parte civilă, conform datelor ce rezultă în adresa cu nr. 39277 din 7 octombrie 2010 în care se menționează că au fost achitate cheltuielile pentru partea vătămată, constatări care se coroborează cu datele din chitanța nr. 38714 din 10 februarie 2010 a unității medicale în care la rubrica plătitor este menționat inculpatul, cu suma de 2.676,88 lei în contul cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părții menționate. Deopotrivă, a fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin încheierea din data de 3 octombrie 2011 pentru care s-au întocmit de către executorul judecătoresc forme de punere în executare întrucât nu s-a realizat scopul acesteia, respectiv acoperirea în totalitate a prejudiciilor certe constatate de instanță.

Concluzia inculpatului, prezentată în dezbateri dar și în concluziile scrise, cu privire la diminuarea formelor de răspundere juridică, penală și civilă, ca efect al reținerii circumstanței atenuante a provocării inculpatului de către partea vătămată, în condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., s-a constatat, ca nefondată, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, un astfel de criteriu de individualizare este nefondat în raport de starea subiectivă a inculpatului la momentul comiterii faptei penale. Pe de altă parte, susținerilor inculpatului referitoare la lipsa de raport de cauzalitate între o serie de cheltuieli (gunoi, energie electrică, etc.) și despăgubirile ori cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauză, pentru care partea vătămată a prezentat documente justificative, au fost valorificate, fiind avute în vedere la stabilirea obligațiilor aferente, prin înlăturarea acestora.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, partea civilă N.C.E. și inculpatul G.I.G. Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a criticat hotărârea atacată sub aspectul legalității și temeiniciei arătând că pedeapsa aplicată de prima instanță, dar și modalitatea de executare a acesteia ignoră criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și nu asigură realizarea scopurilor de constrângere și reeducare a inculpatului. În acest sens, s-a arătat că modul în care inculpatul a acționat împotriva părții vătămate este unul deosebit de violent și că atitudinea sa procesuală nu a fost una sinceră ci, dimpotrivă, acesta a încercat să își provoace insolvabilitatea și a contestat situația de fapt, deși era demonstrată prin depozițiile mai multor martori direcți.

Partea civilă N.C.E. criticat hotărârea primei instanțe atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile. În ceea ce privește latura penală, a solicitat aplicarea unei pedepse mai mari, cu executare în regim de detenție, invocând, pe de o parte, gravitatea deosebită a faptelor inculpatului, iar pe de altă parte, atitudinea procesuală nesinceră a acestuia, încercarea de influențare a martorilor propuși în apărare și refuzul de a o despăgubi. În ceea ce privește latura civilă, a solicitat majorarea sumei acordate cu titlu de daune morale de la 30.000 la 50.000 lei susținând că prejudiciul în plan fizic și psihic este unul deosebit, acesta repercutându-se inclusiv asupra imaginii sale în comunitate.

Și inculpatul G.I.G. a criticat sentința primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei, atât în ceea ce privește latura civilă, cât și latura penală a cauzei. În ceea ce privește latura penală, inculpatul a arătat că în mod greșit s-a reținut că faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, în condițiile în care certificatul medico - legal inițial a stabilit că leziunile produse părții vătămate nu i-au pus în primejdie viața.

Această concluzie inițială, coroborată cu restul probelor, justifică concluzia că nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide partea vătămată, ci doar de a-i aplica o corecție ca urmare a afirmațiilor jignitoare la adresa membrilor familiei sale și că, oricum, în măsura în care s-ar reține existența intenției sale directe, organul de urmărire penală ar fi trebuit să facă dovada că inculpatul și-a premeditat fapta și să rețină ca incidente și dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. În raport de aceste argumente, inculpatul a reiterat cererea de schimbare a încadrării juridice formulate și în fața Tribunalului Olt.

În subsidiar, inculpatul a arătat că se impunea reținerea săvârșirii faptei în stare de provocare [(art. 75 lit. b) C. pen.)] arătându-se că a lovit partea vătămată numai datorită afirmațiilor jignitoare ale acesteia la adresa fiicei sale, afirmații de natură a-i provoca o puternică stare de indignare, de revoltă, sub imperiul căreia a acționat. Inculpatul a criticat și modul în care s-a interpretat probatoriul administrat în cauză, precizând că există contradicții între actele medicale succesive depuse la dosar care ar fi impus solicitarea avizului de la I.N.M.L. Mina Minovici.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prin motivele scrise de apel, dar și prin concluziile orale de la termenul de dezbateri, inculpatul a criticat soluția dispusă de prima instanță în ceea ce privește daunele materiale precizând că înscrisurile depuse la dosar în dovedirea pretențiilor părții civile nu au fost verificate pentru a se stabili dacă cheltuielile au fost efectiv generate de fapta sa ilicită (cu trimitere la sumele plătite pentru tratament medical, deplasări la unități medicale sau instanță, plata utilităților). Inculpatul a mai susținut că și suma stabilită cu titlu de daune morale este exagerată, nefăcându-se nici dovada existenței pretinsei stări de infirmitate în baza căreia partea civilă a solicitat acordarea de despăgubiri.

În cursul judecății în apel, instanța de prim control judiciar a procedat la audierea inculpatului în prezența apărătorului ales, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar apel. Totodată, s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, pronunțarea fiind amânată succesiv la 26 octombrie 2010 și 31 octombrie 2012 pentru a permite părților să depună concluzii scrise. Prin decizia penală nr. nr. 331 din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și partea civilă N.C. împotriva sentinței penale nr. 192 din data de 12 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 2942/104/2010, a fost desființată, în parte, sentința atacată, numai sub aspectul laturii penale, dispunându-se în rejudecare înlăturarea aplicării art. 86 1 , art. 86 2 și art. 86 3 C. pen.

și, în consecință, executarea de către inculpatul a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție. Totodată, a fost înlăturată aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., privind suspendarea executării pedepsei accesorii, menținându-se restul dispozițiilor din sentința penală atacată. Prin aceeași hotărâre, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a materialului probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății, stabilind în mod argumentat atât împrejurările anterioare agresării părții vătămate, cât și modalitatea concretă în care inculpatul a acționat împotriva acesteia și urmările produse.

În acest sens au fost considerate relevante declarațiile a patru martori direcți și doi martori indirecți, coroborate cu plângerea părții vătămate, dar și cu concluziile actelor medico - legale depuse la dosar. S-a apreciat că în mod corect prima instanță a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că ar fi aplicat o lovitură cu pumnul victimei iar aceasta s-ar fi lovit probabil în cădere, constatându-se, pe de o parte, că atât certificatul medico - legal întocmit la 16 februarie 2010, cât și raportul de nouă expertiză medico - legală întocmit la 28 martie 2011 și avizat de I.M.L. Craiova stabilesc cu certitudine că leziunile traumatice produse părții vătămate sunt rezultatul lovirii cu un corp dur, contondent, iar pe de altă parte că martorii M.D., V.O., N.S.I., R.F.D.

și N.N.A. atestă că au observat în mod direct cum inculpatul a scos o bâtă din portbagajul autoturismului său cu care a aplicat mai multe lovituri părții vătămate în zona feței, dinspre lateral, spate. În condițiile în care aceste cinci declarații se coroborează între ele și în plus martorii își confirmă reciproc prezența la locul faptei dând totodată informații cu privire la topografia locului, modul în care erau poziționate autoturismele sau persoanele prezente, s-a apreciat că nu există nici o rațiune pentru a prezuma că mărturiile nu reflectă realitatea, mai ales dacă se are în vedere că două dintre persoanele audiate (M.D. și V.O.) se aflau întâmplător în acea zonă, fiindu-le atrasă atenția asupra incidentului datorită faptului că autoturismul inculpatului le bloca trecerea pe stradă.

Totodată, din analiza probelor aflate la dosar s-a constatat că inculpatul a avut posibilitatea să conteste declarațiile martorilor, însă aspectele învederate nu sunt în nici un caz apte să ducă la înlăturarea acestora din ansamblul probator, învederându-se în principal că datorită distanței mari nu s-ar fi putut observa cu exactitate locul faptei. S-a constatat că martorii au avut posibilitatea să asiste la incident de la o distanță relativ mică, pe un drum în aliniament, care la acel moment era iluminat artificial, astfel încât nu ar fi putut să confunde persoana agresorului sau să nu observe detalii cu privire la obiectul folosit (relevante în acest sens fiind și planșele foto depuse de apărătorul părții vătămate cu ocazia judecării la prima instanță).

În ceea ce privește urmarea imediată a agresiunii, criticile formulate de apelantul inculpat, în sensul că s-ar fi impus să se obțină un aviz de la I.N.M.L. Mina Minovici întrucât există o contradicție între actele medico - legale depuse în faza de urmărire penală și cele depuse la prima instanță, au fost apreciate nefondate, reținându-se că din analiza înscrisurilor susmenționate rezultă că acestea nu cuprind concluzii contradictorii ci, dimpotrivă, complementare, majorarea numărului de zile de îngrijiri medicale și stabilirea faptului că leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei nefiind rezultatul unei reexaminări a datelor avute anterior în vedere, ci a examinării unor informații noi, care au apărut ulterior întocmirii certificatului medico - legal inițial.

Totodată, s-a apreciat că pentru a permite încadrarea juridică a faptei ca fiind tentativă la infracțiunea de omor calificat [(art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) și art. 174 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen.)], instanța nu era ținută exclusiv de concluziile actului de constatare medico - legală, intenția inculpatului putând fi stabilită prin aprecierea tuturor împrejurărilor în care acesta a acționat și, în principal, prin evaluarea obiectului pe care inculpatul a înțeles să îl folosească, a numărului de lovituri aplicate victimei și a intensității acestora, precum și a zonei vizate prin agresiune.

Or, în condițiile în care s-a făcut dovada că inculpatul a lovit victima cu un obiect contondent de dimensiuni apreciabile (o bâtă descrisă atât de partea vătămată, cât și de martorii oculari ca având caracteristicile unei bâte de base - ball), lovitura fiind aplicată dinspre lateral spate, în zona capului, cu o intensitate deosebită (demonstrată în principal prin gravitatea leziunilor produse, fractură cu înfiindare parietal stânga, avulsie post traumatică incisiv central și fractură incisiv superior stâng), după care a continuat să o lovească pe aceasta, deși era căzută la pământ, și chiar a agresat persoanele care au încercat să intervină pentru aplanarea conflictului, instanța de prim control judiciar a apreciat că vinovăția inculpatului, în forma intenției indirecte, este pe deplin dovedită, în raport de circumstanțele concrete în care a acționat fiind evident faptul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Totodată, instanța de apel a reținut că în raport de modul în care s-a derulat agresiunea, nu este plauzibilă susținerea inculpatului în sensul că ar fi intenționat doar pentru a aplica o corecție fizică părții vătămate, întrucât recurgerea la actele violente nu a fost una absolut spontană ci, dimpotrivă, inculpatul s-a deplasat spre autoturismul propriu, a luat obiectul contondent din portbagaj și s-a reîntors spre victimă, lovind-o pe aceasta într-un moment de neatenție, cu intensitate, în zona capului după care a continuat să o lovească, deși atât trecătorii de pe stradă, cât și membrii familiei victimei erau de față și au încercat să îl oprească.

În plus, în continuarea aceleiași argumentații, instanța de prim control judiciar a mai reținut că leziunile constatate la nivelul feței părții vătămate nu ar fi putut fi produse prin cădere pe un corp contondent, așa cum a arătat inculpatul, întrucât cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la 19 ianuarie 2010, la locul agresiunii nu s-a constatat existența unor obiecte contondente pe sol de care să se fi lovit partea vătămată, petele de culoare brun - roșcată identificate în fața locuinței acesteia fiind poziționate pe un strat consistent de zăpadă, la distanță de orice obiect apt să genereze leziunile descrise. De asemenea, nu s-ar putea reține că partea vătămată, în cădere, s-a lovit de poarta imobilului întrucât petele respective sunt situate la 2,30 m de poarta de intrare în imobil și 3,60 m până la partea carosabilă, poziție care corespunde modului în care martorii și victima au descris agresiunea, iar nu modalității prezentate de inculpat.

Pentru aceste considerente instanța de prim control judiciar a apreciat că încadrarea juridică dată faptei de prima instanță este corectă, astfel încât, în mod justificat a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat la instanța de fond. Totodată, s-a apreciat că solicitarea inculpatului de reținere în cauză a dispozițiilor art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., este neîntemeiată întrucât, deși prin natura lor, afirmațiile părții vătămate ar fi în mod uzual apte să producă o stare de puternică tulburare sau emoție, în cauza concretă dedusă judecății probele atestă faptul că în urma acestora, inculpatul, deși afectat de cele auzite, a procedat la confruntarea părții vătămate cu membrii familiei sale și a continuat să discute cu partea vătămată despre subiectul care îl interesa o perioadă semnificativă de timp, discuția având loc la domiciliul victimei și pe fondul consumului de alcool.

S-a apreciat că acest interval de timp este incompatibil cu existența unei stări de tulburare determinată de afirmațiile făcute de partea vătămată, stare de tulburare sau emoție care ar fi putut să apară în momentele inițiale ale discuției, mai ales că se abordase problema moralității fiicei inculpatului, dar nu după aproximativ 3 ore, interval de timp în care s-au verificat informațiile vehiculate. Oricum, având în vedere că victima și concubina acestuia l-au condus pe inculpat înspre autoturismul său la terminarea vizitei, se poate prezuma că discuțiile purtate pe acest subiect la domiciliul părții vătămate nu au fost unele care să ducă la agravarea conflictului inițial ci, dimpotrivă, la aplanarea sa, din moment ce părțile, cel puțin în aparență, se despărțeau în termeni amiabili.

În același sens s-a reținut că împrejurările anterioare conflictului care, de altfel, l-au și generat, au fost avute în vedere de prima instanță la individualizarea sancțiunii aplicate inculpatului, neputând fi însă valorificate ca circumstanțe atenuante legale. Instanța de apel a apreciat însă ca întemeiate criticile parchetului și părții civile privitoare la modalitatea de executare a pedepsei aplicate de prima instanță, apreciindu-se că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale nu este aptă să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În argumentare s-a reținut că pentru a dispune suspendarea (condiționată sau sub supraveghere) a executării pedepsei, una din condițiile impuse de lege constă în convingerea instanței că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea efectivă în regim privativ de libertate, condiție a cărei întrunire se apreciază în raport de ansamblul datelor despre fapta săvârșită, despre conduita inculpatului înainte de săvârșirea faptei, ulterior comiterii acesteia și în timpul procesului și a oricăror alte informații care să permită concluzia că inculpatul înțelege gravitatea acțiunilor comise și urmările acestora și că stabilirea pedepsei reprezintă un avertisment suficient pentru el.

Astfel, instanța de apel a reținut că deși în cauză s-a constatat că inculpatul a încercat să ajute financiar partea vătămată, pe perioada efectuării tratamentului medical, privită per ansamblu, atitudinea inculpatului în proces, dar și în afara acestuia, față de victimă, nu a fost una corespunzătoare, prin poziția față de faptă inculpatul demonstrând că nu înțelege gravitatea acesteia, nu o regretă ci, dimpotrivă, o consideră ca fiind perfect justificată, astfel încât nu ar avea motive pentru a-și schimba pe viitor comportamentul.

În plus, instanța a mai constatat că inculpatul a inițiat demersuri pentru a-și provoca insolvabilitatea, încercând să își micșoreze patrimoniul prin înstrăinarea bunurilor mobile și imobile în cursul procesului, fapt ce a determinat tribunalul să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale în vederea reparării pagubei, remarcându-se, totodată, că doi dintre martorii audiați la solicitarea inculpatului au fost sancționați pentru mărturie mincinoasă (M.V. și C.A.), afirmațiile lor tinzând să sprijine poziția apărării.

Sub acest ultim aspect s-a reținut că,deși inculpatul nu a fost sancționat pentru instigare la mărturie mincinoasă, așa cum s-a arătat în fața instanței de apel, în condițiile în care martorii și-au schimbat declarațiile în fața instanței după ce inițial la procuror făcuseră declarații corespunzătoare adevărului, se poate prezuma că interesul lor de a sprijini apărările făcute de inculpat nu s-a născut spontan, fără nicio legătură cu activități întreprinse de cel din urmă. Față de aceste considerente s-a reținut că scopul preventiv al pedepsei, atât prevenția specială, cât și generală, în cazul concret dedus judecății nu s-ar putea realiza fără executarea efectivă a pedepsei, motiv pentru care s-a dispus înlăturarea aplicării art. 86 1 , art. 86 2 și art. 86 3 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a apreciat că prima instanță a dat o corectă soluționare pretențiilor părții civile, atât în ceea ce privește despăgubirile materiale, cât și cele morale. Astfel, criticile inculpatului referitoare la modul în care tribunalul a interpretat probatoriul administrat pentru dovedirea prejudiciului material au fost considerate ca fiind nefondate reținându-se că prin sentința penală apelată, rezolvându-se acțiunea civilă sub acest aspect, s-a luat act de faptul că inculpatul, cu ocazia audierii sale în instanță, la 25 octombrie 2010, a recunoscut integral pretențiile civile, arătând că este de acord să despăgubească partea civilă cu suma pretinsă și anume 30.000 lei.

S-a mai reținut că acțiunea civilă alăturată celei penale în procesul penal este guvernată de principiul disponibilității astfel încât, în măsura în care inculpatul, în cunoștință de cauză, recunoaște pretențiile părții civile și își manifestă explicit acordul de a o despăgubi pe aceasta cu suma pretinsă, instanța nu mai este obligată să administreze și să analize probele pe aspectele necontestate. Or, instanța a luat act de faptul că inculpatul a înțeles pe deplin consecințele declarațiilor sale, acesta indicând sumele pe care partea civilă le-a pretins (conform declarației consemnate la dosar, acesta a arătat că este de acord să plătească suma de 30.000 reprezentând „despăgubiri materiale actuale și viitoare”), astfel încât nu a analizat probatoriul sub acest aspect, limitându-și considerentele la daunele morale și la sumele solicitate cu titlu de prestație periodică.

Cum în apel inculpatul nu a indicat nici măcar faptul că ar fi făcut aceste declarații în necunoștință de cauză și nici nu a adus vreo dovadă în sensul că cele consemnate în declarație nu ar corespunde susținerilor sale din ședința publică, toate criticile vizând probatoriul pe acest aspect au fost apreciate ca nefondate. În ceea ce privește daunele morale s-a considerat că suma stabilită de tribunal este una care reflectă în mod corespunzător suferințele părții civile, reprezentând o justă reparație a prejudiciului produs.

Au fost apreciate nefondate și criticile privitoare la obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 500 lei lunar, cu titlu de prestație periodică, cu începere de la 19 ianuarie 2010 și până la încetarea stării de nevoie, probele administrate în cauză făcând dovada că anterior accidentului victima obținea cu regularitate venituri lunare între 500 și 1.000 lei, venituri de care a fost privată ulterior întrucât ca urmare a agresiunii din punct de vedere fizic nu a mai fost aptă să desfășoare activitatea de depanare aparatură electronică, fiind întrunite astfel condițiile impuse de art. 998 C. civ. incident la momentul săvârșirii faptei. Și împotriva aceste hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă N.C.E.

și inculpatul G.I.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului susținând că, în raport de conduita procesuală nesinceră a inculpatului care, în ciuda probelor administrate în cauză, a susținut că a lovit victima cu pumnul, o singură dată, și a inițiat demersuri pentru a deveni insolvabil, în cauză nu se justifica reținerea circumstanțelor atenuante și împrejurărilor de atenuare și că, în mod nejustificat, a fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare. Partea civilă N.C.E. a critica hotărârile atacate atât în ce privește soluția dată laturii penale a cauzei, cât și cea dată în latură civilă.

În latură penală, partea civilă a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată în raport de gravitatea faptei, dar și ca urmare a reținerii nejustificate de circumstanțe atenuante în beneficiul acestuia, astfel încât se impune înlăturarea acestora și majorarea cuantumului pedepsei. În latură civilă, partea civilă a solicitat reevaluarea cuantumului daunelor morale și a prestației periodice stabilită de instanță, opinând în sensul că acestea sunt prea mici față de consecințele faptei inculpatului. Inculpatul G.I.G. a criticat încadrarea juridică dată faptei sale, arătând, în esență, că în mod greșit a fost reținută în sarcina sa săvârșirea tentativei la omor calificat, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Totodată, a mai criticat faptul că instanța de fond și instanța de prim control judiciar nu au reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării. În ceea ce privește latura civilă, inculpatul a susținut că despăgubirile ce au fost stabilite în sarcina sa sunt multe prea mari în raport de circumstanțele în care a săvârșit fapta și de consecințele acesteia. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și cazurilor de casare invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: 1. În ceea ce privește motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen., invocat de recurentul intimat inculpat G.I.G., Înalta Curte apreciază că acesta este neîntemeiat. Reținerea cazului de casare prevăzut de pct. 9 al art. 385 9 C. proc. pen., presupune neindicarea de către instanța de judecată a motivelor pe care se întemeiază hotărârea de condamnare sau de achitare sau existența unei contradicții între motivarea instanței și dispozitivul hotărârii sau ambiguitatea acesteia. Verificând conținutul hotărârii atacate, Înalta Curte constată că aceasta a fost amplu motivată, cuprinzând atât argumentele pe care se întemeiază încadrarea juridică dată faptei inculpatului G.I.G. tentativă la omor calificat, precum și argumentele pentru care nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.

Deopotrivă, sunt prezentate argumentele care au stat la baza stabilirii cuantumului și a modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului. Totodată, nu se constată existența unei contradicții între dispozitiv și motivarea soluției și nici ambiguitate în ceea ce privește soluția și modalitatea de punere în aplicare a acesteia, astfel că motivul de recurs invocat de inculpat nu este întemeiat. 2. În ceea ce privește motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul intimat inculpat G.I.G., Înalta Curte îl apreciază, deopotrivă, ca neîntemeiat. Deși în sfera acestui caz de casare, recurentul intimat inculpat G.I.G.

a invocat caracterul lapidar al analizei făcute de ambele instanțe, de fond și de apel, cu privire la cererile apărării de schimbare a încadrării juridice și de reținere a scuzei provocării, se constată că criticile formulate de recurent, prin natura lor, se circumscriu sferei cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., analizat anterior. Aceasta întrucât reținerea cazului de casare susmenționat presupune omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, ipoteză neincidentă în speță întrucât ambele instanțe s-au pronunțat asupra tuturor cererilor formulate de apărare, prezentând pe larg argumentele avute în vedere la soluțiile date respectivelor cereri.

3. Î n ceea ce privește motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și partea civilă N.C.E., Înalta Curte apreciază că acesta este neîntemeiat și urmează să îl respingă pentru următoarele considerente: În cadrul acestui caz de casare, recurenții anterior menționații au invocat greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, ca urmare a injustei rețineri în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., prin raportare la conduita procesuală nesinceră a inculpatului care, în ciuda probelor administrate în cauză, a susținut că a lovit victima cu pumnul, o singură dată, și a inițiat demersuri pentru a deveni insolvabil, dar și încercarea acestuia de a influența doi martori pentru a da declarații mincinoase.

Critica este neîntemeiată. Individualizarea pedepselor presupune, deopotrivă