ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3273/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 139 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în dosarul nr. 4984/104/2008, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și la art. 73 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. și în consecință: în baza art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V.G., la 1 an și 6 luni închisoare.

în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. și lit. b) C. pen. în baza art. 86/1 C. pen. și art. 86/2 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani și 6 luni din care 1 an și 6 luni pedeapsa și 3 ani interval de timp. în baza art. 86/3 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul condamnat se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt unde va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, va comunica și justifica schimbarea locului de muncă și va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86/4 C. pen. rap. la art. 83 și art. 84 C. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. A fost obligat inculpatul la 3348,10 lei, despăgubiri civile către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, sumă care va fi actualizată la data plății efective a debitului cu indicele de inflație și la 393,222 lei cu același titlu către Spitalul Județean de Urgență Slatina. A fost obligat inculpatul la 10.000 lei daune morale, la 2.500 lei despăgubiri civile, la 4026 lei prestație periodică globală pentru perioada 22 iunie 2008 - 03 noiembrie 2009 și a sumei de 244 lei lunar prestație periodică începând cu data de 03 noiembrie 2009 (data pronunțării hotărârii) până la încetarea stării de nevoie.

A fost obligat inculpatul la 850 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu, sumă ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului de Avocați Olt și la 577 lei cu același titlu către partea civilă P.C. S-a constatat că Spitalul Municipal Caracal nu s-a constituit parte civilă în cauza penală. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 309/P/2008 din 24 noiembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, înregistrat la instanță la nr. 4984/104/2008, a fost trimis în judecată inculpatul C.V.G., pentru tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen., rap.

la art. 174 alin. (1) C. pen. - 175 lit. a) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. În fapt, s-a reținut că, în seara de 22 iunie 2008 orele 21,00 partea vătămată P.C., a mers la barul administrat de către M.I., pentru a consuma o bere. După ce a cumpărat o sticlă cu bere, s-a așezat la o masă în afara localului, la care se aflau deja numiții F.A.M., P.I. și un băiat pe nume G. După câteva minute, la local și-a făcut apariția și inculpatul C.V.G., care era însoțit de numiții M.I. și L.N., persoane care, după ce și-au cumpărat câte o bere, au ocupat poziții în picioare, lângă masa la care se afla partea vătămată. Între inculpat și partea vătămată a avut loc o discuție, deoarece partea vătămată aruncase pe jos șapca inculpatului.

Discuția a degenerat în ceartă, părțile insultându-se reciproc, după care partea vătămată și inculpatul au traversat strada și s-au lovit reciproc cu pumnii, incident aplanat de intervenția martorului L.N.V. și a paznicului de la gaze. În aceste împrejurări, partea vătămată P.C. a mers la căruța lui P.I., aflată în apropiere, și a luat o coasă cu care l-a alergat pe inculpatul C.V.G. Față de comportamentul părții vătămate, inculpatul s-a aplecat jos și a luat o piatră de 10 - 15 cm, cu care, de la o distanță de 10 m, a aruncat în direcția părții vătămate, obiect care, după ce a lovit partea metalică a coasei, a ricoșat în capul părții vătămate. În urma loviturii primite, partea vătămată a căzut jos, fiind transportată la Spitalul Caracal, iar de aici transferată la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde a rămas internată pană la data de 11 iulie 2008, interval în care s-a procedat la efectuarea unei intervenții chirurgicale de necesitate.

În urma examinării medico-legală a părții vătămate de către Institutul de Medicină Legală Craiova a fost întocmit raportul de constatare medico-legală nr. 2264/A din 30 iulie 2008, care concluzionează că numitul P.C. de 29 de ani, a prezentat leziuni traumatice din 22 iunie 2008, acestea au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure și au necesitat 65 - 70 zile îngrijiri medicale de la data producerii, punând în primejdie viața părții vătămate. Derularea incidentului în împrejurările descrise mai sus, a fost observat și confirmată de către martorii audiați în cauză. Pe parcursul anchetei, partea vătămată a menționat că se constituie parte civilă cu suma de 50.000 lei și că dorește ca autorul să fie trimis în judecată.

Audiată de instanța de judecată, partea vătămată P.C. a relatat că, în cursul lunii iunie 2008, în timp ce se afla în fața unui bar, a venit și inculpatul, căruia, în glumă, i-a dat peste șapcă, după care au ieșit afară și s-au certat. Partea vătămată a mai relatat că a luat o coasă, care se afla într-o căruță, pe care a ridicat-o în fața inculpatului pentru a se apăra, moment în care inculpatul, la rândul său, a luat o piatră cubică de pe caldarâm și a lovit victima în partea stângă a capului, moment în care aceasta a căzut la pământ, după care a fost transportă la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde a fost internată (fila 58 dosar instanță). Sub aspectul laturii civile, partea vătămată a relatat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.000 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării, și cu suma de 20.000 lei daune morale.

Ulterior, la data de 8 octombrie 2009, ca urmare a complicațiilor medicale apărute, care au necesitat efectuarea unei internări, partea vătămată a menționat instanței că solicită ca inculpatul să fie obligat și la plata unei prestații periodice lunare în raport cu veniturile pe care le realiza anterior survenirii reducerii capacității de muncă. Situația de fapt, relatată atât de victimă, cât și de inculpat, a fost confirmată de martorii audiați în cauză, respectiv L.N.V., P.I.A., G.S.M., P.T., F.A. și M.I., care au arătat că, într-adevăr, incidentul a fost provocat de către partea vătămată, acest aspect fiind reținut și în actul de trimitere în judecată, în sensul că i-a luat inculpatului șapca de pe cap și i-a aruncat-o, după care l-a amenințat cu o coasă luată dintr-o căruță.

În acest sens, s-a observat depoziția martorului L.N.V. (fila 98 dosar instanță) din care a rezultat că piatra folosită de inculpat a lovit mai întâi coasa și după aceea a ricoșat în capul victimei. Situația de fapt și vinovăția inculpatului, a apreciat instanța de fond că au fost pe deplin dovedite cu materialul probator administrat, respectiv, cu plângerea și depozițiile părții vătămate, cu recunoașterea inculpatului în fața instanței, cu procesul verbal de constatare, cu planșa fotografică, cu raportul de constatare medico-legală și cu depozițiile martorilor audiați în cauză enunțate mai sus. În opinia instanței de fond, fapta săvârșită de inculpat, în condițiile concrete expuse nu constituie tentativă de omor calificat, așa cum s-a reținut în actul de trimitere în judecată, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

În această situație, instanța de fond a pus în discuția părților și a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen.. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. S-a motivat soluția schimbării încadrării juridice prin aceea că inculpatul nu a aruncat cu piatra înspre victimă cu intenția de a o ucide, poziția subiectivă a sa nefiind aceea de a ucide, situație în care fapta sa constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă, săvârșind fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, care l-a alergat cu o coasă.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 și art. 52 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite prin care i s-a produs victimei o vătămare corporală gravă a sănătății, persoana infractorului și împrejurările care atenuează răspunderea penală. S-a reținut, în circumstanțiere, că inculpatul este tânăr, pe parcursul urmăririi penale și al judecății a avut o comportare sinceră, este la primul conflict cu legea penală și a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de faptul că a fost provocat de partea vătămată care l-a alergat cu o coasă.

Totodată, având în vedere aceleași elemente, și ținând cont de datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, s-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei cu închisoare la care va fi condamnat inculpatul, poate fi atins și fără executarea acesteia, făcându-se în consecință și aplicarea art. 86 1 C. pen. La solicitarea părții vătămate, ca urmare a faptului că ulterior săvârșirii faptei de către inculpat a necesitat o nouă internare, s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale de către Serviciul Județean de Medicină Legală Olt pentru a se stabili dacă există legătură de cauzalitate între ultima internare a victimei (14 mai 2009 - 18 mai 2009) și diagnosticul anterior privind leziunile prezentate de victimă la data de 24 iunie 2008, stadiul leziunilor traumatice, dacă necesită alt timp de îngrijiri medicale, în plus față de cel acordat anterior, dacă prezintă sau nu infirmitate permanentă precum și gradul de invaliditate.

În raportul de constatare medico-legală s-a concluzionat că numitul P.C. a prezentat leziuni traumatice pentru care a necesitat 65 -70 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor, perioada de internare dintre 14 mai - 18 mai 2009 are legătură de cauzalitate directă cu leziunile prezentate în urma agresiunii din 22 iunie 2008 și prezintă diagnosticul: epilepsie posttraumatică cu modificări EEG după traumatism cranio cerebral acut deschis cu fracturi cominutive parieto-temporal stâng și hematom extradural voluminos, operat - Sindrom piramidal drept frust sechelar, lipsă de țesut osos post-operator fronto parietal stâng, sechele ce-i conferă susnumitului o infirmitate permanentă însoțită de reducerea capacității de muncă corespunzător gradului III (trei) de invaliditate.

Întrucât partea vătămată a rămas cu o infirmitate fizică permanentă și cu capacitatea de muncă redusă, s-a apreciat de către instanța de fond că cererea privind obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice este întemeiată și a fost admisă. Cu adresa nr. 370 din 13 octombrie 2009, Sectorul de gospodărie comunală și locativă din cadrul Primăriei Drăgănești-Olt a comunicat că în luna iulie, partea vătămată P.C. a realizat un venit de - 510 lei , în luna august un venit de - 511 lei și în luna septembrie 2009 un venit de - 356 lei, media lunară pe ultimele trei luni fiind de 488 lei. Întrucât s-a reținut starea de provocare, inculpatul a fost obligat la jumătate din această sumă, cu titlu de prestație periodică, respectiv 244 lei, proporțional cu culpa sa.

Pentru perioada 22.06-2008 data săvârșirii faptei și 3 noiembrie 2009 - data pronunțării hotărârii s-a acordat părții civile o sumă globală pentru cele 16 luni și jumătate care au trecut de la data producerii incidentului, respectiv a sumei de 4026 lei și în continuare 244 lei lunar, prestație periodică începând cu data de 03 noiembrie 2009, până la încetarea stării de nevoie. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul C.V.G. Ministerul Public a criticat sentința pentru nelegalitate, considerând că fapta comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, relevante pentru încadrarea juridică fiind împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, instrumentul utilizat, intensitatea loviturii și zona anatomică vizată, cu reținerea stării de provocare, întrucât conflictul a fost determinat de atitudinea jignitoare a victimei.

La rândul său, inculpatul a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., deoarece a săvârșit fapta în legitimă apărare. în subsidiar, consideră pedeapsa aplicată prea aspră iar pe latură civilă, față de afecțiunile pe care le suferea anterior partea vătămată, consideră că prestația periodică stabilită nu are suport în probatoriul cauzei. Prin decizia penală nr. 209 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus următoarele: A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și de inculpatul C.V.G., împotriva sentinței penale nr. 139 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 4984/104/2008, a desființat sentința, sub latură penală și civilă, după care: în baza art. 11 pct.2 lit. a) C. proc.

pen., cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. și art. 44 alin. (2) C. pen., a achitat pe inculpat pentru tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. - a respins cererile de despăgubiri civile. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariile avocat oficiu de 100 lei - la Tribunalul Olt și de 200 lei de la Curtea de Apel Craiova fiind avansate din fondurile MJ către barourile de avocați.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: În opinia instanței de apel, fapta - așa cum a fost descrisă și confirmată de probatoriul administrat - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, așa cum s-a propus prin rechizitoriu, iar nu cea prev. de art. 182 C. pen., așa cum a statuat Tribunalul Olt, dar a fost comisă în stare de legitimă apărare, cauză care înlătură caracterul penal. Împrejurarea că leziunile produse au pus în pericol viața victimei, prin folosirea de mijloace apte de a suprima viața, elemente coroborate cu zona corporală vizată, demonstrează că este realizată, formal, infracțiunea de tentativă de omor calificat, fiind îndreptățită critica Ministerului Public privind încadrarea juridică, însă trebuie făcută aplicarea, în opinia instanței de apel, a dispoz.

art. 44 C. pen. A arătat instanța de apel că pentru a se reține legitima apărare, este necesar, potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., ca făptuitorul să fi acționat pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia, sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori interesul obștesc. Condițiile prevăzute în textul citat, trebuie îndeplinite în mod cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele, fiind de natură a înlătura existența legitimei apărări.

În cauză, arată instanța de apel că, așa cum se reține în considerentele rechizitoriului, partea vătămată „a mers la o căruță aflată în apropiere, din care a luat o coasă și l-a alergat pe învinuitul C.V.G.", împrejurare în care acesta a luat de jos o piatră și a aruncat-o spre agresor, obiect care „a lovit partea metalică a coasei și a ricoșat în capul părții vătămate", cauzându-i leziunile traumatice descrise în raportul de constatare medico-legală. Modul de desfășurare a faptelor a fost observat și confirmat de martorii audiați, de declarațiile părților, dar și de actele medicale de la dosar. împrejurarea că piatra a ricoșat, din ascuțișul coasei, în capul părții vătămate, iar nu la picioare sau la alte zone aflate în partea inferioară a corpului, demonstrează că aceasta (coasa) era ridicată undeva în dreptul sau deasupra capului, într-o poziție evident agresivă, atacul fiind astfel dezlănțuit, de natură a pune în pericol grav persoana inculpatului.

Iminența sau actualitatea actului, implică o durată de timp, aproape imperceptibilă între atac și apariția pericolului grav care amenință persoana, încât acțiunea de apărare în speță, aruncarea cu piatra, se impunea. Când intervalul de timp dintre începerea atacului și ivirea pericolului este mai îndelungat, raportat în cauză la distanța dintre cei doi, atributul „imediat", cerut de lege, nu există și, în acest caz, sunt alte posibilități de înlăturare a pericolului. Cvasitotalitatea probelor nu confirmă că inculpatul a aruncat cu piatra înspre partea vătămată, de la o distanță de 10 m. Dacă s-ar reține distanța propusă de rechizitoriu, de cea 10 m, pericolul nu ar mai constitui o realitate prezentă, cel mult, se poate vorbi de eventualitatea survenirii pericolului, deci de o amenințare cu producerea unui pericol.

În realitate, constată instanța de apel că chiar partea vătămată, așa cum declară în prima declarație, evident neinfluențată, aflată la fila 14 dosar u.p, dată la 29 octombrie 2008, a precizat că se afla la „o distanță de 2-3 m de inculpat" când aceasta a luat și a aruncat cu o bucată de pavaj, spre atacator. Martorul ocular L.N.V., declară la fila 22 dosar u.p., că este vorba de o distanță de cea 5 - 6 m iar inculpatul, la cercetarea judecătorească efectuată la Tribunalul Olt - fila 86, arată că a aruncat cu o piatră „înspre victima care se afla la o distanță de 2 m de el". Este adevărat, se mai constată de către instanța de apel, că un alt martor ocular, P.A., confirmă distanța de 10 metri, propusă de rechizitoriu.

Potrivit art. 63 C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită și, întrucât se pot corobora probele administrate în cursul judecății, cu cele administrate în cursul urmăririi penale, orice dubiu profită inculpatului. Aplicarea principiului „ in dubio pro reo " este strâns legată de prezumția de nevinovăție, deoarece la pronunțarea unei condamnări instanța nu se poate bizui pe probabilități, ci pe convingerea că probele reflectă adevărul. Or, menționează instanța de apel, caracteristicile unei coase, ca instrument apt de a ucide dintr-o singură lovitură, alcătuită din coadă de lemn, în capul căreia se fixează corpul metalic tăietor, de cele mai multe ori având dimensiuni apreciabile, la care se adaugă alonja brațelor părții vătămate, aflată în plină alergare, cu coasa ridicată, demonstrează iminența atacului și justifică riposta inculpatului, care s-a temut pentru viața sa și a aruncat cu primul obiect găsit în jurul său.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că apelul inculpatului este fondat și s-a dispus achitarea sa pentru infracțiunea dedusă judecății, în temeiul dispozițiilor legale deja menționate. A fost respinsă cererea de despăgubiri formulată de partea civilă cu motivarea că, potrivit art. 346 alin. (2) C. proc. pen., când achitarea s-a pronunțat, printre altele, pentru că instanța a constatat existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, inculpatul poate fi obligat la repararea pagubei, potrivit legii civile. Practica în materie arată însă că, în caz de legitimă apărare perfectă, prev. de art. 44 alin. (2) C. pen., nu există temei pentru obligarea inculpatului la despăgubiri, doar legitima apărare imperfectă putând fi generatoare de răspundere civilă.

Pe de altă parte, s-a menționat că deși sub aspectul laturii civile, în baza principiului disponibilității, inculpatul este liber să recunoască pretențiile părții civile, totuși, pentru ca unei asemenea recunoașteri să i se dea eficiență juridică, este necesar ca ea să fie făcută în cunoștință de cauză, neafectată de eroare în ceea ce privește efectele sale și nedependentă de alte considerații, ce i-ar vicia consimțământul. Inculpatul, față de constituirea inițială de parte civilă, neștiind ce soluție se va statua, a fost de acord să plătească părții civile 10.000 lei daune morale, 2.500 lei despăgubiri materiale, fără a fi de acord însă să plătească și prestație periodică, dar nu i s-a explicat efectele recunoașterii sale.

Aceasta obligație se impunea având în vedere concluziile actelor medicale, care trebuie coroborate cu ultima adeverință medicală aflată la fila 82 a dosarului Curții de Apel Craiova, ce evidențiază afecțiunile părții civile începând cu anul 2003, în condițiile în care aceasta, și apărătorul ei ales, nu s-au mai prezentat la ultimele trei termene de judecată. Împotriva deciziei instanței de apel, Ministerul Public a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în încheierea de dezbateri și amânare a pronunțării din data de 20 septembrie 2011. Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele: În recurs, nici acuzarea și nici apărarea nu au solicitat administrarea unor probe noi ori readministrarea probelor, intimatul-inculpat și-a exercitat „dreptul la tăcere", și nu au fost formulate cereri prealabile trecerii la dezbateri.

Examinând pe fond recursul Ministerului Public, Înalta Curte reține următoarele: În raport cu cele două hotărâri ale instanțelor ierarhic inferioare, soluționarea recursului Ministerului Public presupune examinarea cauzei penale, atât sub aspectul unei grave erori în stabilirea situației de fapt (prin greșita reținere a stării de legitimă apărare de către instanța de apel), cât și sub aspectul încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Cu privire la greșita reținere a stării de legitimă apărare, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen. nu constituie infracțiune fapta săvârșită în stare de legitimă apărare, adică pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva făptuitorului, împotriva altei persoane sau a unui interes obștesc și care pune în pericol grav per­soana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Pentru ca apărarea să fie legitimă, în principiu, riposta trebuie să se afle într-o justă proporție cu gravitatea pericolului pe care îl reprezintă atacul și cu împrejurările producerii acestuia. Dacă apărarea este excesivă, depășind necesitățile de protecție împotriva pericolului, sunt posibile două ipoteze: a) excesul de apărare este determinat de tulburarea sau temerea în care se află cel atacat; b) excesul de apărare nu se află în relație cauzală cu vreo tulburare sau temere generată de atac. Prima situație - așa-numitul exces justificat de apărare - este asimilată de lege stării de legitimă apărare [art. 44 alin. (3) C. pen.]; cea de-a doua situație - așa-numitul exces de apărare scuzabil - constituie o circumstanță atenuantă legală.

Pentru existența acestei circumstanțe atenuante legale este necesară, deci, îndeplinirea cumulativă a trei cerințe: fapta să fi fost săvârșită în condițiile specifice stării de legitimă apărare, prevăzute în art. 44 alin. (2) C. pen.; făptuitorul să fi depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul; excesul de apărare să nu fi fost determinat de existența unei stări de tulburare sau temere generată de atac. Examinarea situației de fapt - astfel cum rezultă din probatoriul administrat - prin prisma acestor dispoziții legale infirmă categoric posibila incidență a dispozițiilor art. 44 alin. (2) ori ale art. 44 alin. (3) C. pen., dar și cea a dispozițiilor art. 73 lit. a) teza I C. pen.

Aspectul psihologic al stării în care a acționat inculpatul a fost corect relevat și reținut de către instanța de fond care - cu argumente însușite de Înalta Curte, nefiind necesară reluarea lor - a apreciat că poate primi semnificația circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. („provocarea"). De altfel, se reține că aspectul referitor la îndeplinirea condițiilor legale ale „provocării" [art. 73 lit. b) C. pen.] nu a fost contestat de către acuzare. Revenind la situația de fapt, s-a reținut că între inculpat și partea vătămată a avut loc o discuție, deoarece partea vătămată aruncase pe jos șapca inculpatului. Discuția a degenerat în ceartă, părțile insultându-se reciproc, după care partea vătămată și inculpatul au traversat strada și s-au lovit reciproc cu pumnii, incident aplanat de intervenția martorului L.N.V.

și a paznicului de la gaze. în aceste împrejurări, partea vătămată P.C. a mers la căruța lui P.I., aflată în apropiere, și a luat o coasă. Față de comportamentul părții vătămate, inculpatul s-a aplecat jos și a luat o piatră de 10 - 15 cm, cu care, de la o distanță de 10 m, a aruncat în direcția părții vătămate, obiect care, după ce a lovit partea metalică a coasei, a ricoșat în capul părții vătămate. În urma loviturii primite, partea vătămată a căzut jos, fiind transportată la Spitalul Caracal, iar de aici transferată la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde a rămas internată până la data de 11 iulie 2008, interval în care s-a procedat la efectuarea unei intervenții chirurgicale de necesitate.

în urma examinării medico-legală a părții vătămate de către Institutul de Medicină Legală Craiova a fost întocmit raportul de constatare medico-legală nr. 2264/A din 30 iulie 2008, care concluzionează că numitul P.C. de 29 de ani, a prezentat leziuni traumatice din 22 iunie 2008, acestea au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure și au necesitat 65 - 70 zile îngrijiri medicale de la data producerii, punând în primejdie viața părții vătămate.

Probatoriul existent la dosar nu relevă, de o manieră categorică, de necontestat, că partea vătămată ar fi încercat efectiv să lovească inculpatul cu coasa, situație faptică caracterizată de legiuitor ca „un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva făptuitorului, ... și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ...", situație ce ar fi putut justifica o apărare a inculpatului și care trebuia să se afle într-o justă proporție cu gravitatea pericolului pe care îl reprezintă atacul și cu împrejurările producerii acestuia. Or, în această situație, „apărarea" inculpatului (constând în faptul că luat o piatră de 10 - 15 cm, cu care a aruncat în direcția părții vătămate, obiect care, în final, a lovit capul părții vătămate, leziunile – conform actului medico-legal - fiind de natură a pune în primejdie viața părții vătămate, nu întrunește cerințele dispozițiilor legale deja menționate.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei care formează obiectul judecății, Înalta Curte reține următoarele: în baza probatoriului administrat - acuzarea, inculpatul și partea vătămată necontestând, în esență, situația de fapt - instanța de fond a realizat o corectă încadrare juridică a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. („vătămarea corporală gravă"), cea menționată de către instanța de apel fiind greșită [tentativă de omor calificat - infracțiune prevăzută de art. 20 C. pen raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.], pentru următoarele motive: În primul rând, Înalta Curte își însușește argumentele de fapt și de drept ale instanței de fond, astfel cum sunt menționate în partea expozitivă a sentinței, apreciind că nu este necesară reluarea lor.

În al doilea rând, Înalta Curte consideră că se impune suplimentarea argumentelor deja menționate de instanța de fond, după cum urmează: Omorul se săvârșește cu intenție de a suprima viața unei persoane ( animus necandi ), iar nu cu intenție generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textului art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării a C. pen. ,unii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte" [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-1 urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui" [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.].

Ceea ce deosebește deci intenția directă, de intenția indirectă, este elementul volitiv. în timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce. În practica judiciară, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului ( dolus ex re ) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat.

Demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri, care au cauzat leziuni grave; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului; uneori chiar aplicarea unei singure lovituri în zone anatomice extrem de vulnerabile, sau în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur, etc. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau nu intenția de ucidere. În situația în care victima nu a decedat ca urmare a faptei inculpatului, însă viața acesteia a fost pusă în primejdie, se impune delimitarea tentativei de omor de infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen.

Modul concret în care, potrivit probatoriului administrat, s-a desfășurat conflictul între inculpat și partea vătămată - inițial doar verbal, apoi și fizic, culminând cu aruncarea de la o distanță de circa 5-10 metri a pietrei către partea vătămată - nu justifică reținerea intenției de omor, intenție ce cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei ci, mai degrabă, relevă imperativul reținerii intenției depășite („praeterintenției"), în sensul că fapta inculpatului se caracterizează prin aceea că a acționat cu intenția generală de vătămare corporală, iar nu de omor, rezultatul mai grav (punerea în primejdie a vieții persoanei) fiind reținut pe baza culpei, ceea ce constituie o formă mixtă de vinovăție (intenția depășită).

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. - va admite recursul Ministerului Public, va casa decizia atacată și va menține sentința instanței de fond. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 209 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.V.G. Casează decizia penală sus-menționată și menține sentința penală nr. 139 din 3 noiembrie 2009 a Tribunalului Olt. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 septembrie 2011.