ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3584/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56 din 4 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3959/104/2010 s-a dispus, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnarea inculpatului V.C. În baza art. 86 1 și 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 5 ani, termen de încercare (din care 3 ani pedeapsă și 2 ani interval de timp).

În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; - va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. S-au pus în vedere inculpatului dispoz. art. 86 4 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 12 septembrie 2010 până la 22 septembrie 2010 inclusiv.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. și lit. b) C. pen. și în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea acesteia, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 6 1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul să restituie denunțătorului L.M. suma de 4500 euro sau echivalentul acesteia în RON, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății. În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 163 C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanța nr. 391/PA/2009 din data de 05 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, asupra bunurilor imobile ale inculpatului.

A fost obligat inculpatul la 3000 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Inculpatul V.C. este administrator la SC R.C. SRL Râmnicu Vâlcea, societate ce are ca obiect de activitate depozit, distribuție, service și tehnică de calcul la nivel național. Începând cu anul 2005 a desfășurat pe raza localității V., în cadrul programului guvernamental euro 200, activități specifice de comercializare a calculatoarelor pentru elevi, iar la nivelul Primăriei V. a efectuat o serie de lucrări de asigurare cu mijloace electronice și mecanice de avertizare sonoră în caz de pătrundere prin efracție în această instituție.

În acest context l-a cunoscut pe martorul G.F., directorul școlii D., comuna V., unitate de învățământ unde, așa cum rezultă din decizia nr. 327 din 12 septembrie 2007 a inspectorului școlar general al ISJ Olt, începând cu 01 octombrie 2007 a fost angajată, ca profesor suplinitor la catedrele de religie pentru un program de 7 ore și de educație muzicală pentru un program de 3 ore, martora L.F.F., soția martorului denunțător L.M.

La data de 28 mai 2009 Ministerul Educației Cercetării și Inovării, prin adresa nr. 34350, înregistrată la ISJ Olt sub nr. 4201 din aceeași dată, a indicat constituirea unei comisii de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare și corectare a lucrărilor în cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice și a catedrelor vacante, ce urma a se organiza la data de 15 iulie 2009. Anterior, ISJ Olt solicitase conducerii școlilor subordonate să indice catedrele rămase vacante prin plecarea unor profesori titulari, ocazie cu care școlara generală V., condusă de profesorul G.F., a scos la concurs catedra de religie din cadrul școlii cu cls. I-VIII D., unde funcționase ca profesor suplinitor până la data de 31 august 2008, numita L.F.F.

Fiind interesat de acest post, soțul acesteia, martorul denunțător L.M. s-a deplasat la sediul școlii generale V. unde a purtat o discuție cu directorul școlii, context în care acesta i-a confirmat că școala scoate la concursul de titularizare și disciplina religie, cu această ocazie martorul confirmând interesul soției sale pentru postul respectiv. Este de menționat că această discuție s-a purtat în cancelaria școlii generale V. în prezența inculpatului V.C., care la acea dată se afla în școală pentru comercializarea de calculatoare elevilor, ocazie cu care cei doi s-au cunoscut. După plecarea denunțătorului, inculpatul V.C. l-a abordat pe martorul G.F. rugând-l să îl caracterizeze pe L.M., în sensul precizării dacă este o persoană serioasă.

La câteva zile după prezentările făcute inculpatul s-a prezentat din nou la sediul școlii generale și i-a cerut directorului G.F. să-l apeleze pe telefonul mobil pe denunțătorul L.M. și să-l cheme la sediul școlii. Acesta s-a prezentat la chemarea inculpatului, rămânând de vorbă în cancelaria școlii, ocazie cu care inculpatul s-a oferit să îi faciliteze reușita la examen a soției sale, afirmând că are relații speciale la nivelul Inspectoratului Școlar de învățământ Olt. Deși nu a luat în seamă oferta inculpatului întrucât nu-l cunoștea, martorul denunțător a relatat soției sale această împrejurare iar la scurt timp a fost contactat telefonic de inculpat, care a anunțat că intenționează să-i facă o vizită la domiciliu.

Inculpatul a ajuns la domiciliul martorului L.M., acolo unde a purtat o discuție cu acesta și soția sa L.F.F., ocazie cu care din nou i-a asigurat de „relațiile foarte speciale pe care le are cu inspectorul B.", asigurându-i că poate promova acest examen „fiind un post pe care îl poate avea toată viața însă trebuie să îi dea 4500 euro dacă comisia este din județ și 6000 euro dacă este vorba de o comisie din afara județului". După discuțiile purtate inculpatul a părăsit locuința martorului, acesta comunicându-i seara, inculpatului, că are nevoie de câteva zile pentru a strânge suma de 4500 euro. Pentru aceste motiv, în zilele următoare, s-a deplasat la diverse persoane, ori a discutat telefonic cu acestea, respectiv: martorii N.M., N.E.C., I.E., N.I.D., de unde a împrumutat sume de bani: de la I.E.

- 400 euro, de la tatăl său - 2000 RON ce se găseau la C., de la N.M. - 2000 RON, de la o vecină a tatălui său - 800 euro, de la soacra și cumnatul său - 9000 RON. La data de 8 iulie 2009 , cu o săptămână înainte ca soția denunțătorului să susțină examenul, L.M. a fost contactat telefonic de inculpatul V.C. care l-a întrebat dacă a făcut rost de bani, denunțătorul confirmând că deține 3000 euro, astfel că cei doi au stabilit să se întâlnească în cancelaria școlii generale V. La aceeași dată, L.I., tatăl denunțătorului, a solicitat la C. restituirea unui depozit în valoare de 2000 RON pe care i-a împrumutat fiului său, iar în aceeași zi, a efectuat un schimb valutar din RON, în euro, pentru suma de 3000 euro, la Agenția D. a Băncii C.C., astfel cum rezultă din adresa din 2 septembrie 2010. După efectuarea schimbului valutar, denunțătorul și tatăl său s-au deplasat la sediul școlii V. unde au fost așteptați de directorul G.F.

și unde în scurt timp s-a prezentat și inculpatul V.C., iar în cancelaria acesteia, L.M. a înmânat inculpatului suma de 3000 euro, compusă din bancnote de 50 euro, în prezența martorului G.F., care i-a înmânat un plic lui L.M. pentru a introduce banii, în prezența acestor persoane inculpatul asigurându-l pe denunțător că „nu vor fi probleme." Până la data examenului, respectiv 15 iulie 2009, inculpatul l-a contactat pe denunțător, căruia i-a transmis ca soția sa să scrie orice subiect pe lucrarea de examen iar pe ultima pagină, pe ultimul rând să scrie un cuvânt pe care să-l taie cu o liniuță, acesta fiind semnul distinctiv pentru identificarea lucrării acesteia, stabilind totodată ca suma de 1500 euro să-i fie remisă după susținerea examenului.

După acest moment inculpatul l-a contactat pe denunțător, stabilind să se întâlnească în parcarea Hotelului R. din orașul Drăgășani, acolo unde inculpatul a venit singur primind de la L.M. și soția acestuia, suma de 1500 euro. Așa cum rezultă din adresa din 17 august 2010 a ISJ Olt, L.F.F. a susținut examenul de titularizare în luna iulie 2009, unde a obținut nota 1,45, nefiind admisă pentru titularizare pe post. Aflând de nereușita soției, martorul denunțător l-a contactat pe inculpat, ocazie cu care acesta i-a recomandat să facă contestație întrucât această situație se va rezolva. Atât martorul denunțător cât și soția sa nu au fost de acord și i-au solicitat inculpatului restituirea banilor însă acesta i-a refuzat, susținând că în acel moment banii au fost dați altor persoane iar inspectorul general „este în contestații și trebuie să mai aștepte". Pentru că inculpatul nu i-a restituit suma pretinsă și primită ulterior, L.M.

l-a contactat telefonic transmițându-i că în cazul în care nu-i restituie suma până la data de 23 august 2009, are dovezi împotriva sa și îl va reclama organelor judiciare. Astfel, la data de 20 august 2009 L.M. ia transmis inculpatului un SMS pe nr. său de telefon mobil 0762XXXXXX: „te-am așteptat suficient și dacă nu-mi aduci bani până în seara de 23 august 2009 am dovezi împotriva ta și voi face demersuri legale (...) cu părere de rău gândindu-mă că ai copii". La data de 23 august 2009, inculpatul i-a transmis și el un SMS denunțătorului pe telefonul său mobil 0721XXXXXX „ce reprezintă mizeria asta, mi-am mâncat toate impulsurile pe C., marți mă întorc din Ungaria, îmi pare rău că am avut tangențe cu astfel de oameni ! păcat că mai ești și preot dar nu se știe pentru cât timp!

și-a pus obrazul pentru tine un om". Ulterior, denunțătorul l-a contactat în mod repetat pe inculpat în vederea solicitării restituirii sumei, deplasându-se chiar la locuința acestuia unde a purtat o discuție cu V.A., soția inculpatului, făcându-se următoarele afirmații: „s-au dat", că „noi acum trebuie să-i dăm de la noi", că soțul său „vrând să facă un bine, a căzut în (...)" că soția martorului denunțător „nici nu a scris nimic, decât titlul și (...) ce dracu să facă și el". În drept, fapta inculpatului V.C. a fost încadrată în dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei s-a ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv de partea generală a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, dar și de persoana inculpatului.

Instanța a reținut că fapta inculpatului, astfel cum au fost săvârșită, prezintă un grad ridicat de pericol social determinat de modul în care s-a realizat în concret, acțiunea ce constituie elementul material al acesteia, de împrejurările care le particularizează, de caracterul și importanța valorilor sociale ocrotite de legea penală, având în vedere însă și persoana inculpatului care deși nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană integrată social, având familie, 2 copii minori în întreținere, în acest sens relevant fiind referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Coroborând toate aceste date, instanța a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, de 3 ani închisoare, iar în ceea ce privește modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, apreciază că, față de toate datele expuse anterior, dar și în considerarea faptului că inculpatul nu a suferit alte condamnări penale, ținând seama de atitudinea acestuia de prezentare în fața instanței pe parcursul cercetării judecătorești, a apreciat că o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în condițiile instituirii unor obligații - pe durata termenului de încercare - este de natură să constituie pentru acesta un real avertisment care să determine pe viitor, corijarea comportamentului său social, în considerarea dispozițiilor legii penale, pedeapsă astfel aplicată asigurându-și scopul preventiv, educativ și sancționator prevăzut de legiuitor în dispoz.

art. 52 C. pen. Pe durata termenului de încercare stabilit conform art. 86 2 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de dispoz. art. 86 3 C. pen.: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență. Totodată s-au pus în vedere inculpaților dispoz. art. 86 4 C. pen.

Având în vedere că - astfel cum rezultă din ordonanța de reținere nr. 391/PA/2009 din data de 12 septembrie 2010 - inculpatul a fost reținut 24 ore la data de 12 septembrie 2010, iar ulterior - astfel cum rezultă din încheierea nr. 23 din 13 septembrie 2010 pronunțată în camera de consiliu de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3023/104/2010 - a fost arestat preventiv începând cu data de 13 septembrie 2010 până la data de 22 septembrie 2010, potrivit deciziei penale nr. 1031 din 22 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2251/54/2010, în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 12 septembrie 2010 până la 22 septembrie 2010 inclusiv.

La stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, au fost avute în vedere atât dispoz. art. 71 alin. (2) C. pen. în conformitate cu care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii, atrage de drept interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 C. pen., dar în special jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunțată în cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, prin care sa constatat că interzicerea drepturilor părintești în mod automat și absolut cu titlul de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absența oricărui control exercitat de instanțele judecătorești și fără a lua în considerare tipul infracțiunii sau interesul minorului reprezintă o încălcare a art. 8 din Convenție.

Deși hotărârea vizează doar aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. d) C. pen. mutatis mutandis, aceleași argumente se impun în cazul celorlalte pedepse accesorii, instanța având obligația să motiveze stabilirea acelora care se impun a fi aplicate. În cauză, examinând proporționalitatea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen., instanța a reținut că inculpatul a comis o infracțiune ce prezintă un pericol social ridicat, reliefat de legiuitor prin regimul sancționator prevăzut, astfel că interzicerea drepturilor mai sus amintite, cu titlul de pedeapsă accesorii este proporțională și justificată de un interes legitim, pe durata pedepsei principale.

Așadar, în baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. și lit. b) C. pen. și în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării acesteia, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Conform art. 6 1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 „făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru aceasta" iar potrivit alin. (4) „banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)". În cauza dedusă judecății, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța reține că la data de 06 octombrie 2009 numitul L.M.

a sesizat poliției judiciare din cadrul D.G.A. - Serviciul Jud. Anticorupție Olt, faptul că „numitul V.C. din municipiul Rm. Vâlcea a pretins și primit suma de 4500 euro, convingându-l că are influență pe lângă factorii de conducere din cadrul Inspectoratului Județean Școlar Olt, și o poate exercita în vederea angajării soției părții vătămate în cadrul instituției sus amintite". Cum martorul L.M. s-a adresat autorităților judiciare mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă - organele de urmărire penală s-au sesizat la data de 29 octombrie 2009, conform procesului verbal de sesizare din oficiu existent la dosar - în baza art. 6 1 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 a fost obligat inculpatul să restituie denunțătorului L.M.

suma de 4500 euro sau echivalentul acesteia în RON, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății. Totodată, în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 163 C. proc. pen. s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanța nr. 391/PA/2009 din data de 05 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, asupra bunurilor imobile ale inculpatului, respectiv asupra imobilului situat în str. Ș.V. din municipiul Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea, având nr. cadastral XX și înscris sub nr. AA în cartea funciară a localității Rm. Vâlcea nr. YY. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul V.C. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, solicitând executarea acesteia în regim de detenție.

Inculpatul V.C. a solicitat în principal, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. c) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În opinia apărării, probele administrate în cauză au demonstrat faptul că inculpatul a primit bani de la denunțător, dar aceștia au fost dați cu titlu de împrumut. S-a invocat, de asemenea, nelegalitatea interceptărilor telefonice și din mediul ambiental, acestea fiind efectuate cu încălcarea dispozițiilor art. 91 2 alin. (3) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat reținerea circumstanțelor judiciare atenuante și reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 96 din 22 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, s-a dispus admiterea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinței penale nr. 56 din 4 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3959/104/2010.

A respins apelul inculpatului V.C., ca nefondat. A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare. A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 86 1 - 86 4 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. A obligat apelantul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare statului. Instanța de apel a reținut, în esență, că probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului și în raport de gradul de pericol social concret al faptei se impune executarea pedepsei în regim de detenție, stabilindu-se însă, un cuantum mai redus al acesteia, respectiv 2 ani închisoare.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul V.C., invocând incidența cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 10, 12 și 14 C. proc. pen. Au fost reiterate criticile din apel în sensul constatării nulității absolute a înregistrării convorbirilor telefonice care nu respectă, în opinia apărării, cerințele prevăzute de art. 91 3 C. proc. pen., nefiind certificate de procuror. De asemenea, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. a invocat greșita respingere a cerere de reaudiere a martorei G.F., impunându-se casare ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În raport de probele administrate, apărarea consideră că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență și ca atare, se impune achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Sub acest aspect, s-a invocat faptul că, nu s-a stabilit în mod cert dacă concursul organizat intră în competența inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean Craiova. În subsidiar, s-a solicitat suspendarea condiționată a executării pedepsei. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu cauza, conform art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen., a constatat că recursul declarat de inculpat, este fondat în parte, pentru următoarele considerente. Starea de fapt reținută în cauză este corectă, iar încadrarea juridică atribuită faptei săvârșită de inculpatul V.C. este legală. Elementul material al infracțiunii de trafic de influență constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori în acceptarea de promisiuni sau daruri.

Pentru existența infracțiunii este necesar ca făptuitorul să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar. A avea influență asupra unui funcționar înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acelui funcționar. Făptuitorul lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar atunci când, creează persoanei falsa credință că s-ar bucura de această trecere. Nu interesează dacă făptuitorul a primit sau nu bani și alte foloase în numele funcționarului asupra căruia are sau a lăsat să se creadă că are influență, este suficient să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. Ceea ce interesează este ca influența reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit, pentru persoana interesată, motivul determinant al tranzacției.

Prevalându-se de această influență reală sau imaginară asupra funcționarului, făptuitorul trebuie să promită că va interveni la acel funcționar pentru ca acesta să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Prin urmare, actul pentru care se promite intervenția trebuie să fie un act care intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului. În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență. Din probele administrate rezultă că prin decizia nr. 815 din 13 iulie 2009, inspectorul general școlar B.M. a numit o comisie formată din profesori de la Școala V. și Grupul școlar B., în fața căreia soția denunțătorului - martora L.F.F.

- urma să susțină examenul pentru titularizarea pe post. Numirea comisiei a fost precedată de adresa Ministerului Educației, Cercetării și Inovării din 28 mai 2009, prin care solicita ISJ Olt organizarea examenului. Se observă astfel, că actul pentru care s-a promis intervenția intră în sfera atribuțiilor de serviciu a inspectorului general, fiind îndeplinită cerința la care se referă norma de încriminare. Inculpatul V., în discuțiile avute cu denunțătorul a făcut referire, la influența pe care o are asupra inspectorului general, influență determinată de faptul că în anul 2005, inculpatul comercializase calculatoare pentru elevi de la Școala generală V., județul Olt societate administrată de inculpat care efectuase o serie de lucrări de asigurare cu mijloace electronice și mecanice de avertizare sonoră.

Din declarația martorului denunțător L.M. rezultă că inculpatul a afirmat că-l poate ajuta cu privire la examenul ce urma a fi dat de soția acestuia, pentru titularizarea pe post, întrucât are relații speciale la Inspectoratul școlar Olt. Pentru această intervenție, inculpatul i-a cerut denunțătorului suma de 4.500 euro. Denunțătorul a avut convingerea că inculpatul are influență asupra inspectorului școlar care urma să stabilească membrii comisiei de examen, astfel că suma la care a făcut referire nu a fost dată cu titlu de împrumut astfel cum susține inculpatul V.C. Declarația denunțătorului se coroborează cu declarațiile martorului G.F., prezent la o parte din discuțiile purtate de inculpat cu L.M., care confirmă că sumele de bani au fost date pentru ca inculpatul „să-i faciliteze soției martorului denunțător promovarea.

Nu a auzit ca denunțătorul să fi împrumutat bani inculpatului, dimpotrivă, soția acestuia i-a cerut „să declare la proces că banii primiți de inculpat de la L.M. au fost dați cu titlu de împrumut". Această situație de fapt este probată și prin declarația martorei L.F., dar și N.M., aceasta din urmă dându-i denunțătorului o parte din suma de 4.500 euro ce urma a fi dată pentru promovarea examenului de către soția denunțătorului. Cunoaște faptul că aceasta nu a luat examenul, denunțătorul afirmând că „nu a făcut nimic, persoana fiind un nenorocit care l-a tras în piept luându-i banii". În același sens și sunt declarațiile celorlalți martori astfel încât, criticile inculpatului sunt nefondate, fapta săvârșită întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

Neîntemeiată este și critica ce vizează legalitatea înregistrării și interceptării, cu titlu provizoriu, a convorbirilor din mediul ambiental. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin ordonanța nr. 391 din 19 septembrie 2010, procurorul a emis ordonanța, iar apoi în termenul prevăzut de lege, Tribunalul Olt, prin încheierea nr. 34 din 10 septembrie 2010 a confirmat-o. Recursul inculpatului este însă fondat sub aspectul modalității de executare a pedepsei. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că regimul de detenție, stabilit de instanța de apel, este excesiv față de gradul de pericol social concret al faptei coroborat cu circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, integrat în familie și societate, având o atitudine corespunzătoare anterior comiterii infracțiunii.

Ca atare, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 86 1 C. pen. se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul V.C. Va desființa, în parte, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 56 din 4 aprilie 2011 a Tribunalului Olt, și în rejudecare va dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare în condițiile art. 86 1 C. pen. În temeiul art. 86 3 C. pen., inculpatul va respecta obligațiile prevăzute la lit. a)-d) pe toată durata termenului de încercare. Se pune în vedere inculpatului prevederile art. 86 4 C. pen.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Văzând și dispozițiile art. 189-192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 96 din 22 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 56 din 4 aprilie 2011 a Tribunalului Olt, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și, în rejudecare. În baza art. 86 1 și 86 2 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 4 ani, termen de încercare (din care 2 ani pedeapsă și 2 ani interval de timp).

În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; - va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă; -va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

și în baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea acesteia, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2012.