ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 708/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 708/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 203 din 24 octombrie

2005 a Tribunalului Olt, inculpatul M.N. a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183

C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare .

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestării preventive de la

31 martie 2005 la 4 aprilie 2005.

S-a admis în parte în

parte acțiunea civilă promovată de partea vătămată I.E., obligând inculpatul la

plata sumei de 10.000 RON daune morale, către partea vătămată.

S-a admis acțiunea

civilă formulată de C.A.S. Olt și a fost obligat inculpatul la 519,711 RON,

cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 193 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare către

partea vătămată I.E., reprezentând onorariul avocatului, iar conform art. 191

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.200 RON cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, victima I.M. aflată

într-un bar administrat de inculpat, a fost agresată de acesta care i-a aplicat

lovituri cu pumnii și picioarele în abdomen și torace, fiindu-i produse leziuni

care, inițial, au necesitat circa 14 zile îngrijiri medicale, iar datorită

complicațiilor intervenite, au condus la decesul victimei.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel inculpatul M.N. și partea civilă I.E., invocând

critici de nelegalitate și netemeinicie, în sensul că inculpatul a criticat

soluția de condamnare, motivând că nu există probe care să confirme că ar fi

agresat victima, solicitând achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc.

pen., iar partea civilă a solicitat majorarea daunelor morale și acordarea și

de despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate din înmormântarea și pomenirile

ulterioare ale victimei.

Curtea de Apel

Craiova a înregistrat Dosarul nr. 17783/54/2005, dispunând prin decizia penală

nr. 199 din 15 iunie 2006, admiterea apelului inculpatului, desființarea

sentinței, achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art.

183 C. pen., precum și respingerea acțiunilor civile formulate de părțile

civile I.E. și C.A.S. Olt; apelul părții civile I.E. a fost respins ca nefondat

și apelanta a fost obligată la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut următoarele critici: pe de o parte,

împrejurarea că, din datele existente la dosar nu se poate stabili dacă

declarația victimei a fost scrisă de aceasta în totalitate sau numai semnată,

existând astfel dubiu asupra realității aspectelor consemnate; pe de altă

parte, împrejurarea că martori oculari - în sensul de a fi asistat la discuția

dintre inculpat și victimă din seara de 14 noiembrie 2003 - au fost numai

N.Gh., N.D. și G.I., iar aceștia au relatat că inculpatul nu a lovit nici pe

victimă și nici pe martorul D.N.

Totodată, s-a arătat

că soluția primei instanțe este întemeiată pe declarațiile martorului G.I.,

care conțin aspecte contradictorii privitor la percepția asupra conflictului,

în sensul că, în declarația din 2 iulie 2004, martorul declară că a observat

personal agresiunea, în timp ce trecea prin fața localului, privind prin ușa

deschisă, iar în declarația din 11 aprilie 2005, a susținut că știa despre

incident din relatările martorei G.I., soția sa.

În aceste condiții,

instanța de apel a reținut că, în speță, nu există probe directe și concludente

care să permită stabilirea vinovăției inculpatului, acesta beneficiind de

prezumția de nevinovăție; în consecință, a fost admis apelul acestuia, a fost

desființată sentința și s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10

lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Decizia pronunțată de

instanța de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Craiova și de către partea civilă I.E., înregistrându-se Dosarul nr.

17783/54/2005 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Decizia

nr. 7332 din 18 decembrie 2006, a admis recursurile promovate, a casat decizia

atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la instanța de apel.

În motivarea

soluției, s-a reținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în sensul că soluția instanței de apel, de

achitare a inculpatului, este consecința unei erori grave de fapt rezultată din

înlăturarea nejustificată a unor probe, omisiunea administrării unor probe necesare

și analiza deficitară a ansamblului probelor administrate în cauză.

Sub aspect civil, s-a

reținut că rejudecarea cauzei va avea în vedere și administrarea probelor

invocate de partea civilă în susținerea cererilor de despăgubiri și daune

morale.

În rejudecare, prin

Decizia penală nr. 26 din 14 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova în Dosarul nr. 17783.3/54/2008, s-a dispus admiterea apelurilor

declarate de inculpatul M.N. și partea civilă I.E., împotriva Sentinței penale

nr. 203 din 24 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul cu nr.

2400/P/2005 și s-a desființat în parte sentința atacată.

S-a aplicat

inculpatului M.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe perioada

prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

A fost obligat

inculpatul la plata a 7.000 RON despăgubiri și 20.000 RON daune morale, către

partea civilă I.E.; s-a respins cererea privind acordarea prestației periodice

formulată de aceeași parte civilă.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a fost obligat inculpatul la

plata a 1.202,39 RON cheltuieli judiciare către partea civilă I.E. și la suma

totală de 161 RON cheltuieli judiciare statului, din care, 35 RON către I.M.L.

București și 126 RON către I.M.L. Craiova, reprezentând taxe expertize

medico-legale.

Împotriva acestei

decizii penale, a declarat recurs inculpatul M.N., solicitând, în principal,

casarea deciziei și achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în

subsidiar, casarea deciziei, cu trimiterea cauzei la instanța de apel, pentru a

se conforma deciziei instanței supreme întrucât, Curtea de Apel Craiova, în

rejudecarea apelului, nu s-a conformat indicațiilor cuprinse în decizia

instanței supreme, neprocedând la confruntările dispuse, la cercetarea la fața

locului și la reconstituire.

Prin Decizia nr. 2019

din 5 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală în Dosarul cu nr. 17783.3/54/2005, s-a dispus admiterea recursului

formulat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 26 din 14 februarie

2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală; a fost casată decizia recurată și

s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor formulate de inculpat

și partea civilă, la instanța de apel.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța supremă a concluzionat că, după trimiterea cauzei spre

rejudecare, instanța de apel nu s-a conformat tuturor indicațiilor deciziei

instanței supreme și, încălcându-și rolul activ, nu a verificat și lămurit

toate împrejurările cauzei. În acest sens, s-a menționat că instanța de apel nu

a procedat la confruntări între inculpat și martorii oculari D.N. și G.I.,

între martora G.I. și martorul F.M., pentru a se elucida faptele și

împrejurările neclarificate.

De asemenea, instanța

de apel nu a procedat la efectuarea unei reconstituiri, pentru a putea verifica

posibilitățile de percepție vizuală și veridicitatea susținerilor martorului

G.I., în sensul că ușa localului fiind deschisă, ar fi putut vedea agresiunea

exercitată de inculpat de la circa 15 metri.

Primind cauza spre

rejudecarea apelului formulat atât de către inculpatul M.N., cât și de partea

civilă I.E., Curtea de Apel Craiova a înregistrat-o sub nr. 17783.3.3/54/2005.

Potrivit îndrumărilor

din decizia de casare, Curtea a procedat la confruntarea dintre inculpatul M.N.

și martorii D.N. și G.I., la confruntarea dintre martorii G.I. și F.M. și, din

oficiu, între martorii G.I. și I.G., precum și la reaudierea medicului T.G. și

la administrarea probei cu acte constând în copia fișei de consultație medicală

a victimei.

S-a procedat și la

efectuarea cercetării la fața locului și a reconstituirii, rezultatele fiind

consemnate în procesul-verbal și planșele fotografice care s-au atașat la

dosar.

Prin Decizia penală

nr. 152 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de

inculpat și partea civilă, a desființat sentința penală atacată și i-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege pe perioada prevăzută de

art. 71 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a fost

obligat la plata a 7.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și 20.000 RON

daune morale către partea civilă I.E., precum și la plata sumei de 2.469,39 RON

reprezentând cheltuieli de judecată către aceeași parte civilă.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile

judiciare în sumă de 361 RON, inclusiv taxele de 35 RON și 126 RON către I.M.L.

București și IML Craiova, au rămas în sarcina statului.

Curtea de Apel

Craiova a constatat că prima instanță a reținut în mod corect vinovăția

inculpatului, care a săvârșit infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte

astfel cum este incriminată în art. 183 C. pen., procedând la condamnarea

acestuia la o pedeapsă orientată către minimul special.

Apelul inculpatului

s-a constatat a fi fondat cu privire la greșita aplicare a pedepsei accesorii

prevăzută de art. 64 lit. c) și la conținutul interdicției de a exercita

dreptul de a alege prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. .

În ceea ce privește

apelul părții civile, acesta a fost considerat fondat sub aspectul cererilor de

acordare integrală a despăgubirilor materiale, a daunelor morale și a

cheltuielilor judiciare, constatându-se că solicitarea privind acordarea

prestației periodice nu este întemeiată.

Împotriva acestei

decizii penale a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.N., invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

S-a susținut că

instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare. Instanța de apel nu a

interpretat corect probele administrate și a fost lipsită de rol activ în

eventualitatea când ar fi avut unele îndoieli cu privire la vinovăția sau

nevinovăția inculpatului.

Situația de fapt

stabilită nu corespunde realității întrucât din declarațiile martorilor G.I.,

D.N. și G.N. rezultă că între părți nu a existat niciun conflict, injurii sau

lovituri, iar din raportul Institutului național de medicină legală „Mina

Minovici” rezultă că între leziunile produse la data de 14 noiembrie 2003 și

decesul victimei nu există legătură de cauzalitate.

Medicul T.G. care a

examinat victima în data de 25/26 noiembrie 2003, nu a observat niciun fel de

leziuni pe corpul acesteia, a recomandat internarea de urgență, dar familie nu

a fost de acord.

S-a mai susținut că

instanța de apel nu a procedat la confruntarea martorelor D.E. cu G.I. în

legătură cu împrejurarea relatată de prima celei de a doua în sensul că

„inculpatul și victima nu s-au bătut, ci doar glumeau”.

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și

respingerea obligării acestuia la plata despăgubirilor civile.

Examinând recursul,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Din analiza

materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanța

de fond și instanța de apel, prin decizia penală atacată, au stabilit în mod

corect și complet situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând încadrarea

juridică corespunzătoare faptei comise de acesta.

Evaluarea probelor

administrate s-a făcut în mod logic și argumentat, coroborându-se toate

aspectele și detaliile rezultate din declarații și înscrisuri, astfel încât

Înalta Curte constată că în cauză nu există motive de îndoială asupra

vinovăției inculpatului ori necesitatea administrării altor dovezi.

Existența

conflictului dintre părți în timpul desfășurării căruia inculpatul a lovit

victima cu pumnii și picioarele în abdomen și torace este confirmată de

declarațiile martorului I.G., persoană care nu se afla sub influența băuturilor

alcoolice (astfel cum se găseau ceilalți martori oculari ai cauzei) și care,

din locul în care se afla, din șosea, putea să vadă ce se întâmpla în local,

împrejurare stabilită în urma cercetării efectuate la locul faptei.

Ușa barului a fost

deschisă, situație confirmată și de martora G.I., permițând martorului să-l

vadă pe inculpat lovind cu picioarele o persoană căzută la pământ.

Împrejurarea că

temperatura aerului de 4,80 - 5,80 Celsius nu ar fi permis lăsarea ușii

localului în poziția deschis este o simplă speculație atâta timp cât doi

martori atestă acest fapt; pe de altă parte, este un fapt notoriu că, la acest

gen de localuri, din cauza traficului persoanelor, ușa de acces este, de

regulă, deschisă, iar temperatura arătată nu este într-atât de scăzută încât să

excludă această situație, ci dimpotrivă.

Curtea a înlăturat în

mod corect declarațiile martorilor G.I. și D.N. cu privire la inexistența unui

conflict între părți, motivând caracterul subiectiv al acestor probe, afectate

și de împrejurarea că amândoi martorii se aflau sub influența băuturilor

alcoolice.

Chiar și în aceste

împrejurări, cei doi martori au arătat că între inculpat și victimă a existat o

discuție în contradictoriu, că victima a comis gesturi obscene la adresa

inculpatului, după care, fără să fi fost agresată, a acuzat dureri în zona

abdominală.

Or, situația de fapt

stabilită exclude intervenția la locul faptei a oricărei alte persoane cu care

victima să fi avut vreo neînțelegere și care să o fi agresat, autorul

leziunilor care i-au cauzat acesteia decesul aflându-se în mod cert, în acest

spațiu și la acest moment, în prezența sa și acționând în mod violent, în

sensul celor arătate.

Dintre cei prezenți

și singurul cu care a avut o altercație, doar inculpatul a fost văzut lovind și

tot persoana acestuia a fost indicată și de victimă ca fiind agresorul,

situație relatată de martorii R.D., J.F., D.E., Ș.S.M., F.M., T.G.

Martorul Ș.S.M. a

relatat că, interesându-se de starea victimei, inculpatul a recunoscut că a

avut un incident cu aceasta.

Aceste probe

testimoniale se coroborează pe deplin cu declarația victimei și actele

medico-legale existente la dosarul cauzei.

Din raportul

medico-legal de autopsie întocmit de Serviciul de medicină legală Olt nr. 1/A

din 27 aprilie 2004 și avizat de Institutul Național de Medicină Legală „Mina

Minovici” cu avizul nr. E2/9483/2004 din 23 martie 2005, rezultă că decesul

victimei s-a datorat stării septice, rezultate din efectul cumulativ al unui

traumatism abdominal cu ruptură de ansă intestinală, complicat cu peritonită

generalizată și al unui traumatism toracic cu fracturi costale, complicat cu

bronhopneumonie abcedată, natura morții fiind violentă și nu patologică.

Foaia de consultați

atestă că la data examinării de către medicul T.N., victima avea abdomen acut,

împrejurare confirmată de acest martor care a relatat și că victima și familia

acesteia i-au spus că starea este rezultatul unei agresiuni din partea

inculpatului.

Împrejurarea că la

examinarea victimei la data de 25/26 noiembrie 2003, martorul nu a constatat

existența unor leziuni externe (echimoze), este irelevantă în raport de

concluziile actului medical invocat, precum și de însăși constatarea medicului

în sensul că este vorba de o leziune internă, motiv pentru care a și recomandat

internarea.

În consecință,

criticile formulate fiind nefondate, Înalta Curte le va înlătura, constatând că

în cauză nu există temeiuri de achitare a inculpatului, condamnarea acestuia

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen. fiind legală și temeinică.

Pedeapsa aplicată

inculpatului respectă criteriile generale de individualizare prevăzute de art.

72 C. pen., fiind necesară și suficientă reeducării sociale a acestuia.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art. 192

alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea celui ales, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei penale nr.

152 din 2 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

inculpat la 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă

de 50 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 februarie 2010.

Procesat de GGC - LM