ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3155/2011

Moartea victimei a fost violentă;

Ea s-a datorat hemoragiei interne consecutivă unei rupturi de mezenter cu ruptura arterei mezenterice inferioare și hemoperitoneu și hematom retroperitoneal în cadrul unui traumatism abdominal acut închis;

Leziunile constatate la examenul extern s-au putut produce prin lovire cu corp dur (pumn); lovire de corp dur cu neregularități sau mușchi;

La necropsie s-au constatat fracturi costale fără infiltrate sanghine cu o vechime de peste 14 zile (traumatism toracic neglijat și fracturi costale ce pot data din 10/11 iulie 2009, produse prin lovire cu corpuri dure (pumn, picior, etc);

Leziunile abdominale s-au putut produce prin lovire directă cu corp dur (pumn, picior) de regulă mai frecvent prin comprimarea masei intestinale pe coloana vertebrală consecutivă lovirii directe cu piciorul posibil la cazul în speță cu victima în decubit (căzută);

Între traumatismul abdominal, ruptura mezenterului și a arterei mezenterice, hemoragia internă și deces este legătură directă de cauzalitate:

Sângele conținea 3,40 gr. ‰ alcool și aparținea grupei sanguine 0. În cauză a fost dispusă și o expertiză A.D.N., însă rezultatul acesteia a rămas nerelevant, având în vedere că materia organică pusă la dispoziția Institutului de Criminalistică (sânge) a fost redusă cantitativ, neputându-se efectua determinările solicitate de procuror. În cursul judecății, inculpatul a revenit asupra declarațiilor de recunoaștere a faptei date la urmărirea penală, arătând că în seara respectivă a consumat alcool și a jucat cărți cu victima A.Ș. și încă trei prieteni, fără a avea vreun conflict cu aceasta. Inculpatul a arătat că singurul care a lovit victima, întrucât cerea țigări și le băga în buzunar în loc să le fumeze, a fost martorul A., care, enervat, i-a aplicat două palme peste cap și două lovituri cu piciorul în zona dorsală, fără ca aceasta să cadă la pământ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul susținând că, în mod greșit a fost condamnat întrucât nu a exercitat niciun act de violență asupra victimei - era în stare de beție avansată; că nu a văzut-o la momentul producerii evenimentului la domiciliul lui D.C.S.; relațiile cu victima au fost normale și că rezultă din probe nevinovăția sa, impunându-se achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. iar pe latura civilă exonerarea de la plata despăgubirilor civile. Curtea de Apel Suceava prin Decizia penală nr. 33 din 13 aprilie 2011 a dispus admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) - 76 alin. (2), la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și inculpatul. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticând-o sub aspectul reținerii circumstanțelor atenuante, ca fiind nejustificate pentru motivele arătate în scris, potrivit cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Apărătorul inculpatului, în recursul său invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 și 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, apreciind că s-a făcut o greșită aplicare a legii, să se dispună înlăturarea declarației inculpatului de la urmărirea penală, declarație luată în mod abuziv față de starea de mahmureală a inculpatului cât și martorului D.C.S. care a fost anunțat cu întocmirea unui dosar de mărturie mincinoasă, și luarea în considerare a declarațiilor date în fața instanței. Cât privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. - gravă eroare - s-a susținut că locul săvârșirii faptei a fost scuarul de iarbă unde s-au găsit lucrurile victimei, iar între loviturile produse și cauza decesului nu există raport de cauzalitate, cauza decesului datorându-se comprimării masei intestinale pe coloana vertebrală, probabil „dezechilibrat psihic" sărind cu picioarele pe abdomenul victimei, condiții în care instanța să dispună achitare inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Pe de altă parte, se impune achitarea inculpatului întrucât nu s-a produs proba științifică a A.D.N. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de parchet și a probelor aduse cât și din oficiu sub toate aspectele, Înalta Curte constată recursul întemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Conform art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Or, prin decizia atacată, instanța de apel a avut în vedere poziția procesuală nesinceră a inculpatului în cursul urmăririi penale, vârsta acestuia cât și împrejurarea că victima era în stare avansată de ebrietate. La aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, urmările produse, ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită, precum și orice împrejurări privitoare la faptă și făptuitor. Or, în speță, faptul că la decesul victimei au concurat și alți factori nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante în condițiile în care inculpatul a aplicat mai multe lovituri, cu urmări grave. Pe de altă parte, din ansamblul probator administrat rezultă că și în alte împrejurări inculpatul a exercitat violențe asupra victimei cum ar fi în zilele lunii iunie 2009, când a lovit -o pe victimă cu picioarele în zona toracică și doar intervenția martorilor a oprit agresiunea. Pe de altă parte, nu este de neglijat atitudinea oscilantă a inculpatului care în mod nejustificat în cursul cercetării judecătorești a revenit asupra declarațiilor date la urmărirea penală, aspecte ce nu justifică aplicarea unui tratament sancționator mai blând, inculpatului. Ca atare, Înalta Curte în conformitate cu disp. art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite recursul parchetului, va casa decizia atacată și va dispune menținerea sentinței atacate. Cât privește recursul inculpatului, Înalta Curte constată că este nefondat și în sensul art. 385 15 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. și-l va respinge pentru următoarele considerente: Săvârșirea acțiunii violente asupra victimei de către inculpat contrar solicitării sale de achitare în temeiul art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., este dovedită cu certitudine în cauză avându-se în vedere elementele furnizate de: - constatările și concluziile actelor medico-legale „moartea a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne consecutivă a unei rupturi de mezenter cu ruptura arterei mezenterice inferioară și hemoperitoneu și hematom hemoperitoneal, în cadrul unui traumatism abdominal acut închis"; - loviturile s-au putut produce prin loviri cu un corp dur (pumn); lovire de corp dur cu neregularități sau mușchi; - la necropsie s-au constatat fracturi costale fără infiltrare sanghine cu o vechime de peste 14 zile (traumatism toracic neglijat) și fracturi costale ce pot data din 10/11 iulie 2009, produse prin lovire cu corpuri dure (pumni, picioare etc); leziunile abdominale s-au putut produce prin lovire directă cu corp dur (pumn, picior) de regulă mai frecvent prin comprimarea masei intestinale pe coloana vertebrală consecutivă lovirii directe cu piciorul, posibil la cazul în speță cu victima în decubit; - între traumatismul abdominal, ruptura mezenterului și a arterei mezenterice, hemoragia internă și deces, existând legătura de cauzalitate; - sângele conținea 3,40 ‰ alcool și aparținea grupei sanguine 0; - procesele-verbale de la fața locului, din 11 iulie 2009, fotografiile judiciar-operative anexă; schița descriptivă a locului comiterii faptei și a traseului aproximativ parcurs de victimă, după agresiune; procesul-verbal din 12 iulie 2009 și planșele foto aferente; procesul-verbal de indicare din 13 iulie 2009 și fotografiile judiciare aferente anexă; raportul de necropsie și fotografiile aferente; - adresa Serviciului de Ambulanță cu privire la timpul și locul identificării victimei; declarațiile martorilor D.C.S. și A.C. și a celorlalți martori audiați în cursul urmăririi penale precum și declarațiile inculpatului de recunoașterea faptei. Totodată se reține și faptul că s-a dispus și o experiență A.D.N., dar cum materia organică a fost redusă, rezultatul acesteia a rămas nerelevant. Or, așa cum rezultă declarațiile date pe parcursul urmăririi penale de către inculpat, inclusiv cea din 09 ianuarie 2010 contestată de inculpat, au fost contestate în sensul că și-a recunoscut fapta comisă. Mai mult, aceste declarații se coroborează cu cele ale martorului ocular D.C.S. care face relatări în același sens. Or, faptul că atât inculpatul cât și martorul au revenit asupra declarațiilor, nu are relevanță în condițiile în care aceste audieri au avut loc în mod repetat și la diferite intervale de timp și cum au fost reținute aceste declarații încât apărarea inculpatului de a înlătura declarația de la urmărirea penală a martorului, este neîntemeiată. Prin urmare, din probatoriul administrat rezultă că evenimentele s-au produs în împrejurările și forma reținută în actul de sesizare al instanței, demonstrându-se vinovăția inculpatului. Pentru toate argumentele arătate, apărările inculpatului nu pot fi primite nefiind în concordanță cu ansamblul probator, recursul este nefondat și va fi respins, ca atare văzând și disp. art. 192, alin. (2), C. proc. pen.