ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2453/2011

Asupra recursurilor penale de față, pe baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 264 din 18 iunie 2010 a Tribunalului Botoșani, secția penală, inculpatul A.V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza II și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor calificat" prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., subsecvent respingerii cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu în infracțiunea de vătămare corporală gravă prin punerea în primejdie a vieții persoanei prevăzută de art. 182 alin. (2) Teza finală C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza II, b) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive de la 06 octombrie 2009 la 24 martie 2010, fiind, totodată, menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpat prin încheierea de ședință din 23 martie 2010, până la rămânerea definitivă a hotărârii. În latura civilă, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Spitalul Județean M. Botoșani suma de 6.106,403 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu vindecarea părții vătămate, iar părții civile B.E.

- suma totală de 40.000 RON despăgubiri civile, din care suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale și 20.000 RON daune morale, respingând restul pretențiilor solicitate ca neîntemeiate. Totodată, a fost respinsă cererea părții vătămate privind obligarea inculpatului plata unei contribuții lunare în sumă de 500 RON, ca fiind tardiv formulată. De asemenea, s-a dispus obligarea inculpatului la plata către stat a sumei de 2.600 RON cheltuieli judiciare și către partea vătămată B.E., cu același titlu, a sumei de 2.270 RON. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele: În ziua de 04 octombrie 2009, în jurul orelor 18,00, partea vătămată a plecat de acasă pentru a cumpăra pâine de la un magazin din apropiere.

Când a ajuns în dreptul casei pe care inculpatul a moștenit-o de la socrii săi, acesta a ieșit din curte, s-a îndreptat spre ea și, fără a-i spune nici un cuvânt, a lovit-o cu un foarfece de tăiat via la arcada dreaptă, apoi a înjunghiat-o de mai multe ori în abdomen cu obiectul sus-menționat. Această manifestare a inculpatului a fost cauzată de un conflict mai vechi existent între părți, determinat de bănuiala părții vătămate că inculpatul îi furase porumbul de pe câmp în cursul lunii septembrie 2009. Urmare agresiunii, partea vătămată a căzut în genunchi și, văzând că sângerează, s-a ridicat și a început să strige după ajutor, mergând spre șoseaua principală, unde a căzut din nou, fiind găsită de șeful Postului de poliție C. care a anunțat imediat serviciul de ambulanță.

Până la sosirea ambulanței, două asistente din comună i-au acordat părții vătămate primul ajutor. Partea vătămată a fost internată la Spitalul Județean Botoșani, unde a fost operată. Fiind expertizată, s-a constatat de către Serviciul de Medicină Legală Botoșani că aceasta a prezentat un traumatism facial și toraco-abdominal cu plăgi înțepat tăiate, secțiunea arteră mamară internă, fractură parcelară de stern și coasta a 6-a, hemotorax, plagă transfixiantă de diafrag, plagă hepatică, hemiperitoneu. De asemenea, s-au mai constatat două plăgi superficiale la membrul superior drept. S-a mai concluzionat că leziunile toraco-abdominale și de la membrul superior drept s-au putut produce prin lovire cu obiect înțepător tăietor, cea facială posibil și prin acțiunea agentului vulnerant, ca un corp contondent.

Plaga facială și epigastrică s-a putut produce prin lovire din față a victimei, iar cea de la nivelul hemitoracelui prin lovire din poziția laterală sau din spatele victimei. Leziunile produse au necesitat pentru vindecare un număr de 28-30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate.

În cursul cercetării judecătorești, la cererea părților, a fost admisă efectuarea unei expertize de către Institutul de Medicină Legală Iași care a avut ca obiective: stabilirea împrejurării dacă leziunile consemnate în actele medicale au putut fi produse exclusiv prin lovire cu un corp contondent (respectiv foarfece de tăiat vie) sau și prin posibila înțepare accidentală cu prilejul unei încăierări; în raport de natura leziunilor descrise în actele medicale, să se precizeze mecanismul de producere a tuturor loviturilor și care dintre ele au pus în primejdie viața părții vătămate; stabilirea numărului corect de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor părții vătămate și dacă aceasta a rămas cu incapacitate de muncă și în ce proporții, având în vedere că prin agresiune s-a creat secțiune arteră mamară și i-au fost afectate atât pleura cât și ficatul.

Prin raportul de expertiză efectuat de Institutul de Medicină Legală Iași, în urma analizării actelor medicale și a părții vătămate, s-a constatat că, urmare leziunii exercitate de către inculpat în cursul lunii octombrie 2009, partea vătămată a suferit traumatismul indicat în raportul de expertiză inițial, plăgile toracice și abdominale putând fi produse prin lovire cu un corp înțepător tăietor, plagă suprasprâncenară dreaptă - prin lovire cu un corp contondent (posibil corpul tăietor înțepător în postură de corp contondent), plăgile înjunghiate penetrante toracice (secțiune de arteră mamară și hemotorax) și abdominală (cu plagă hepatică hemiperitoneu), prin ele însele punând în primejdie viața victimei.

De asemenea, s-a constatat că, în urma examinării medico-legale psihiatrice, s-a recomandat părții vătămate supraveghere și tratament ambulatoriu în vederea evitării riscului suicidar, aceasta prezentând o deficiență globală - incapacitate adaptivă (LA.) de 70% până în martie 2011, când urma să se facă o nouă reevaluare. În raport de probatoriul administrat în cauză, prima instanță a apreciat că situația de fapt a fost dovedită cu plângerea și declarațiile părții vătămate, rapoartele de expertiză medico-legală, procesul - verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe fotografice și declarațiile martorilor F.M., C.C.V. și B.A.G.

În același sens, prima instanță a reținut că declarațiile inculpatului - în sensul că a fost provocat de partea vătămată care, în ziua de 04 octombrie 2009, s-a oprit la poarta socrilor săi, reproșându-i că i-a furat porumbul de pe câmp, pentru ca ulterior să-l lovească, iar în timpul conflictului dintre ei să se lovească în lama foarfecelui pe care inculpatul îl avea în mână - nu sunt confirmate de probele testimoniale, niciunul dintre martorii audiați la solicitarea apărării nedeclarând că i-ar fi văzut pe cei doi încăierându-se la data de referință. În plus, prima instanță a apreciat că declarațiile martorilor apărării O.V. și F.H. au un caracter pur subiectiv întrucât, deși au arătat că ar fi văzut-o pe partea vătămată în curtea inculpatului, martorii au indicat că respectiva împrejurare a avut loc la o altă oră decât cea reținută prin rechizitoriu.

Deopotrivă, prima instanță a reținut că nici susținerile inculpatului referitoare la modalitatea de producere a leziunilor părții vătămate la arcada ochiului - urmare căderii acesteia pe drum, nu sunt confirmate prin probatoriul administrat în cauză, ambele rapoarte de expertiză concluzionând că plăgile toracice abdominale prezentate de partea vătămată s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor înțepător, iar plaga sprâncenară dreaptă - cu un corp contondent (posibil corpul tăietor înțepător în postură de corp contondent). De altfel, acestea au fost argumentele pentru care instanța fondului a respins, ca neîntemeiate, obiecțiunile la raportul de expertiză medico-legală formulate de apărare.

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă prin punerea în primejdie a vieții persoanei prevăzută de art. 182 alin. (2) Teza finală C. pen., formulată de apărare la termenul din data de 15 iunie 2010 și motivată pe aspectul că inculpatul nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide partea vătămată, incidentul producându-se spontan, pe fondul provocării din partea victimei care l-a acuzat pe inculpat de furtul unei cantități de porumb, astfel încât acțiunea inculpatului a fost determinată de tulburarea provocată de acesta prin acuzele aduse, prima instanță a reținut că, în raport cu împrejurările concrete în care a fost comisă fapta (respectiv starea tensionată mai veche dintre părți), natura obiectului vulnerant folosit de inculpat (clește de tăiat via, fiind un instrument tăietor înțepător apt de a produce moartea), intensitatea loviturii aplicate victimei (3 plăgi penetrante) și zona anatomică vizată care, chiar la nivelul cunoștințelor comune, constituie o zonă vitală (abdomen), inculpatul nu a urmărit, dar a acceptat producerea rezultatului letal, acționând cu intenție indirectă.

Ca urmare, în raport și de aspectul dovedit al săvârșirii faptei pe un drum destinat publicului, în accepțiunea dată acestui concept de art. 152 C. pen., prima instanță a constatat întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. De asemenea, prima instanță a apreciat că nu se justifică nici reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. a) sau b) C. pen. reținând că din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că partea vătămată a fost cea care l-a provocat pe inculpat, în sensul că ar fi intrat în curtea acestuia și i-ar fi dat o palmă. Dimpotrivă, s-a reținut că martora F.M.

a precizat că, în momentul când a ieșit în stradă, l-a văzut pe inculpat peste partea vătămată înjunghiind-o cu foarfecele, în timp ce aceasta era ținută de soția inculpatului. Prin urmare, s-a apreciat că agresiunea inculpatului nu se circumscrie depășirii limitelor legitimei apărări sau unei puternice tulburări determinate de provocarea părții vătămate. Pentru argumentele expuse, constatând că vinovăția inculpatului în săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

este dovedită, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, circumstanțele reale, dar și circumstanțele personale favorabile ale inculpatului - lipsa antecedentelor penale, cărora le-a acordat valența circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. În latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat dovedite pretențiile civile formulate de Spitalul Județean M. Botoșani, precum și daunele materiale solicitate de partea civilă B.E., dispunând obligarea inculpatului la plata către cele două părți civile susmenționate a sumelor de 6.106,403 RON, respectiv, 20.000 RON.

În ceea ce privește daunele morale solicitate de partea civilă B.E., prima instanță a apreciat că suma de 20.000 RON constituie o reparație rezonabilă față de suferințele fizice și trauma psihică provocate părții vătămate prin acțiunea inculpatului, motiv pentru care a dispus obligarea acestuia și la plata sumei susmenționate. Prima instanță a respins însă cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata unei contribuții lunare în sumă de 500 RON, până în luna martie 2011, constatând că aceasta a fost formulată tardiv, după închiderea dezbaterilor. Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat apel inculpatul A.V. și partea vătămată B.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, inculpatul A.V. a arătat, în esență, sub aspectul laturii penale, că încadrarea juridică corectă a faptei este vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) Teza finală C. pen., iar nu tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. și că la individualizarea pedepsei nu s-a dat eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în sensul că nu s-au reținut toate circumstanțele care pot pleda în favoarea inculpatului, respectiv provocarea și o stare de depășire a legitimei apărări. Totodată, inculpatul a criticat modalitatea de executare a pedepsei dispusă de prima instanță, menționând că în cauză se impune aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, inculpatul a arătat, în esență, că daunele materiale nu au fost probate, iar cele morale sunt disproporționate față de suferința provocată părții vătămate. În motivarea apelului său, partea vătămată B.E. a arătat, în esență, sub aspectul laturii penale a cauzei, că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă în raport de fapta comisă și că nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului. Sub aspectul laturii civile a cauzei, partea vătămată a criticat acordarea, numai în parte, a daunelor morale solicitate, precum și greșita respingere, ca tardivă, a cererii sale de obligare a inculpatului la despăgubiri periodice.

Prin decizia penală nr. 68 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de către partea vătămată B.E., a fost desființată, în parte, hotărârea primei instanțe, iar, în rejudecare, a fost majorată la 8 (opt) ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului A.V. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., urmare înlăturării aplicării în favoarea inculpatului a prevederilor art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. În temeiul art. 381 alin. (2) C. proc. pen. a fost menținută măsura preventivă a obligării inculpatului A.V.

de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen. (instituită prin încheierea Tribunalului Botoșani din data de 23 martie 2010), până la data soluționării definitive a prezentei cauze. Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare deciziei. Prin aceiași hotărâre, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A.V. împotriva aceleiași sentințe, inculpatul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. De asemenea, în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă cererea părții vătămate B.E. de obligare a apelantului inculpat A.V. la plata de cheltuieli judiciare.

În considerentele acestei decizii, sub aspectul laturii penale a cauzei, reiterând și supunând analizei aspectele factuale prezentate de prima instanță, instanța de apel a reținut că încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat este corectă prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei, apreciind că acțiunile inculpatului A.V. se circumscriu, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, conținutului constitutiv al tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. În acest sens, raportat la solicitarea apărării de schimbare a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) Teza finală C. pen., instanța de apel a reținut că activitatea inculpatului constând în lovirea victimei, de mai multe ori și cu intensitate ridicată, cu un foarfece de tăiat via, (obiect ascuțit, apt de a produce leziuni fizice incompatibile cu viața), în zona toraco-abdominală (zonă vitală a corpului), precum și rezultatul agresiunii - plăgile înjunghiate penetrante toracice (cu secțiune de arteră mamară și hemotorax) și abdominale (cu plagă hepatică și hemiperitoneu) cauzate părții vătămate, care prin ele însele au pus în primejdie viața victimei - sunt elemente care conduc la concluzia că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal, pe care chiar dacă nu l-a urmărit, în orice caz a acceptat în mod conștient eventualitatea producerii lui.

Relevant sub acest aspect a fost reținut și faptul că rezultatul letal - moartea victimei, nu s-a produs din cauze independente de voința inculpatului, respectiv intervenția promptă a medicilor, ceea ce a făcut ca infracțiunea de omor să rămână în faza tentativei. Ca urmare, în raport de argumentele anterior expuse, instanța de apel a reținut că împrejurările evocate concretizează latura subiectivă a infracțiunii de tentativă de omor calificat, sub forma intenției indirecte, în condițiile art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., criticile apărării în acest sens fiind înlăturate ca neîntemeiate.

Instanța de prim control judiciar a constatat însă că instanța de fond a comis o eroare de apreciere în ceea ce privește individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului A.V., în sensul că, pe de o parte, în mod greșit au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare, iar, pe de altă parte, gravitatea faptei săvârșite de inculpat impunea aplicarea unei pedepse mai aspre. În acest sens, raportat la criticile apărării, s-a reținut că în cauză nu se poate pune problema unei depășiri a limitelor legitimei apărări, conform art. 73 lit. a) C. pen., în condițiile în care, din actele dosarului, nu rezultă că ar fi preexistat un atac din partea părții vătămate asupra inculpatului, căruia acesta să-i răspundă.

Totodată, reținând faptul că din niciun mijloc de probă administrat în cauză nu rezultă faptul că inculpatul a agresat-o pe partea vătămată sub imperiul unei puternice stări de tulburare sau emoție, determinată de o provocare de orice fel din partea părții vătămate, instanța de apel a constatat că în favoarea inculpatului nu se poate reține nici scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Deopotrivă, instanța de apel a apreciat că în persoana inculpatului nu se justifică nici reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecința atenuării pedepselor aplicate în conformitate cu disp.

art. 76 C. pen., reținând că, deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, acestei împrejurări nu i se poate atribui caracter de circumstanță atenuantă, neputând fi ignorate împrejurările ce atribuie faptelor deduse judecății și persoanei inculpatului un pericol social accentuat - modalitatea concretă în care a acționat - cu un foarfece de vie (obiect ascuțit apt de a produce răni foarte grave), asupra unei persoane neînarmate, profitând de disproporția de forță fizică comparativ cu victima; atitudinea procesuală a inculpatului care, în ciuda probelor temeinice de vinovăție, nu a recunoscut comiterea faptei și urmare gravă produsă, doar intervenția promptă a medicilor făcând ca victima să nu își piardă viața.

Ca urmare, procedând la reindividualizarea judiciară a pedepsei în raport de dispozițiile Părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare (respectiv închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni), gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite (inculpatul a acționat cu un obiect ascuțit apt de a produce răni grave, profitând de disproporția de forță fizică față de victimă - femeie), urmările produse prin fapta sa (mai sus descrise), precum și de împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei și a încercat să minimizeze în permanență importanța urmărilor actelor sale, instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă de 8 ani închisoare, apreciind că în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, legale sau judiciare în favoarea inculpatului.

Totodată, în raport de cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, instanța a constatat că în cauză nu poate fi dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 86 alin. (1) lit. a) C. pen. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a reținut că soluția primei instanțe de obligarea a inculpatului la plata despăgubirilor civile, în cuantumul stabilit, este temeinică și legală, în cauză fiind întrunite în persoana inculpatului condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prev. de art. 998 și urm. C. civ. În acest sens, s-a reținut că susținerile inculpatului - în sensul că daunele materiale solicitate de partea civilă nu au fost probate, sunt infirmate de declarațiile martorilor F.M.

și Ț.V. și de înscrisurile depuse la dosar de partea civilă. Deopotrivă, criticile părții civile privind cuantumul redus al daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul în primă instanță au fost înlăturate ca neîntemeiate, reținându-se că, în raport de datele concrete ale cauzei, suma de 20.000 RON reprezintă o reparație echitabilă a suferințelor provocate părții civile prin fapta inculpatului. De asemenea, constatând că cererea părții civile B.E. privind obligarea inculpatului la despăgubiri periodice în sumă de 500 RON/lună, până în luna martie 2011, a fost formulată pentru prima oară după închiderea dezbaterilor la prima instanță, instanța de apel a apreciat că soluția de respingere a cererii, ca tardiv formulată, este corectă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs inculpatul A.V. și partea civilă B.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În recursul inculpatului A.V., circumscris laturii penale a cauzei, apărarea a invocat, cu titlu prioritar, nelegala sesizare a instanței urmare faptului că rechizitoriul nu poartă mențiunea „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei", arâtându-se că sintagma „verificat", nedatată, înscrisă pe actul de inculpare, nu îndeplinește rigorile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., astfel încât se impune o soluție de admitere a recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la Parchet în vederea refacerii actului de inculpare. Cu titlu subsidiar, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., inculpatul a invocat greșita încadrare juridică dată faptei, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzute de art. 182 alin. (2) Teza finală C. pen., cu toate efectele incidente sub aspect sancționator. În cuprinsul motivelor scrise de recurs, în sfera aceluiași caz de casare, apărarea inculpatului a invocat existența cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 22 alin. (1) C. pen., arătând că, chiar dacă inculpatul ar fi avut vreun moment intenția de a curma viața părții vătămate, acesta s-a desistat, astfel încât urmează a răspunde numai pentru infracțiunea conturată până la momentul desistării, respectiv vătămare corporală gravă cu punerea în primejdie a vieții persoanei.

Deopotrivă, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a criticat greșita individualizare judiciară a pedepsei, arătând că, în raport de circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, dar și de datele concrete ale cauzei, în favoarea acestuia trebuie reținute circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 73 lit. a) și b) și art. 74 lit. a) și c) C. pen., ca efect al reținerii urmând ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie redozată într-un cuantum care să permită suspendarea condiționată a executării pedepsei, în condițiile art. 81 C. pen. Inculpatul a criticat și latura civilă a cauzei, arătând că, sub aspectul cuantificării daunelor materiale, suma stabilită de instanțe este nejustificată, aceasta fiind mult prea mare în raport cu cheltuielile făcute de partea civilă și probate de aceasta.

Deopotrivă, inculpatul a învederat că nici daunele morale nu au fost corect cuantificate, solicitând, pe cale de consecință, admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reevaluarea despăgubirilor civile acordate părții vătămate și stabilirea cuantumului lor pe baza probelor administrate în cauză. Recurenta parte civilă B.E.

a criticat hotărârea atacată atât sub aspectul laturii civile a cauzei, arătând că, în raport de datele concrete ale cauzei și urmările efective pe care fapta inculpatului le-a avut asupra sa și familiei sale, se impune obligarea acestuia la plata, în integralitate, a daunelor morale solicitate, precum și a unei contribuții lunare în sumă de 500 RON, până la momentul redobândirii în integralitate a capacității de muncă, cât și sub aspectul laturii penale a cauzei, arătând că, raportat la gravitatea faptei comise și atitudinea procesuală a inculpatului, se impune majorarea pedepsei până la limita maximă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Ambele instanțe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat și argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluționare a cauzei, atât în planul acțiunii penale, cât și a celei civile adiacente, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează fapta dedusă judecății și o pedeapsă just individualizată în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen. În acest sens, raportat la criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că, în cuprinsul declarațiilor date în cursul cercetării judecătorești, susținând că nu se face vinovat de comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, inculpatul A.V.

menționează o altă modalitate de desfășurare a evenimentelor cauzei decât cea reținută de instanțe și acuzare, în care inițiativa conflictului, cât și agresiunea în sine, ar fi aparținut exclusiv părții vătămate B.E. Astfel, atât în cuprinsul declarației date la prima instanță - dosar fond, a declarației din apel - dosar apel, dar și în cuprinsul motivelor de recurs, invocând faptul că, la data de referință, partea vătămată s-a oprit la poarta sa, iar apoi a și întrat în curte, reproșându-i în permanență că i-ar fi sustras porumbul, pentru ca ulterior chiar să-i aplice și o palmă, inculpatul A.V. a susținut că întregul conflict a avut loc exclusiv pe proprietatea sa, deci în afara drumului public, și că parte din leziunile părții vătămate s-au produs accidental, în timpul conflictului dintre cei doi, prin căderea acesteia în foarfecă deschisă pe care inculpatul o avea în mână.

În același sens, explicând mecanismul de producere al celorlalte leziuni prezentate de partea vătămată, inculpatul a menționat că acestea s-au produs urmare căderii părții vătămate pe un podeț situat în apropierea locuinței socrilor săi, subsecvent accidentării sale inițiale. Relevant sub aspectul credibilității declarațiilor inculpatului este faptul că, în contradicție cu apărările formulate în fața instanțelor de judecată, în cursul urmăririi penale, în toate declarațiile date - inculpatul a recunoscut faptul că a lovit partea vătămată cu foarfecele de curățat via, însă numai o dată, în zona abdominală, refuzând să explice modul de producere al celorlalte leziuni prezentate de partea vătămată.

Examinând susținerile formulate în apărare, Înalta Curte constată că acestea sunt infirmate de celelalte probele administrate în cauză și, așa cum s-a arătat anterior, chiar de propriile declarații făcute succesiv de inculpatul A.V. în cursul procesului penal, elementele de fapt cu relevanță în ceea ce privește existența faptei și vinovăția inculpatului fiind corespunzător reținute de instanțele anterioare, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor de la dosar. În acest context se constată că, potrivit probatoriului administrat în cauză, respectiv: plângerea și declarațiile părții vătămate, rapoartele de expertiză medico-legală, procesul verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe fotografice, declarațiile martorilor F.M., C.C.V.

și B.A.G., situația de fapt dedusă judecății, reținută corect de instanțele anterioare este următoarea: la data de 04 octombrie 2009, în jurul orelor 18,00, în timp ce se deplasa pe drumul din fața casei inculpatului A.V., situată în comuna C., județ Botoșani, partea vătămată B.E. a fost lovită de inculpat cu un foarfece de tăiat via, mai întâi în arcada dreaptă, iar apoi de mai multe ori în abdomen. Urmare agresiunii, prin raportul de constatare medico-legală din 19 octombrie 2009, efectuat de Serviciul de Medicină Legală Botoșani s-a concluzionat că partea vătămată B.E. a prezentat un traumatism facial și toraco-abdominal cu plăgi înțepat tăiate, secțiunea arteră mamară internă, fractură parcelară de stern și coasta a 6-a, hemotorax, plagă transfixiantă de diafragm, plagă hepatică și hemiperitoneu, pentru care s-a intervenit chirurgical, precum și 2 plăgi superficiale pe membrul superior drept.

În cuprinsul aceluiași raport, în ceea ce privește mecanismul de producere a leziunilor, contrar susținerilor inculpatului, s-a constatat că leziunile toraco-abdominale și de la membrul superior drept s-au putut produce prin lovire cu un obiect înțepător-tăietor, cea facială posibil și prin acțiunea agentului vulnerant ca un corp contondent; plaga facială și cea epigastrică s-au putut produce prin lovirea din fața victimei, iar cea de la nivelul hemitoracelui drept - prin lovire din poziție laterală sau din spatele victimei. Totodată, s-a reținut că leziunile pot data din 4 octombrie 2009, necesitau 28-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus în primejdie viața victimei.

Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, prin raportul de expertiză medico-legală aflat la dosarul de fond, s-au confirmat concluziile raportului de constatare medico-legală cu privire la existența și localizarea leziunilor suferite de partea vătămată la data de 4 octombrie 2009, modalitatea de producere a acestora și împrejurarea că plăgile înjunghiate penetrante toracică și abdominală au pus în primejdie viața victimei, menționându-se, suplimentar, că la momentul examinării, partea vătămată prezenta multiple cicatrici faciale, toracice și abdominale, status postoperator după plăgi înjunghiate toracice și abdominale cu aderențe pleuro-diafragmatice drepte, precum și tulburare depresivă anxioasă cu ideație autolitică (suicidară), întreținută situațional, cu risc suicidar și tulburare postraumatică, sens în care s-au făcut recomandări de supraveghere și tratament în ambulator.

Totodată, s-a concluzionat că partea vătămată B.E. prezenta deficiență globală, respectiv incapacitate adaptivă de 70% până la o nouă reevaluare. În ceea ce privește celelalte mijloace probatorii administrate în cauză, se constată că partea vătămată B.E. a declarat constant că, în timp ce mergea pe stradă, în dreptul locuinței inculpatului, a fost acostată de acesta și înjunghiată de mai multe ori cu un foarfece de tăiat via. La rândul său, martora F.M. a declarat constant că la data de referință a auzit zgomot în stradă și a alergat repede spre poartă, văzând în drum pe inculpat, peste victimă, înjunghiind-o pe aceasta cu foarfecele de tăiat via. Deopotrivă, martorul C.C.V. a declarat că la data incidentului a auzit mai întâi țipătul victimei, după care a văzut-o pe acesta mergând pe drum ținându-se cu mâna de burtă, iar pe inculpat intrând repede în curtea socrilor săi.

Totodată, martorul B.A.G. a declarat că la data incidentului a auzit țipete și a văzut-o pe partea vătămată ce striga că „V.M. a omorât-o". Analizând mijloacele de probă anterior prezentate, Înalta Curte, în baza propriului examen, constată că declarațiile părții vătămate se coroborează cu cele ale martorilor F.M., C.C.V. și B.A.G., cu mențiunile cuprinse în procesul verbal de cercetare la fața locului, precum și cu concluziile actelor medicale menționate și probează faptul că inculpatul este cel care a lovit partea vătămată cu foarfecele de tăiat via, de trei ori, în zone vitale ale corpului - abdomen, torace.

În acest sens, se constată că susținerile apărării cu privire la nesinceritatea declarațiilor martorei F.M., grefată pe preexistența unor relații tensionate cu soții A. și chiar pe o declarație extrajudiciară a numitului C.P.M., aflată la dosar fond, care ar exclude posibilitatea ca martora să fi văzut ceea ce a declarat, sunt lipsite de substanță, evaluarea sincerității depozițiilor contestate prin prisma întregului material probator administrat în cauză - explicitat anterior, conducând la concluzia că acestea corespund realității. Astfel, susținerile martorei se coroborează cu declarațiile părții vătămate B.E. și ale martorilor C.C.V., B.A.G. și Ț.V. care nu au fost contestate de apărare. Deopotrivă, susținerile martorei se coroborează cu constatările procesului-verbal de cercetare la fața locului aflat la dosarul de urmărire penală, care, de asemenea, nu a fost contestat de apărare.

De altfel, invocarea lipsei de veridicitate a declarațiilor martorei F.M. abia în cursul cercetării judecătorești, în condițiile în care, deși în cursul urmăriri penale a beneficiat de asistență juridică, inculpatul a avut o atitudine procesuală pasivă, neformulând cereri probatorii și necontestând declarațiile martorilor, se înscrie în maniera de apărare abordată de inculpat în fața instanțelor prin care s-a încercat o exonerare a acestuia de răspundere penală. În acest sens, se constată că, la solicitarea inculpatului, în cursul judecății în primă instanță au fost audiați martorii O.V. și F.H. care au declarat că i-au văzut pe partea vătămată și pe inculpat în timp ce se certau în curtea acestuia.

În raport de inadvertențele privind data, respectiv - ora incidentului descris de martori, de conținutul concret al declarațiilor care vin în contradicție flagrantă cu cele ale martorilor F.M. și C.C.V. și cu declarațiile părții vătămate, precum și de contradicțiile existente între cele două declarații care au fost date în interdependență, fiecare martor declarând că s-a întâlnit în aceiași zi cu celălalt, însă la ore sensibil diferite în raport de perioada calendaristică raportată incidentului (octombrie) - F.H., iar O.V. - după-amiaza, Înalta Curte constată că soluția instanțelor de înlăturare ca nesincere a celor două declarații corespunde rigorilor de evaluare obiectivă a sincerității probelor testimoniale.

În plus, Înalta Curte constată că susținerile inculpatului cu privire la caracterul accidental al leziunilor suferite de partea vătămată - în sensul că acestea s-ar fi produs în timpul rostogolirii celor două părți angrenate în conflict, sunt infirmate, pe de o parte, de declarațiile acuzatului date în cursul urmăririi penale în care arată că a „lovit-o", „înțepat-o" și, respectiv „băgat foarfecele în abdomenul ei” iar pe de altă parte, de martorii nominalizați anterior, audiați în cauză, precum și de concluziile actelor medicale susmenționate - gravitatea leziunilor suferite raportându-se și intensității loviturilor, ceea ce exclude posibilitatea producerii unor leziuni de natura celor constatate la partea vătămată în maniera invocată de acuzat.

În raport de apărările formulate în recurs, o primă observație este aceea că inculpatul A.V. nu contestă implicarea sa în conflictul cu partea vătămată B.E., ci doar împrejurările și modalitatea în care s-a fi derulat evenimentul din ziua incidentului, cu implicații în ceea ce privește gradul de vinovăție, contribuția concretă și valoarea ei cauzală în producerea rezultatului agresiunii. Sub acest aspect, se constată că, în mod constant în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a invocat faptul că nu a acționat cu intenția de a ucide partea vătămată, arătând că reacția sa a fost una firească, de apărare, în contextul în care partea vătămată a avut inițiativa întregului conflict, lovindu-l cu palma/pumnul.

În contextul anterior prezentat inculpatul a susținut că reacția sa se circumscrie depășirii limitelor legitimei apărări, arătând că, după ce a intrat fără drept în curtea sa, partea vătămată l-a lovit, ceea ce i-a produs o puternică tulburare, pe fondul căreia apărarea sa s-a dovedit a fi disproporționată. Apărarea inculpatului este lipsită de orice fundament, probele administrate în cauză nedovedind preexistența unui atac din partea părții vătămate la care inculpatul a trebuit să riposteze, relevante în acest sens fiind declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorei F.M., C.C.V. și B.A.G., precum și lipsa unui înscris medical care să dovedească leziunile suferite de inculpat, urmare agresionării sale de către partea vătămată.

De altfel, raportat strict la contextul factual prezentat de inculpat, este puțin probabil ca o persoană de sex feminin, aflată într-o stare de inferioritate fizică evidentă față de inculpat, să intre în curtea acestuia și să îl agresioneze cu palma/pumnul, în timp ce acuzatul avea în mână o foarfecă de curățat via. În concret, mijlocele probatorii administrate în cauză, amănunțit prezentate anterior au stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul a fost cel care a lovit-o pe partea vătămată cu foarfecele de curățat via, inițiativa conflictului aparținându-i în mod exclusiv.

În acest sens, cu privire la încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte constată justețea concluziilor instanțelor de judecată cu privire la intenția indirectă de a ucide partea vătămată cu care a acționat inculpatul, reținând că fapta inculpatului de a lovi victima de mai multe ori și cu intensitate ridicată, cu un foarfece de tăiat via (obiect ascuțit, apt de a produce leziuni fizice incompatibile cu viața) în zona toraco-abdominală (zonă vitală a corpului), rezultatul agresiunii - plăgile înjunghiate penetrante toracice (cu secțiune de arteră mamară și hemotorax) și abdominale (cu plagă hepatică și hemiperitoneu) care, prin ele însele au pus în primejdie viața victimei, sunt elemente care conduc la concluzia că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal, pe care chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat în mod conștient eventualitatea producerii lui.

În plus, așa cum rezultă din înscrisurile medicale aflate la dosarul cauzei, moartea victimei nu s-a produs urmare intervenției prompte a medicilor, deci din cauze independente de voința inculpatului, astfel încât susținerea apărării cu privire la existența cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 22 alin. (1) C. pen., argumentată pe aspectul că, chiar dacă inculpatul ar fi avut vreun moment intenția de a curma viața părții vătămate, acesta s-a desistat, este deopotrivă întemeiată. În consecință, pentru argumentele anterior menționate, Înalta Curte constată că faptei săvârșite de inculpat i s-a dat o corectă încadrarea juridică - tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., reținerea formei calificate prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen.

fiind justificată și temeinic argumentată de instanțe pe aspectul dovedit al săvârșii faptei pe drum public, iar nu pe proprietatea privată a inculpatului, așa cum susține acesta. În acest sens, se constată că, prin declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor C.C.V. și F.M., precum și cu constatările existente în procesul-verbal de cercetare la fața locului, locul săvârșirii faptei a fost precis circumstanțiat ca fiind drumul public care trecea prin fața imobilului în care se afla inculpatul. În incidența aspectelor anterior menționate, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiată și solicitarea apărării de reținere în favoarea inculpatului a scuzei provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., fiind evidentă justețea argumentele instanțelor de fond și apel cu privire la concluzia că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că inculpatul A.V.

ar fi agresat-o pe partea vătămată fiind sub imperiul unei puternice stări de tulburare sau emoție, determinate de o provocare de orice fel din partea părții vătămate. Pentru considerentele arătate, în raport de starea de fapt reținută, Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului A.V. este stabilită indubitabil. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei de 8 ani închisoare aplicată inculpatului, Înalta Curte constată că la stabilirea acesteia instanța de apel a ținut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fiind în egală măsură corect apreciate atât împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

A fost avută în vedere în acest sens natura și importanța valorii sociale ocrotite prin dispozițiile penale încălcate și gravitatea urmărilor, gradul ridicat de pericol social ce rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a faptei, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului și conduita avută înainte și după săvârșirea faptelor. În acest sens, raportat la natura și gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, modalitatea concretă de săvârșire a acesteia și atitudinea procesuală oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, Înalta Curte confirmă justețea opticii instanței de apel de înlăturare a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

reținută în favoarea inculpatului de instanța fondului, constatând că, raportat la elementele anterior menționate, lipsa antecedentelor penale și atitudinea socială corespunzătoare a inculpatului anterior săvârșirii faptei, nu justifică reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuate susmenționate și nici a celei prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. Evident, deși circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, anterior prezentate, nu pot fi valorificate ca și circumstanțe atenuate, ele sunt însă corect valorificate în cauză prin orientarea pedepsei spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită. Pe cale de consecință, pentru argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare, aceasta corespunzând în mod adecvat exigențelor principiului proporționalității pedepsei cu gravitatea faptei.

Prin urmare, criticile formulate de inculpat și de partea civilă sub acest aspect sunt neîntemeiate. Neîntemeiate sunt și criticile inculpatului și ale părții civile cu privire la soluția dată laturii civile a cauzei întrucât, pe de o parte, cuantumul daunelor materiale (20.000 RON) a fost probat prin documentele medicale depuse la dosarul cauzei și declarațiile martorilor Ț.V., F.M., iar pe de altă parte, în raport de suferințele fizice și trauma psihică suferită de partea vătămată urmare faptelor inculpatului, amănunțit descrise în raportul de expertiză medico-legală aflat la dosarul cauzei, suma de 20.000 RON reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat victimei, care nu se circumscrie unei îmbogățiri fără just temei a părții civile.

Deopotrivă, și soluția dată cererii de obligare a inculpatului la plata unei contribuții lunare în sumă de 500 RON până în luna martie 2011, formulată de partea civilă pentru prima dată în cuprinsul concluziilor scrise depuse după închiderea dezbaterilor în primă instanță, este corectă, o astfel de cerere, prin natura sa, putând fi formulată numai în condițiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen. În ceea ce privește criticile apărării subscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen., vizând nerespectarea în conținut a dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen. care reglementează obligația de verificare a legalității și temeiniciei rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, critică formulată pentru prima oară în recurs, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc.

pen., verificarea rechizitoriului sub aspectul legalității și temeiniciei este obligatorie și se efectuează de Prim-Procurorul Parchetului. Potrivit deciziei nr. 9 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, pronunțată în recurs în interesul legii, inexistența mențiunii „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei" este de natură a atrage neregularitatea actului de sesizare, însă, în condițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., aceasta poate fi înlăturată fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop. Prin urmare, nerespectarea dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen. atrage doar sancțiunea nulității relative a actului de sesizare, iar nu nulitatea absolută.

Aceasta deoarece, de esența nulității absolute prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., este imposibilitatea înlăturării ei în orice mod, numai nulitatea relativă fiind susceptibilă a fi înlăturată și numai în cazul în care a fost invocată în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (4) C. proc. pen. Cum în cauză, apărarea a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen. în recurs, iar nu la prima înfățișare, rezultă că o eventuală nulitate relativă ce ar putea decurge din împrejurarea invocată de apărare - rechizitoriul nu poartă mențiunea „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, sintagma înscrisă pe actul de inculpare „verificat", nedatată, neîndeplinind rigorile art. 264 alin. (3) C. proc.

pen. - a fost acoperită prin neinvocare, critica inculpatului fiind neîntemeiată. Pe de altă parte, în raport de considerentele ce au stat la baza pronunțării deciziei în interesul legii anterior menționate, se constată că efectuarea verificării prevăzute de art. 264 alin. (3) C. proc. pen. nu poate fi prezumată din simpla semnătură aplicată de către conducătorul Parchetului pe adresa de înaintare a dosarului la instanță, ci este obligatorie existența unei mențiuni exprese inserate în cuprinsul rechizitoriului. Or, în cauză de față, Înalta Curte constată că mențiunea „verificat" aplicată de rechizitoriu, semnată de procurorul ierarhic superior și nedatată este confirmată și prin mențiunea expresă a verificării legalității și temeiniciei rechizitoriului făcută în cuprinsul adresei de înaintare a dosarului la instanță, semnată, de asemenea, de procurorul ierarhic superior, mențiunile anterior menționate satisfăcând exigențele art. 264 alin. (3) C. proc.

pen., precum și pe cele ale deciziei de recurs în interesul legii enunțate, neputându-se admite că situația dată echivalează lipsei mențiunii prevăzute de textul de lege susmenționat. Pentru argumentele expuse, constatând că toate criticile formulate în recurs sunt neîntemeiate, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul A.V. și de partea civilă B.E. împotriva deciziei penale nr. 68 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, recurenta parte civilă B.E.

va fi obligată la plata sumei de 200 RON, iar recurentul inculpat A.V. la plata sumei de 300 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul A.V. și de partea civilă B.E. împotriva deciziei penale nr. 68 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenta parte civilă B.E. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2011.