ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2453/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2453/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor penale de față, pe

baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 264 din 18 iunie 2010 a Tribunalului Botoșani, secția

penală, inculpatul A.V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) Teza

II

și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de „tentativă de omor calificat" prevăzută și pedepsită de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu

aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., subsecvent

respingerii cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei

prin rechizitoriu în infracțiunea de vătămare corporală gravă prin punerea în

primejdie a vieții persoanei prevăzută de art. 182 alin. (2) Teza finală C.

pen.

În

temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza

II,

b) C. pen.

În

temeiul art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa de

executat durata reținerii și arestării preventive de la 06 octombrie 2009 la 24

martie 2010, fiind, totodată, menținută măsura preventivă a obligării de a nu

părăsi țara dispusă față de inculpat prin încheierea de ședință din 23 martie

2010, până la rămânerea definitivă a hotărârii.

În latura civilă, inculpatul a fost

obligat să plătească părții civile Spitalul Județean M. Botoșani suma de 6.106,403

RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu vindecarea părții

vătămate, iar părții civile B.E. - suma totală de 40.000 RON despăgubiri

civile, din care suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale și 20.000 RON

daune morale, respingând restul pretențiilor solicitate ca neîntemeiate.

Totodată, a fost respinsă cererea părții

vătămate privind obligarea inculpatului plata unei contribuții lunare în sumă de

500 RON, ca fiind tardiv formulată.

De asemenea, s-a dispus obligarea inculpatului

la plata către stat a sumei de 2.600 RON cheltuieli judiciare și către partea vătămată

B.E., cu același titlu, a sumei de 2.270 RON.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut următoarele:

În

ziua de 04 octombrie 2009, în jurul orelor 18,00, partea vătămată

a plecat de acasă pentru a cumpăra pâine de la un magazin din apropiere. Când a

ajuns în dreptul casei pe care inculpatul a moștenit-o de la socrii săi, acesta

a ieșit din curte, s-a îndreptat spre ea și, fără a-i spune nici un cuvânt, a lovit-o

cu un foarfece de tăiat via la arcada dreaptă, apoi a înjunghiat-o de mai multe

ori în abdomen cu obiectul sus-menționat.

Această manifestare a inculpatului a fost

cauzată de un conflict mai vechi existent între părți, determinat de bănuiala părții

vătămate că inculpatul îi furase porumbul de pe câmp în cursul lunii septembrie

2009.

Urmare agresiunii, partea vătămată a căzut

în genunchi și, văzând că sângerează, s-a ridicat și a început să strige după ajutor,

mergând spre șoseaua principală, unde a căzut din nou, fiind găsită de șeful Postului

de poliție C. care a anunțat imediat serviciul de ambulanță.

Până la sosirea ambulanței, două asistente

din comună i-au acordat părții vătămate primul ajutor.

Partea vătămată a fost internată la Spitalul

Județean Botoșani, unde a fost operată. Fiind expertizată, s-a constatat de către

Serviciul de Medicină Legală Botoșani că aceasta a prezentat un traumatism facial

și toraco-abdominal cu plăgi înțepat tăiate, secțiunea arteră mamară internă, fractură

parcelară de stern și coasta a 6-a, hemotorax, plagă transfixiantă de diafrag, plagă

hepatică, hemiperitoneu. De asemenea, s-au mai constatat două plăgi superficiale

la membrul superior drept.

S-a mai concluzionat că leziunile toraco-abdominale

și de la membrul superior drept s-au putut produce prin lovire cu obiect înțepător

tăietor, cea facială posibil și prin acțiunea agentului vulnerant, ca un corp contondent.

Plaga facială și epigastrică s-a putut produce prin lovire din față a victimei,

iar cea de la nivelul hemitoracelui prin lovire din poziția laterală sau din spatele

victimei.

Leziunile produse au necesitat pentru vindecare

un număr de 28-30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate.

În

cursul cercetării judecătorești, la cererea părților, a fost

admisă efectuarea unei expertize de către Institutul de Medicină Legală Iași care

a avut ca obiective: stabilirea împrejurării dacă leziunile consemnate în actele

medicale au putut fi produse exclusiv prin

lovire cu un corp contondent

(respectiv foarfece de tăiat vie) sau și prin posibila înțepare accidentală cu prilejul

unei încăierări; în raport de natura leziunilor descrise în actele medicale, să

se precizeze mecanismul de producere a tuturor loviturilor și care dintre ele au

pus în primejdie viața părții vătămate; stabilirea numărului corect de zile de îngrijiri

medicale necesare vindecării leziunilor părții vătămate și dacă aceasta a rămas

cu incapacitate de muncă și în ce proporții, având în vedere că prin agresiune s-a

creat secțiune arteră mamară și i-au fost afectate atât pleura cât și ficatul.

Prin raportul de expertiză efectuat de

Institutul de Medicină Legală Iași, în urma analizării actelor medicale și a părții

vătămate, s-a constatat că, urmare leziunii exercitate de către inculpat în cursul

lunii octombrie 2009, partea vătămată a suferit traumatismul indicat în raportul

de expertiză inițial, plăgile toracice și abdominale putând fi produse prin lovire

cu un corp înțepător tăietor, plagă suprasprâncenară dreaptă - prin lovire cu un

corp contondent (posibil corpul tăietor înțepător în postură de corp contondent),

plăgile înjunghiate penetrante toracice (secțiune de arteră mamară și hemotorax)

și abdominală (cu plagă hepatică hemiperitoneu), prin ele însele punând în primejdie

viața victimei.

De asemenea, s-a constatat că, în urma

examinării medico-legale psihiatrice, s-a recomandat părții vătămate supraveghere

și tratament ambulatoriu în vederea evitării riscului suicidar, aceasta prezentând

o deficiență globală - incapacitate adaptivă (LA.) de 70% până în martie 2011, când

urma să se facă o nouă reevaluare.

În

raport de probatoriul administrat în cauză, prima instanță

a apreciat că situația de fapt a fost dovedită cu plângerea și declarațiile părții

vătămate, rapoartele de expertiză medico-legală, procesul - verbal de cercetare

la fața locului, însoțit de planșe fotografice și declarațiile martorilor F.M.,

C.C.V. și B.A.G.

În

același sens, prima instanță a reținut că declarațiile inculpatului

- în sensul că a fost provocat de partea vătămată care, în ziua de 04 octombrie

2009, s-a oprit la poarta socrilor săi, reproșându-i că i-a furat porumbul de pe

câmp, pentru ca ulterior să-l lovească, iar în timpul conflictului dintre ei să

se lovească în lama foarfecelui pe care inculpatul îl avea în mână - nu sunt confirmate

de probele testimoniale, niciunul dintre martorii audiați la solicitarea apărării

nedeclarând că i-ar fi văzut pe cei doi încăierându-se la data de referință.

În

plus, prima instanță a apreciat că declarațiile martorilor

apărării O.V. și F.H. au un caracter pur subiectiv întrucât, deși au arătat că ar

fi văzut-o pe partea vătămată în curtea inculpatului, martorii au indicat că respectiva

împrejurare a avut loc la o altă oră decât cea reținută prin rechizitoriu.

Deopotrivă, prima instanță a reținut că

nici susținerile inculpatului referitoare la modalitatea de producere a leziunilor

părții vătămate la arcada ochiului - urmare căderii acesteia pe drum, nu sunt confirmate

prin probatoriul administrat în cauză, ambele rapoarte de expertiză concluzionând

că plăgile toracice abdominale prezentate de partea vătămată s-au putut produce

prin lovire cu un corp tăietor înțepător, iar plaga sprâncenară dreaptă - cu un

corp contondent (posibil corpul tăietor înțepător în postură de corp contondent).

De altfel, acestea au fost argumentele

pentru care instanța fondului a respins, ca neîntemeiate, obiecțiunile la raportul

de expertiză medico-legală formulate de apărare.

În

ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice

a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă prin punerea în primejdie a

vieții persoanei prevăzută de art. 182 alin. (2) Teza finală C. pen., formulată

de apărare la termenul din data de 15 iunie 2010 și motivată pe aspectul că inculpatul

nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide partea vătămată, incidentul

producându-se spontan, pe fondul provocării din partea victimei care l-a acuzat

pe inculpat de furtul unei cantități de porumb, astfel încât acțiunea inculpatului

a fost determinată de tulburarea provocată de acesta prin acuzele aduse, prima instanță

a reținut că, în raport cu împrejurările concrete în care a fost comisă fapta (respectiv

starea tensionată mai veche dintre părți), natura obiectului vulnerant folosit de

inculpat (clește de tăiat via, fiind un instrument tăietor înțepător apt de a produce

moartea), intensitatea loviturii aplicate victimei (3 plăgi penetrante) și zona

anatomică vizată care, chiar la nivelul cunoștințelor comune, constituie o zonă

vitală (abdomen), inculpatul nu a urmărit, dar a acceptat producerea rezultatului

letal, acționând cu intenție indirectă.

Ca urmare, în raport și de aspectul dovedit

al săvârșirii faptei pe un drum destinat publicului, în accepțiunea dată acestui

concept de art. 152 C. pen., prima instanță a constatat întrunite elementele constitutive

ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

De asemenea, prima instanță a apreciat

că nu se justifică nici reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art.

73 lit. a) sau b) C. pen. reținând că din nicio probă administrată în cauză nu rezultă

că partea vătămată a fost cea care l-a provocat pe inculpat, în sensul că ar fi

intrat în curtea acestuia și i-ar fi dat o palmă. Dimpotrivă, s-a reținut că martora

F.M. a precizat că, în momentul când a ieșit în stradă, l-a văzut pe inculpat peste

partea vătămată înjunghiind-o cu foarfecele, în timp ce aceasta era ținută de soția

inculpatului. Prin urmare, s-a apreciat că agresiunea inculpatului nu se circumscrie

depășirii limitelor legitimei apărări sau unei puternice tulburări determinate de

provocarea părții vătămate.

Pentru argumentele expuse, constatând că

vinovăția inculpatului în săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. este dovedită, prima

instanță a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate,

la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al faptei săvârșite, împrejurările

în care aceasta a fost comisă, circumstanțele reale, dar și circumstanțele personale

favorabile ale inculpatului - lipsa antecedentelor penale, cărora le-a acordat valența

circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

În

latura civilă a cauzei,

prima instanță a constatat dovedite pretențiile civile formulate

de Spitalul Județean M. Botoșani, precum și daunele materiale solicitate de partea

civilă B.E., dispunând obligarea inculpatului la plata către cele două părți civile

susmenționate a sumelor de 6.106,403 RON, respectiv, 20.000 RON.

În ceea ce privește daunele morale solicitate

de partea civilă B.E., prima instanță a apreciat că suma de 20.000 RON constituie

o reparație rezonabilă față de suferințele fizice și trauma psihică provocate părții

vătămate prin acțiunea inculpatului, motiv pentru care a dispus obligarea acestuia

și la plata sumei susmenționate.

Prima instanță a respins însă cererea părții

civile de obligare a inculpatului la plata unei contribuții lunare în sumă de 500

RON, până în luna martie 2011, constatând că aceasta a fost formulată tardiv, după

închiderea dezbaterilor.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen

legal, au declarat apel inculpatul A.V. și partea vătămată B.E., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea apelului, inculpatul A.V. a arătat, în esență, sub

aspectul laturii penale, că încadrarea juridică corectă a faptei este vătămare corporală

gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) Teza finală C. pen., iar nu tentativă de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i)

C. pen. și că la individualizarea pedepsei nu s-a dat eficiență tuturor criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., în sensul că nu s-au reținut toate circumstanțele

care pot pleda în favoarea inculpatului, respectiv provocarea și o stare de depășire

a legitimei apărări.

Totodată, inculpatul a criticat modalitatea

de executare a pedepsei dispusă de prima instanță, menționând că în cauză se impune

aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, inculpatul

a arătat, în esență, că daunele materiale nu au fost probate, iar cele morale sunt

disproporționate față de suferința provocată părții vătămate.

În

motivarea apelului său, partea vătămată B.E. a arătat, în

esență, sub aspectul laturii penale a cauzei, că pedeapsa aplicată inculpatului

este prea blândă în raport de fapta comisă și că nu se impunea reținerea de circumstanțe

atenuante judiciare în favoarea inculpatului.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, partea

vătămată a criticat acordarea, numai în parte, a daunelor morale solicitate, precum

și greșita respingere, ca tardivă, a cererii sale de obligare a inculpatului la

despăgubiri periodice.

Prin decizia penală nr. 68 din 25 octombrie

2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis

apelul declarat de către partea vătămată B.E., a fost desființată, în parte, hotărârea

primei instanțe, iar, în rejudecare, a fost majorată la 8 (opt) ani închisoare pedeapsa

principală aplicată inculpatului A.V. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen., urmare înlăturării aplicării în favoarea inculpatului

a prevederilor art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen.

În

temeiul art. 381 alin. (2) C. proc. pen. a fost menținută

măsura preventivă a obligării inculpatului A.V. de a nu părăsi țara prevăzută de

art. 145

1

C. proc. pen. (instituită prin încheierea Tribunalului Botoșani

din data de 23 martie 2010), până la data soluționării definitive a prezentei cauze.

Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței apelate care nu sunt contrare deciziei.

Prin aceiași hotărâre, în temeiul art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

către inculpatul A.V. împotriva aceleiași sentințe, inculpatul fiind obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

De asemenea, în temeiul art. 193 alin.

(6) C. proc. pen., a fost respinsă cererea părții vătămate B.E. de obligare a apelantului

inculpat A.V. la plata de cheltuieli judiciare.

În

considerentele acestei decizii, sub aspectul laturii penale

a cauzei, reiterând și supunând analizei aspectele factuale prezentate de prima

instanță, instanța de apel a reținut că încadrarea juridică dată faptei săvârșite

de inculpat este corectă prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei, apreciind

că acțiunile inculpatului A.V. se circumscriu, atât din punct de vedere obiectiv,

cât și subiectiv, conținutului constitutiv al tentativei la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen.

În

acest sens, raportat la solicitarea apărării de schimbare

a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea

de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174

alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală

gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) Teza finală C. pen., instanța de apel a reținut

că activitatea inculpatului constând în lovirea victimei, de mai multe ori și cu

intensitate ridicată, cu un foarfece de tăiat via, (obiect ascuțit, apt de a produce

leziuni fizice incompatibile cu viața), în zona toraco-abdominală (zonă vitală a

corpului), precum și rezultatul agresiunii - plăgile înjunghiate penetrante toracice

(cu secțiune de arteră mamară și hemotorax) și abdominale (cu plagă hepatică și

hemiperitoneu) cauzate părții vătămate, care prin ele însele au pus în primejdie

viața victimei - sunt elemente care conduc la concluzia că inculpatul a avut reprezentarea

rezultatului letal, pe care chiar dacă nu l-a urmărit, în orice caz a acceptat în

mod conștient eventualitatea producerii lui.

Relevant sub acest aspect a fost reținut

și faptul că rezultatul letal - moartea victimei, nu s-a produs din cauze independente

de voința inculpatului, respectiv intervenția promptă a medicilor, ceea ce a făcut

ca infracțiunea de omor să rămână în faza tentativei.

Ca urmare, în raport de argumentele anterior

expuse, instanța de apel a reținut că împrejurările evocate concretizează latura

subiectivă a infracțiunii de tentativă de omor calificat, sub forma intenției indirecte,

în condițiile art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., criticile apărării în acest

sens fiind înlăturate ca neîntemeiate.

Instanța de prim control judiciar a constatat

însă că instanța de fond a comis o eroare de apreciere în ceea ce privește individualizarea

pedepsei principale aplicate inculpatului A.V., în sensul că, pe de o parte, în

mod greșit au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare,

iar, pe de altă parte, gravitatea faptei săvârșite de inculpat impunea aplicarea

unei pedepse mai aspre.

În acest sens, raportat la criticile apărării,

s-a reținut că în cauză nu se poate pune problema unei depășiri a limitelor legitimei

apărări, conform art. 73 lit. a) C. pen., în condițiile în care, din actele dosarului,

nu rezultă că ar fi preexistat un atac din partea părții vătămate asupra inculpatului,

căruia acesta să-i răspundă.

Totodată, reținând faptul că din niciun

mijloc de probă administrat în cauză nu rezultă faptul că inculpatul a agresat-o

pe partea vătămată sub imperiul unei puternice stări de tulburare sau emoție, determinată

de o provocare de orice fel din partea părții vătămate, instanța de apel a constatat

că în favoarea inculpatului nu se poate reține nici scuza provocării prevăzută de

art. 73 lit. b) C. pen.

Deopotrivă, instanța de apel a apreciat

că în persoana inculpatului nu se justifică nici reținerea circumstanțelor atenuante

judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecința atenuării pedepselor aplicate

în conformitate cu disp. art. 76 C. pen., reținând că, deși inculpatul nu este cunoscut

cu antecedente penale, acestei împrejurări nu i se poate atribui caracter de circumstanță

atenuantă, neputând fi ignorate împrejurările ce atribuie faptelor deduse judecății

și persoanei inculpatului un pericol social accentuat - modalitatea concretă în

care a acționat - cu un foarfece de vie (obiect ascuțit apt de a produce răni foarte

grave), asupra unei persoane neînarmate, profitând de disproporția de forță fizică

comparativ cu victima; atitudinea procesuală a inculpatului care, în ciuda probelor

temeinice de vinovăție, nu a recunoscut comiterea faptei și urmare gravă produsă,

doar intervenția promptă a medicilor făcând ca victima să nu își piardă viața.

Ca urmare, procedând la reindividualizarea

judiciară a pedepsei în raport de dispozițiile Părții generale a Codului penal,

limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare (respectiv închisoarea

de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni), gradul de pericol social concret ridicat

al faptei săvârșite (inculpatul a acționat cu un obiect ascuțit apt de a produce

răni grave, profitând de disproporția de forță fizică față de victimă - femeie),

urmările produse prin fapta sa (mai sus descrise), precum și de împrejurarea că

inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei și a încercat să minimizeze în permanență

importanța urmărilor actelor sale, instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă

de 8 ani închisoare, apreciind că în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe

atenuante, legale sau judiciare în favoarea inculpatului.

Totodată, în raport de cuantumul pedepsei

aplicate inculpatului, instanța a constatat că în cauză nu poate fi dispusă suspendarea

condiționată a executării pedepsei, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de

art. 86 alin. (1) lit. a) C. pen.

În

ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel

a reținut că soluția primei instanțe de obligarea a inculpatului la plata despăgubirilor

civile, în cuantumul stabilit, este temeinică și legală, în cauză fiind întrunite

în persoana inculpatului condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie

prev. de art. 998 și urm. C. civ.

În

acest sens, s-a reținut că susținerile inculpatului - în sensul

că daunele materiale solicitate de partea civilă nu au fost probate, sunt infirmate

de declarațiile martorilor F.M. și Ț.V. și de înscrisurile depuse la dosar de partea

civilă.

Deopotrivă, criticile părții civile privind

cuantumul redus al daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul în

primă instanță au fost înlăturate ca neîntemeiate, reținându-se că, în raport de

datele concrete ale cauzei, suma de 20.000 RON reprezintă o reparație echitabilă

a suferințelor provocate părții civile prin fapta inculpatului.

De asemenea, constatând că cererea părții

civile B.E. privind obligarea inculpatului la despăgubiri periodice în sumă de 500

RON/lună, până în luna martie 2011, a fost formulată pentru prima oară după închiderea

dezbaterilor la prima instanță, instanța de apel a apreciat că soluția de respingere

a cererii, ca tardiv formulată, este corectă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

au formulat recurs inculpatul A.V. și partea civilă B.E., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În

recursul inculpatului A.V., circumscris laturii penale a cauzei,

apărarea a invocat, cu titlu prioritar, nelegala sesizare a instanței urmare faptului

că rechizitoriul nu poartă mențiunea „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei",

arâtându-se că sintagma „verificat", nedatată, înscrisă pe actul de inculpare,

nu îndeplinește rigorile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., astfel încât se impune

o soluție de admitere a recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei

la Parchet în vederea refacerii actului de inculpare.

Cu titlu subsidiar, în sfera cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., inculpatul a invocat

greșita încadrare juridică dată faptei, solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor atacate, iar în rejudecare, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

de vătămare corporală gravă prevăzute de art. 182 alin. (2) Teza finală C. pen.,

cu toate efectele incidente sub aspect sancționator.

În

cuprinsul motivelor scrise de recurs, în sfera aceluiași caz

de casare, apărarea inculpatului a invocat existența cauzei de nepedepsire prevăzută

de art. 22 alin. (1) C. pen., arătând că, chiar dacă inculpatul ar fi avut vreun

moment intenția de a curma viața părții vătămate, acesta s-a desistat, astfel încât

urmează a răspunde numai pentru infracțiunea conturată până la momentul desistării,

respectiv vătămare corporală gravă cu punerea în primejdie a vieții persoanei.

Deopotrivă, în sfera cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a criticat greșita

individualizare judiciară a pedepsei, arătând că, în raport de circumstanțele personale

favorabile ale inculpatului, dar și de datele concrete ale cauzei, în favoarea acestuia

trebuie reținute circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 73 lit.

a) și b) și art. 74 lit. a) și c) C. pen., ca efect al reținerii urmând ca pedeapsa

aplicată inculpatului să fie redozată într-un cuantum care să permită suspendarea

condiționată a executării pedepsei, în condițiile art. 81 C. pen.

Inculpatul a criticat și latura civilă

a cauzei, arătând că, sub aspectul cuantificării daunelor materiale, suma stabilită

de instanțe este nejustificată, aceasta fiind mult prea mare în raport cu cheltuielile

făcute de partea civilă și probate de aceasta.

Deopotrivă, inculpatul a învederat că nici

daunele morale nu au fost corect cuantificate, solicitând, pe cale de consecință,

admiterea recursului, casarea hotărârilor

atacate, iar în rejudecare,

reevaluarea despăgubirilor civile acordate părții vătămate și stabilirea cuantumului

lor pe baza probelor administrate în cauză.

Recurenta parte civilă B.E.

a criticat hotărârea atacată atât sub aspectul

laturii civile a cauzei, arătând că, în raport de datele concrete ale cauzei și

urmările efective pe care fapta inculpatului le-a avut asupra sa și familiei sale,

se impune obligarea acestuia la plata, în integralitate, a daunelor morale solicitate,

precum și a unei contribuții lunare în sumă de 500 RON, până la momentul redobândirii

în integralitate a capacității de muncă, cât și sub aspectul laturii penale a cauzei,

arătând că, raportat la gravitatea faptei comise și atitudinea procesuală a inculpatului,

se impune majorarea pedepsei până la limita maximă prevăzută de lege pentru infracțiunea

săvârșită.

Examinând cauza în raport de criticile

formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

Ambele instanțe, uzând de argumente factuale

rezultate din probatoriul administrat și argumente juridice pertinente, au procedat

la o corectă soluționare a cauzei, atât în planul acțiunii penale, cât și a celei

civile adiacente, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute

în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează fapta dedusă judecății

și o pedeapsă just individualizată în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C.

pen.

În

acest sens, raportat la criticile formulate în recurs,

Înalta Curte constată că, în cuprinsul declarațiilor date în cursul cercetării judecătorești,

susținând că nu se face vinovat de comiterea tentativei la infracțiunea de omor

calificat, inculpatul A.V. menționează o altă modalitate de desfășurare a evenimentelor

cauzei decât cea reținută de instanțe și acuzare, în care inițiativa conflictului,

cât și agresiunea în sine, ar fi aparținut exclusiv părții vătămate B.E.

Astfel, atât în cuprinsul declarației date

la prima instanță - dosar fond, a declarației din apel -  dosar apel, dar și în

cuprinsul motivelor de recurs, invocând faptul că, la data de referință, partea

vătămată s-a oprit la poarta sa, iar apoi a și întrat în curte, reproșându-i în

permanență că i-ar fi sustras porumbul, pentru ca ulterior chiar să-i aplice și

o palmă, inculpatul A.V. a susținut că întregul conflict a avut loc exclusiv pe

proprietatea sa, deci în afara drumului public, și că parte din leziunile părții

vătămate s-au produs accidental, în timpul conflictului dintre cei doi, prin căderea

acesteia în foarfecă deschisă pe care inculpatul o avea în mână.

În

același sens, explicând mecanismul de producere al celorlalte

leziuni prezentate de partea vătămată, inculpatul a menționat că acestea s-au produs

urmare căderii părții vătămate pe un podeț situat în apropierea locuinței socrilor

săi, subsecvent accidentării sale inițiale.

Relevant sub aspectul credibilității declarațiilor

inculpatului este faptul că, în contradicție cu apărările formulate în fața instanțelor

de judecată, în cursul urmăririi penale, în toate declarațiile date - inculpatul

a recunoscut faptul că a lovit partea vătămată cu foarfecele de curățat via, însă

numai o dată,

în zona abdominală, refuzând să explice

modul de producere al celorlalte leziuni prezentate de partea vătămată.

Examinând susținerile formulate în apărare,

Înalta Curte constată că acestea sunt infirmate de celelalte probele administrate

în cauză și, așa cum s-a arătat anterior, chiar de propriile declarații făcute succesiv

de inculpatul A.V. în cursul procesului penal, elementele de fapt cu relevanță în

ceea ce privește existența faptei și vinovăția inculpatului fiind corespunzător

reținute de instanțele anterioare, pe baza unei analize complete și coroborate a

probelor de la dosar.

În

acest context se constată că, potrivit probatoriului administrat

în cauză, respectiv: plângerea și declarațiile părții vătămate, rapoartele de expertiză

medico-legală, procesul verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe fotografice,

declarațiile martorilor F.M., C.C.V. și B.A.G., situația de fapt dedusă judecății,

reținută corect de instanțele anterioare este următoarea: la data de 04 octombrie

2009, în jurul orelor 18,00, în timp ce se deplasa pe drumul din fața casei inculpatului

A.V., situată în comuna C., județ Botoșani, partea vătămată B.E. a fost lovită de

inculpat cu un foarfece de tăiat via, mai întâi în arcada dreaptă, iar apoi de mai

multe ori în abdomen.

Urmare agresiunii, prin raportul de constatare

medico-legală din 19 octombrie 2009, efectuat de Serviciul de Medicină Legală Botoșani

s-a concluzionat că partea vătămată B.E. a prezentat un traumatism facial și toraco-abdominal

cu plăgi înțepat tăiate, secțiunea arteră mamară internă, fractură parcelară de

stern și coasta a 6-a, hemotorax, plagă transfixiantă de diafragm, plagă hepatică

și hemiperitoneu, pentru care s-a intervenit chirurgical, precum și 2 plăgi superficiale

pe membrul superior drept.

În

cuprinsul aceluiași raport, în ceea ce privește mecanismul

de producere a leziunilor, contrar susținerilor inculpatului, s-a constatat că leziunile

toraco-abdominale și de la membrul superior drept s-au putut produce prin lovire

cu un obiect înțepător-tăietor, cea facială posibil și prin acțiunea agentului vulnerant

ca un corp contondent; plaga facială și cea epigastrică s-au putut produce prin

lovirea din fața victimei, iar cea de la nivelul hemitoracelui drept - prin lovire

din poziție laterală sau din spatele victimei.

Totodată, s-a reținut că leziunile pot

data din 4 octombrie 2009, necesitau 28-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare

și au pus în primejdie viața victimei.

Ulterior, în cursul cercetării judecătorești,

prin raportul de expertiză medico-legală aflat la dosarul de fond, s-au confirmat

concluziile raportului de constatare medico-legală cu privire la existența și localizarea

leziunilor suferite de partea vătămată la data de 4 octombrie 2009, modalitatea

de producere a acestora și împrejurarea că plăgile înjunghiate penetrante toracică

și abdominală au pus în primejdie viața victimei, menționându-se, suplimentar, că

la momentul examinării, partea vătămată prezenta

multiple

cicatrici faciale, toracice și abdominale, status postoperator după plăgi înjunghiate

toracice și abdominale cu aderențe pleuro-diafragmatice drepte, precum și tulburare

depresivă anxioasă cu ideație autolitică (suicidară), întreținută situațional, cu

risc suicidar și tulburare postraumatică, sens în care s-au făcut recomandări de

supraveghere și tratament în ambulator.

Totodată, s-a concluzionat că partea vătămată

B.E. prezenta deficiență globală, respectiv incapacitate adaptivă de 70% până la

o nouă reevaluare.

În

ceea ce privește celelalte mijloace probatorii administrate

în cauză, se constată că partea vătămată B.E. a declarat constant că, în timp ce

mergea pe stradă, în dreptul locuinței inculpatului, a fost acostată de acesta și

înjunghiată de mai multe ori cu un foarfece de tăiat via.

La rândul său, martora F.M. a declarat

constant că la data de referință a auzit zgomot în stradă și a alergat repede spre

poartă, văzând în drum pe inculpat, peste victimă, înjunghiind-o pe aceasta cu foarfecele

de tăiat via.

Deopotrivă, martorul C.C.V. a declarat

că la data incidentului a auzit mai întâi țipătul victimei, după care a văzut-o

pe acesta mergând pe drum ținându-se cu mâna de burtă, iar pe inculpat intrând repede

în curtea socrilor săi.

Totodată, martorul B.A.G. a declarat că

la data incidentului a auzit țipete și a văzut-o pe partea vătămată ce striga că

„V.M. a omorât-o".

Analizând mijloacele de probă anterior

prezentate, Înalta Curte, în baza propriului examen, constată că declarațiile părții

vătămate se coroborează cu cele ale martorilor F.M., C.C.V. și B.A.G., cu mențiunile

cuprinse în procesul verbal de cercetare la fața locului, precum și cu concluziile

actelor medicale menționate și probează faptul că inculpatul este cel care a lovit

partea vătămată cu foarfecele de tăiat via, de trei ori, în zone vitale ale corpului

- abdomen, torace.

În

acest sens, se constată că susținerile apărării cu privire

la nesinceritatea declarațiilor martorei F.M., grefată pe preexistența unor relații

tensionate cu soții A. și chiar pe o declarație extrajudiciară a numitului C.P.M.,

aflată la dosar fond, care ar exclude posibilitatea ca martora să fi văzut ceea

ce a declarat, sunt lipsite de substanță, evaluarea sincerității depozițiilor contestate

prin prisma întregului material probator administrat în cauză - explicitat anterior,

conducând la concluzia că acestea corespund realității. Astfel, susținerile martorei

se coroborează cu declarațiile părții vătămate B.E. și ale martorilor C.C.V., B.A.G.

și Ț.V. care nu au fost contestate de apărare.

Deopotrivă, susținerile martorei se coroborează

cu constatările procesului-verbal de cercetare la fața locului aflat la dosarul

de urmărire penală, care, de asemenea, nu a fost contestat de apărare.

De altfel, invocarea lipsei de veridicitate

a declarațiilor martorei F.M. abia în cursul cercetării judecătorești, în condițiile

în care, deși în cursul urmăriri penale a beneficiat de asistență juridică, inculpatul

a avut o atitudine procesuală pasivă, neformulând cereri probatorii și necontestând

declarațiile martorilor, se înscrie în maniera

de

apărare abordată de inculpat în fața instanțelor prin care s-a încercat o exonerare

a acestuia de răspundere penală.

În

acest sens, se constată că, la solicitarea inculpatului, în

cursul judecății în primă instanță au fost audiați martorii O.V. și F.H. care au

declarat că i-au văzut pe partea vătămată și pe inculpat în timp ce se certau în

curtea acestuia.

În raport de inadvertențele privind data,

respectiv - ora incidentului descris de martori, de conținutul concret al declarațiilor

care vin în contradicție flagrantă cu cele ale martorilor F.M. și C.C.V. și cu declarațiile

părții vătămate, precum și de contradicțiile existente între cele două declarații

care au fost date în interdependență, fiecare martor declarând că s-a întâlnit în

aceiași zi cu celălalt, însă la ore sensibil diferite în raport de perioada calendaristică

raportată incidentului (octombrie) - F.H., iar O.V. - după-amiaza, Înalta Curte

constată că soluția instanțelor de înlăturare ca nesincere a celor două declarații

corespunde rigorilor de evaluare obiectivă a sincerității probelor testimoniale.

În

plus, Înalta Curte constată că susținerile inculpatului cu

privire la caracterul accidental al leziunilor suferite de partea vătămată - în

sensul că acestea s-ar fi produs în timpul rostogolirii celor două părți angrenate

în conflict, sunt infirmate, pe de o parte, de declarațiile acuzatului date în cursul

urmăririi penale în care arată că a „lovit-o", „înțepat-o" și, respectiv

„băgat foarfecele în abdomenul ei” iar pe de altă parte, de martorii nominalizați

anterior, audiați în cauză, precum și de concluziile actelor medicale susmenționate

- gravitatea leziunilor suferite raportându-se și intensității loviturilor, ceea

ce exclude posibilitatea producerii unor leziuni de natura celor constatate la partea

vătămată în maniera invocată de acuzat.

În

raport de apărările formulate în recurs, o primă observație

este aceea că inculpatul A.V. nu contestă implicarea sa în conflictul cu partea

vătămată B.E., ci doar împrejurările și modalitatea în care s-a fi derulat evenimentul

din ziua incidentului, cu implicații în ceea ce privește gradul de vinovăție, contribuția

concretă și valoarea ei cauzală în producerea rezultatului agresiunii.

Sub acest aspect, se constată că, în mod

constant în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a invocat faptul că nu a

acționat cu intenția de a ucide partea vătămată, arătând că reacția sa a fost una

firească, de apărare, în contextul în care partea vătămată a avut inițiativa întregului

conflict, lovindu-l cu palma/pumnul.

În

contextul anterior prezentat inculpatul a susținut că reacția

sa se circumscrie depășirii limitelor legitimei apărări, arătând că, după ce a intrat

fără drept în curtea sa, partea vătămată l-a lovit, ceea ce i-a produs o puternică

tulburare, pe fondul căreia apărarea sa s-a dovedit a fi disproporționată.

Apărarea inculpatului este lipsită de orice

fundament, probele administrate în cauză nedovedind preexistența unui atac din partea

părții vătămate la care inculpatul a trebuit să riposteze, relevante în acest sens

fiind declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorei

F.M., C.C.V. și B.A.G., precum și lipsa unui înscris medical care să dovedească

leziunile suferite de inculpat,

urmare agresionării sale de

către partea vătămată. De altfel, raportat strict la contextul factual prezentat

de inculpat, este puțin probabil ca o persoană de sex feminin, aflată într-o stare

de inferioritate fizică evidentă față de inculpat, să intre în curtea acestuia și

să îl agresioneze cu palma/pumnul, în timp ce acuzatul avea în mână o foarfecă de

curățat via.

În

concret, mijlocele probatorii administrate în cauză, amănunțit

prezentate anterior au stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul

a fost cel care a lovit-o pe partea vătămată cu foarfecele de curățat via, inițiativa

conflictului aparținându-i în mod exclusiv.

În

acest sens, cu privire la încadrarea juridică dată faptei,

Înalta Curte constată justețea concluziilor instanțelor de judecată cu privire la

intenția indirectă de a ucide partea vătămată cu care a acționat inculpatul, reținând

că fapta inculpatului de a lovi victima de mai multe ori și cu intensitate ridicată,

cu un foarfece de tăiat via (obiect ascuțit, apt de a produce leziuni fizice incompatibile

cu viața) în zona toraco-abdominală (zonă vitală a corpului), rezultatul agresiunii

- plăgile înjunghiate penetrante toracice (cu secțiune de arteră mamară și hemotorax)

și abdominale (cu plagă hepatică și hemiperitoneu) care, prin ele însele au pus

în primejdie viața victimei, sunt elemente care conduc la concluzia că inculpatul

a avut reprezentarea rezultatului letal, pe care chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat

în mod conștient eventualitatea producerii lui.

În

plus, așa cum rezultă din înscrisurile medicale aflate la

dosarul cauzei, moartea victimei nu s-a produs urmare intervenției prompte a medicilor,

deci din cauze independente de voința inculpatului, astfel încât susținerea apărării

cu privire la existența cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 22 alin. (1) C.

pen., argumentată pe aspectul că, chiar dacă inculpatul ar fi avut vreun moment

intenția de a curma viața părții vătămate, acesta s-a desistat, este deopotrivă

întemeiată.

În

consecință, pentru argumentele anterior menționate,

Înalta Curte constată că faptei săvârșite de inculpat i s-a dat o corectă încadrarea

juridică - tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174

- 175 lit. i) C. pen., reținerea formei calificate prevăzută de art. 175 lit.

i) C. pen. fiind justificată și temeinic argumentată de instanțe pe aspectul dovedit

al săvârșii faptei pe drum public, iar nu pe proprietatea privată a inculpatului,

așa cum susține acesta.

În

acest sens, se constată că, prin declarațiile părții vătămate

care se coroborează cu declarațiile martorilor C.C.V. și F.M., precum și cu constatările

existente în procesul-verbal de cercetare la fața locului, locul săvârșirii faptei

a fost precis circumstanțiat ca fiind drumul public care trecea prin fața imobilului

în care se afla inculpatul.

În

incidența aspectelor anterior menționate, Înalta Curte constată

ca fiind neîntemeiată și solicitarea apărării de reținere în favoarea inculpatului

a scuzei provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., fiind evidentă justețea

argumentele instanțelor de fond și apel cu privire la concluzia că din probatoriul

administrat în cauză nu rezultă faptul că inculpatul A.V. ar fi agresat-o pe partea

vătămată fiind sub imperiul unei

puternice stări de tulburare

sau emoție, determinate de o provocare de orice fel din partea părții vătămate.

Pentru considerentele arătate, în raport

de starea de fapt reținută, Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului A.V.

este stabilită indubitabil.

În

ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei de

8 ani închisoare aplicată inculpatului, Înalta Curte constată că la stabilirea acesteia

instanța de apel a ținut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen., fiind în egală măsură corect apreciate atât împrejurările în

care s-a comis activitatea infracțională, cât și datele ce caracterizează persoana

inculpatului.

A fost avută în vedere în acest sens natura

și importanța valorii sociale ocrotite prin dispozițiile penale încălcate și gravitatea

urmărilor, gradul ridicat de pericol social ce rezultă din modalitatea concretă

de săvârșire a faptei, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului

și conduita avută înainte și după săvârșirea faptelor.

În

acest sens, raportat la natura și gravitatea faptei reținute

în sarcina inculpatului, modalitatea concretă de săvârșire a acesteia și atitudinea

procesuală oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, Înalta

Curte confirmă justețea opticii instanței de apel de înlăturare a circumstanței

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. reținută în favoarea inculpatului

de instanța fondului, constatând că, raportat la elementele anterior menționate,

lipsa antecedentelor penale și atitudinea socială corespunzătoare a inculpatului

anterior săvârșirii faptei, nu justifică reținerea în favoarea sa a circumstanței

atenuate susmenționate și nici a celei prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

Evident, deși circumstanțele personale

favorabile ale inculpatului, anterior prezentate, nu pot fi valorificate ca și circumstanțe

atenuate, ele sunt însă corect valorificate în cauză prin orientarea pedepsei spre

limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Pe cale de consecință, pentru argumentele

anterior expuse, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost

corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare,

aceasta corespunzând în mod adecvat exigențelor principiului proporționalității

pedepsei cu gravitatea faptei.

Prin urmare, criticile formulate de inculpat

și de partea civilă sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Neîntemeiate sunt și criticile inculpatului

și ale părții civile cu privire la soluția dată laturii civile a cauzei întrucât,

pe de o parte, cuantumul daunelor materiale (20.000 RON) a fost probat prin documentele

medicale depuse la dosarul cauzei și declarațiile martorilor Ț.V., F.M., iar pe

de altă parte, în raport de suferințele fizice și trauma psihică suferită de partea

vătămată urmare faptelor inculpatului, amănunțit descrise în raportul de expertiză

medico-legală aflat la dosarul cauzei, suma de 20.000 RON reprezintă o reparație

echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat victimei, care nu se circumscrie unei

îmbogățiri fără just temei a părții civile.

Deopotrivă, și soluția dată cererii de

obligare a inculpatului la plata unei contribuții lunare în sumă de 500 RON până

în luna martie 2011, formulată de partea civilă pentru

prima

dată în cuprinsul concluziilor scrise depuse după închiderea dezbaterilor în primă

instanță, este corectă, o astfel de cerere, prin natura sa, putând fi formulată

numai în condițiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen.

În

ceea ce privește criticile apărării subscrise cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen., vizând nerespectarea în conținut

a dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen. care reglementează obligația de

verificare a legalității și temeiniciei rechizitoriului de către procurorul ierarhic

superior, critică formulată pentru prima oară în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 264 alin.

(3) C. proc. pen., verificarea rechizitoriului sub aspectul legalității și temeiniciei

este obligatorie și se efectuează de Prim-Procurorul Parchetului.

Potrivit deciziei nr. 9 din 18

februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, pronunțată

în recurs în interesul legii, inexistența mențiunii „verificat sub aspectul legalității

și temeiniciei" este de natură a atrage neregularitatea actului de sesizare,

însă, în condițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., aceasta poate fi înlăturată

fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.

Prin urmare, nerespectarea dispozițiilor

art. 264 alin. (3) C. proc. pen. atrage doar sancțiunea nulității relative a actului

de sesizare, iar nu nulitatea absolută. Aceasta deoarece, de esența nulității absolute

prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., este imposibilitatea înlăturării

ei în orice mod, numai nulitatea relativă fiind susceptibilă a fi înlăturată și

numai în cazul în care a fost invocată în condițiile prevăzute de art. 197

alin. (4) C. proc. pen.

Cum în cauză, apărarea a invocat nerespectarea

dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen. în recurs, iar nu la prima înfățișare,

rezultă că o eventuală nulitate relativă ce ar putea decurge din împrejurarea invocată

de apărare - rechizitoriul nu poartă mențiunea „verificat sub aspectul legalității

și temeiniciei, sintagma înscrisă pe actul de inculpare „verificat", nedatată,

neîndeplinind rigorile art. 264 alin. (3) C. proc. pen. - a fost acoperită prin

neinvocare, critica inculpatului fiind neîntemeiată.

Pe de altă parte, în raport de considerentele

ce au stat la baza pronunțării deciziei în interesul legii anterior menționate,

se constată că efectuarea verificării prevăzute de art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

nu poate fi prezumată din simpla semnătură aplicată de către conducătorul Parchetului

pe adresa de înaintare a dosarului la instanță, ci este obligatorie existența unei

mențiuni exprese inserate în cuprinsul rechizitoriului.

Or, în cauză de față, Înalta Curte constată

că mențiunea „verificat" aplicată de rechizitoriu, semnată de procurorul ierarhic

superior și nedatată este confirmată și prin mențiunea expresă a verificării legalității

și temeiniciei rechizitoriului făcută în cuprinsul adresei de înaintare a dosarului

la instanță, semnată, de asemenea, de procurorul ierarhic superior, mențiunile anterior

menționate satisfăcând exigențele art. 264 alin. (3) C. proc. pen., precum și pe

cele ale deciziei de recurs în interesul legii enunțate, neputându-se admite că

situația dată echivalează lipsei mențiunii prevăzute de textul de lege susmenționat.

Pentru argumentele expuse, constatând că

toate criticile formulate în recurs sunt neîntemeiate, în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpatul A.V. și de partea civilă B.E. împotriva

deciziei penale nr. 68 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Conform dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, recurenta parte

civilă B.E. va fi obligată la plata sumei de 200 RON, iar recurentul inculpat A.V.

la plata sumei de 300 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpatul A.V. și de partea civilă B.E. împotriva deciziei penale nr. 68 din

25 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă B.E. la plata

sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie

2011.