ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1439/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1439/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 195 din 4 septembrie 3012 a Tribunalului Botoșani, pronunțată în Dosarul

nr. 6285/40/2011*, a fost condamnat inculpatul G.I., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20

raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74

lit. a) și art. 76 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., la

pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a făcut în cauză

aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen.

În temeiul art. 86

1

și art. 86

2

și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii a interzicerii

unor drepturi, pe o perioadă de 7 ani.

În temeiul art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul urmează a se supune

următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

- să nu schimbe

domiciliu sau reședința avută ori să nu depășească limita teritorială a

județului Botoșani, decât în condițiile fixate de Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Botoșani.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 88 C.

pen., a dedus din pedeapsă durata arestării preventive a inculpatului din

perioada 6-8 iunie 2012.

A fost obligat inculpatul

să plătească părții civile M.G., cu titlu de despăgubiri civile, sumele de 1.900

RON daune materiale, plus suma de 20.000 RON daune morale.

A fost obligat inculpatul

să plătească părții civile Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani suma

de 6.133,69 RON cheltuieli de spitalizare, iar Serviciului Județean de Ambulanță

suma de 656 RON pentru transportul și asistența medicală acordată victimei M.G.

A fost obligat inculpatul

să plătească statului suma de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care

suma de 200 RON, onorar avocat oficiu se va achita Baroului Botoșani din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 79/P/2010 din 7 mai 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani s-a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului

G.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

S-a reținut în sarcina

inculpatului că, în seara zilei de 28 mai 2009, i-a aplicat părții vătămate M.G.

mai multe lovituri cu un cuțit, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au

fost necesare 38-40 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Dosarul a fost înregistrat

sub nr. 6981/193/2010 la data de 7 mai 2010, pe rolul Judecătoriei Botoșani.

Prin sentința penală

nr. 1136 din 9 mai 2011, Judecătoria Botoșani a dispus, în temeiul art. 334 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat din infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută și

pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i)

C. pen. iar, în temeiul art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 27 C. proc. pen.,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani,

secția penală.

Prin sentința penală

nr. 166 din 6 septembrie 2011, Tribunalul Botoșani a declinat competența de soluționare

a cauzei privind pe inculpatul G.I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii

de vătămare corporală gravă, prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. (2) C.

pen., în favoarea Judecătoriei Botoșani și, constatând ivit un conflict negativ

de competență, a trimis cauza pentru soluționarea acestui conflict Curții de Apel

Suceava.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că,

sub aspect subiectiv, inculpatul nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei,

ci cu aceea de a o vătăma corporal, punerea în primejdie a vieții survenind ca rezultat

mai grav, rezultat ce nu a fost însă urmărit sau acceptat, fapta inculpatului caracterizându-se

prin praeterintenție, astfel încât s-a apreciat că fapta întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de vătămare corporală gravă.

Investită cu soluționarea

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Suceava, prin sentința penală

nr. 111 din 30 septembrie 201, în temeiul art. 43 alin. (7) C. proc. pen., a stabilit

competența de soluționarea a cauzei privind pe inculpatul G.I. în favoarea Tribunalului

Botoșani și a trimis dosarul acestei instanțe spre competentă soluționare.

Reinvestindu-se cu judecarea

cauzei, tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului a reținut ca fiind temeinic

dovedită următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 28 mai

2009, în jurul orelor 19:30, inculpatul G.I. aflat în stare de ebrietate, pe o stradă

din satul J., comuna A., a acostat-o pe martora F.M., căreia i-a adresat injurii

și amenințări. Această martoră l-a strigat pe fiul ei, B.V., iar când acesta a ieșit

să vorbească cu inculpatul, acesta a refuzat să stea de vorbă și a continuat să

profereze amenințări și injurii, după care a plecat spre locuința concubinei sale

B.M.

În după amiaza aceleiași

zile, martorul M.A.M., în vârstă de 21 de ani, fiind în compania unor tineri din

localitate, l-a observat pe inculpat în stare de ebrietate, mergând singur prin

sat și proferând injurii și expresii jignitoare la adresa celor cu care se întâlnea.

În jurul orelor 21:00,

partea vătămată M.G., a cărui locuință se învecinează cu cea a martorei B.M., a

fost strigat de către martorul B.V. să meargă împreună la cumnatul acestuia, A.N.,

pentru a consuma bere, pe drum alăturându-li-se și martorul M.A.M.

Ajungând în dreptul locuinței

martorului A.N., situată la circa 50 metri de cea a părții vătămate, cei trei s-au

oprit și au început să stea de vorbă, partea vătămată aflându-se mai aproape de

partea carosabilă a drumului.

La un moment dat, de grupul

celor trei s-a apropiat inculpatul, care fără să spună ceva, s-a îndreptat direct

către partea vătămată și a încercat să-l lovească cu un cuțit în zona feței. Partea

vătămată s-a ferit, întorcând capul, fiind lovită în obrazul stâng, după care inculpatul

s-a aplecat și i-a mai aplicat două lovituri cu cuțitul, una în partea stângă a

abdomenului și alta direct în abdomen, după care a fugit la circa 20 de metri, unde

s-a oprit și a continuat să înjure și să-i amenințe pe cei trei.

Întrucât partea vătămată

a căzut la pământ, martorii B.V. și M.A.M. l-au târât și l-au sprijinit de gardul

gospodăriei martorului A.N., după care B.V. a intrat în locuința acestuia, cerându-i

să apeleze serviciul de urgență 112. După ce a chemat salvarea, martorul A.N. a

ieșit în stradă cu un cearșaf, cu care l-a bandajat pe partea vătămată, după care

a strigat la inculpat, iar acesta s-a îndepărtat în fugă, fiind identificat a doua

zi, însă fără cuțitul-corp delict despre care a afirmat că l-a aruncat, însă nu

reține unde.

Victima M.G. a fost transportată

cu o salvare la Spitalul Județean Botoșani, fiind internat în secția de chirurgie

în perioada 28 mai 2009-15 iunie 2009 cu diagnosticul: „plagă tăiată hemifacies

stâng; plagă tăiată penetrantă hipocondrul stâng și plagă tăiată fosă iliacă stângă”.

După externare, partea

vătămată s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Botoșani unde a fost examinat

și i s-a eliberat certificatul medico-legal din 15 iunie 2009. Din acest act medical,

rezultă că M.G. a prezentat un traumatism facial deschis cu plagă tăiată/înțepat-tăiată

și un traumatism abdominal deschis cu două plăgi înțepat-tăiate, din care una penetrantă,

cu dublă plagă de colon descendent pentru care s-a intervenit chirurgical. Aceste

leziuni s-au putut produce prin lovire cu un obiect înțepător-tăietor și pot data

din data de 28 mai 2009.

Medicul legist a mai concluzionat

că leziunile au pus în primejdie viața părții vătămate și au necesitat pentru vindecare

38-40 zile de îngrijiri medicale.

Concluziile certificatului

medico-legal au fost confirmate și prin raportul de expertiză medico-legală din

26 noiembrie 2010 a Institutului de Medicină Legală Iași.

Situația de fapt prezentată

rezultă din plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor B.V.,

A.N. și M.A.M. și certificatul medico-legal din 15 iunie 2009, cât și raportul de

expertiză medico-legală.

Inculpatul nu a negat

că în seara zilei de 28 mai 2009 ar fi avut un conflict cu partea vătămată și cu

cei trei martori menționați anterior, însă a susținut că, în realitate, în acea

seară în timp ce se îndrepta spre locuința concubinei sale B.M., a fost acostat

de cei patru bărbați, iar martorul B.V. l-a și prins de mână și l-a lovit. De frică,

a intrat în curtea locuinței numitului G.G. de unde a luat un cuțit de curățat sape

și s-a apropiat din nou de grupul celor trei sau patru persoane, care i-au ieșit

din nou în față, iar B.V. având un par în mână, l-a lovit cu acesta în cap, iar

el a căzut. Fiind la pământ și lovit de către cei prezenți cu picioarele, inculpatul

susține că a început să se apere, lovind la întâmplare cu cuțitul, fiind lăsat doar

când s-a apropiat un autoturism cu farurile aprinse, agresorii fugind și ascunzându-se.

Susținerile inculpatului

nu numai că sunt contradictorii, în declarațiile date la urmărire penală, cât și

în fața celor două instanțe, dar sunt și infirmate de susținerile constante ale

părții vătămate și ale martorilor B.V., M.A.M. și A.N.

În primul rând, niciunul

dintre aceștia nu a observat ca în acea seară pe ulița unde s-a desfășurat conflictul

să fi trecut vreun autoturism. Acest aspect nu a fost sesizat nici măcar de martorul

M.G.A. propus de inculpat în apărare.

De altfel, între declarația

acestui martor și declarațiile inculpatului există evidente contradicții. Astfel,

martorul a susținut că atât prima dată, cât și după ce inculpatul s-a dus la un

vecin de-al său, pe nume G.G., iar după ce a ieșit, s-a îndreptat din nou spre grupul

celor patru bărbați, de fiecare dată i-a ieșit în față partea vătămată M.G. și l-a

lovit cu pumnii și picioarele, pe când inculpatul a susținut că acest fapt ar fi

fost făcut de martorul B.V.

De asemenea, martorul

M.G.A. a mai arătat că, conflictul din seara zilei de 28 mai 2009 a fost observat

mai bine de fiica sa M.L., care se afla sprijinită de gardul locuinței sale, situată

în apropierea locului conflictului. Acest aspect este însă infirmat de fiul martorului

M.G.A. și fratele martorei M.L., care într-o declarație dată la urmărirea penală

a arătat că, în luna mai 2009, sora sa nici nu se afla în țară, ci era la muncă

în Italia, unde se află și în prezent.

Totodată, susținerile

inculpatului, în sensul că în acea seară ar fi intrat în curtea martorului G.G.

de unde ar fi luat un cuțit de curățat sape, este infirmată de declarația acestui

martor care a declarat că din curtea lui nu lipsește nimic, iar un nepot i-ar fi

spus că inculpatul ar fi trecut pe la poarta locuinței lui, însă nu a intrat în

curte.

Susținerile inculpatului,

în sensul că în seara zilei de 28 mai 2009 ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele

de către partea vătămată și de către martorii B.V., M.A.M. și A.N. au fost infirmate

de parchet, care prin rechizitoriul de punere în mișcare a acțiunii penale și de

trimitere în judecată a inculpatului, în temeiul art. 228 alin. (4) cu referire

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei

trei martori pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută

de art. 180 alin. (1) C. pen.

Această dispoziție din

rechizitoriu nu a fost atacată de către inculpat cu plângere la primul-procuror

și nici la instanță, conform art. 278

1

C. proc. pen.

În legătură cu acest aspect,

trebuie observat și faptul că, în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a

afirmat că nu s-a prezentat la medicul legist pentru a-și scoate certificatul medico-legal.

Referitor la încadrarea

juridică a faptei, avându-se în vedere natura leziunilor descrise în certificatul

medico-legal, regiunile anatomice vizate, obiectul vulnerant folosit (cuțit, în

contextul în care nici partea vătămată și nici inculpatul nu au contestat natura

obiectului înțepător-tăietor, iar în cuprinsul protocolului operator se menționează

cauza plăgilor tăiate acest obiect), numărul și intensitatea loviturilor aplicate,

urmările acestora, poziția subiectivă a inculpatului (care a prevăzut rezultatul

faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, ceea

ce se deduce din materialitatea acțiunii săvârșite), cât și doctrina și jurisprudența

consacrată în materie, instanța a apreciat că fapta inculpatului este susceptibilă

a fi încadrată în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen.

Nu poate fi primită cererea

avocatului care l-a asistat pe inculpat de achitare a acestuia conform art. 44

alin. (3) C. pen., întrucât, pe de o parte, inculpatul a susținut că atât în prima

parte a conflictului, cât și după ce a revenit cu un cuțit în mână, de fiecare dată

a fost lovit de martorul B.V. și nu de partea vătămată, mai întâi cu pumnii și apoi

cu un par, iar pe de altă parte, probele aflate la dosar infirmă în totalitate ipoteza

că ar fi lovit cu cuțitul doar pentru a se apăra de agresiunea a patru persoane.

De altfel, situația de

fapt reținută de tribunal și confirmată prin probe, exclude existența vreunui atac

din partea părții vătămate și a celorlalte două persoane cu care se afla, atac care

să presupună o apărare, chiar disproporționată din partea inculpatului, pentru a

se putea vorbi de o apărare legitimă,

Împotriva sentinței sus-menționate,

a declarat apel inculpatul G.I., pentru motivele pe larg expuse în încheierea de

ședință de la termenul de judecată din data de 15 octombrie 2012.

Analizând apelul prin

prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept,

în conformitate cu dispozițiile art. 371, art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat

că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut

în mod corect situația de fapt, dând o justă interpretare probatoriului administrat

în cauză.

Inculpatul apelant a comis

fapta dedusă judecății în împrejurările reținute de prima instanță și arătate în

considerentele sentinței atacate, vinovăția sa fiind în mod corect stabilită.

Curtea și-a însușit în

întregime situația de fapt reținută, a cărei argumentație a fost redată în considerentele

hotărârii apelate, astfel după cum această posibilitate este conferită de practica

C.E.D.O. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței

inferioare (Helle împotriva Finlandei).

Astfel, din întregul material

probator administrat în cauză, rezultă că în seara zilei de 28 mai 2009, în jurul

orelor 19:30, inculpatul G.I. aflat în stare de ebrietate, pe o stradă din satul

J., comuna A., a acostat-o pe martora F.M., căreia i-a adresat injurii și amenințări.

Această martoră l-a strigat pe fiul ei, B.V., iar când acesta a ieșit să vorbească

cu inculpatul, acesta a refuzat să stea de vorbă și a continuat să profereze amenințări

și injurii, după care a plecat spre locuința concubinei sale B.M. În după amiaza

aceleiași zile, martorul M.A.M., în vârstă de 21 de ani, fiind în compania unor

tineri din localitate, l-a observat pe inculpat în stare de ebrietate, mergând singur

prin sat și proferând injurii și expresii jignitoare la adresa celor cu care se

întâlnea. În jurul orelor 21:00, partea vătămată M.G., a cărui locuință se învecinează

cu cea a martorei B.M., a fost strigat de către martorul B.V. să meargă împreună

la cumnatul acestuia, A.N., pentru a consuma bere, pe drum alăturându-li-se și martorul

M.A.M. Ajungând în dreptul locuinței martorului A.N., situată la circa 50 metri

de cea a părții vătămate, cei trei s-au oprit și au început să stea de vorbă, partea

vătămată aflându-se mai aproape de partea carosabilă a drumului. La un moment dat,

de grupul celor trei s-a apropiat inculpatul, care fără să spună ceva, s-a îndreptat

direct către partea vătămată și a încercat să-l lovească cu un cuțit în zona feței.

Partea vătămată s-a ferit, întorcând capul, fiind lovită în obrazul stâng, după

care inculpatul s-a aplecat și i-a mai aplicat două lovituri cu cuțitul, una în

partea stângă a abdomenului și alta direct în abdomen, după care a fugit la circa

20 de metri, unde s-a oprit și a continuat să înjure și să-i amenințe pe cei trei.

Întrucât partea vătămată a căzut la pământ, martorii B.V. și M.A.M. l-au târât și

l-au sprijinit de gardul gospodăriei martorului A.N., după care B.V. a intrat în

locuința acestuia, cerându-i să apeleze serviciul de urgență 112. După ce a chemat

salvarea, martorul A.N. a ieșit în stradă cu un cearșaf, cu care l-a bandajat pe

partea vătămată, după care a strigat la inculpat, iar acesta s-a îndepărtat în fugă,

fiind identificat a doua zi, însă fără cuțitul-corp delict despre care a afirmat

că l-a aruncat, însă nu reține unde.

Victima M.G. a fost transportată

cu o salvare la Spitalul Județean Botoșani, fiind internat în secția de chirurgie

în perioada 28 mai 2009-15 iunie 2009 cu diagnosticul: „plagă tăiată hemifacies

stâng; plagă tăiată penetrantă hipocondrul stâng și plagă tăiată fosă iliacă stângă”.

După externare, partea

vătămată s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Botoșani unde a fost examinat

și i s-a eliberat certificatul medico-legal din 15 iunie 2009. Din acest act medical,

rezultă că M.G. a prezentat un traumatism facial deschis cu plagă tăiată/înțepat-tăiată

și un traumatism abdominal deschis cu două plăgi înțepat-tăiate, din care una penetrantă,

cu dublă plagă de colon descendent pentru care s-a intervenit chirurgical. Aceste

leziuni s-au putut produce prin lovire cu un obiect înțepător-tăietor și pot data

din data de 28 mai 2009.

Medicul legist a mai concluzionat

că leziunile au pus în primejdie viața părții vătămate și au necesitat pentru vindecare

38-40 zile de îngrijiri medicale.

Concluziile certificatului

medico-legal au fost confirmate și prin raportul de expertiză medico legală din

26 noiembrie 2010 a Institutului de Medicină Legală Iași.

Această situație de fapt

a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor B.V.,

A.N. și M.A.M. și certificatul medico-legal din 15 iunie 2009, cât și raportul de

expertiză medico-legală, coroborate cu declarațiile părților.

În ceea ce privește încadrarea

juridică a faptei deduse judecății, Curtea a constatat că aceasta a fost în mod

corect stabilită în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen., având în vedere natura leziunilor descrise în certificatul

medico-legal, regiunile anatomice vizate, obiectul vulnerant folosit, respectiv

un cuțit, numărul și intensitatea loviturilor aplicate, urmările acestora, precum

și poziția subiectivă a inculpatului, care a prevăzut rezultatul faptei sale și,

deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, forma de vinovăție

cu care acesta a acționat fiind intenția indirectă.

Astfel,

sub aspectul laturii subiective,

în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă infractorul acționează cu intenția

generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta

acționează cu intenția de a ucide.

Prin urmare, în cazul

tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau

care nu și-au produs efectul, trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările

în care au fost comise, că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția

generală de a vătăma.

Î

n practica

judiciară, s-a decis că intenția de a ucide se stabilește în funcție de materialitatea

actului care evidențiază poziția psihică a făptuitorului și de împrejurările în

care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului,

pot să confirme sau să infirme intenția de ucidere, apreciindu-se că există intenția

de a ucide în funcție de intensitatea loviturii, zona anatomică vitală vizată, aptitudinea

de a leza a obiectului cu care s-a acționat.

Prin urmare,

în vederea delimitării infracțiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la

infracțiunea de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama

de toate datele situației de fapt, începând cu obiectul folosit la agresarea victimei,

intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, zona corpului uman spre care au

fost îndreptate acestea, precum și urmările ce se puteau produce.

Or, în speță, având în

vedere obiectul vulnerant folosit, respectiv un cuțit, numărul și intensitatea loviturilor,

zonele corpului vizate, cea a feței și a abdomenului, precum și leziunile cauzate,

care au pus în primejdie viața părții vătămate,

evidențiază faptul că inculpatul a avut

reprezentarea rezultatului acțiunii sale pe care l-a acceptat, chiar dacă nu l-a

urmărit, ceea ce evident caracterizează intenția indirectă de a ucide.

Curtea a constatat că

în mod corect prima instanță nu a dat curs solicitării inculpatului de a se reține

dispozițiile art. 44 C. pen. referitoare la legitima apărare.

În speță nu sunt îndeplinite

condițiile pentru existența legitimei apărări, având în vedere că din probele administrate

în cauză nu rezultă existența vreunui atac din partea părții vătămate și a celorlalte

două persoane cu care se afla, atac care să presupună o apărare, chiar disproporționată

din partea inculpatului, pentru a se putea reține faptul că inculpatul ar fi acționat

în legitimă apărare.

Pe de altă parte, inculpatul

a susținut că atât în prima parte a conflictului, cât și după ce a revenit cu un

cuțit în mână, a fost lovit de către martorul B.V., iar nu de către partea vătămată,

mai întâi cu pumnii și apoi cu un par, iar pe de altă parte, probele aflate la dosar

infirmă în totalitate ipoteza că ar fi lovit cu cuțitul doar pentru a se apăra de

agresiunea a patru persoane.

Relativ la cuantumul pedepsei

aplicate inculpatului apelant, instanța de apel a apreciat că pedeapsa principală

de 4 ani închisoare, cu suspendarea acesteia sub supraveghere și pedeapsa complementară

constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, stabilite în raport de criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., sunt în măsură să răspundă cerințelor de

sancționare, coerciție și reeducare prevăzute de art. 52 C. pen.

Întrucât raportat la situația

de fapt reținută, s-a stabilit în mod legal încadrarea juridică a infracțiunii comise

de către inculpat, iar sancțiunea penală aplicată acestuia a fost în mod judicios

individualizată în raport de criteriile sus-menționate, Curtea a apreciat că nu

se impune reindividualizarea acesteia, prin reținerea unor circumstanțelor atenuante

judiciare.

În ceea ce privește latura

civilă a cauzei, Curtea a constatat că izvorul răspunderii civile îl reprezintă

acele principii de echitate socială, consacrate în art. 998 din vechiul C. civ.,

potrivit căruia „Orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe

acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.”

Din prevederile legale

sus-menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer

a fi întrunite cumulativ câteva condiții, și anume: existența unei fapte ilicite,

existența unui prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul

constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, precum și existența

unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Curtea a constatat că

în speță sunt îndeplinite condițiile sus-menționate pentru a fi antrenată răspunderea

civilă în persoana inculpatului G.I., întrucât ca urmare a traumelor psihice și

fizice cauzate de loviturile de cuțit ce i-au fost aplicate de către acesta, partea

vătămată M.G. a încercat atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral.

Curtea a apreciat

că prejudiciul moral, adică reparația pentru

traumele fizice și psihice cauzate de loviturile

de cuțit ce i-au fost aplicate de către inculpat,

a fost

în parte acoperit prin

însăși condamnarea acestuia, care este de natură să

reprezinte

o satisfacție echitabilă parțială a prejudiciului

moral încercat de către partea vătămată.

Având în vedere

și cuantumul mediu al daunelor morale acordate de către C.E.D.O. în cauzele în care

aceasta constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, Curtea a apreciat că suma de

5.000 RON cu titlu de

daune morale, la plata căreia urmează să fie obligat inculpatul G.I., este de natură

a compensa prejudiciul moral încercat de partea vătămată M.G., ca urmare a infracțiunii

săvârșite de către inculpat.

Prin urmare, prin decizia

penală nr. 106 din 26 octombrie 2012 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpat, a casat în parte sentința

penală nr. 195 din 4 septembrie 2012 a Tribunalului Botoșani și, rejudecând, a redus

cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul de la suma de

20.000 RON la suma de 5.000 RON.

Celelalte dispoziții ale

sentinței penale au fost menținute.

Împotriva deciziei penale

nr. 106 din 26 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori, în termen legal a declarat recurs inculpatul G.I., solicitând

achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc.

pen. întrucât a comis fapta în legitimă apărare.

În drept, inculpatul și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat

în cauză prin prisma criticii formulate, Înalta Curte reține că acesta este nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Pe baza probelor administrate

în cauză, instanțele au reținut corect în sarcina inculpatului săvârșirea tentativei

la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.

174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 28 mai 2009,

în loc public, inculpatul i-a aplicat părții vătămate M.G. mai multe lovituri cu

un cuțit, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 38-40 zile îngrijiri

medicale și care i-au pus viața în primejdie.

Săvârșirea faptei de către

inculpat rezultă din declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor B.V.,

A.N., M.A.M. ce se coroborează cu raportul de expertiză medico-legală din 26

noiembrie 2010 al I.M.L. Iași și certificatul medico-legal din 15 iunie 2009 emis

de S.M.L. Botoșani.

Inculpatul a susținut

că a săvârșit fapta în legitimă apărare fiind lovit de către partea vătămată și

de către martorii B.V., A.N. și M.A.M., iar pentru a se apăra a lovit la întâmplare

cu cuțitul, fără a viza o persoană anume.

Potrivit art. 44

alin. (2) C. pen. este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta

pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva

sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pun în pericol grav persoana

sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

De asemenea, conform

alin. (2) se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta

pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie,

efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință

sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

Este de asemenea în legitimă

apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări

proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Pentru ca atacul să legitimeze

o acțiune de apărare, acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiții, respectiv

să fie un atac material, direct, imediat, injust, îndreptat împotriva persoanei

care se apără sau împotriva altei persoanei ori împotriva unui interes obștesc și

să pună în pericol grav persoana celui atacat sau drepturile acestuia ori interesul

obștesc.

Pentru a fi în prezența

legitimei apărări, legea cere anumite condiții și cu privire la apărare și anume

ca aceasta să fie necesară pentru înlăturarea atacatului și să fie proporțională

cu gravitatea acestuia.

În speță, inculpatul nu

a acționat pentru a înlătura vreun atac din partea părții vătămate sau a martorilor

menționați, astfel că nu ne aflăm nici măcar în ipoteza unui atac pentru a analiza

dacă acesta întrunește condițiile cerute de dispozițiile art. 44 alin. (2) C.

pen.

Probele administrate nu

au confirmat susținerile inculpatului, în sensul că acesta ar fi fost lovit de cele

patru persoane cu pumnii, picioarele și cu un par, ci, dimpotrivă, au demonstrat

că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată fără ca în prealabil să fi existat vreun

conflict între inculpat și aceasta sau între inculpat și martorii acuzării.

Pedeapsa aplicată inculpatului

a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv gradul de pericol social concret la faptei comise, modalitatea de

săvârșire, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, are

o vârstă înaintată și probleme de sănătate, iar din caracterizarea existentă la

dosar judecătorie rezultă că are un comportament bun în societate, relații bune

de comunicare cu cetățenii comunei.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, astfel că în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează să îl respingă.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.I., împotriva deciziei penale nr. 106 din 26 octombrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 aprilie 2013.