ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1478/2012

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 183 din data de 22 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosar nr. 3862/40/2011 a fost condamnat inculpatul C.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și lit. c), art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an.S-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.În temeiul art. 86 1 C. pen.

și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, cât și a celor accesorii, aplicate inculpatului, pe o perioadă de 6 ani, conform art. 86 2 C. pen. S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani. În temeiul art. 86 3 C. pen., pe durata termenelor de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. S-a dispus confiscarea unui cuțit corp delict identificat la poz. 23/2011 la Camera de corpuri delicte a instanței. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul din 6 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că în seara de 1 februarie 2011, în jurul orelor 19,30, cu aproximație, pe fondul unui conflict de moment în incinta unei stații de microbuz de pe raza com.

Știubieni, județul Botoșani, i-a aplicat părții vătămate G.E., din satul Chișcăreni, orașul Săveni, județul Botoșani, o singură lovitură cu un cuțit tip briceag, în zona abdominală, cauzându-i leziuni traumatice, cu lezarea organelor interne, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 14-15 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții acesteia.Instanța a fost învestită cu soluționarea cauzei și a dispus citarea părții vătămate care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.000 lei daune morale și 5.000 lei daune materiale, iar inculpatul s-a prezentat în instanță la termenul de judecată din 30 iunie 2011 când i s-a atras atenția asupra faptului că poate beneficia de procedura de judecată prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen., privind judecarea în cazul recunoașterii vinovăției, termen la care inculpatul a arătat că dorește să beneficieze de această procedură, iar instanța a admis cererea formulată ca atare. În declarația sa, inculpatul a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea infracțiunii, aș cum a fost descrisă în rechizitoriu și că a comis infracțiunea ca atare, aplicându-i părții vătămate, în acea zi, o lovitură cu un cuțit în zona abdominală, pe fondul unei stări de dușmănie mai vechi, fiind de acord să despăgubească partea civilă cu daunele civile pretinse, în condițiile în care partea vătămată a fost internată în S.J.U. „M.” Botoșani, unde a fost transportată cu ambulanța, cele două unități sanitare solicitând să fie despăgubite cu cheltuielile efectuate.

Drept urmare, în baza situației de mai sus, în baza probelor administrate în cauză la urmărirea penală, cât și a recunoașterilor inculpatului, prima instanță a reținut vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și s-a procedat la condamnarea lui potrivit acestor texte de lege, iar la individualizarea judecătorească a pedepsei ce i-a fost aplicată aplicată s-a reținut, pe lângă aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., și dispozițiile art. 74 lit. a) și c raportat la art. 76 lit. b) C. pen., cu coborârea pedepsei în limitele prevăzute de aceste texte de lege, avându-se în vedere situația personală a inculpatului, infractor primar, cu o conduită procesuală corectă, fără antecedente penale, provenind dintr-o familie numeroasă, cu o situație deosebit de modestă, apreciindu-se că pentru individualizarea executării pedepsei, este suficient ca instanța să dispună suspendarea sub supraveghere a acestei executări, în aplicarea art. 86 1 și urm. C. pen.

Această individualizare a executării s-a impus, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a prezentat inculpatul în fața instanței, instanța a concluzionat că acesta regretă sincer săvârșirea infracțiunii, că nu a conștientizat ce se va întâmpla, iar situația lui personală în vederea recuperării sociale impune un asemenea lucru, inculpatul fiind un om simplu, cu o pregătire școlară minimă, fără perspective.S-au instituit obligațiile prevăzute de lege în sarcina inculpatului, cu confiscarea cuțitului care a fost folosit la săvârșirea infracțiunii, iar în rezolvarea laturii civile a cauzei, conform art. 998-999 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească daunele pretinse de către partea civilă, cât și cheltuielile efectuate de către cele două unități medicale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, apreciind-o ca netemeinică, criticând modul în care prima instanță a procedat la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, opinând că în cauză aceasta este prea mică și că dispozițiile art. 86 1 C. pen. nu erau oportune față de gravitatea faptei. Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371, 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen.

(inculpatul a recunoscut în mod expres în fața primei instanțe săvârșirea faptei reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală). De asemenea, instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul urmăririi penale.

A rezultat din materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale (Curtea însușindu-și analiza acestuia făcută de prima instanță) în seara de 01 februarie 2011, în jurul orelor 19,30, cu aproximație, pe fondul unui conflict de moment în incinta unei stații de microbuz de pe raza comunei Știubieni, județul Botoșani, i-a aplicat părții vătămate G.E., din satul Chișcăreni, orașul Săveni, județul Botoșani, o singură lovitură cu un cuțit, în zona abdominală, cauzându-i leziuni traumatice, cu lezarea organelor interne, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 14-15 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții acestuia. Raportat la situația de fapt reținută s-a stabilit încadrarea juridică legală a infracțiunii reținute în sarcina apelantului inculpat, respectiv tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. De altfel, aceste aspecte (situația de fapt și încadrarea juridică dată acesteia) nici nu au fost criticate în apelul declarat în cauză de procuror. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că sancțiunea penală stabilită nu a fost judicios individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen., cuantumul pedepsei aplicate fiind prea mic, prima instanță reținând în mod eronat în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante legale, prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. S-a apreciat că reținerea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante judiciare este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Într-o atare apreciere, se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de elementele care caracterizează persoana făptuitorului.

Totodată, dacă instanța constată existența unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, ci le va aprecia în raport cu pericolul social concret al faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce și cu periculozitatea infractorului, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu.

Numai în măsura în care aceste din urmă împrejurări nu atribuie faptei supuse judecății o gravitate sporită, împrejurările exemplificate de legiuitor au semnificația unor circumstanțe atenuante judiciare.În același timp însă, se impune ca în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

Ori, raportându-se la speța de față, Curtea a reținut că, deși inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor puse în sarcina sa și a avut o atitudine corespunzătoare după plasarea sa în sfera ilicitului penal, poziției procesuale corecte adoptate pe parcursul procesului penal și lipsei antecedentelor penale nu li se poate atribui caracter de circumstanțe atenuante și nu se justifică, așadar, a se da eficiență juridică prevederilor art. 74 C. pen. cu consecința atenuării pedepsei aplicate în conformitate cu disp. art. 76 C. pen., neputând fi ignorate împrejurările ce atribuie faptelor deduse judecății și persoanei inculpatului un pericol social accentuat.

În acest context s-a apreciat că se impune, pe de o parte, a se acorda atenția cuvenită aspectelor că inculpatul a acționat cu o agresivitate extremă (a lovit în zonă vitală cu cuțitul și a continuat agresiunea cu un lemn după înjunghiere) și nu a acordat nici un ajutor victimei după agresiune, că acțiunile agresive au fost făcute în prezența mai multor persoane într-o stație de autobuz și că fapta sa antisocială putea să aibă o urmare foarte gravă (decesul unei persoane), numai intervenția promptă a medicilor făcând ca victima să trăiască. La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului intimat C.M.C. Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

și anume, dispozițiile părții generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare (închisoarea de la 5 ani la 8 ani și 4 luni, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.), gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite (inculpatul a lovit victima într-o zonă vitală cu un cuțit, instrument cu un potențial letal extrem), împrejurarea că imediat după înjunghierea victimei i-a mai aplicat acesteia câteva lovituri cu un lemn (ce denotă un potențial agresiv ridicat al inculpatului), împrejurarea că inculpatul nu a fost interesat nici o clipă să acorde un prim ajutor victimei, persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a recunoscut comiterea faptei.

Prin prisma criteriilor menționate, Curtea a considerat că aplicarea în sarcina inculpatului C.M.C. a unei pedepse principale de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., este necesară dar totodată și suficientă pentru a-și atinge scopul educativ - preventiv, astfel cum este definit de art. 52 C. pen. Prin urmare, comportarea sinceră a inculpatului și lipsa antecedentelor penale ale acestuia, au fost valorificate pe deplin cu prilejul dozării pedepsei aplicate, aceasta cuantificându-se, așa cum s-a arătat, la nivelul de 7 ani închisoare (sub maximul special prevăzut de lege - 8 ani și 4 luni închisoare).

În condițiile în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii în cuantum de 7 ani, Curtea a constatat că nu se mai poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nemaifiind îndeplinită condiția prev. de art. 86 1 alin. (1) lit. a) C. pen. În consecință, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani împotriva sentinței penale nr. 183 din 22 septembrie 2011 a Tribunalului Botoșani, a desființat în parte sentința atacă și, în rejudecare a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., art. 86 2 C. pen., art. 86 3 C. pen., art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 86 4 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și art. 76 lit. b) C. pen., în ceea ce îl privește pe inculpatul C.M.C.; în temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul C.M.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare) și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel,au rămas în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat M.B., care s-a avansat din fondurile M.J.R.

în contul Baroului Suceava. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, inculpatul C.M.C. și a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului casarea deciziei recurate, reducerea pedepsei aplicate, menținerea sentinței instanței de fond și menținerea suspendării sub supraveghere. Examinând recursul declarat prin prisma cazurilor de casare invocate dar și din oficiu, Înalta Curte, reține că recursul declarat de inculpat este fondat însă numai sub aspectul cuantumului pedepsei nu și al modalității de executare, pentru considerentele ce vor urma. Astfel, Înalta Curte reține că la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului C.M.C.

în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 din Legea nr. 202/2010 privind reducerea limitelor de pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită cu 1/3, instanțele de fond și apel deși au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșită de inculpat, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, nu au realizat o individualizare corespunzătoare a pedepsei aplicată atât în ceea ce privește cuantumul(instanța de apel) cât și în ceea ce privește cuantumul și modalitatea de executare (instanța de fond).

Înalta Curte apreciază că, la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere în primul rând principalul criteriu de individualizare respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite de inculpat, urmând ca celelalte două criterii, persoana făptuitorilor și circumstanțele atenuante sau agravante ca și criterii de individualizare alăturate și distincte, să fie avute în vedere numai după ce instanța de judecată și-a format părerea cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale. Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei și persoana infractorului, se află și criterii subiective, cum sunt persoana făptuitorului și conduita sa luată în considerare desigur, în ansamblul ei, dar și după săvârșirea faptei, până în momentul soluționării cauzei de către organul judiciar.

Potrivit concepției ce a prezidat redactarea art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârșite și persoana infractorului constituie, după cum s-a arătat, două criterii de individualizare autonome, fiecare cu un conținut propriu, deosebit de al celuilalt. Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei și persoana făptuitorului, pe de o parte, și împrejurările care atenuează răspunderea penală, pe de altă parte, trebuie subliniat că există o legătură indisolubilă. Esența acestora din urma este reducerea ori, respectiv, sporirea gradului de pericol social al faptei sau al periculozității persoanei făptuitorului. Când face parte din pericolul social al faptei săvârșite, unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, art. 72 C. pen.

are în vedere gradul de pericol social concret al acelei fapte, care nu poate fi conceput în afara oricărei legături cu pericolul social abstract, el nefiind decât concretizarea acestuia din urmă. Dacă, orice pedeapsă se aplică infractorului pentru ca, pe această cale, să se obțină intimidarea, și în cele din urmă reeducarea lui, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, atunci în mod necesar, ea trebuie să fie adaptată și persoanei celui căruia îi este destinată, celui pe care este chemată să-l intimideze și mai ales să-l reeduce. Înalta Curte la stabilirea cuantumului pedepsei ce o va aplica și la stabilirea modalitatății de executare va avea în vedere, față de cele reținute anterior, circumstanțele personale ale inculpatului, ceea ce va conduce la reducerea pedepsei aplicate de către instanța de apel, într-un cuantumum de 4 ani închisoare, arătând, că inculpatul C.M.C.

a avut o conduită procesuală corectă, a beneficiat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., este fără antecedente penale, provenind dintr-o familie numeroasă, cu o situație deosebit de modestă, inculpatul fiind un om simplu, cu o pregătire școlară minimă, fără perspective, are caracterizări bune, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, dar și de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare (închisoarea de la 5 ani la 8 ani și 4 luni, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen.), gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite (inculpatul a lovit victima într-o zonă vitală cu un cuțit, instrument cu un potențial letal extrem), împrejurarea că imediat după înjunghierea victimei i-a mai aplicat acesteia câteva lovituri cu un lemn (ce denotă un potențial agresiv ridicat al inculpatului), împrejurarea că inculpatul nu a fost interesat nici o clipă să acorde un prim ajutor victimei, persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a recunoscut comiterea faptei. Înalta Curte, reține însă că scopul pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, într-un cuantum de 4 ani închisoare, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, apreciindu-se, de asemenea, că acest scop poate fi atins, față de cele reținute anterior, numai prin privare de libertate.

Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct .2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul C.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Se va casa în parte, decizia recurată și în rejudecare: Se va reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare. Se vor menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpat vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte, decizia recurată și în rejudecare: Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 09 mai 2012.