ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1478/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1478/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față:

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

183 din data de 22 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosar

nr. 3862/40/2011 a fost condamnat inculpatul C.M.C. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit.

a) și lit. c), art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b)

C. pen., pe o durată de 1 an.S-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71,

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.În temeiul art. 86

1

C. pen. și art.

71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei închisorii, cât și a celor accesorii, aplicate inculpatului, pe o

perioadă de 6 ani, conform art. 86

2

C. pen. S-a încredințat

supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Botoșani.

În

temeiul art. 86

3

C. pen., pe durata termenelor de încercare,

inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte,

la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani; b)

să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință

și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de

natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În

temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 86

4

C. pen. S-a dispus confiscarea unui cuțit corp delict

identificat la poz. 23/2011 la Camera de corpuri delicte a instanței.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 6 aprilie 2011 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, s-a dispus trimiterea în judecată

a inculpatului C.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.

20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia

că în seara de 1 februarie 2011, în jurul orelor 19,30, cu aproximație, pe

fondul unui conflict de moment în incinta unei stații de microbuz de pe raza

com. Știubieni, județul Botoșani, i-a aplicat părții vătămate G.E., din satul

Chișcăreni, orașul Săveni, județul Botoșani, o singură lovitură cu un cuțit tip

briceag, în zona abdominală, cauzându-i leziuni traumatice, cu lezarea

organelor interne, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 14-15 zile

îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții acesteia.Instanța a fost

învestită cu soluționarea cauzei și a dispus citarea părții vătămate care s-a

constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.000 lei daune morale și 5.000

lei daune materiale, iar inculpatul s-a prezentat în instanță la termenul de

judecată din 30 iunie 2011 când i s-a atras atenția asupra faptului că poate

beneficia de procedura de judecată prevăzută de art. 320

1

C. proc.

pen., privind judecarea în cazul recunoașterii vinovăției, termen la care

inculpatul a arătat că dorește să beneficieze de această procedură, iar

instanța a admis cererea formulată ca atare. În declarația sa, inculpatul a

arătat că recunoaște și regretă săvârșirea infracțiunii, aș cum a fost descrisă

în rechizitoriu și că a comis infracțiunea ca atare, aplicându-i părții

vătămate, în acea zi, o lovitură cu un cuțit în zona abdominală, pe fondul unei

stări de dușmănie mai vechi, fiind de acord să despăgubească partea civilă cu

daunele civile pretinse, în condițiile în care partea vătămată a fost internată

în S.J.U. „M.” Botoșani, unde a fost transportată cu ambulanța, cele două

unități sanitare solicitând să fie despăgubite cu cheltuielile efectuate.

Drept urmare, în baza situației de mai sus,

în baza probelor administrate în cauză la urmărirea penală, cât și a

recunoașterilor inculpatului, prima instanță a reținut vinovăția acestuia pentru

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și s-a procedat

la condamnarea lui potrivit acestor texte de lege, iar la individualizarea

judecătorească a pedepsei ce i-a fost aplicată aplicată s-a reținut, pe lângă

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., și dispozițiile art. 74

lit. a) și c raportat la art. 76 lit. b) C. pen., cu coborârea pedepsei în

limitele prevăzute de aceste texte de lege, avându-se în vedere situația

personală a inculpatului, infractor primar, cu o conduită procesuală corectă,

fără antecedente penale, provenind dintr-o familie numeroasă, cu o situație

deosebit de modestă, apreciindu-se că pentru individualizarea executării

pedepsei, este suficient ca instanța să dispună suspendarea sub supraveghere a

acestei executări, în aplicarea art. 86

1

și urm. C. pen. Această

individualizare a executării s-a impus, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a

prezentat inculpatul în fața instanței, instanța a concluzionat că acesta

regretă sincer săvârșirea infracțiunii, că nu a conștientizat ce se va

întâmpla, iar situația lui personală în vederea recuperării sociale impune un

asemenea lucru, inculpatul fiind un om simplu, cu o pregătire școlară minimă,

fără perspective.S-au instituit obligațiile prevăzute de lege în sarcina inculpatului,

cu confiscarea cuțitului care a fost folosit la săvârșirea infracțiunii, iar în

rezolvarea laturii civile a cauzei, conform art. 998-999 C. civ., inculpatul a

fost obligat să plătească daunele pretinse de către partea civilă, cât și

cheltuielile efectuate de către cele două unități medicale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, apreciind-o ca netemeinică,

criticând modul în care prima instanță a procedat la individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului, opinând că în cauză aceasta este prea mică și că

dispozițiile art. 86

1

C. pen. nu erau oportune față de gravitatea

faptei.

Analizând apelul prin

prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de

drept, conform dispozițiilor art. 371, 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că

acesta este fondat, pentru următoarele considerente: Astfel, în mod corect a

reținut prima instanță că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. (inculpatul a recunoscut în mod expres în fața primei

instanțe săvârșirea faptei reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecarea

cauzei să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală).

De

asemenea, instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și

sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a mijloacelor de probă

administrate în cauză în cursul urmăririi penale. A rezultat din materialul

probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale (Curtea însușindu-și

analiza acestuia făcută de prima instanță) în seara de 01 februarie 2011, în

jurul orelor 19,30, cu aproximație, pe fondul unui conflict de moment în

incinta unei stații de microbuz de pe raza comunei Știubieni, județul Botoșani,

i-a aplicat părții vătămate G.E., din satul Chișcăreni, orașul Săveni, județul

Botoșani, o singură lovitură cu un cuțit, în zona abdominală, cauzându-i

leziuni traumatice, cu lezarea organelor interne, ce au necesitat pentru

vindecare un număr de 14-15 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a

vieții acestuia.

Raportat

la situația de fapt reținută s-a stabilit încadrarea juridică legală a

infracțiunii reținute în sarcina apelantului inculpat, respectiv tentativă de

omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. De

altfel, aceste aspecte (situația de fapt și încadrarea juridică dată acesteia)

nici nu au fost criticate în apelul declarat în cauză de procuror.

Cu

toate acestea, Curtea a apreciat că sancțiunea penală stabilită nu a fost

judicios individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen.,

cuantumul pedepsei aplicate fiind prea mic, prima instanță reținând în mod

eronat în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante legale, prev. de art. 74

lit. a) și c) C. pen. S-a apreciat că reținerea uneia sau mai multor

împrejurări drept circumstanțe atenuante judiciare este atributul instanței de

judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Într-o atare apreciere, se

ține seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea

în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut

produce, precum și de elementele care caracterizează persoana făptuitorului.

Totodată,

dacă instanța constată existența unora din împrejurările enumerate

exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe

pedeapsa principală, ci le va aprecia în raport cu pericolul social concret al

faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, cu

urmările produse sau care s-ar fi putut produce și cu periculozitatea

infractorului, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu. Numai în măsura

în care aceste din urmă împrejurări nu atribuie faptei supuse judecății o

gravitate sporită, împrejurările exemplificate de legiuitor au semnificația

unor circumstanțe atenuante judiciare.În același timp însă, se impune ca în

cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în

considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le

evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia

dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii

pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

Ori,

raportându-se la speța de față, Curtea a reținut că, deși inculpatul a

recunoscut și regretat săvârșirea faptelor puse în sarcina sa și a avut o

atitudine corespunzătoare după plasarea sa în sfera ilicitului penal, poziției

procesuale corecte adoptate pe parcursul procesului penal și lipsei

antecedentelor penale nu li se poate atribui caracter de circumstanțe atenuante

și nu se justifică, așadar, a se da eficiență juridică prevederilor art. 74 C.

pen. cu consecința atenuării pedepsei aplicate în conformitate cu disp. art. 76

C. pen., neputând fi ignorate împrejurările ce atribuie faptelor deduse

judecății și persoanei inculpatului un pericol social accentuat.

În

acest context s-a apreciat că se impune, pe de o parte, a se acorda atenția

cuvenită aspectelor că inculpatul a acționat cu o agresivitate extremă (a lovit

în zonă vitală cu cuțitul și a continuat agresiunea cu un lemn după

înjunghiere) și nu a acordat nici un ajutor victimei după agresiune, că

acțiunile agresive au fost făcute în prezența mai multor persoane într-o stație

de autobuz și că fapta sa antisocială putea să aibă o urmare foarte gravă

(decesul unei persoane), numai intervenția promptă a medicilor făcând ca

victima să trăiască. La individualizarea pedepsei care a fost aplicată

inculpatului intimat C.M.C. Curtea a avut în vedere criteriile generale de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, dispozițiile

părții generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de

incriminare (închisoarea de la 5 ani la 8 ani și 4 luni, ca urmare a reținerii

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.), gradul de pericol

social concret ridicat al faptei săvârșite (inculpatul a lovit victima într-o

zonă vitală cu un cuțit, instrument cu un potențial letal extrem), împrejurarea

că imediat după înjunghierea victimei i-a mai aplicat acesteia câteva lovituri

cu un lemn (ce denotă un potențial agresiv ridicat al inculpatului),

împrejurarea că inculpatul nu a fost interesat nici o clipă să acorde un prim

ajutor victimei, persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a

recunoscut comiterea faptei. Prin prisma criteriilor menționate, Curtea a considerat

că aplicarea în sarcina inculpatului C.M.C. a unei pedepse principale de 7 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev.

de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., este necesară dar

totodată și suficientă pentru a-și atinge scopul educativ - preventiv, astfel

cum este definit de art. 52 C. pen. Prin urmare, comportarea sinceră a

inculpatului și lipsa antecedentelor penale ale acestuia, au fost valorificate

pe deplin cu prilejul dozării pedepsei aplicate, aceasta cuantificându-se, așa

cum s-a arătat, la nivelul de 7 ani închisoare (sub maximul special prevăzut de

lege - 8 ani și 4 luni închisoare). În condițiile în care inculpatul a fost

condamnat la pedeapsa închisorii în cuantum de 7 ani, Curtea a constatat că nu

se mai poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei,

nemaifiind îndeplinită condiția prev. de art. 86

1

alin. (1) lit. a) C.

pen.

În

consecință, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis

apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani împotriva

sentinței penale nr. 183 din 22 septembrie 2011 a Tribunalului Botoșani, a

desființat în parte sentința atacă și, în rejudecare a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

C. pen., art. 86

2

C. pen., art. 86

3

C. pen., art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 86

4

C. pen., art. 71 alin.

(5) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., în ceea

ce îl privește pe inculpatul C.M.C.; în temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 174

alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul C.M.C., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor calificat la pedeapsa de 7 (șapte) ani

închisoare (în loc de 4 ani închisoare) și a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.În temeiul art.

192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în

apel,au rămas în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 de lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat M.B., care s-a

avansat din fondurile M.J.R. în contul Baroului Suceava.

Împotriva

acestei decizii, a declarat recurs, inculpatul C.M.C. și a criticat decizia

recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen. solicitând admiterea recursului casarea deciziei recurate, reducerea

pedepsei aplicate, menținerea sentinței instanței de fond și menținerea

suspendării sub supraveghere.

Examinând

recursul declarat prin prisma cazurilor de casare invocate dar și din oficiu,

Înalta Curte, reține că recursul declarat de inculpat este fondat însă numai

sub aspectul cuantumului pedepsei nu și al modalității de executare, pentru

considerentele ce vor urma.

Astfel,

Înalta Curte reține că la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului

C.M.C. în urma aplicării dispozițiilor art. 320

1

din Legea nr. 202/2010

privind reducerea limitelor de pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită cu 1/3,

instanțele de fond și apel deși au avut în vedere criteriile generale de individualizare

prev.de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al infracțiunii

săvârșită de inculpat, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, nu au

realizat o individualizare corespunzătoare a pedepsei aplicată atât în ceea ce

privește cuantumul(instanța de apel) cât și în ceea ce privește cuantumul și

modalitatea de executare (instanța de fond).

Înalta

Curte apreciază că, la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere în

primul rând principalul criteriu de individualizare respectiv gradul de pericol

social al faptei săvârșite de inculpat, urmând ca celelalte două criterii,

persoana făptuitorilor și circumstanțele atenuante sau agravante ca și criterii

de individualizare alăturate și distincte, să fie avute în vedere numai după ce

instanța de judecată și-a format părerea cu privire la gradul de pericol social

concret al activității infracționale.

Sub

aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei și persoana

infractorului, se află și criterii subiective, cum sunt persoana făptuitorului

și conduita sa luată în considerare desigur, în ansamblul ei, dar și după

săvârșirea faptei, până în momentul soluționării cauzei de către organul

judiciar.

Potrivit

concepției ce a prezidat redactarea art. 72 C. pen., gradul de pericol social

al faptei săvârșite și persoana infractorului constituie, după cum s-a arătat,

două criterii de individualizare autonome, fiecare cu un conținut propriu,

deosebit de al celuilalt.

Sub

aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei și persoana făptuitorului,

pe de o parte, și împrejurările care atenuează răspunderea penală, pe de altă

parte, trebuie subliniat că există o legătură indisolubilă. Esența acestora din

urma este reducerea ori, respectiv, sporirea gradului de pericol social al

faptei sau al periculozității persoanei făptuitorului.

Când

face parte din pericolul social al faptei săvârșite, unul dintre criteriile de

individualizare a pedepsei, art. 72 C. pen. are în vedere gradul de pericol

social concret al acelei fapte, care nu poate fi conceput în afara oricărei

legături cu pericolul social abstract, el nefiind decât concretizarea acestuia

din urmă.

Dacă,

orice pedeapsă se aplică infractorului pentru ca, pe această cale, să se obțină

intimidarea, și în cele din urmă reeducarea lui, în scopul prevenirii

săvârșirii de noi infracțiuni, atunci în mod necesar, ea trebuie să fie

adaptată și persoanei celui căruia îi este destinată, celui pe care este

chemată să-l intimideze și mai ales să-l reeduce. Înalta Curte la stabilirea

cuantumului pedepsei ce o va aplica și la stabilirea modalitatății de executare

va avea în vedere, față de cele reținute anterior, circumstanțele personale ale

inculpatului, ceea ce va conduce la reducerea pedepsei aplicate de către

instanța de apel, într-un cuantumum de 4 ani închisoare, arătând, că inculpatul

C.M.C. a avut o conduită procesuală corectă, a beneficiat de dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen., este fără antecedente penale, provenind dintr-o

familie numeroasă, cu o situație deosebit de modestă, inculpatul fiind un om

simplu, cu o pregătire școlară minimă, fără perspective, are caracterizări

bune, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, dar și de limitele

speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare (închisoarea de la 5 ani

la 8 ani și 4 luni, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen.), gradul de pericol social concret ridicat al faptei

săvârșite (inculpatul a lovit victima într-o zonă vitală cu un cuțit,

instrument cu un potențial letal extrem), împrejurarea că imediat după

înjunghierea victimei i-a mai aplicat acesteia câteva lovituri cu un lemn (ce

denotă un potențial agresiv ridicat al inculpatului), împrejurarea că

inculpatul nu a fost interesat nici o clipă să acorde un prim ajutor victimei,

persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a recunoscut comiterea

faptei.

Înalta

Curte, reține însă că scopul pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unei pedepse

cu închisoarea, într-un cuantum de 4 ani închisoare, iar în ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei, apreciindu-se, de asemenea, că acest scop

poate fi atins, față de cele reținute anterior, numai prin privare de

libertate.

Față de aceste considerente, în baza art. 385

15

pct .2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul C.M.C.

împotriva Deciziei penale nr. 87 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Se va casa în parte, decizia recurată și în

rejudecare:

Se va reduce cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.

Se vor menține restul dispozițiilor deciziei

recurate.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de inculpat vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.M.C.

împotriva Deciziei penale nr. 87 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte, decizia recurată și în

rejudecare:

Reduce cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.

Menține restul dispozițiilor deciziei

recurate.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 09 mai 2012.