ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2823/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2823/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

În baza actelor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 253 din data de 20

iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 20 C. pen. rap. la

art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit.

a), c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. la

o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor calificat și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii,

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă

accesorie.

În baza art. 86

1

,

86

2

C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei închisorii de 4 ani

sub supraveghere pe o durată de 7 ani termen de încercare.

În baza art. 86

3

alin. (1), (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca

inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la

datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu;

- să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

- să nu intre în

legătură cu partea vătămată E.C. și soția acestuia E.I.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privitoare la

revocarea suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii referitoare la

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 14 C.

proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de partea vătămată E.C. A fost obligat inculpatul să

plătească părții vătămate E.C. suma de 10.000 RON daune morale.

În baza art. 193 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate E.C. suma de

2000 RON cheltuieli judiciare (onorariu avocat).

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma

de 1000 RON cheltuieli judiciare (700 RON urmărirea penală) și 300 RON în faza

de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că la data de 05 martie 2011, pe o uliță din

satul Podul Doamnei, comuna Clejani, județul Giurgiu, în urma unui conflict ce

a început cu injurii adresate reciproc de partea vătămată E.C. și inculpatul

B.S., acesta din urmă a aplicat cu un cuțit, cu intenția de a ucide, o lovitură

într-o zonă vitală a părții vătămate E.C., respectiv regiunea axială stângă,

provocându-i grave leziuni traumatice, lovitura de cuțit aplicată de inculpat

părții vătămate conducând la secționarea completă de arteră axială stângă și

secțiune parțială de venă axială stângă, pentru care s-a intervenit operator de

urgență, partea vătămată E.C. având nevoie de circa 30 - 40 zile de îngrijire

medicală de la producerea leziunilor, leziunea produsă punându-i viața în

pericol.

S-a apreciat că

declarațiile inculpatului prin care nu a recunoscut că a lovit partea vătămată

cu cuțitul, au fost contrazise de raportul de primă expertiză medico legală din

14 martie 2011 întocmit de SJML Giurgiu, raport în care a fost descrisă

amănunțit leziunea prezentată de E.C. la data examinării sale medicale,

leziunea fiind situată în regiunea axială stângă și continuându-se cu regiunea

pectorală torace stâng anterior, secțiune completă de arteră axială stângă și

secțiune parțială de venă, această leziune neputându-se produce ca urmare a

unei înțepături accidentale, cum a susținut inculpatul în faza de urmărire

penală, leziunea poziționată pe o linie fiind rezultatul doar al unei acțiuni

directe de lovire, excluzând producerea accidentală a acesteia.

De altfel,

declarațiile inculpatului au fost contrazise și de declarațiile părții vătămate

E.C. date în cursul procesului penal, care a relatat că, apropiindu-se de

inculpat, amândoi adresându-și injurii, a ridicat ambele brațe în sus pentru

a-l împinge pe inculpat, însă în momentul imediat următor, a simțit ceva cald

sub brațul stâng și a căzut, trezindu-se că mama inculpatului îl lovea cu un

papuc în cap, partea vătămată neconfirmând susținerile inculpatului potrivit

cărora ar fi avut asupra sa vreun obiect în formă de semilună sau vreun alt

obiect.

În opinia

judecătorului fondului, relevantă a fost și declarația martorei S.M.T., rudă cu

inculpatul, ce a relatat că în timp ce partea vătămată și inculpatul se

îmbrânceau, a observat că partea vătămată E.C. a căzut, după care acesta s-a

ridicat și a spus că-i curge sânge, mai mult decât atât martora declarând în

faza de urmărire penală că a văzut inculpatul și partea vătămată îmbrâncindu-se

și apoi când partea vătămată a dus mâna dreaptă în partea stângă zicând

"I. m-a înțepat". Martora a învederat în faza de judecată că asupra

sa s-ar fi exercitat presiuni de orice natură de organele de poliție cu ocazia

audierii sale.

Martora E.M.Ș., fiica

părții vătămate, a relatat la rândul său în declarațiile date, că a văzut în

timp ce se afla lângă casă, când inculpatul l-a tăiat pe tatăl său cu cuțitul,

care a căzut în urma loviturii aplicate, motiv pentru care și-a alertat mama.

De asemenea, martora

E.I., soția părții vătămate, a relatat la rândul său în declarațiile date că pe

data de 05 martie 2011, a fost alertată de fiica sa care i-a spus că tatăl său

a fost tăiat de moldoveni, motiv pentru care a ieșit să vadă ce se întâmplă,

ocazie cu care a observat partea vătămată tăiată și căzută la pământ, cu

această ocazie observând că inculpatul avea sub mânecă un cuțit.

Față de cele arătate

mai sus, instanța a reținut că apărarea inculpatului potrivit căreia nu a lovit

partea vătămată cu un corp tăietor-înțepător, la data de 05 martie 2011, ci,

doar i-a aplicat o lovitură cu piciorul, este nefondată, probele administrate

în cauză stabilind fără nici un dubiu vinovăția inculpatului sub aspectul

săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat, prezumția de

nevinovăție instituită de art. 5

2

C. proc. pen., în favoarea

inculpatului, fiind astfel înlăturată.

La individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei

săvârșite de inculpat, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală, persoana inculpatului.

În ceea ce privește

fapta comisă de inculpat, s-a reținut că prezintă un grad de pericol social

ridicat, având în vedere valoarea socială ocrotită prin incriminarea unei

astfel de fapte și anume viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei,

atribute esențiale ale ființei umane și cărora în cauză li s-a adus o atingere

însemnată, partea vătămată intrând în șoc hemoragic urmare a loviturilor

aplicate cu cuțitul de către inculpat, numai intervenția chirurgicală de

urgență salvându-i acesteia viața.

Referitor la persoana

inculpatului, s-a constatat că acesta a dat dovadă de o periculozitate sporită,

ce a rezultat din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, inculpatul

înarmându-se cu un corp tăietor-înțepător (cuțit), deși cunoștea că folosirea

unui astfel de obiect poate produce leziuni extrem de grave, cum de altfel s-a

și întâmplat în cauză, partea vătămată suferind o plagă înjunghiată în regiune

axială stângă, cu secțiune completă de arteră axilară stângă și secțiune

parțială de venă axilară stângă, hematom masiv axilar stâng, compresiv,

contuzie ramuri plex brahial stâng dar și din faptul că inculpatul a fost acela

care a declanșat incidentul, acesta adresându-i injurii părții vătămate.

S-a mai avut în

vedere că inculpatul este la primul contat cu legea penală și a cooperat cu

organele judiciare, apreciindu-se că pot fi reținute circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., împrejurări în care a fost

stabilită o pedeapsă de 4 ani închisoare în condițiile art. 81

1

, 86

2

C. pen., singura în măsură să contribuie la reeducarea acestuia, raportat la

situația familială deosebită a inculpatului care este singurul întreținător al

familiei sale.

În ceea ce privește

cererea de acordare a despăgubirilor materiale formulată de partea vătămată,

s-a reținut că, prin declarația dată în faza cercetării judecătorești, E.C. s-a

constituit parte civilă cu suma totală de 35.000 RON din care 25.000 RON

despăgubiri materiale și 10.000 RON daune morale.

În ceea ce privește

suma de 25.000 RON solicitată de partea vătămată cu titlu de despăgubiri

materiale, s-a constatat că aceasta nu a fost dovedită cu probele administrate

în cauză pe latura civilă.

Deși, în cauză au

fost audiate martorele E.I. (soția părții vătămate), P.G. (cumnata părții

vătămate) și N.V. (soacra părții vătămate), martore ce au relatat că partea

vătămată a cheltuit în jurul a 100 - 120 milioane lei vechi (P.G. și N.V.),

precizând că partea vătămată s-a împrumutat la diverse persoane și că familia

părții vătămate a fost nevoită să-și vândă bijuteriile, instanța a reținut că

la dosarul cauzei nu s-a depus de către partea vătămată niciun înscris din

cuprinsul căruia să rezulte că într-adevăr partea vătămată a deținut

bijuteriile la care s-a referit, materialul din care erau confecționate,

gramajul acestora, înscrisuri care să emane de la casele de amanet de unde

partea vătămată a susținut că le-a amanetat, necesare în condițiile în care

martorii au făcut referire la amanetarea unor bijuterii și care se impuneau a

fi depuse la dosar, în condițiile în care martorele audiate pe latură civilă se

află în strânse relații de rudenie cu partea vătămată, în acest fel putându-se

înlătura orice suspiciune ce ar plana asupra declarațiilor martorelor aflate în

relații de rudenie cu partea vătămată.

Martorele audiate pe

latură civilă au mai susținut prin declarațiile date că partea vătămată a fost

nevoită să vândă și tabla achiziționată pentru a fi amplasată pe casă, însă

nici în acest caz la dosar nu s-au depus înscrisuri care să ateste

achiziționarea tablei, cantitatea și prețul de piață al acesteia și nici

înscrisuri care să facă dovada vânzării tablei și a sumei reprezentând prețul

tranzacției, înscrisuri nedepunându-se nici de la magazinul la care s-a făcut

referire în declarații că partea vătămată a făcut datorii.

În ceea ce privește

suma reprezentând o cotă parte din pensia încasată de soacra inculpatului cu

privire la care s-a susținut că ar fi fost cheltuită în vederea ajutorării

părții vătămate, s-a reținut că această sumă a fost avansată ca o formă de

ajutor de la soacră pentru ginerele său aflat într-o stare precară din punct de

vedere medical și nu ca un fel de împrumut ce ar fi trebuit returnat.

Întrucât, în cauză,

declarațiile martorelor menționate nu s-au coroborat cu vreo altă probă care să

conducă cu certitudine la stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale,

probe necesare în condițiile relațiilor strânse de rudenie existente între

partea vătămată și martorele audiate pe latură civilă, în vederea înlăturării

oricărei suspiciuni cu privire la cele relatate de martore, instanța de fond a

reținut că este nedovedită solicitarea părții vătămate de acordare a daunelor

materiale și a respins-o, ca atare.

În schimb, în ceea ce

privește cererea de acordare a daunelor morale formulată de aceeași parte

vătămată, instanța a constatat că în cauză se impune acordarea de daune morale,

având în vedere atât suferința fizică, dar și cea îndurată pe plan mental de

partea vătămată ca urmare a vătămării aduse integrității corporale a acesteia,

în urma agresiunii fiindu-i afectată sănătatea pentru o perioadă îndelungată de

timp, respectiv 30 - 40 zile, pentru care s-a intervenit operator de urgență,

starea sănătății acesteia având repercusiuni asupra desfășurării în condiții

optime și a celei mai mici activități gospodărești sau a unor activități ce țin

de asigurarea bunei stări de sănătate, această diminuare a posibilităților

părții vătămate fiind cu atât mai greu de suportat cu cât partea vătămată este

singurul susținător al familiei sale, această suferință fizică a părții

vătămate având repercusiuni și din punct de vedere economic, partea vătămată fiind

nevoită să apeleze la alte persoane pentru asigurarea deplasării la spital,

veniturile realizate de aceasta scăzând dramatic.

Așa fiind, având în

vedere necesitatea asigurării părții vătămate și a familiei acestuia a

acelorași condiții de viață ca cele anterioare producerii traumatismului

corporal și reluării vieții sociale, suferința îndurată de aceasta conducând la

retragerea de pe plan social, instanța a apreciat că se impune acordarea de

daune morale, un cuantum al acestora de 10.000 RON fiind în măsură să asigure

împlinirea dezideratelor menționate mai sus.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, inculpatul

B.S. și partea vătămată E.C.

Parchetul a invocat,

în esență, greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în sensul

că aceasta este prea blândă în raport de pericolul social ridicat al

infracțiunii, natura și circumstanțele de comitere a acesteia, urmările produse

și datele ce caracterizează persoana inculpatului, reținerea circumstanțelor

atenuante nefiind justificată.

Partea vătămată E.C.

a criticat sentința sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate

inculpatului, solicitând majorarea acesteia, iar în privința laturii civile,

obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale și a daunelor morale,

în cuantumul solicitat.

Inculpatul B.S. a

solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., apreciind că, din materialul probator, nu rezultă că acesta a

lovit partea vătămată cu un cuțit, nefiind întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, sub aspectul laturii

subiective. În subsidiar, inculpatul a solicitat reținerea circumstanțelor

atenuante prev. de art. 73 lit. a), b) C. pen., iar în privința laturii civile,

a considerat că nu s-a făcut dovada prejudiciului.

Prin Decizia penală

nr. 71/A din 6 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, în Dosarul nr. 2902/122/2011 (419/2013), au fost respinse, ca

nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu,

inculpatul B.S. și partea vătămată E.C., împotriva Sentinței penale nr. 253 din

data de 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu.

Au fost obligați

inculpatul și partea civilă la plata sumei de câte 200 RON, cheltuieli

judiciare către stat.

Examinând hotărârea

atacată, în raport de motivele invocate de părți, Curtea a apreciat că prima

instanță a reținut corect că acuzarea a făcut pe deplin dovada situației de

fapt expuse în actul de sesizare, din materialul probator administrat în cauză,

judicios analizat în considerentele sentinței, rezultând indubitabil că, în

ziua de 05 martie 2011, între inculpatul B.S. și partea vătămată E.C. a avut

loc o altercație, inculpatul aplicând părții vătămate o lovitură cu un cuțit în

zona axilară stângă, în urma căreia aceasta a suferit leziuni ce au necesitat

pentru vindecare 30 - 40 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă în pericol

viața.

Sub aspectul laturii

subiective, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul

faptei sale, respectiv moartea victimei E.C. și deși nu l-a urmărit, a acceptat

posibilitatea producerii lui, având în vedere obiectul întrebuințat pentru

atac, zona vitală în care a fost aplicată lovitura, intensitatea acesteia și

leziunile suferite de victimă.

Nu a fost primită de

către instanța de apel apărarea inculpatului potrivit căreia nu a lovit partea

vătămată cu un corp tăietor-înțepător, ci doar i-a aplicat o lovitură cu

piciorul, variantă fiind infirmată de concluziile raportului de primă expertiză

medico-legală din 14 martie 2011 întocmit de SJML Giurgiu, care se coroborează

cu declarațiile părții vătămate E.C. și cele ale martorilor S.M.T., E.M.Ș. și

E.I.

De asemenea,

analizând atitudinea părților pe toată durata conflictului a apreciat că nu se

justifică reținerea în beneficiul inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. a),

b) C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante ale depășirii legitimei

apărări și provocării.

Cu privire la

individualizarea judiciară a pedepsei, evaluând coroborat aspectele reținute de

prima instanță în detrimentul și în beneficiul inculpatului, instanța de prim

control judiciar a apreciat că în mod just au fost reținute circumstanțe

atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. iar scopul pedepsei,

așa cum este reglementat la art. 52 C. pen., poate fi atins și fără privarea de

libertate a inculpatului, suspendarea executării în condițiile art. 86

1

C. pen., fiind suficientă pentru atenționarea și responsabilizarea acestuia, în

scopul evitării săvârșirii unor noi fapte similare.

Referitor la latura

civilă, a reținut ca pertinentă concluzia judecătorului fondului în sensul că

este nedovedită solicitarea părții vătămate de acordare a daunelor materiale,

declarațiile martorilor audiați în privința acestui aspect necoroborându-se cu

vreo altă probă care să conducă cu certitudine la stabilirea cuantumului

acestor despăgubiri, probe necesare în condițiile relațiilor strânse de rudenie

existente între partea vătămată și martori. În privința daunelor morale, sumele

acordate părții civile oferă, în aprecierea instanței de apel, o satisfacție

echitabilă și rezonabilă acesteia pentru suferințele pricinuite de fapta

inculpatului.

Împotriva deciziei au

declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.S. și partea vătămată E.C.,

criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Inculpatul B.S.,

întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 și 17

2

C. proc. pen., a criticat decizia, în principal, sub aspectul greșitei sale condamnări

pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat întrucât probatoriile

administrate nu îi dovedesc vinovăția, solicitând achitarea în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

existența unui dubiu ce profită inculpatului și, în subsidiar,

reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prin reducerea cuantumului

acesteia, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 lit.

a) și b) și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., și menținerea modalității

de executare a pedepsei - suspendarea sub supraveghere.

Partea vătămată E.C.,

în cadrul cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în

favoarea inculpatului, majorarea cuantumului pedepselor și schimbarea

modalității de executare - în regi privativ de libertate.

Circumscris aceluiași

caz de casare, partea vătămată a criticat decizia și sub aspectul greșitei

soluționări a laturii civile, în sensul că daunele materiale solicitate au fost

dovedite de declarațiile a trei martori audiați în cauză și, prin urmare,

acestea trebuiau acordate.

Examinând recursurile

declarate de inculpatul B.S. și partea vătămată E.C. prin prisma dispozițiilor

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru

considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil analizării

motivelor de recurs formulate de părți, se impun a fi făcute câteva precizări

pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de modificările

legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu

dispozițiile art. 385

10

alin. (2) și (2

1

) C. proc. pen.,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute de art. 385

9

din același cod, prin urmare, verificarea

instanței de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare

expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris cu cel puțin 5 zile

înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare

care se iau în considerare din oficiu (art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen.).

Legea nr. 2/2013 a

impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că

unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau

incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17

2

al art.

385

9

C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de

casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate

observa, decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, la data de 6 martie 2013, ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești

(15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor

de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în

art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de

casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând

exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs

de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care,

însă, nu se regăsește în cauză.

Raportat la aceste

considerente și stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile

inculpatului și ale părții vătămate, Înalta Curte constată că deși recurentul

inculpat a invocat ca temei de drept cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., din expunerea motivelor care susțin această critică, în

esență, rezultă că sunt critici ce vizează situația de fapt reținută în

privința sa de instanțele inferioare, în sensul că nu sunt probe care să

dovedească că a lovit partea vătămată cu un cuțit și niciun martor nu a

confirmat că inculpatul ar fi avut vreun obiect tăietor înțepător asupra sa,

prin urmare criticile sale se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Or, așa cum s-a

menționat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de

casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prev.

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr.

2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face

obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar.

Referitor la

criticile recurentului inculpat privind omisiunea instanței de a face aplicarea

dispozițiilor art. 73 lit. a) și b) C. pen., susținute în cadrul cazului de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen., se constată că a fost invocat în termenul prev. de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. și nu a suferit modificări de conținut prin

Legea nr. 2/2013, deși în realitate, vizează greșita individualizare a pedepsei

în sensul aplicării unor pedepse în alte limite decât cele legale, caz de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen.,

prin urmare, urmează a fi analizate de către instanța de recurs din această

perspectivă.

Înalta Curte constată

că cele două instanțe au realizat o analiză judicioasă a situației de fapt,

dând o interpretare corectă probatoriului administrat în cauză și, ca urmare a

coroborării probelor, au stabilit vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174

alin. (1), 175 lit. i) C. pen., reținându-se că la data de 5 martie 2011, în

urma unor injurii adresate reciproc de inculpat și partea vătămată, pe fondul

unui conflict spontan în care ambele părți implicate s-au îmbrâncit, inculpatul

B.S. a aplicat părții vătămate E.C. o lovitură cu un cuțit, secționându-i

complet artera axială stângă și parțial vena axială stângă, provocându-i leziuni

ce i-au pus în pericol viața și care au necesitat pentru vindecare 30 - 40 zile

de îngrijiri medicale, apreciind astfel, în mod întemeiat, că nu pot fi

reținute circumstanțele atenuante legale în favoarea inculpatului.

Pentru a putea fi

reținute dispozițiile art. 73 lit. a) și b) C. pen., respectiv depășirea

limitelor legitimei apărări și starea de provocare, se impune a se stabili în

baza probatoriului administrat că inculpatul a acționat sub stăpânirea unei

stări de tulburare sau temere, determinată de o provocare din partea părții

vătămate, produsă prin violență, atingere gravă a demnității persoanei sau prin

altă acțiune ilicită (excesul scuzabil de apărare) sau că a comis fapta urmare

acțiunii de provocare inițiată de partea vătămată (atacul consumat).

Fără a face o analiză

teoretică și jurisprudențială a celor două situații, Înalta Curte reține însă

că dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen. reglementează excesul scuzabil de

apărare și desemnează acea ripostă exagerată care nu este determinată de starea

de tulburare sau temere provocată de atac, ci de sentimentul de indignare,

mânie, revoltă în fața violenței nejustificate, iar dispozițiile art. 73 lit.

b) C. pen. relevă acel comportament al făptuitorului ca răspuns la însuși

comportamentul victimei, fiind întotdeauna consecința unui atac care s-a produs

deja, deci care nu mai este actual.

Pornind de la aceste

considerații și având în vedere probatoriul administrat ce a conturat o

situație de fapt corectă, se constată că inculpatul B.S. a acționat în contextul

în care între acesta și partea vătămată a intervenit un conflict verbal

determinat de un incident petrecut la școală între copiii lor, cei doi

adresându-și injurii din curtea casei unde locuiau, după care, ieșind în

stradă, s-au îmbrâncit reciproc, moment în care inculpatul i-a aplicat părții

vătămate o lovitură în zona axilei cu un obiect tăietor înțepător (cuțit) pe

care îl avea asupra sa, fapt ce a dus la căderea părții vătămate la pământ,

ulterior aceasta fiind dusă în curte de către soția sa.

Din situația de fapt

reținută, astfel cum a fost expusă anterior, nu rezultă că acțiunea violentă a

inculpatul B.S., ar fi fost rezultatul stării de indignare, de revoltă

declanșat de victimă printr-un atac injust, dimpotrivă, partea vătămată a

adresat inculpatului injurii și l-a îmbrâncit, acțiuni realizate și de către

inculpat în raport de partea vătămată, în aceleași împrejurări, nu a avut

asupra sa vreun obiect care să pună în pericol grav persoana inculpatului și

care să justifice intensitatea atacului exercitat de inculpat.

Prin urmare, în cauză

nu sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen., critica recurentului

inculpat fiind neîntemeiată sub acest aspect.

Totodată, nu rezultă

că suntem în prezența unui atac material consumat realizat de partea vătămată,

constând în acțiuni fizice care să pericliteze integritatea fizică a

inculpatului, acțiunea de îmbrâncire fiind reciprocă. Totodată, acțiunea părții

vătămate nu se circumscrie nici sferei unui atac direct, imediat și injust care

să nu poată fi înlăturat în vreun alt mod, după cum nici nu era susceptibil de

a pune în pericol grav persoana celui atacat, având în vedere că partea

vătămată nu avea asupra sa niciun alt obiect care să justifice reacția violentă

a inculpatului, acțiunile sale limitându-se la îmbrâncirea cu mâna a

inculpatului, în contextul acțiunilor exercitate și de către inculpat, în

aceiași modalitate.

În consecință,

susținerea inculpatului privind săvârșirea faptei în stare de provocare, prev.

de art. 73 lit. b) C. pen. nu este susținută de materialul probator administrat

în cauză și, prin urmare, criticile recurentului sunt neîntemeiate și sub acest

aspect. În ceea ce privește criticile părții vătămate E.C., circumscrise

cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., cu referire la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate

inculpatului și schimbarea modalității de executare, Înalta Curte constată că,

în esență, acestea vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate -

aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în realizarea

aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța

de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și conținutul art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârile sunt supuse casării doar atunci

când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză, parte

vătămată E.C. a criticat sentința și decizia penală sub aspectul netemeiniciei

pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, atât sub aspectul cuantumului pe

care l-a apreciat neîndestulător în raport cu gravitatea faptei, cât și a

modalității de executare determinat de circumstanțele reale ale comiterii

faptei și datele personale ale inculpatului, situații ce nu pot fi cenzurate de

către instanța de recurs, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

În ce privește cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen. invocat de partea vătămată, în sensul neacordării daunelor materiale

de către cele două instanțe în condițiile în care din declarațiile a trei

martori rezultă cheltuielile efectuate de aceasta, Înalta Curte constată că

aspectele invocate nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârilor ci o eroare

gravă de fapt în soluționarea laturii civile, critică care se circumscrie

cazului de casare de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și

care nu mai poate face obiectul verificării instanței de recurs, fiind abrogat

prin Legea nr. 2/2013.

Pentru toate aceste

considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpatul B.S. și partea vătămată E.C.

În temeiul art. 192

alin. (2) și (4) C. proc. pen., având în vedere că aceștia sunt cei care se

află în culpă procesuală, îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.S. și de partea vătămată E.C.

Împotriva Deciziei

penale nr. 71/A din 06 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II a

penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

parte vătămată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 septembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN