ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2823/2013

Asupra recursurilor de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 253 din data de 20 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.

În baza art. 86 1 , 86 2 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei închisorii de 4 ani sub supraveghere pe o durată de 7 ani termen de încercare. În baza art. 86 3 alin. (1), (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. - să nu intre în legătură cu partea vătămată E.C.

și soția acestuia E.I. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii referitoare la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată E.C. A fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate E.C. suma de 10.000 RON daune morale. În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate E.C.

suma de 2000 RON cheltuieli judiciare (onorariu avocat). În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1000 RON cheltuieli judiciare (700 RON urmărirea penală) și 300 RON în faza de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 05 martie 2011, pe o uliță din satul Podul Doamnei, comuna Clejani, județul Giurgiu, în urma unui conflict ce a început cu injurii adresate reciproc de partea vătămată E.C. și inculpatul B.S., acesta din urmă a aplicat cu un cuțit, cu intenția de a ucide, o lovitură într-o zonă vitală a părții vătămate E.C., respectiv regiunea axială stângă, provocându-i grave leziuni traumatice, lovitura de cuțit aplicată de inculpat părții vătămate conducând la secționarea completă de arteră axială stângă și secțiune parțială de venă axială stângă, pentru care s-a intervenit operator de urgență, partea vătămată E.C.

având nevoie de circa 30 - 40 zile de îngrijire medicală de la producerea leziunilor, leziunea produsă punându-i viața în pericol. S-a apreciat că declarațiile inculpatului prin care nu a recunoscut că a lovit partea vătămată cu cuțitul, au fost contrazise de raportul de primă expertiză medico legală din 14 martie 2011 întocmit de SJML Giurgiu, raport în care a fost descrisă amănunțit leziunea prezentată de E.C. la data examinării sale medicale, leziunea fiind situată în regiunea axială stângă și continuându-se cu regiunea pectorală torace stâng anterior, secțiune completă de arteră axială stângă și secțiune parțială de venă, această leziune neputându-se produce ca urmare a unei înțepături accidentale, cum a susținut inculpatul în faza de urmărire penală, leziunea poziționată pe o linie fiind rezultatul doar al unei acțiuni directe de lovire, excluzând producerea accidentală a acesteia.

De altfel, declarațiile inculpatului au fost contrazise și de declarațiile părții vătămate E.C. date în cursul procesului penal, care a relatat că, apropiindu-se de inculpat, amândoi adresându-și injurii, a ridicat ambele brațe în sus pentru a-l împinge pe inculpat, însă în momentul imediat următor, a simțit ceva cald sub brațul stâng și a căzut, trezindu-se că mama inculpatului îl lovea cu un papuc în cap, partea vătămată neconfirmând susținerile inculpatului potrivit cărora ar fi avut asupra sa vreun obiect în formă de semilună sau vreun alt obiect. În opinia judecătorului fondului, relevantă a fost și declarația martorei S.M.T., rudă cu inculpatul, ce a relatat că în timp ce partea vătămată și inculpatul se îmbrânceau, a observat că partea vătămată E.C.

a căzut, după care acesta s-a ridicat și a spus că-i curge sânge, mai mult decât atât martora declarând în faza de urmărire penală că a văzut inculpatul și partea vătămată îmbrâncindu-se și apoi când partea vătămată a dus mâna dreaptă în partea stângă zicând "I. m-a înțepat". Martora a învederat în faza de judecată că asupra sa s-ar fi exercitat presiuni de orice natură de organele de poliție cu ocazia audierii sale. Martora E.M.Ș., fiica părții vătămate, a relatat la rândul său în declarațiile date, că a văzut în timp ce se afla lângă casă, când inculpatul l-a tăiat pe tatăl său cu cuțitul, care a căzut în urma loviturii aplicate, motiv pentru care și-a alertat mama.

De asemenea, martora E.I., soția părții vătămate, a relatat la rândul său în declarațiile date că pe data de 05 martie 2011, a fost alertată de fiica sa care i-a spus că tatăl său a fost tăiat de moldoveni, motiv pentru care a ieșit să vadă ce se întâmplă, ocazie cu care a observat partea vătămată tăiată și căzută la pământ, cu această ocazie observând că inculpatul avea sub mânecă un cuțit. Față de cele arătate mai sus, instanța a reținut că apărarea inculpatului potrivit căreia nu a lovit partea vătămată cu un corp tăietor-înțepător, la data de 05 martie 2011, ci, doar i-a aplicat o lovitură cu piciorul, este nefondată, probele administrate în cauză stabilind fără nici un dubiu vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat, prezumția de nevinovăție instituită de art. 5 2 C. proc.

pen., în favoarea inculpatului, fiind astfel înlăturată. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite de inculpat, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, persoana inculpatului. În ceea ce privește fapta comisă de inculpat, s-a reținut că prezintă un grad de pericol social ridicat, având în vedere valoarea socială ocrotită prin incriminarea unei astfel de fapte și anume viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, atribute esențiale ale ființei umane și cărora în cauză li s-a adus o atingere însemnată, partea vătămată intrând în șoc hemoragic urmare a loviturilor aplicate cu cuțitul de către inculpat, numai intervenția chirurgicală de urgență salvându-i acesteia viața.

Referitor la persoana inculpatului, s-a constatat că acesta a dat dovadă de o periculozitate sporită, ce a rezultat din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, inculpatul înarmându-se cu un corp tăietor-înțepător (cuțit), deși cunoștea că folosirea unui astfel de obiect poate produce leziuni extrem de grave, cum de altfel s-a și întâmplat în cauză, partea vătămată suferind o plagă înjunghiată în regiune axială stângă, cu secțiune completă de arteră axilară stângă și secțiune parțială de venă axilară stângă, hematom masiv axilar stâng, compresiv, contuzie ramuri plex brahial stâng dar și din faptul că inculpatul a fost acela care a declanșat incidentul, acesta adresându-i injurii părții vătămate.

S-a mai avut în vedere că inculpatul este la primul contat cu legea penală și a cooperat cu organele judiciare, apreciindu-se că pot fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., împrejurări în care a fost stabilită o pedeapsă de 4 ani închisoare în condițiile art. 81 1 , 86 2 C. pen., singura în măsură să contribuie la reeducarea acestuia, raportat la situația familială deosebită a inculpatului care este singurul întreținător al familiei sale. În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor materiale formulată de partea vătămată, s-a reținut că, prin declarația dată în faza cercetării judecătorești, E.C. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 35.000 RON din care 25.000 RON despăgubiri materiale și 10.000 RON daune morale.

În ceea ce privește suma de 25.000 RON solicitată de partea vătămată cu titlu de despăgubiri materiale, s-a constatat că aceasta nu a fost dovedită cu probele administrate în cauză pe latura civilă. Deși, în cauză au fost audiate martorele E.I. (soția părții vătămate), P.G. (cumnata părții vătămate) și N.V. (soacra părții vătămate), martore ce au relatat că partea vătămată a cheltuit în jurul a 100 - 120 milioane lei vechi (P.G.

și N.V.), precizând că partea vătămată s-a împrumutat la diverse persoane și că familia părții vătămate a fost nevoită să-și vândă bijuteriile, instanța a reținut că la dosarul cauzei nu s-a depus de către partea vătămată niciun înscris din cuprinsul căruia să rezulte că într-adevăr partea vătămată a deținut bijuteriile la care s-a referit, materialul din care erau confecționate, gramajul acestora, înscrisuri care să emane de la casele de amanet de unde partea vătămată a susținut că le-a amanetat, necesare în condițiile în care martorii au făcut referire la amanetarea unor bijuterii și care se impuneau a fi depuse la dosar, în condițiile în care martorele audiate pe latură civilă se află în strânse relații de rudenie cu partea vătămată, în acest fel putându-se înlătura orice suspiciune ce ar plana asupra declarațiilor martorelor aflate în relații de rudenie cu partea vătămată.

Martorele audiate pe latură civilă au mai susținut prin declarațiile date că partea vătămată a fost nevoită să vândă și tabla achiziționată pentru a fi amplasată pe casă, însă nici în acest caz la dosar nu s-au depus înscrisuri care să ateste achiziționarea tablei, cantitatea și prețul de piață al acesteia și nici înscrisuri care să facă dovada vânzării tablei și a sumei reprezentând prețul tranzacției, înscrisuri nedepunându-se nici de la magazinul la care s-a făcut referire în declarații că partea vătămată a făcut datorii. În ceea ce privește suma reprezentând o cotă parte din pensia încasată de soacra inculpatului cu privire la care s-a susținut că ar fi fost cheltuită în vederea ajutorării părții vătămate, s-a reținut că această sumă a fost avansată ca o formă de ajutor de la soacră pentru ginerele său aflat într-o stare precară din punct de vedere medical și nu ca un fel de împrumut ce ar fi trebuit returnat.

Întrucât, în cauză, declarațiile martorelor menționate nu s-au coroborat cu vreo altă probă care să conducă cu certitudine la stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale, probe necesare în condițiile relațiilor strânse de rudenie existente între partea vătămată și martorele audiate pe latură civilă, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni cu privire la cele relatate de martore, instanța de fond a reținut că este nedovedită solicitarea părții vătămate de acordare a daunelor materiale și a respins-o, ca atare.

În schimb, în ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale formulată de aceeași parte vătămată, instanța a constatat că în cauză se impune acordarea de daune morale, având în vedere atât suferința fizică, dar și cea îndurată pe plan mental de partea vătămată ca urmare a vătămării aduse integrității corporale a acesteia, în urma agresiunii fiindu-i afectată sănătatea pentru o perioadă îndelungată de timp, respectiv 30 - 40 zile, pentru care s-a intervenit operator de urgență, starea sănătății acesteia având repercusiuni asupra desfășurării în condiții optime și a celei mai mici activități gospodărești sau a unor activități ce țin de asigurarea bunei stări de sănătate, această diminuare a posibilităților părții vătămate fiind cu atât mai greu de suportat cu cât partea vătămată este singurul susținător al familiei sale, această suferință fizică a părții vătămate având repercusiuni și din punct de vedere economic, partea vătămată fiind nevoită să apeleze la alte persoane pentru asigurarea deplasării la spital, veniturile realizate de aceasta scăzând dramatic.

Așa fiind, având în vedere necesitatea asigurării părții vătămate și a familiei acestuia a acelorași condiții de viață ca cele anterioare producerii traumatismului corporal și reluării vieții sociale, suferința îndurată de aceasta conducând la retragerea de pe plan social, instanța a apreciat că se impune acordarea de daune morale, un cuantum al acestora de 10.000 RON fiind în măsură să asigure împlinirea dezideratelor menționate mai sus. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, inculpatul B.S. și partea vătămată E.C. Parchetul a invocat, în esență, greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în sensul că aceasta este prea blândă în raport de pericolul social ridicat al infracțiunii, natura și circumstanțele de comitere a acesteia, urmările produse și datele ce caracterizează persoana inculpatului, reținerea circumstanțelor atenuante nefiind justificată.

Partea vătămată E.C. a criticat sentința sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului, solicitând majorarea acesteia, iar în privința laturii civile, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale și a daunelor morale, în cuantumul solicitat. Inculpatul B.S. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că, din materialul probator, nu rezultă că acesta a lovit partea vătămată cu un cuțit, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, sub aspectul laturii subiective. În subsidiar, inculpatul a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 lit. a), b) C. pen., iar în privința laturii civile, a considerat că nu s-a făcut dovada prejudiciului.

Prin Decizia penală nr. 71/A din 6 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2902/122/2011 (419/2013), au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, inculpatul B.S. și partea vătămată E.C., împotriva Sentinței penale nr. 253 din data de 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu. Au fost obligați inculpatul și partea civilă la plata sumei de câte 200 RON, cheltuieli judiciare către stat. Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele invocate de părți, Curtea a apreciat că prima instanță a reținut corect că acuzarea a făcut pe deplin dovada situației de fapt expuse în actul de sesizare, din materialul probator administrat în cauză, judicios analizat în considerentele sentinței, rezultând indubitabil că, în ziua de 05 martie 2011, între inculpatul B.S.

și partea vătămată E.C. a avut loc o altercație, inculpatul aplicând părții vătămate o lovitură cu un cuțit în zona axilară stângă, în urma căreia aceasta a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30 - 40 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă în pericol viața. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv moartea victimei E.C. și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, având în vedere obiectul întrebuințat pentru atac, zona vitală în care a fost aplicată lovitura, intensitatea acesteia și leziunile suferite de victimă.

Nu a fost primită de către instanța de apel apărarea inculpatului potrivit căreia nu a lovit partea vătămată cu un corp tăietor-înțepător, ci doar i-a aplicat o lovitură cu piciorul, variantă fiind infirmată de concluziile raportului de primă expertiză medico-legală din 14 martie 2011 întocmit de SJML Giurgiu, care se coroborează cu declarațiile părții vătămate E.C. și cele ale martorilor S.M.T., E.M.Ș. și E.I. De asemenea, analizând atitudinea părților pe toată durata conflictului a apreciat că nu se justifică reținerea în beneficiul inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. a), b) C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante ale depășirii legitimei apărări și provocării.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, evaluând coroborat aspectele reținute de prima instanță în detrimentul și în beneficiul inculpatului, instanța de prim control judiciar a apreciat că în mod just au fost reținute circumstanțe atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. iar scopul pedepsei, așa cum este reglementat la art. 52 C. pen., poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, suspendarea executării în condițiile art. 86 1 C. pen., fiind suficientă pentru atenționarea și responsabilizarea acestuia, în scopul evitării săvârșirii unor noi fapte similare.

Referitor la latura civilă, a reținut ca pertinentă concluzia judecătorului fondului în sensul că este nedovedită solicitarea părții vătămate de acordare a daunelor materiale, declarațiile martorilor audiați în privința acestui aspect necoroborându-se cu vreo altă probă care să conducă cu certitudine la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, probe necesare în condițiile relațiilor strânse de rudenie existente între partea vătămată și martori. În privința daunelor morale, sumele acordate părții civile oferă, în aprecierea instanței de apel, o satisfacție echitabilă și rezonabilă acesteia pentru suferințele pricinuite de fapta inculpatului. Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.S.

și partea vătămată E.C., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei. Inculpatul B.S., întemeiat pe cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 și 17 2 C. proc. pen., a criticat decizia, în principal, sub aspectul greșitei sale condamnări pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat întrucât probatoriile administrate nu îi dovedesc vinovăția, solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., existența unui dubiu ce profită inculpatului și, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prin reducerea cuantumului acesteia, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 lit. a) și b) și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., și menținerea modalității de executare a pedepsei - suspendarea sub supraveghere.

Partea vătămată E.C., în cadrul cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, majorarea cuantumului pedepselor și schimbarea modalității de executare - în regi privativ de libertate. Circumscris aceluiași caz de casare, partea vătămată a criticat decizia și sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile, în sensul că daunele materiale solicitate au fost dovedite de declarațiile a trei martori audiați în cauză și, prin urmare, acestea trebuiau acordate. Examinând recursurile declarate de inculpatul B.S. și partea vătămată E.C. prin prisma dispozițiilor art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse: Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de părți, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013. Potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 385 10 alin. (2) și (2 1 ) C. proc.

pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod, prin urmare, verificarea instanței de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.). Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept. Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 6 martie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză. Raportat la aceste considerente și stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile inculpatului și ale părții vătămate, Înalta Curte constată că deși recurentul inculpat a invocat ca temei de drept cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen., din expunerea motivelor care susțin această critică, în esență, rezultă că sunt critici ce vizează situația de fapt reținută în privința sa de instanțele inferioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească că a lovit partea vătămată cu un cuțit și niciun martor nu a confirmat că inculpatul ar fi avut vreun obiect tăietor înțepător asupra sa, prin urmare criticile sale se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Or, așa cum s-a menționat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar.

Referitor la criticile recurentului inculpat privind omisiunea instanței de a face aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. a) și b) C. pen., susținute în cadrul cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., se constată că a fost invocat în termenul prev. de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și nu a suferit modificări de conținut prin Legea nr. 2/2013, deși în realitate, vizează greșita individualizare a pedepsei în sensul aplicării unor pedepse în alte limite decât cele legale, caz de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., prin urmare, urmează a fi analizate de către instanța de recurs din această perspectivă.

Înalta Curte constată că cele două instanțe au realizat o analiză judicioasă a situației de fapt, dând o interpretare corectă probatoriului administrat în cauză și, ca urmare a coroborării probelor, au stabilit vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), 175 lit. i) C. pen., reținându-se că la data de 5 martie 2011, în urma unor injurii adresate reciproc de inculpat și partea vătămată, pe fondul unui conflict spontan în care ambele părți implicate s-au îmbrâncit, inculpatul B.S. a aplicat părții vătămate E.C. o lovitură cu un cuțit, secționându-i complet artera axială stângă și parțial vena axială stângă, provocându-i leziuni ce i-au pus în pericol viața și care au necesitat pentru vindecare 30 - 40 zile de îngrijiri medicale, apreciind astfel, în mod întemeiat, că nu pot fi reținute circumstanțele atenuante legale în favoarea inculpatului.

Pentru a putea fi reținute dispozițiile art. 73 lit. a) și b) C. pen., respectiv depășirea limitelor legitimei apărări și starea de provocare, se impune a se stabili în baza probatoriului administrat că inculpatul a acționat sub stăpânirea unei stări de tulburare sau temere, determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă prin violență, atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită (excesul scuzabil de apărare) sau că a comis fapta urmare acțiunii de provocare inițiată de partea vătămată (atacul consumat). Fără a face o analiză teoretică și jurisprudențială a celor două situații, Înalta Curte reține însă că dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen. reglementează excesul scuzabil de apărare și desemnează acea ripostă exagerată care nu este determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac, ci de sentimentul de indignare, mânie, revoltă în fața violenței nejustificate, iar dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

relevă acel comportament al făptuitorului ca răspuns la însuși comportamentul victimei, fiind întotdeauna consecința unui atac care s-a produs deja, deci care nu mai este actual. Pornind de la aceste considerații și având în vedere probatoriul administrat ce a conturat o situație de fapt corectă, se constată că inculpatul B.S. a acționat în contextul în care între acesta și partea vătămată a intervenit un conflict verbal determinat de un incident petrecut la școală între copiii lor, cei doi adresându-și injurii din curtea casei unde locuiau, după care, ieșind în stradă, s-au îmbrâncit reciproc, moment în care inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură în zona axilei cu un obiect tăietor înțepător (cuțit) pe care îl avea asupra sa, fapt ce a dus la căderea părții vătămate la pământ, ulterior aceasta fiind dusă în curte de către soția sa.

Din situația de fapt reținută, astfel cum a fost expusă anterior, nu rezultă că acțiunea violentă a inculpatul B.S., ar fi fost rezultatul stării de indignare, de revoltă declanșat de victimă printr-un atac injust, dimpotrivă, partea vătămată a adresat inculpatului injurii și l-a îmbrâncit, acțiuni realizate și de către inculpat în raport de partea vătămată, în aceleași împrejurări, nu a avut asupra sa vreun obiect care să pună în pericol grav persoana inculpatului și care să justifice intensitatea atacului exercitat de inculpat. Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen., critica recurentului inculpat fiind neîntemeiată sub acest aspect. Totodată, nu rezultă că suntem în prezența unui atac material consumat realizat de partea vătămată, constând în acțiuni fizice care să pericliteze integritatea fizică a inculpatului, acțiunea de îmbrâncire fiind reciprocă.

Totodată, acțiunea părții vătămate nu se circumscrie nici sferei unui atac direct, imediat și injust care să nu poată fi înlăturat în vreun alt mod, după cum nici nu era susceptibil de a pune în pericol grav persoana celui atacat, având în vedere că partea vătămată nu avea asupra sa niciun alt obiect care să justifice reacția violentă a inculpatului, acțiunile sale limitându-se la îmbrâncirea cu mâna a inculpatului, în contextul acțiunilor exercitate și de către inculpat, în aceiași modalitate. În consecință, susținerea inculpatului privind săvârșirea faptei în stare de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. nu este susținută de materialul probator administrat în cauză și, prin urmare, criticile recurentului sunt neîntemeiate și sub acest aspect.

În ceea ce privește criticile părții vătămate E.C., circumscrise cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., cu referire la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului și schimbarea modalității de executare, Înalta Curte constată că, în esență, acestea vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate - aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și conținutul art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză, parte vătămată E.C. a criticat sentința și decizia penală sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, atât sub aspectul cuantumului pe care l-a apreciat neîndestulător în raport cu gravitatea faptei, cât și a modalității de executare determinat de circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele personale ale inculpatului, situații ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen.

invocat de partea vătămată, în sensul neacordării daunelor materiale de către cele două instanțe în condițiile în care din declarațiile a trei martori rezultă cheltuielile efectuate de aceasta, Înalta Curte constată că aspectele invocate nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârilor ci o eroare gravă de fapt în soluționarea laturii civile, critică care se circumscrie cazului de casare de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și care nu mai poate face obiectul verificării instanței de recurs, fiind abrogat prin Legea nr. 2/2013. Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.S.

și partea vătămată E.C. În temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., având în vedere că aceștia sunt cei care se află în culpă procesuală, îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.S. și de partea vătămată E.C. Împotriva Deciziei penale nr. 71/A din 06 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul parte vătămată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2013. Procesat de GGC - NN