ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 675/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 675/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 163 din 30 august 2011, Tribunalul

Botoșani l-a condamnat pe inculpatul I.S.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86

1

, art. 86

2

și art.

71 alin. (5) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei

principale și a celei accesorii pe o durată de 8 ani, urmând ca pe durata

termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă

Tribunalul Botoșani, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu;

b) să anunțe în prealabil Serviciului orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

c) să comunice Serviciului și să justifice schimbarea locului

de muncă;

d) să comunice Serviciului informații de natură a putea fi

controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub

supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a achitat cheltuielile de

spitalizare solicitate de partea civilă Spitalul Clinic de urgență „Prof. Dr.

Nicolae Oblu" Iași.

S-a disjuns latura civilă a cauzei în ce privește pretențiile

civile formulate de partea civilă C.E. și s-a fixat termen la data de 27

septembrie 2011.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile C.E.

suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare și statului suma de 650 lei

cu același titlu.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Botoșani a reținut că prin

rechizitoriul nr. 1059/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani,

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

inculpatului I.S.L., pentru săvârșirea infracțiunii de „loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte" prev. de art. 183 C. pen., constând în aceea că în

ziua de 17 septembrie 2010, în jurul orei 21,00, fiind pe strada V. din municipiul

Botoșani, inculpatul a lovit-o cu pumnul de două ori peste față, pe victima

C.V., împrejurare în care aceasta a căzut, după care i-a mai aplicat două -

trei lovituri cu picioarele în zona superioară a corpului, cauzându-i leziuni

care au condus la deces.

Înainte de începerea cercetării judecătorești, instanța i-a

adus la cunoștința inculpatului modificările Codului de procedură penală aduse

prin Legea nr. 202/2010, respectiv introducerea art. 320

C. proc.

pen., privind judecata în cazul recunoașterii în totalitate a vinovăției, iar

inculpatul, în prezența apărătorului ales, a arătat că recunoaște fapta

reținută în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata laturii

penale a cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală.

Potrivit art. 320

alin. (4) C. proc. pen.,

instanța a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale

rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire

la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală,

instanța a reținut ca fiind temeinic dovedită următoarea situație de fapt:

Inculpatul I.S.L. și victima C.V. se cunoșteau bine, întrucât

ambii obișnuiau să frecventeze Barul „Amigo" din spatele Parcului „Mihai

Eminescu" din Botoșani.

În după-amiaza zilei de 17 septembrie 2010, în jurul orei

18,00, inculpatul a mers împreună cu prietena sa, martora C.L., la barul sus

menționat unde a consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 20,00. în acea

după amiază, victima C.V. zis „C." nu a venit la bar.

În jurul orei 20,00, după ce a ieșit din bar și fiind însoțit

de prietena sa, deplasându-se pe str. O., inculpatul a simțit o lovitură în

spate și când s-a întors l-a văzut pe C.V., pe care l-a împins, victima căzând

pe spate și lovindu-se cu capul de asfalt.

Potrivit declarației martorei C.L., victima s-a ridicat și a

lovit din nou pe inculpat care, la rândul său, a lovit-o cu pumnul peste față

de vreo două ori.

Martorul C.A. a arătat că a văzut cum inculpatul a lovit de

2-3 ori cu picioarele pe victima care era căzută, apoi a văzut victima

ridicându-se și intrând în Parcul Mihai Eminescu, având cămașa pătată în zona

pieptului de sânge.

S-a reținut că, a doua zi, inculpatul l-a sunat pe martorul

D.F. și i-a povestit că în seara anterioară l-a lovit și bătut cu pumnii și

picioarele pe C.V.. întrucât martorul avea o cheie de la apartamentul unde

locuia victima, s-a deplasat într-o primă fază în jurul orelor 10,00 și i-a dus

niște alimente victimei, însă nu a văzut-o, apoi, deoarece victima nu-i

răspundea la telefon, a mers din nou la locuința acesteia în jurul orelor 17,00

și, găsind victima într-o stare gravă, a chemat ambulanța care a transportat-o

la spital.

La internare victima prezenta diagnosticul „contuzie

cerebrală medie, fractură bază de craniu etaj anterior, fractură piramidă

nazală, epistaxis anterior bilateral tamponat, meningită postraumatică,

bronhopneumonie, fractură claviculă dreapta, contuzie toraco-abdominală,

mecanism neprecizat"

În dimineața zilei de 30 septembrie 2010, victima a decedat

în urma unui stop cardio-respirator.

Potrivit raportului de necropsie nr. 1719 din 13 octombrie

2010 al IML Iași, moartea victimei C.V. a fost violentă și s-a datorat

insuficienței cardio - respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio -

cerebral cu fractură de etaj anterior bază de craniu, contuzie cerebrală,

complicat în evoluție cu leptomeningită purulentă și bronho-pneumonie. S-a

concluzionat că între leziunile de violență și deces există o legătură

indirectă de cauzalitate.

Situația de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu

următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu (f.l),

raport de necropsie nr. 1719/D din 13 octombrie 2010 (f.7- 10), adresa nr. 1719

din 14 aprilie 2011 a IML Iași (f. 12), declarația părții civile C.E. (f. 17),

declarațiile inculpatului (f.37-43, 69), declarațiile martorilor C.A. (f. 19,

61), A.C. (f.20- 24, 60), C.R. ( f.26-29,62), C.L.(f. 32,63) și D.F. (f. 57).

La individualizarea judecătorească a pedepsei ce a fost

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen.,

instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

precum și dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. privind recunoașterea

vinovăției.

Astfel, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, respectiv închisoare între 5 și 15 ani, care au fost reduse

cu o treime, potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. De asemenea, a fost avut în vedere gradul concret de pericol social al

faptei, rezultând din împrejurările comiterii, modalitatea în care inculpatul a

agresat victima, intensitatea și natura leziunilor produse, precum și persoana

inculpatului, care a recunoscut fapta, nu prezintă antecedente penale, a avut o

conduită corectă în familie și societate înainte de comiterea infracțiunii,

astfel încât instanța a apreciat că se poate aplica o pedeapsă orientată spre

limita minimă prevăzută de lege, redusă cu o treime, potrivit dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. Totodată, instanța a considerat că, față de

atitudinea nepăsătoare a inculpatului față de victimă (corect indicată de

apărătorul părții civile ca o împrejurare în defavoarea inculpatului), nu se

justifică reținerea de circumstanțe atenuante, care ar duce la aplicarea unei

pedepse disproporționate față de gradul concret de pericol social al faptei.

În același timp, având în vedere toate elementele ce

caracterizează persoana inculpatului, care nu prezintă antecedente penale, este

cunoscut cu o bună conduită în societate, a arătat disponibilitate și pentru

soluționarea laturii civile prin achitarea cheltuielilor de spitalizare și a

conștientizat gravitatea faptei săvârșite, tribunalul a apreciat că scopul

pedepsei poate fi atins și fără executare, în condițiile suspendării sub

supraveghere conform art. 86

1

și urm. C. pen.

Fiind întrunite și celelalte condiții prev. de art. 86

1

C. pen., instanța de fond, având în vedere și prevederile art. 86

2

din același cod, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale și

a celei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată

de 8 ani, stabilind în sarcina inculpatului respectarea măsurilor de

supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea

civilă C.E. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 35.000 lei

despăgubiri civile. întrucât inculpatul a fost de acord cu despăgubirea părții

civile, însă nu în cuantumul solicitat, ci în cel stabilit pe bază de probe,

s-a procedat la disjungere conform art. 320

l

alin. (5) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în

termenul legal, partea vătămată C.E., criticând-o pentru nelegalitate și ne

temeinicie.

În motivarea apelului său, partea vătămată a arătat, în esență,

că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului este prea blândă față de fapta

comisă.

Prin decizia penală nr. 83 din 24 octombrie 2011, Curtea de

Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat

de către partea civilă C.E. împotriva sentinței penale nr. 163 din 30 august

2011 a Tribunalului Botoșani.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în

rejudecare, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 86

1

, art. 86

2

,

art. 86

3

și art. 71 alin. (5) C. pen. în ceea ce îl privește pe

inculpatul I.S.L., urmând ca acesta să execute pedeapsa de 4 ani închisoare în

regim de detenție.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate

care nu sunt contrare deciziei.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel au

rămas în sarcina acestuia, din care suma de 50 de lei, reprezentând onorariul

parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat B.V.,

urmând a se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

Suceava.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și

cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371, art.

378 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că acesta este fondat, reținând

că, în pofida celor susținute în apelul părții vătămate, sancțiunea penală

stabilită a fost judicios individualizată în raport de criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare,

coerciție și reeducare prevăzute de art. 52 C. pen., neimpunându-se majorarea

ei (în condițiile în care recurentul inculpat, o persoană tânără, nu este

cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut infracțiunea săvârșită și s-a

arătat preocupat de despăgubirea părții vătămate).

Cu toate acestea, s-a apreciat că în mod greșit prima

instanță a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

apelantului inculpat I.S.L., reținându-se că avertismentul dat de instanță, prin

soluția de condamnare pronunțată, trebuie să fie de natură să-1 facă pe inculpat

să conștientizeze pe viitor că legiuitorul ocrotește valorile sociale, că orice

atingere adusă acestora este sancționată aspru și că el, ca destinatar al

normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligația de a le respecta

întocmai.

Astfel, s-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a

acționat cu o agresivitate extremă (din raportul IML Iași rezultând că au fost

aplicate mai multe lovituri de intensitate ridicată victimei; unele dintre

lovituri au fost aplicate după ce victima a căzut), că acțiunile agresive au

fost îndreptate asupra unei persoane cunoscute lui - inculpatul și victima se

cunoșteau deoarece frecventau același bar, împrejurarea că imediat după

comiterea faptei, inculpatul a preferat să plece și nu s-a interesat dacă

victima necesită vreun ajutor medical, împrejurarea că fapta a fost săvârșită

pe fondul consumului de alcool, precum și împrejurarea că fapta sa antisocială

a avut o urmare dintre cele mai grave (decesul unei persoane). Ca atare, s-a

apreciat că simpla pronunțare a condamnării nu poate constitui un avertisment

suficient pentru inculpatul apelant, care să inducă plauzibil ideea că și fără

executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși infracțiuni (nefiind îndeplinită

astfel condiția prevăzută de art. 86

1

alin. (1) lit. c) C. pen.,

chiar dacă formal, sunt îndeplinite și celelalte condiții pentru suspendarea

condiționată a executării pedepsei, prevăzute de art. 86

1

alin. (1)

lit. a) și b C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 83 din 24 octombrie 2011 a

Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul I.S.L., solicitând admiterea căii de atac

promovate, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond,

prin raportare și la circumstanțele personale ale inculpatului, în temeiul

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție sub nr. 6134/40/2011.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma

criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că instanța de apel și instanța de fond au reținut în mod corect

situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste

aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise

încadrarea juridică corespunzătoare, respectiv cea prevăzută de art. 183 C. pen.

Înalta Curte constată însă că recursul formulat de inculpatul

I.S.L. este fondat, urmând a casa decizia penală atacată și a menține sentința

penală nr. 163 din 30 august 2011 a Tribunalului Botoșani, pentru motivele care

vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține că principiul individualizării

sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea, cât și aplicarea

acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social

al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere ce o exercită

asupra condamnatului, îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare

a acestuia, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale

condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge

din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită o infracțiune.

Funcția de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la exemplaritatea

pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei

prevăzute pentru respectiva infracțiune.

Individualizarea judiciară a pedepsei și modul ei de executare

trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile

dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol

social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează

sau atenuează răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina

inculpatului instanța de fond a luat în considerare criteriile generale de

individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., precum și

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. privind recunoașterea

vinovăției, aplicând o pedeapsă de 4 ani închisoare, care în mod corect a fost

menținută de instanța de apel, astfel că nu se impune diminuarea cuantumului

pedepsei.

S-a ținut cont și de pericolul social la faptei săvârșite, de

urmarea produsă, de persoana inculpatului și de împrejurările comiterii faptei,

respectiv că în ziua de 17 septembrie 2010, în jurul orei 21,00, aflându-se pe

strada V. din municipiul Botoșani, inculpatul l-a lovit cu pumnul de două ori

peste față pe numitul C.V., împrejurare în care cel din urmă a căzut cu capul

de asfalt, iar după ce victima a căzut, inculpatul i-a mai aplicat lovituri cu

picioarele în zona superioară a corpului; în dimineața zilei de 30 septembrie

2010, victima a decedat la spital în urma unui stop cardio-respirator, din

raportul de necropsie nr. 1719 din 13 octombrie 2010 al IML Iași rezultând că

moartea victimei C.V. a fost violentă și s-a datorat insuficienței

cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu

fractură de etaj anterior bază de craniu, contuzie cerebrală, complicat în

evoluție cu leptomeningită purulentă și bronho-pneumonie, între leziunile de

violență și deces existând o legătură indirectă de cauzalitate.

De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei în fața primei

instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen.

Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ

în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să

le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa

principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că

recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este

lăsată la aprecierea instanței de judecată. în această apreciere se va ține

seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în

care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de

apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul

instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu se impune

reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința

reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei

comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de

legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională,

precum și urmarea produsă - moartea victimei.

Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reținerea în

favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.,

pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică și legală, circumstanțele personale

ale inculpatului fiind deja avute în vedere de instanță cu prilejul aplicării

sancțiunii.

În ceea ce privește însă modalitatea de executare a pedepsei,

Înalta Curte reține că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca

mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către

instanță dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea

acesteia în regim privativ de libertate, ori în speță, având în vedere toate

elementele ce caracterizează persoana inculpatului - lipsa antecedentelor

penale, conduita corespunzătoare în societate, disponibilitatea manifestată

pentru soluționarea laturii civile prin achitarea cheltuielilor de spitalizare,

în mod corect instanța de fond a apreciat că inculpatul dovedește un

comportament ce permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea

executării sub supraveghere, conform art. 86

1

și urm. C. pen., ar fi

suficientă pentru a se realiza reeducarea sa și prevenirea comiterii de noi

infracțiuni, astfel încât în mod greșit instanța de apel a apreciat că sentința

tribunalului este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a

executării pedepsei aplicate, împrejurările relevate de instanța de prim

control judiciar fiind luate în considerare cu prilejul stabilirii cuantumului

pedepsei.

Astfel fiind, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond,

apreciază că o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării sub

supraveghere, este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al

pedepsei, consfințit prin disp. art. 52 C. pen., cât și

principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele

personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă

parte.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de

inculpat împotriva deciziei penale nr. 83 din 24 octombrie 2011 a Curții de

Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa, decizia penală atacată și va menține sentința penală

nr. 163 din 30 august 2011 a Tribunalului Botoșani.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, pentru se va plăti din

fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

D E C I

D E

Admite recursul declarat de inculpatul I.S.L. împotriva

deciziei penale nr. 83 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr.

163 din 30 august 2011 a Tribunalului Botoșani.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, pentru se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012.