ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3919/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3919/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față

În baza actelor

și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin sentința

penală nr. 53 din 01 martie 2012, Tribunalul Bihor, în

baza art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1), 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu

aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. a condamnat pe inculpatul B.T. pentru comiterea

infracțiunii de tentativa la omor calificat, la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de

art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a doua, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului pe durata executării

pedepsei

principale drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și b) C. pen.

cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 86

1

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

principale și a

pedepsei accesorii pe durata

unui termen de încercare de 9 ani stabilit

conform art. 86

2

C.

pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. a obligat pe inculpat ca pe durata

termenului de încercare

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)

să se prezinte

la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor

conform programului stabilit de

acesta;

b)

să

anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c)

să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d)

să comunice

informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existență

În baza art. 359

C. proc. pen. a fost atrasă atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C.

proc. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a

executării

pedepsei.

În baza art. 88

C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii

și arestului preventiv de la 16 noiembrie 2011 până la 09 decembrie 2011.

În baza art. 14 C.

proc. pen. și art. 1357 C. civ. a obligat

inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de daune

materiale, respectiv 10000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la

cursul oficial al zilei în

care se va face plata cu titlu de daune morale în

favoarea părții civile B.E.

În baza art. 14 C.

proc. pen., art. 1357 C. civ. și art. 313 din

Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul la plata sumelor

de 2371,35 lei

reprezentând contravaloarea

zilelor de îngrijiri medicale, a sumei de 66,04 lei

reprezentând

majorări de întârziere aferente calculate de la data de

15 decembrie 2011 până la data de 23 februarie 2012, precum și la plata

majorărilor de

întârziere calculate

de la data de 23 februarie 2012 și până la data plății efective, în

favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean

Oradea cu sediul în Oradea, str.

Republicii.

În baza art. 193

alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la

plata sumei de 2150 lei în favoarea

părții civile B.E. reprezentând

cheltuieli

judiciare.

În baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la

plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost trimis

în judecată

inculpatul B.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

la omor calificat

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen.

În fapt, în

sarcina inculpatului s-a reținut că în data de 15 noiembrie 2011 s-a

deplasat la

locuința surorii sale B.E. cu care a avut o altercație

verbală legată de

refuzul acestuia de a semna un angajament de plată în ce privește o datorie pe

care aceasta o avea față de inculpat. în acest context a luat un cuțit de

bucătărie aparținând părții vătămate și i-a aplicat patru lovituri în cutia

toracică în urma cărora a suferit leziuni vindecabile în 25 de zile de

îngrijiri medicale, viața fiindu-i

pusă în primejdie.

Partea vătămată B.E. s-a constituit parte civilă în cauză cu

suma de 2.000

lei daune materiale, (necontestată de inculpat, care a declarat

că este de acord

să o plătească) respectiv cu suma de 35.000 Euro daune

morale

(inculpatul lăsând la aprecierea instanței cuantumul acesteia).

În prezenta

cauză la termenul de judecată din 23 februarie 2012, inculpatul a

solicitat expres instanței aplicarea

procedurii de judecată în cazul

recunoașterii

vinovăției, reglementată de art. 320

1

C. proc. pen.

introdus

prin Legea nr. 202/2010, în vigoare începând cu data de 25 noiembrie 2010.

Din raportul de

constatare medico-legale rezultă următoarele:

Numita B.E.

prezintă leziuni ce datează din 15 noiembrie 2011

(conform F.O. nr.

55890 Spitalul Clinic Județean - Oradea, secția ATI și

Chirurgie toracică).

1.

Leziunile

s-au putut produce prin acțiunea unui corp tăietor-înțepător și

Zgâriere

cu unghiile.

2.

Leziunile

necesită 25 zile de îngrijiri medicale.

3.

Leziunile au pus

în primejdie viața victimei, salvarea acesteia datorându-

se tratamentului prompt și corect

instituit.

Coroborând

probele administrate în faza urmăririi penale cu declarația

dată de inculpat

în fața instanței de judecată, instanța a apreciat dovedită

vinovăția sa

fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă

la omor

calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art.

174-175 lit. c) C. pen.

La

individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere

criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., dar și

limitele de

pedeapsă reduse cu 1/3 urmare a aplicării procedurii prevăzute de

art. 320

1

C. proc. pen.

În acest sens

instanța a reținut în mod deosebit gradul de pericol

social al faptei

determinat prin modul, mijloacele de săvârșire și urmarea

produsă,

leziunile punând în primejdie viața victimei. Relevantă în acest sens

a fost apreciată

și lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, fiind astfel reținută

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. cât și

faptul că acesta

și-a asumat responsabilitatea faptei comise și a conștientizat

gravitatea

acestuia în fața instanței din moment ce a solicitat aplicarea

procedurii

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. cu tot ceea ce

presupune

aceasta, renunțând a mai formula apărări, a mai invoca excepții, a

mai propune

probe, ori a mai combate acuzațiile ce i s-au adus.

În ce privește

modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanța a

reținut că, deși

această infracțiune este una de o gravitate extremă, viața fiind una dintre

valorile sociale cele mai importante, apărate prin norma

penală, raportat

la comportamentul inculpatului în societate, circumstanțele

în care fapta a

fost comisă, cât și starea precară de sănătate a acestuia (fiind

în permanență sub

tratament) tribunalul a apreciat că, pentru realizarea

scopului pedepsei

nu este necesară executarea efectivă a acesteia.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate,

dar și din

oficiu, Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 63/A din 10

mai 2012 în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins ca nefondate apelurile penale declarate de

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor, partea civilă B.E. și inculpatul B.T.,

împotriva

sentinței penale nr. 53 din 01 martie 2012 pronunțată de Tribunalul

Bihor, care a fost menținută în

întregime.

Astfel, instanța

a apreciat că criticile care vizează netemeinicia hotărârii

Tribunalului

Bihor sub aspectul reținerii în mod greșit a circumstanțelor

atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. în favoarea

inculpatului B.T., sunt nefondate.

Premisele de la care a pornit instanța

de fond când a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante au un

caracter real,

materializat în faptul că,

așa cum rezultă din probele de la dosar, inculpatul

înainte de

săvârșirea faptei a avut o conduită bună.

Toate aceste

premise favorabile inculpatului au fost apreciate ca fiind

suficiente motive

pentru a fi reținută în favoarea lui circumstanța atenuantă

prevăzută de art.

74 alin. (1) C. pen., iar criticile parchetului din

acest punct de vedere le considerăm

nefondate.

Criticile

formulate de către partea civilă B.E. au fost apreciate

ca fiind

nefondate, instanța reținând că cuantumul pedepsei aplicate reflectă și

respectă în același timp criteriile generale de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen.,

respectiv persoana inculpatului, fapta și gradul de

pericol social al faptei săvârșită.

Totodată, s-a

apreciat că gama de obligații impuse inculpatului pe

durata

termenului de încercare sunt suficiente și de natură a contribui la

reeducarea sa.

Pedeapsa

aplicată, alături de modalitatea de executare a acestei

pedepse determină

pe inculpat, în opinia instanței, a nu mai săvârși pe viitor

altă faptă de

natură penală și impunerea în sarcina sa a altor obligații decât

cele prevăzute de

instanța de fond nu le considerăm a fi necesare.

Criticile

formulate de către inculpatul B.T. au fost apreciate,

de asemenea ca

fiind nefondate, instanța apreciind că reducerea pedepsei

aplicată

inculpatului ar lipsi de conținut dispozițiile legale arătate mai sus,

motiv pentru care

instanța va respinge ca nefondat și apelul declarat de

acesta.

Împotriva deciziei penale sus arătate,

în termen legal au declarat

recurs Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea

și

inculpatul B.T.

care a criticat hotărârea pentru netemeinicie și

nelegalitate, fiind

invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Concluziile

reprezentantului Ministrului Public și susținerile apărătorului

recurentului

inculpat, precum și ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost

consemnate

detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru

care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea prin prisma

criticilor recurenților, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C.

proc. pen., înalta Curte constată că recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea in cauza este fondat pentru

considerentele

care urmează:

Astfel, înaltă

Curte verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în

raport de

criticile aduse, constată faptul că instanțele au dat eficiență

dispozițiilor art. 63 alin. (2) C.

proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de

fapt.

În cauză

prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul B.T.

a fost

răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material

al probelor

administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției

inculpatului.

În mod corect, prima instanță de

judecată, și instanța de control

judiciar,

prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a

reținut în sarcina inculpatului săvârșirea

infracțiunii prevăzute de tentativă la

omor

calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen.,

constând în aceea că inculpatul, pe fondul unei

altercații verbale cu sora sa,

B.E.

i-a aplicat acesteia patru lovituri în cutia toracică în urma cărora

a suferit leziuni vindecabile în 25 de zile de

îngrijiri medicale, viața fiindu-i

pusă în primejdie.

Înalta Curte

constată totodată că în speța dedusă judecății inculpatului

B.T.

i-a fost

respectat dreptul la un proces echitabil, astfel cum a

afirmat, cu titlu

de principiu, Curtea Europeana într-o jurisprudența constanta.

Examinând cauza

prin prisma criticii formulată de către Parchetul de pe

lângă Curtea de

Apel Oradea privitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate, înalta

Curte de Casație și Justiție constată că pedeapsa de 4 ani

închisoare, cu

suspendarea sub supraveghere a executării acesteia nu

constituie o

replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității

făptuitorului de

natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei

prevăzute de art. 52 C. pen.

Astfel, înalta

Curte reține că, potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și

aplicarea

pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de

limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol

social al

faptelor săvârșite, de persoanele infractorilor și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Chiar dacă

individualizarea pedepsei este un proces interior, strict

personal al

judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din

contra el

trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material

probator, studiat

după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în

lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei

înseamnă

consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa

încât respectarea

acestuia este obligatorie pentru instanță.

Ca să-și poată îndeplini funcțiile

care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub

aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității

faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real

persoana infractorului, cât și aptitudinii

acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al

pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se

schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Totodată, înalta

Curte reține că exemplaritatea pedepsei produce efecte

atât asupra

conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât și asupra

altor persoane

care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt

puse în situația

de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se

abține de la săvârșirea de

infracțiuni.

Fermitatea cu

care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și

generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului,

condiționează

caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea

privațiunii

trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a

făptuitorului.

Numai o pedeapsă

justă și proporțională este de natură să asigure atât

exemplaritatea,.cât

și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală

înscrise și în

Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul

pedepsei este prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni."

Ori, faptele

pentru care inculpatul B.T. a fost condamnat de

instanța de fond, condamnare

menținută și de instanța de control judiciar este

neîndoielnic

gravă, astfel că în operațiunea complexă a individualizării

tratamentului penal, înalta Curte

având în vedere activitățile ilicite

desfășurate,

astfel cum au fost descrise anterior, precum și importanța și specificul

valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecințele grave ale

acțiunilor sale și, nu în ultimul rând,

circumstanțele personale ale inculpatului

(atitudinea cu privire la faptele comise, antecedența penală, situația

familială

și materială, ș.a)

apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este

posibilă decât prin executarea pedepsei de 4 ani

închisoare în regim de

detenție.

Totodată, înalta

Curte reține că dacă asemenea fapte nu ar fi urmate de

o ripostă corespunzătoare a organelor

în drept s-ar întreține climatul

infracțional

și s-ar crea inculpatului menționat impresia că poate ignora în continuare

valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fără a accepta sa-

și corijeze comportamentul, putându-se ajunge în

final în atare mod la lipsă

de efect educativ a pedepselor aplicate.

Așa fiind,

concluzia bare se desprinde este aceea că s-a acordat

suficientă și

echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunii, dar

și poziției procesuale a inculpatului,

astfel că pedeapsa de 4 ani cu

executarea în

regim de detenție este justă și proporțională, în măsură să

asigure funcțiile de constrângere și de

reeducare, precum și scopul preventiv

al sancțiunii.

Cu privire la criticile invocate de recurentul inculpat B.T.,

anterior expuse, se constată că

acestea sunt nefondate.

Astfel, instanța

de recurs consideră că prin pedeapsa la care a fost

condamnat inculpatul recurent s-a dat

relevanță și principiului

proporționalității,

în raport cu gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral

și de

personalitate al inculpatului, apreciind că nu se justifică

reindividualizarea acesteia în sensul diminuării

cuantumului pedepsei și a suspendării condiționate a executării acesteia,

constatând că modalitatea de

executare

a privării de libertate a pedepsei de 4 ani închisoare răspunde

scopurilor

prevăzute de legea penală.

Prin urmare,

față de cele învederate înalta Curte in baza art. 385

15

pct. 2, lit. d) C.

proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă

Curtea de Apel Oradea

împotriva deciziei penale nr. 63/A din

10 mai 2012 a

Curții de Apel Oradea - Secția Penală și pentru Cauze cu

Minori, va

casează decizia penală recurată și în parte sentința penală nr. 53

din 01 martie

2012 a Tribunalului Bihor și, în rejudecare va înlătura aplicarea

art. 86

1

C. pen., art. 86

2

C. pen., art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d) C.

pen. art.

86

4

C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc.

pen. și

dispune executarea pedepsei aplicată inculpatului B.T., de 4 ani

închisoare, în

regim de detenție, menținând restul dispozițiilor sentinței

penale.

Totodată, față de

385

15

pct. 1, lit. b) C. proc. pen. va respinge

ca nefondat

inculpatul B.T., împotriva aceleiași decizii penale, cu

obligarea

acestuia, în baza art. 192 pct. 3, alin. (2) C. proc. pen. la

plata

cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea

împotriva

deciziei penale nr. 63/A din 10 mai 2012 a Curții de Apel

Oradea - Secția Penală și pentru Cauze

cu Minori.

Casează decizia

penală recurată și în parte sentința penală nr. 53 din

01 martie 2012 a Tribunalului Bihor

și, rejudecând:

Înlătură

aplicarea art. 86

1

C. pen., art. 86

2

C. pen., art. 86

3

alin.

(1) lit. a)-d) C. pen. art. 86

4

C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen.

și art.

359 C. proc. pen.

și dispune executarea pedepsei aplicată

inculpatului

B.T., de 4 ani închisoare, în regim de detenție.

Menține restul

dispozițiilor sentinței penale.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T.,

împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurentul inculpat B.T. la plata sumei de 225 lei cu

titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de

procuror, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 noiembrie 2012.