ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3919/2012

Asupra recursurilor de față În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința penală nr. 53 din 01 martie 2012, Tribunalul Bihor, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B.T. pentru comiterea infracțiunii de tentativa la omor calificat, la o pedeapsă de 4 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și b) C. pen.

cu titlu de pedeapsa accesorie. În baza art. 86 1 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 9 ani stabilit conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen. a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor conform programului stabilit de acesta; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existență În baza art. 359 C. proc.

pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. proc. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 16 noiembrie 2011 până la 09 decembrie 2011. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 1357 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de daune materiale, respectiv 10000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul oficial al zilei în care se va face plata cu titlu de daune morale în favoarea părții civile B.E. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 1357 C. civ.

și art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul la plata sumelor de 2371,35 lei reprezentând contravaloarea zilelor de îngrijiri medicale, a sumei de 66,04 lei reprezentând majorări de întârziere aferente calculate de la data de 15 decembrie 2011 până la data de 23 februarie 2012, precum și la plata majorărilor de întârziere calculate de la data de 23 februarie 2012 și până la data plății efective, în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean Oradea cu sediul în Oradea, str. Republicii. În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 2150 lei în favoarea părții civile B.E. reprezentând cheltuieli judiciare. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

a obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost trimis în judecată inculpatul B.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen. În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că în data de 15 noiembrie 2011 s-a deplasat la locuința surorii sale B.E. cu care a avut o altercație verbală legată de refuzul acestuia de a semna un angajament de plată în ce privește o datorie pe care aceasta o avea față de inculpat. în acest context a luat un cuțit de bucătărie aparținând părții vătămate și i-a aplicat patru lovituri în cutia toracică în urma cărora a suferit leziuni vindecabile în 25 de zile de îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în primejdie.

Partea vătămată B.E. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.000 lei daune materiale, (necontestată de inculpat, care a declarat că este de acord să o plătească) respectiv cu suma de 35.000 Euro daune morale (inculpatul lăsând la aprecierea instanței cuantumul acesteia). În prezenta cauză la termenul de judecată din 23 februarie 2012, inculpatul a solicitat expres instanței aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, reglementată de art. 320 1 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010, în vigoare începând cu data de 25 noiembrie 2010. Din raportul de constatare medico-legale rezultă următoarele: Numita B.E. prezintă leziuni ce datează din 15 noiembrie 2011 (conform F.O.

nr. 55890 Spitalul Clinic Județean - Oradea, secția ATI și Chirurgie toracică). 1. Leziunile s-au putut produce prin acțiunea unui corp tăietor-înțepător și Zgâriere cu unghiile. 2. Leziunile necesită 25 zile de îngrijiri medicale. 3. Leziunile au pus în primejdie viața victimei, salvarea acesteia datorându- se tratamentului prompt și corect instituit. Coroborând probele administrate în faza urmăririi penale cu declarația dată de inculpat în fața instanței de judecată, instanța a apreciat dovedită vinovăția sa fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., dar și limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 urmare a aplicării procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen. În acest sens instanța a reținut în mod deosebit gradul de pericol social al faptei determinat prin modul, mijloacele de săvârșire și urmarea produsă, leziunile punând în primejdie viața victimei. Relevantă în acest sens a fost apreciată și lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, fiind astfel reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. cât și faptul că acesta și-a asumat responsabilitatea faptei comise și a conștientizat gravitatea acestuia în fața instanței din moment ce a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. cu tot ceea ce presupune aceasta, renunțând a mai formula apărări, a mai invoca excepții, a mai propune probe, ori a mai combate acuzațiile ce i s-au adus.

În ce privește modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanța a reținut că, deși această infracțiune este una de o gravitate extremă, viața fiind una dintre valorile sociale cele mai importante, apărate prin norma penală, raportat la comportamentul inculpatului în societate, circumstanțele în care fapta a fost comisă, cât și starea precară de sănătate a acestuia (fiind în permanență sub tratament) tribunalul a apreciat că, pentru realizarea scopului pedepsei nu este necesară executarea efectivă a acesteia. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 63/A din 10 mai 2012 în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins ca nefondate apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, partea civilă B.E. și inculpatul B.T., împotriva sentinței penale nr. 53 din 01 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost menținută în întregime. Astfel, instanța a apreciat că criticile care vizează netemeinicia hotărârii Tribunalului Bihor sub aspectul reținerii în mod greșit a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului B.T., sunt nefondate. Premisele de la care a pornit instanța de fond când a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante au un caracter real, materializat în faptul că, așa cum rezultă din probele de la dosar, inculpatul înainte de săvârșirea faptei a avut o conduită bună.

Toate aceste premise favorabile inculpatului au fost apreciate ca fiind suficiente motive pentru a fi reținută în favoarea lui circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) C. pen., iar criticile parchetului din acest punct de vedere le considerăm nefondate. Criticile formulate de către partea civilă B.E. au fost apreciate ca fiind nefondate, instanța reținând că cuantumul pedepsei aplicate reflectă și respectă în același timp criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv persoana inculpatului, fapta și gradul de pericol social al faptei săvârșită. Totodată, s-a apreciat că gama de obligații impuse inculpatului pe durata termenului de încercare sunt suficiente și de natură a contribui la reeducarea sa.

Pedeapsa aplicată, alături de modalitatea de executare a acestei pedepse determină pe inculpat, în opinia instanței, a nu mai săvârși pe viitor altă faptă de natură penală și impunerea în sarcina sa a altor obligații decât cele prevăzute de instanța de fond nu le considerăm a fi necesare. Criticile formulate de către inculpatul B.T. au fost apreciate, de asemenea ca fiind nefondate, instanța apreciind că reducerea pedepsei aplicată inculpatului ar lipsi de conținut dispozițiile legale arătate mai sus, motiv pentru care instanța va respinge ca nefondat și apelul declarat de acesta. Împotriva deciziei penale sus arătate, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul B.T.

care a criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Concluziile reprezentantului Ministrului Public și susținerile apărătorului recurentului inculpat, precum și ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate. Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurenților, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea in cauza este fondat pentru considerentele care urmează: Astfel, înaltă Curte verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată faptul că instanțele au dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de fapt. În cauză prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul B.T. a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției inculpatului. În mod corect, prima instanță de judecată, și instanța de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzute de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen., constând în aceea că inculpatul, pe fondul unei altercații verbale cu sora sa, B.E. i-a aplicat acesteia patru lovituri în cutia toracică în urma cărora a suferit leziuni vindecabile în 25 de zile de îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în primejdie.

Înalta Curte constată totodată că în speța dedusă judecății inculpatului B.T. i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeana într-o jurisprudența constanta. Examinând cauza prin prisma criticii formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea privitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate, înalta Curte de Casație și Justiție constată că pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia nu constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului de natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Astfel, înalta Curte reține că, potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoanele infractorilor și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Totodată, înalta Curte reține că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privațiunii trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea,.cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni." Ori, faptele pentru care inculpatul B.T.

a fost condamnat de instanța de fond, condamnare menținută și de instanța de control judiciar este neîndoielnic gravă, astfel că în operațiunea complexă a individualizării tratamentului penal, înalta Curte având în vedere activitățile ilicite desfășurate, astfel cum au fost descrise anterior, precum și importanța și specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecințele grave ale acțiunilor sale și, nu în ultimul rând, circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedența penală, situația familială și materială, ș.a) apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin executarea pedepsei de 4 ani închisoare în regim de detenție.

Totodată, înalta Curte reține că dacă asemenea fapte nu ar fi urmate de o ripostă corespunzătoare a organelor în drept s-ar întreține climatul infracțional și s-ar crea inculpatului menționat impresia că poate ignora în continuare valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fără a accepta sa- și corijeze comportamentul, putându-se ajunge în final în atare mod la lipsă de efect educativ a pedepselor aplicate. Așa fiind, concluzia bare se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunii, dar și poziției procesuale a inculpatului, astfel că pedeapsa de 4 ani cu executarea în regim de detenție este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al sancțiunii.

Cu privire la criticile invocate de recurentul inculpat B.T., anterior expuse, se constată că acestea sunt nefondate. Astfel, instanța de recurs consideră că prin pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul recurent s-a dat relevanță și principiului proporționalității, în raport cu gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, apreciind că nu se justifică reindividualizarea acesteia în sensul diminuării cuantumului pedepsei și a suspendării condiționate a executării acesteia, constatând că modalitatea de executare a privării de libertate a pedepsei de 4 ani închisoare răspunde scopurilor prevăzute de legea penală. Prin urmare, față de cele învederate înalta Curte in baza art. 385 15 pct. 2, lit. d) C. proc.

pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 63/A din 10 mai 2012 a Curții de Apel Oradea - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, va casează decizia penală recurată și în parte sentința penală nr. 53 din 01 martie 2012 a Tribunalului Bihor și, în rejudecare va înlătura aplicarea art. 86 1 C. pen., art. 86 2 C. pen., art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. art. 86 4 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen. și dispune executarea pedepsei aplicată inculpatului B.T., de 4 ani închisoare, în regim de detenție, menținând restul dispozițiilor sentinței penale. Totodată, față de 385 15 pct. 1, lit. b) C. proc. pen.

va respinge ca nefondat inculpatul B.T., împotriva aceleiași decizii penale, cu obligarea acestuia, în baza art. 192 pct. 3, alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 63/A din 10 mai 2012 a Curții de Apel Oradea - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Casează decizia penală recurată și în parte sentința penală nr. 53 din 01 martie 2012 a Tribunalului Bihor și, rejudecând: Înlătură aplicarea art. 86 1 C. pen., art. 86 2 C. pen., art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. art. 86 4 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen. și dispune executarea pedepsei aplicată inculpatului B.T., de 4 ani închisoare, în regim de detenție. Menține restul dispozițiilor sentinței penale. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T., împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurentul inculpat B.T. la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de procuror, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 noiembrie 2012.