ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3466/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3466/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În

baza actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 63 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani a

fost admisă cererea privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor

pentru care inculpatul C.I. a fost trimis în judecată, iar în consecință, în

temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a acestora

din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., în infracțiunea prevăzută și

pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 și 6 din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 42 C. pen.

A fost condamnat inculpatul C.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 257 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

și 42 C. pen. și cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la

pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor

art. 71, 64 lit. a) Teza

II

și b) C. pen.

În

temeiul art. 81 și 82 C. pen. și art. 71 alin. (5) C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, cât

și a celor accesorii, pe o perioadă de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului

asupra art. 83 C. pen.

S-a constatat că în cauză sunt

incidente prevederile art. 6

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000

în legătură cu o sumă de 900 euro.

S-a constatat realizată restituirea

sumei de 900 euro către făptuitoarea Ș.L., conform ordonanței din 7 decembrie

2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și dovezii de

predare-primire a banilor din 7 decembrie 2011 de la dosar.

Pentru a hotărî în acest sens, prima

instanță a reținut în esență că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Botoșani din 23 decembrie 2011, inculpatul C.I. a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 42 C. pen., reținându-se în sarcina

acestuia că, în calitate de funcționar la Primăria Botoșani - Serviciul

cadastru, în cursul anului 2010, în patru rânduri și în baza aceleiași

rezoluții infracționale, a pretins și primit de la denunțătoarea Ș.L. suma de

800 euro, cu promisiunea că va interveni la diferiți funcționari din cadrul

primăriei pentru a-i facilita obținerea unei locuințe din fondul A.N.L., iar la

data de 24 noiembrie 2011, în jurul orelor 13:30 a fost prins în flagrant,

primind suma de 100 euro de la aceeași denunțătoare, cu promisiunea că va

interveni la o colegă de serviciu în vederea obținerii unei anchete sociale mai

favorabile, care ar putea avea ca efect creșterea punctajului necesar pentru

obținerea unei locuințe.

S-a arătat prin același rechizitoriu,

că suma ce face obiectul cauzei, primită de inculpat de la denunțătoare, de 900

euro, a fost restituită acesteia.

Instanța s-a învestit cu soluționarea

cauzei, dispunând citarea părților pentru termenul din data de 22 martie 2012

când, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a arătat prin

apărător că solicită să fie judecat conform art. 320

1

C. proc. pen.,

privind procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, cerere pe care

instanța a admis-o așa cum rezultă din practicaua sentinței atacate, iar în

continuare s-a procedat la audierea inculpatului, care a arătat că recunoaște

și regretă săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată ca

fiind corect descrisă în rechizitoriu.

Tot la termenul menționat anterior, la

cererea procurorului, instanța a pus în discuție încadrarea juridică corectă a

infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată,

în „sensul că infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) și 42 C. pen. să fie raportată la dispozițiile art. 5 și 6

din Legea nr. 78/2000, dat fiind faptul că în cauză suma de bani ce a făcut

obiectul infracțiunii a fost restituită denunțătoarei.

Cum încadrarea juridică solicitată de

către procuror nu este de natură să-i agraveze situația inculpatului într-o

infracțiune mai gravă, cum suma de bani a fost restituită denunțătoarei și cum

prevederile legale de mai sus sunt, într-adevăr, incidente în cauză, instanța

de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice, așa cum a fost

formulată de către procuror.

Cum noua încadrare juridică întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis

în judecată, instanța de fond, reținând vinovăția inculpatului pentru această

nouă încadrare, pe baza probelor și recunoașterilor inculpatului, a dispus

condamnarea lui potrivit legii.

La individualizarea judecătorească a

pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, prima instanță a reținut, pe lângă

prevederile cuprinse în art. 72 C. pen. și pe cele referitoare la persoana

inculpatului, infractor primar, cu o conduită procesuală corectă, fără

antecedente penale.

Drept urmare, s-a apreciat că pentru

condamnarea și reeducarea inculpatului este suficientă aplicarea unei pedepse

principale, cât și a unor pedepse accesorii, ale căror executare să fie

suspendată condiționat în aplicarea art. 81 și urm. C. pen.

Potrivit noii încadrări juridice dată

faptelor săvârșite de către inculpat, în legătură cu suma de 900 euro, s-a

constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 6

1

alin. (2)

și (4) din Legea nr. 78/2000 privind restituirea acestei sume, constatându-se

realizată restituirea acesteia conform ordonanței pronunțate de către procuror

în timpul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat apel inculpatul C.I., criticând-o pentru netemeinicie,

arătând, în esență, că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare față de

fapta comisă și conduita sa procesuală.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

penală nr. 47 din 7 mai 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpatul C.I. împotriva sentinței penale nr. 63 din 22 martie 2012 a

Tribunalului Botoșani.

Astfel, analizând apelul declarat în

cauză, prin prisma motivelor invocate și în baza actelor și lucrărilor

dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 și 378 C. proc. pen., Curtea

a constatat că acestea este nefondat, pentru următoarele considerente:

În

ceea ce privește sancțiunea aplicată inculpatului apelant

de către prima instanță, Curtea a constatat că aceasta a fost în mod just

individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Într-adevăr, având în vedere,

criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

dispozițiile Părții generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în norma

de incriminare, gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și de

persoana și conduita inculpatului apelant C.I., Curtea a apreciat

că

în mod just prima instanță a dispus aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare

(orientată spre minimul prevăzut de norma de incriminare), cu suspendarea

condiționată a acesteia conform art. 81 C. pen., reținând că aceasta este în

măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prevăzute

de art. 52 C. pen. (și nu se mai impune reducerea ei).

Împrejurările și circumstanțele

favorabile apelantului inculpat invocate (conduita bună a inculpatului anterior

săvârșirii faptei și faptul că acesta recunoscut sincer săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată) au fost avute în vedere atunci când

prima instanță a ales să orienteze cuantumul pedepsei aplicate spre minimul

prevăzut de norma de incriminare și să dispună suspendarea condiționată a

acesteia nefiind de natură a fi reținute ca circumstanțe atenuante judiciare în

sarcina inculpatului.

Împotriva deciziei penale sus arătate

a declarat recurs inculpatul C.I. care a criticat hotărârea pentru netemeinici

și nelegalitate, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Concluziile reprezentantului

Ministrului Public și susținerile apărătorului acestuia, au fost consemnate

detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor

mai fi reluate.

Examinând hotărârea prin prisma

criticilor recurentului, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

declarat în cauză este nefondat pentru considerentele care urmează:

Astfel, Înaltă Curte verificând

probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată

faptul că instanța de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63

alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă

situație de fapt.

În

cauză prezumția de nevinovăție de care beneficiază

inculpatul a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material

al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției

inculpatului.

În

mod corect, prima instanță de judecată, și instanța de

control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză,

a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000

constând în aceea că, în calitate de funcționar la Primăria Botoșani - Serviciul

cadastru, în cursul anului 2010, în patru rânduri și în baza aceleiași

rezoluții infracționale, a pretins și primit de la denunțătoarea Ș.L. suma de

800 euro, cu promisiunea că va interveni la diferiți funcționari din cadrul

primăriei pentru a-i facilita obținerea unei locuințe din fondul A.N.L., iar la

data de 24 noiembrie 2011 a fost prins în flagrant, primind suma de 100 euro de

la aceeași denunțătoare, cu promisiunea că va interveni la o colegă de serviciu

în vederea obținerii unei anchete sociale mai favorabile, care ar putea avea ca

efect creșterea punctajului necesar pentru obținerea unei locuințe. Înalta

Curte constată totodată că în speța dedusă judecății inculpatului i-a fost

respectat dreptul la un proces echitabil, toate mijloacele de probă fiind

administrate în fața acuzatului, asistat de un apărător, în ședința publică, în

dezbateri contradictorii, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea

Europeană într-o jurisprudență constantă.

Examinând cauza prin prisma criticii

formulată de către inculpat privitoare la greșita individualizare a pedepsei

aplicate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pedeapsa de 2 ani

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia constituie o

replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității

făptuitorului de natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei

prevăzute de art. 52 C. pen.

Firește, în lumina criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activități

infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător

al tuturor elementelor interne specifice faptei și făptuitorului.

În

același timp însă, se impune că în cadrul operației de

individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate

criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după

caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de

propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare

pentru reeducarea celui condamnat.

Ori, fapta pentru care inculpatul C.I.

a fost condamnat de instanța de fond, condamnare menținută de instanța de

control judiciar este neîndoielnic gravă, astfel că în operațiunea complexă a

individualizării tratamentului penal, Curtea având în vedere maniera în care

acesta a procedat, activitățile ilicite desfășurate precum și calitatea pe care

o avea acesta, importanța și specificul valorilor sociale ocrotite de legea

penală, consecințele grave ale acțiunilor lor și, nu în ultimul rând,

circumstanțele personale (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedența

penală) apreciază că resocializarea lui viitoare pozitivă nu este posibilă

decât prin sancțiunile aplicate de prima instanță, atât sub aspectul

cuantumului, cât și a modalității de executare.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate

solicitările inculpatului vizând acordarea unei eficiențe sporite

circumstanțelor atenuante reținute deja de către prima instanță în favoarea

lui, având în vedere și următoarele argumente:

Recunoașterea anumitor împrejurări ca

circumstanțe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate

în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau

caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât

numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în

cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel: „conduita

bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., invocată de inculpat

ca circumstanță atenuantă, presupune, între altele, absența antecedentelor penale,

Înalta Curte reținând că, calitatea de infractor primar și comportările bune în

familie și societate au fost avute în vedere de instanța de fond.

Așa fiind, concluzia care se desprinde

este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de

pericol social a infracțiunii, dar și poziției procesuale a inculpatului,

astfel că pedeapsa aplicată, atât sub aspectul cuantumului, cât și a

modalității de executare este justă și proporțională, în măsură să asigure

funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al

sancțiunii.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că

în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei stabilită de instanța de

fond și menținută de instanța de control judiciar, deoarece aceasta sub

aspectul cuantumului reflectă în mod plural nu numai gradul de pericol social

ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanțele reale, dar și

circumstanțele personale ale inculpatului, dându-i posibilitatea unei

reintegrării viitoare

pozitive în societate, astfel încât nu

este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Prin urmare, față de cele învederate

Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1, lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul inculpatul C.I. împotriva

deciziei penale nr. 47 din 07 mai 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori, cu obligarea acestuia, în baza art. 192 pct. 3,

alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 47 din 07 mai 012 a

Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25

octombrie 2012.