- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 20 noiembrie 2009
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 20.11.2009 — recurs
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la data de 24 iulie 2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție, revizuienta F.G., în baza art. 393 C. proc. pen., solicită revizuirea deciziei penale nr. 2280 din data de 16 iunie 2009 și a sentinței penale nr. 115 din data de 15 aprilie 2009, întemeindu-și motivarea cererii pe dispozițiile art. 394 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c) C. proc. pen. Examinând actele și probele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. constată, în temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., că orice cerere de revizuire se adresează procurorului de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță.
Cum în această cauză, instanța care a judecat cauza în primă instanță este Curtea de Apel Timișoara, urmează să se trimită cererea cu toate actele depuse la dosar, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în vederea efectuării de cercetări, privind revizuirea formulată. Astfel, conform dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, va trimite cererea de revizuire formulată de F.G., la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE În baza art. 397 C. proc. pen. trimite cererea de revizuire formulată de revizuienta F.G. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2009.