ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 766/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul P.I. a chemat în

judecată pârâtul M.A.E., solicitând instanței obligarea acestuia la stabilirea

datei de primire a actelor și cererii de redobândire a cetățeniei române și la

plata daunelor morale de 1.000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în 13 septembrie 2006 și ulterior în 7 ianuarie 2009 s-a adresat secției

consulare a ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele necesare, dar i-a fost

refuzată primirea și i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin

poștă, recomandat, pentru a fi invitat să depună cererea și actele doveditoare.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin

care a invocat excepția prescripției și a arătat că cele peste 360.000 de

persoane care au dorit să depună cerere pentru redobândirea cetățeniei române

sunt invitate în ordinea cronologică a formulării cererii de intenție să se

prezinte la secția consulară, unde are loc verificarea documentelor stabilite

de lege, dosarul fiind trimis ulterior în țară, la Ministerul Justiției, pentru analizarea cererilor.

Curtea constată că reclamantul s-a

adresat și în ianuarie 2009 pârâtului cu cererea de programare pentru primirea

cererii de redobândire a cetățeniei române, față de momentul la care trebuia să

fie soluționată această cerere, acțiunea fiind formulată în termen.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1.890 din 5

mai 2009 a admis excepția netimbrării cererii de despăgubiri, anulând-o ca

netimbrată.

De asemenea, a respins excepția

prescripției și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.I.,

obligând pârâta să stabilească data primirii actelor în termen de 3 luni de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că împrejurările de ordin general invocate de M.A.E. nu pot

justifica refuzul de primire a cererii și actelor necesare.

Dreptului reclamantului de a obține

analiza pe fond a cererii lui într-un termen rezonabil, drept statuat de lege,

nu îi pot fi opuse doar susțineri.

Pârâtul nu a făcut dovada numărului

cererilor înregistrate, a numărului persoanelor cu atribuții in analiza

acestora, a numărului de cereri soluționate zilnic, a adoptării și respectării

unui criteriu cronologic în invitarea solicitanților.

Statul, prin instituțiile sale,

răspunde atât pentru culpa persoanelor ce îndeplinesc atribuțiile în cadrul

autorităților publice, cât și pentru organizarea necorespunzătoare a

activității de executare a legii.

Având in vedere aceste considerente,

Curtea apreciază că refuzul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea

cererii la doi ani și opt luni de la data exprimării voinței inițiale, având în

vedere și timpul cerut desfășurării celorlalte operațiuni necesare pentru

analiza cererii, nu este justificat.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul M.A.E.

Recurentul a susținut următoarele

considerente:

Acțiunea reclamantului este

prescrisă, în temeiul art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, deoarece

termenul de 6 luni în care reclamantul trebuia să formuleze acțiunea s-a

împlinit cu mult înainte de data introducerii cererii, respectiv 13 octombrie

2006.

Prin cel de-al doilea motiv de

recurs, recurentul susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

întemeiată pe o interpretare greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Astfel, se susține că întreaga

procedură de redobândire a cetățeniei se subsumează dreptului suveran al

statului de a analiza fiecare speță și că în lipsa unui temei legal, concret,

puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta

termenele de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei și a le impune

apoi recurentului într-o ordine ce ar putea deregla activitatea secției consulare

a ambasadei României în Republica Moldova.

Recurentul a mai susținut și faptul

că termenul scurt, rezonabil pentru primirea cererii, dispus de instanță, nu se

regăsește în legislația română de lege lata și că durata acestui termen

rezonabil nu se regăsește decât în jurisprudența C.E.D.O. și se aplică în

cazurile expres specificate.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Înalta Curte reține ca fiind

nefondată critica recurentului privind greșita soluționare de către instanța de

fond a excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât, pe de o

parte, intimații-reclamanți au solicitat instanței să constate refuzul

nejustificat de soluționare în raport cu ultima cerere, iar pe de altă parte,

situația solicitată a fi rezolvată de către recurent, atât prin cererile

anterioare, cât și prin ultima cerere, a rămas actuală și nerezolvată până în

prezent.

Intimatul-reclamant a învestit

instanța de contencios administrativ la data de 21 august 2008, înlăuntrul

termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004,

modificată.

Nici critica recurentului privind

greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de

soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea

cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în

străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile

diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate

de îndată comisiei pentru cetățenie.

În urma demersurilor repetate

întreprinse de intimatul-reclamant, secția consulară a ambasadei României la Chișinău a comunicat acestuia că Legea cetățeniei stabilește o procedură complexă de

soluționare a cererilor și că instituția în cauză face eforturi constante

pentru procesarea solicitărilor de programări formulate în ultimii ani.

Aceste răspunsuri au fost apreciate

de intimatul-reclamant ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a

cererii sale.

Problema care se impune a fi

rezolvată în speța de față este legată de termenul în care autoritățile române

trebuie să soluționeze depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal

anterior arătat rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un

termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea

termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din convenția europeană

pentru cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat

parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat că

noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi

definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra

întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare

realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă», dies a

quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea

jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta

Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei

cereri, 1 septembrie 2006 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un

termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a

jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, instanța de

control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un

număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare

a ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în

discuție.

În consecință, din cele anterior

expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel

încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ,

modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.E.,

împotriva sentinței civile nr. 1.890 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 12 februarie 2010.