ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 766/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.I. a chemat în judecată pârâtul M.A.E., solicitând instanței obligarea acestuia la stabilirea datei de primire a actelor și cererii de redobândire a cetățeniei române și la plata daunelor morale de 1.000 lei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în 13 septembrie 2006 și ulterior în 7 ianuarie 2009 s-a adresat secției consulare a ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele necesare, dar i-a fost refuzată primirea și i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin poștă, recomandat, pentru a fi invitat să depună cererea și actele doveditoare.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției și a arătat că cele peste 360.000 de persoane care au dorit să depună cerere pentru redobândirea cetățeniei române sunt invitate în ordinea cronologică a formulării cererii de intenție să se prezinte la secția consulară, unde are loc verificarea documentelor stabilite de lege, dosarul fiind trimis ulterior în țară, la Ministerul Justiției, pentru analizarea cererilor. Curtea constată că reclamantul s-a adresat și în ianuarie 2009 pârâtului cu cererea de programare pentru primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, față de momentul la care trebuia să fie soluționată această cerere, acțiunea fiind formulată în termen.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1.890 din 5 mai 2009 a admis excepția netimbrării cererii de despăgubiri, anulând-o ca netimbrată. De asemenea, a respins excepția prescripției și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.I., obligând pârâta să stabilească data primirii actelor în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că împrejurările de ordin general invocate de M.A.E. nu pot justifica refuzul de primire a cererii și actelor necesare. Dreptului reclamantului de a obține analiza pe fond a cererii lui într-un termen rezonabil, drept statuat de lege, nu îi pot fi opuse doar susțineri.

Pârâtul nu a făcut dovada numărului cererilor înregistrate, a numărului persoanelor cu atribuții in analiza acestora, a numărului de cereri soluționate zilnic, a adoptării și respectării unui criteriu cronologic în invitarea solicitanților. Statul, prin instituțiile sale, răspunde atât pentru culpa persoanelor ce îndeplinesc atribuțiile în cadrul autorităților publice, cât și pentru organizarea necorespunzătoare a activității de executare a legii. Având in vedere aceste considerente, Curtea apreciază că refuzul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la doi ani și opt luni de la data exprimării voinței inițiale, având în vedere și timpul cerut desfășurării celorlalte operațiuni necesare pentru analiza cererii, nu este justificat.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul M.A.E. Recurentul a susținut următoarele considerente: Acțiunea reclamantului este prescrisă, în temeiul art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, deoarece termenul de 6 luni în care reclamantul trebuia să formuleze acțiunea s-a împlinit cu mult înainte de data introducerii cererii, respectiv 13 octombrie 2006. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Astfel, se susține că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță și că în lipsa unui temei legal, concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei și a le impune apoi recurentului într-o ordine ce ar putea deregla activitatea secției consulare a ambasadei României în Republica Moldova. Recurentul a mai susținut și faptul că termenul scurt, rezonabil pentru primirea cererii, dispus de instanță, nu se regăsește în legislația română de lege lata și că durata acestui termen rezonabil nu se regăsește decât în jurisprudența C.E.D.O.

și se aplică în cazurile expres specificate. Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Înalta Curte reține ca fiind nefondată critica recurentului privind greșita soluționare de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât, pe de o parte, intimații-reclamanți au solicitat instanței să constate refuzul nejustificat de soluționare în raport cu ultima cerere, iar pe de altă parte, situația solicitată a fi rezolvată de către recurent, atât prin cererile anterioare, cât și prin ultima cerere, a rămas actuală și nerezolvată până în prezent. Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ la data de 21 august 2008, înlăuntrul termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Nici critica recurentului privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată comisiei pentru cetățenie. În urma demersurilor repetate întreprinse de intimatul-reclamant, secția consulară a ambasadei României la Chișinău a comunicat acestuia că Legea cetățeniei stabilește o procedură complexă de soluționare a cererilor și că instituția în cauză face eforturi constante pentru procesarea solicitărilor de programări formulate în ultimii ani.

Aceste răspunsuri au fost apreciate de intimatul-reclamant ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale. Problema care se impune a fi rezolvată în speța de față este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române. Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din convenția europeană pentru cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri, 1 septembrie 2006 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției consulare a ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinței civile nr. 1.890 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.