- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 16 martie 2010
Decizia nr. 1028/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 44/2009 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 139 din 15 iunie 2007, Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis acțiunea reclamantei SC C.M.R. SRL împotriva Spitalului G.C.F., a constatat ilegalitatea rezilierii contractului de asociere în participațiune a respins capetele de cerere 1 și 2 formulate de Spitalul G.C.F. și a admis capătul de cerere privind încetarea contractului de asociere în participațiune și a admis capătul 5 de cerere obligând SC C.M.R. SRL să elibereze spațiul deținut. Prin sentința comercială nr. 44 din 2 aprilie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, formulată de reclamanta SC C.M.R.
SRL, a anulat sentința nr. 139 din 15 iunie 2007 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a fixat termen pentru soluționarea fondului la termenul din 14 mai 2009. Instanța a reținut că tribunalul arbitral a soluționat cauza încălcându-se principiul disponibilității, contradictorialității și a dreptului la apărare, pronunțarea sentinței neputând depăși limitele în care tribunalul a fost sesizat până la închiderea dezbaterilor. Prin sentința comercială nr. 76 din 4 iunie 2009, curtea de apel a respins ca neîntemeiată acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 139 din 15 iunie 2007, considerând că instanța arbitrală s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită prin cele două acțiuni conexe.
Împotriva acestei ultime hotărâri judecătorești, reclamanta SC C.M.R. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că în mod inexplicabil sub aspect procedural, după ce inițial instanța a admis acțiunea în anulare, în loc să procedeze la judecata fondului pricinii prin sentința ulterioară a respins acțiunea în anulare. Instanța nu se mai putea pronunța asupra acțiunii în anulare pentru că aceasta a fost admisă și nu s-a pronunțat asupra fondului. Hotărârea arbitrală este nulă întrucât a încălcat vădit dreptul la apărare și principiul contradictorialității, pronunțându-se asupra unor capete de cerere pe care partea le-a cerut în concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor, arbitrii pronunțându-se astfel asupra unor lucruri ce nu s-au cerut.
Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Soluționând acțiunea în anulare prin sentința nr. 44 din 2 aprilie 2009, curtea de apel a stabilit admiterea acesteia și anularea sentinței arbitrale nr. 139 din 15 septembrie 2007 a Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, așa încât competența acesteia, ulterior hotărârii luate, se limita la soluționarea eventualelor chestiuni prejudiciale sau prealabile și a fondului. Prin sentința comercială nr. 76 din 4 iunie 2009, curtea de apel a încălcat competența funcțională, prin înlăturarea efectelor provizorii ale hotărârii deja pronunțate, fără a da eficiență dispoziției privind judecata fondului litigiului.
Astfel, hotărârea recurată urmează a fi casată în temeiul art. 312 C. proc. civ. întrucât a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, așa cum s-a stabilit prin sentința anterioară celei atacate. Așa fiind, în temeiul textului de lege citat Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat împotriva sentinței comerciale nr. 76 din 4 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București pe care o va casa cu trimitere spre rejudecare pe fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta SC C.M.R. SRL București, împotriva sentinței nr. 76 din 4 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 martie 2010.