Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2534/2009

HOTĂRÂRE
21.10.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2534/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul I.J.J. DOLJ Craiova, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, a chemat în judecată pe pârâtele SC R. SA București și SC R. SA Dolj solicitând, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1637,46 lei, actualizată la data plății efective, din care: 1.242 lei reprezentând contravaloarea abonamentului la M. Of. – Partea I, plătit în avans pe 9 luni (aprilie 2008 - decembrie 2008); 124,20 lei reprezentând cota de 10 % privind taxă expediție agent, aferentă valorii abonamentului neonorat; 271,26 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 15 octombrie 2008. Prin sentința comercială nr. 17302 din 14 noiembrie 2008, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1, potrivit dispozițiilor art. 7 C. proc.

civ., potrivit cărora „cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal”. În speță, sediul pârâtei se află în București, Str. Piața Presei Libere, astfel că instanța a constatat că nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sector 1 București, la data de 6 ianuarie 2009, sub nr. 172/299/2009. Prin sentința civilă nr. 2358 din 12 februarie 2009, Judecătoria Sector 1 a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Totodată, a constatat, în temeiul art. 21 și 22 C. proc. civ., că s-a ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte, analizând actele dosarelor, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova pentru următoarele considerente: Regula în materia competenței teritorială este înscrisă în dispozițiile art. 7 C. proc. civ., pentru situația în care pârâtul este o persoană juridică, stabilindu-se că „cererea împotriva unei persoane de drept privat se face la instanța sediului ei principal”, iar prevederile art. 12 C. proc. civ., dispun că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Din acțiunea de chemare în judecată reiese că sediul pârâtei SC R. SA București este în București, Str. Piața Presei Libere, iar sediul pârâtei SC R. SA Dolj este în Craiova, Str. Simion Barnuțiu, județul Dolj.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul și-a exprimat opțiunea de a alege dintre mai multe instanțe competente. În consecință, conform dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili, în temeiul prevederilor art. 1 pct. 1 din același cod, competența de a soluționa cauza, în favoarea Judecătoriei Craiova.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-02-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 667/2015
Decizia nr. 667/2015 Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligar
ÎCCJ 2005-04-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3497/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 27 mai 2004, SC S.I. SRL a chemat în judecată pe pârâtul A.C. pentru ca,
ÎCCJ 2010-04-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1355/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin hotărârea ședinței din camera de consiliu de la 12 ianuarie 2010 a stabilit competența soluționării pricin
ÎCCJ 2009-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5713/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta N.M. a chemat în judecată D.G.F.P. Dolj și A.F.P. Craiova, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună anularea deciziei n
ÎCCJ 2024-05-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1102/2024
Ședința publică din data de 21 mai 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secția I civilă la data de 01.09.2022 sub
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă