ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.02.2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 667/2015

HOTĂRÂRE
26.02.2015
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 667/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 667/2015

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea pârâților B. și C. la plata sumei de 3119,2 lei reprezentând debit restant, a penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în cuantum de 496 lei și taxa judiciară de timbru.

Prin sentința civilă nr. 10765 din 14 octombrie 2014 Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând, în esență, că în ceea ce privește soluționarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competență, după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este absolută și aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâții.

Judecătoria Craiova prin sentința nr. 223 din data de 14 ianuarie 2015 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru emiterea regulatorului de competență.

În argumentarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la Judecătoria sector 2 București, respectiv instanța aleasă de părți prin contractul din 06 septembrie 2011, astfel că această instanță a devenit competentă teritorial să judece litigiul cu care a fost investită.

Înalta Curte constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) N.C.P.C., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei sector 2 București competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata unei sume de bani ce derivă dintr-un contract de prestări servicii medicale.

Potrivit dispozițiilor art. 116 N.C.P.C. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, potrivit menționatelor dispoziții.

Una dintre caracteristicile competenței relative o reprezintă posibilitatea derogării prin acordul expres al părților, de la norma care o stabilește.

Atunci când, prin convenție, părțile au stabilit competența unei anumite instanțe, partea care introduce cererea trebuie să sesizeze respectiva instanță.

în speță, prin art. 14.5 din contractul din 06 septembrie 2011 încheiat între părți s-a prevăzut în mod expres că „orice litigii apărute în timpul derulării contractului vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar dacă aceasta nu este posibil, litigiile vor fi soluționate de judecătoria de jurisdicție conform sediului SC A. SRL."

Opțiunea reclamantei SC A. SRL a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la sediul său, respectiv de Judecătoria sector 2 București, la care a insistat în mod legitim să îi fie judecată cauza, de vreme ce și această instanță este competentă, opțiune susținută de prevederile art. 116 din N.C.P.C.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) din N.C.P.C, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-04-30
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1208/2015
Decizia nr. 1208/2015 Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/300/2014, reclamanta A. SRL, î
ÎCCJ 2015-02-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 664/2015
Decizia nr. 664/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea pârâtei S
ÎCCJ 2015-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 887/2015
nt pentru introducerea acțiunii sale, în virtutea art. 116 C. proc. civ., instanța neputând invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială în acest caz. Astfel fiind, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecăt
ÎCCJ 2025-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 441/2025
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroșani la 27.05.2024, reclamanta A S.A. a chemat în judecată pârâta B S.A. – Sucursala București, solicitând instanț
ÎCCJ 2015-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 708/2015
e. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. A constatat existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria sectorului 1 București și Judecătoria Craiova. A suspendat judecata cauzei până l
Sursă