ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 887/2015

Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei lași sub nr. 13670/245/2013 la data de 25 aprilie 2013 reclamanta SC C.L.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E.R.A.R. SA solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acesteia la plata sumelor de: 8.284,59 RON cu titlu de daune; 2.269,95 RON, sumă ce reprezintă penalizările de 0,2% întârziere, potrivit art. 36, art. 37 ale Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, calculate potrivit Anexei 1, de la data de 11 decembrie 2012 (data expirării termenului de trei luni de la data avizării producerii accidentului) și până la data depunerii acțiunii, respectiv 26 aprilie 2013 precum și acordarea acestora în continuare, până la plata efectivă a debitului, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 787/2014 din 22 ianuarie 2014 Judecătoria lași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, reținând, în esență, că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel și cum sediul pârâtei este în Voluntari, competentă este Judecătoria Buftea. Judecătoria Buftea prin sentința civilă nr. 380 din 30 ianuarie 2015 a constatat că litigiul nu este de competența sa apreciind că Judecătoria lași a fost aleasă de reclamant pentru introducerea acțiunii sale, în virtutea art. 116 C. proc. civ., instanța neputând invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială în acest caz.

Astfel fiind, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei lași și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei lași competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: S-a constatat că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria lași reclamanta SC C.L.T.

SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E.R.A.R. SA solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acesteia la plata sumelor de: 8.284,59 RON cu titlu de daune; 2.269,95 RON, suma ce reprezintă penalizările de 0,2% întârziere, potrivit art. 36, art. 37 ale Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, calculate potrivit Anexei 1, de la data de 11 decembrie 2012 (data expirării termenului de trei luni de la data avizării producerii accidentului) și până la data depunerii acțiunii, respectiv precum și acordarea acestora în continuare, până la plata efectivă a debitului, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență.

În cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe [art. 130 alin. (3) C. proc. civ.]. În speță, având în vedere natura juridică și obiectul acțiunii deduse judecății acțiune în pretenții-regres, competența teritorială este relativă, normele legale care o reglementează fiind de ordine privată. Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părților, iar instanța sesizată nu poate invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Este de reținut că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria lași și, prin alegerea astfel făcută, această instanță a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanța, posibil competentă alternativ a pierdut această prerogativă. Fiind vorba de o competență teritorială relativă, invocarea de către instanță, din oficiu, a excepției este contrară manifestării de voință a reclamantei, care a optat pentru introducerea acțiunii la o anumită instanță. Așadar, prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc.

civ., Judecătoria lași a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu. Mai mult, potrivit prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată „partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței”. În această situație, nici chiar reclamanta, după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente. Instanța sesizată rămâne competentă să soluționeze pricina. Față de considerentele anterior expuse Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei lași, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei lași. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.