ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 887/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 887/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra conflictului
negativ de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul
Judecătoriei lași sub nr. 13670/245/2013 la data de 25 aprilie 2013 reclamanta SC
C.L.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E.R.A.R. SA solicitând să se dispună
prin hotărâre judecătorească obligarea acesteia la plata sumelor de: 8.284,59 RON
cu titlu de daune; 2.269,95 RON, sumă ce reprezintă penalizările de 0,2% întârziere,
potrivit art. 36, art. 37 ale Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor, calculate potrivit Anexei 1, de la data de 11 decembrie 2012 (data
expirării termenului de trei luni de la data avizării producerii accidentului) și
până la data depunerii acțiunii, respectiv 26 aprilie 2013 precum și acordarea acestora
în continuare, până la plata efectivă a debitului, precum și obligarea la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin sentința
civilă nr. 787/2014 din 22 ianuarie 2014 Judecătoria lași a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, reținând, în esență, că
potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce
la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă
legea nu prevede altfel și cum sediul pârâtei este în Voluntari, competentă este
Judecătoria Buftea.
Judecătoria Buftea
prin sentința civilă nr. 380 din 30 ianuarie 2015 a constatat că litigiul nu este
de competența sa apreciind că Judecătoria lași a fost aleasă de reclamant pentru
introducerea acțiunii sale, în virtutea art. 116 C. proc. civ., instanța neputând
invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială în acest caz.
Astfel fiind,
a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei lași și constatând
ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație
și Justiție pentru regulator de competență.
Înalta Curte,
constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,
care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul
dispozițiilor 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul
de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei lași competența teritorială de
soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
S-a constatat
că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria lași reclamanta
SC C.L.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E.R.A.R. SA solicitând să se dispună
prin hotărâre judecătorească obligarea acesteia la plata sumelor de: 8.284,59 RON
cu titlu de daune; 2.269,95 RON, suma ce reprezintă penalizările de 0,2% întârziere,
potrivit art. 36, art. 37 ale Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor, calculate potrivit Anexei 1, de la data de 11 decembrie 2012 (data
expirării termenului de trei luni de la data avizării producerii accidentului) și
până la data depunerii acțiunii, respectiv precum și acordarea acestora în continuare,
până la plata efectivă a debitului, precum și obligarea la plata cheltuielilor de
judecată.
Competența teritorială
este reglementată, în principiu, de norme dispozitive care prezintă anumite particularități
în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență.
În cazul încălcării
normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență
de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare
sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată
la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe [art. 130 alin. (3) C.
proc. civ.].
În speță, având
în vedere natura juridică și obiectul acțiunii deduse judecății acțiune în pretenții-regres,
competența teritorială este relativă, normele legale care o reglementează fiind
de ordine privată.
Aceste norme ocrotesc
interesele particulare ale părților, iar instanța sesizată nu poate invoca din oficiu
excepția necompetenței teritoriale.
Este de reținut
că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria lași și,
prin alegerea astfel făcută, această instanță a devenit exclusiv competentă a judeca
litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanța, posibil
competentă alternativ a pierdut această prerogativă.
Fiind vorba de
o competență teritorială relativă, invocarea de către instanță, din oficiu, a excepției
este contrară manifestării de voință a reclamantei, care a optat pentru introducerea
acțiunii la o anumită instanță.
Așadar, prin alegerea
exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea
excepției de necompetență teritorială în conformitate cu dispozițiile art. 130
alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria lași a devenit în mod exclusiv competentă să
judece prezentul litigiu.
Mai mult, potrivit
prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine
privată „partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere
declinarea competenței”. În această situație, nici chiar reclamanta, după introducerea
cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei
alte instanțe competente. Instanța sesizată rămâne competentă să soluționeze pricina.
Față de considerentele
anterior expuse Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei lași, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei lași.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 19 martie 2015.