ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4738/2018

HOTĂRÂRE

07.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4738/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 02 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3.000 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data de 26.09.2017), reprezentând contravaloarea instalațiilor și echipamentelor predate pârâtei, a sumei de 2.584,09 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data de 26.09.2017), reprezentând contravaloarea stocului de marfă predat pârâtei cu ocazia încheierii contractului nr. x/19.06.2015, precum și la plata dobânzii legale calculată la debitele solicitate de la data de 10.10.2016 până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat art. 1166 și următoarele C. civ., art. 1270, art. 1516, art. 1523, art. 1531 și art. 1535 C. civ., precum și dispozițiile art. 194 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3192/2018 din 25 aprilie 2018, Judecătoria Pitești, secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

În considerentele acestei sentințe, judecătoria a reținut că în cauză se aplică regula generală prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâta, respectiv, în Voluntari, județul Ilfov.

Totodată, a constatat că nu sunt aplicabile alte cazuri de competență teritorială alternativă dintre cele prevăzute de art. 113 C. proc. civ. și nici dispozițiile art. 126 C. proc. civ., întrucât din cuprinsul contractului încheiat de părți nu reiese că acestea au făcut o veritabilă alegere de competență.

Prin sentința civilă nr. 5009/2018 din 27 septembrie 2018, Judecătoria Buftea, secția Civilă a admis excepția sa de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În considerentele acestei sentințe, instanța a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată este o acțiune în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală a părților, fiind aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 107 raportat la art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., norme de ordine privată ce instituie o competență alternativă.

Judecătoria a reținut că, potrivit art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., "obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la dată plății.", iar în speță reclamantul, are sediul în Pitești. Mai mult, această obligație este menționată și la art. 3.3 din Contractul încheiat de părți, aflat la fila x (verso) din dosar.

Raportat la dispozițiile art. 113 pct. 3 C. proc. civ., instanța a constatat că locul executării contractului în ceea ce privește obligația de plată este sediul creditorului se află în Pitești, aceasta fiind instanța investită în mod legal de reclamant, conform art. 116 C. proc. civ.

În concluzie, pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide instanța competentă să fie sesizată revine exclusiv reclamantului, instanța neputând să dispună, nici din oficiu și nici la cererea pârâtei, declinarea competenței.

Prin urmare, instanța a apreciat că, în speță, chiar dacă și Judecătoria Buftea ar putea fi competentă teritorial să soluționeze cererea reclamantei, date fiind dispozițiile legale care lasă la latitudinea reclamantei alegerea instanței competente teritorial să soluționeze litigiul, Judecătoria Buftea devine necompetentă teritorial să judece cauza de față, întrucât s-ar încălca voința reclamantei cu privire la alegerea instanței.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L., la plata sumei de 3.000 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data de 26.09.2017), reprezentând contravaloarea instalațiilor și echipamentelor predate pârâtei, a sumei de 2.584,09 euro (echivalent în RON la cursul BNR de la data de 26.09.2017), reprezentând contravaloarea stocului de marfă predat pârâtei cu ocazia încheierii contractului nr. x/19.06.2015, precum și la plata dobânzii legale calculată la debitele solicitate de la data de 10.10.2016 până la data achitării integrale a debitului.

Potrivit art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., acțiunile se introduc la instanța domiciliului sau sediului pârâtului. De la regula generală și anume domiciliul pârâtului, art. 113 pct. 3 din acelasi cod, instituie și instanta locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Reclamanta a invocat drept temei a pretențiilor sale, contractul nr. x/19.06.2015, ce are ca obiect vânzarea-cumpărarea unor produse necesare realizării de vopsea și altele destinate reparațiilor autovehiculelor.

Contrar celor reținute de Judecătoria Buftea, din conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.06.2015, nu rezultă instanța locului executării obligațiilor sau aceea a locului plății; astfel, la art. 3.3 din contract se prevede că "plata mărfii se va face la 60 de zile calendaristice de la data emiterii facturii cu ordin de plată", iar art. 4.1 stipulează că "livrarea mărfii se va face de la sediul/punctele de lucru ale Vânzătorului la depozitul Cumpărătorului indicat de acesta prin comandă."

Întrucât locul executării nu este stabilit expres în contract și nu rezultă tacit din intenția părților contractante, obligația comercială trebuie executată la locul unde debitorul își are sediul social sau domiciliul la data încheierii contractului.

Prin urmare, în situația în care părțile nu au stipulat locul unde obligația urmează să fie executată, nu este incidentă ipoteza competentei teritoriale alternative, iar prevederile art. 113 pct. 3 C. proc. civ. nu-și găsesc aplicarea, cererea de chemare în judecată trebuind să fie adresată tot instantei de la domiciliul pârâtei.

În cauza de față, părțile nu au stabilit, de comun acord, ca solutionarea eventualelor litigii decurgând din executarea contractului să fie în competența unei alte instanțe decât aceea competentă teritorial potrivit dispozițiilor procedurale generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cea de la sediul pârâtei, din Voluntari, județul Ilfov.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.