ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 899/2019

HOTĂRÂRE

14.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 899/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 11 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B.., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii mărfii livrate acesteia, pentru care a fost emisă o factură fiscală semnată și acceptată la plată, respectiv a sumei de 1522,71 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 907 din data de 11 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, instanța a constatat că, în speță, sediul pârâtei se află în Buftea, județul Ilfov, iar prevederile art. 107 C. proc. civ. reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări.

Prin urmare, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a invocat-o din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie Buftea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 7 martie 2019, sub același număr de dosar.

Judecătoria Buftea, la rândul său, prin Sentința civilă nr. 2373 din data de 18 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Ploiești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că, în cauză, față de obiectul cererii, necompetența teritorială în fața Judecătoriei Ploiești era o excepție relativă, necompetența fiind de ordine privată, iar, în raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., excepția ar fi putut fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, întâmpinarea fiind obligatorie.

Astfel, a constatat că, prin prorogarea legală de competență, instanța competentă teritorial, față de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., este Judecătoria Ploiești, învestită inițial de reclamantă, orice altă instanță devenind necompetentă absolut să judece cauza în urma efectului inițial al prorogării de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a acestor cererii, art. 1028 alin. (2) Cod procedură face trimitere expresă la dispozițiile de drept comun.

Competența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâta B.. nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, această excepție fiind invocată, din oficiu, de către instanță.

Neinvocarea de către pârâtă în termenul stabilit de lege a excepției de necompetență de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța sesizată de reclamantă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Prin urmare, față de prevederile legale sus-menționate, Judecătoria Ploiești, sesizată de către reclamantă, chiar dacă nu era competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze în acest fel de soluționarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.