ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5579/2019

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 983 din 5 iunie 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții A., B. și C., prin reprezentant C., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 149 din 18 septembrie 2019, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, a declinat competența judecății acțiunii formulată de reclamanții A., B., C., prin reprezentant C., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 21.02.2019 sub nr. x reclamanții A., B. și C., în calitate de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Brașov, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov, în calitate de angajator și ordonator secundar de credite și Tribunalul Brașov, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, au solicitat reîncadrarea lor și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Înalta Curte constată că prin capetele principale ale acțiunii formulate părțile reclamante au solicitat reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015 și respectiv 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015.

Potrivit dispozițiilor art. 37, 60 din Legea nr. 567/2004, coroborat cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, salarizarea personalului auxiliar și conex din cadrul instanțelor judecătorești se stabilește prin legea specială, în speță legea salarizării unitare, care stabilește că gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite.

Totodată, potrivit art. 7 alin. (1), respectiv art. 17, incident în cazul reclamanților, din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariate, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

De asemenea, art. 7 alin. (2) din același act normativ mai sus menționat, prevede că împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Având în vedere pe de o parte calitatea părților reclamante de personal auxiliar și conex în cadrul Judecătoriei Brașov, iar pe de altă parte dispozițiile legale în materia salarizării acestora, Înalta Curte consideră că revine competența materială de soluționare a cauzei Curții de Apel Ploiești.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C., B. și A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.