ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2399/2019

Asupra conflictului de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 21 februarie 2019 sub nr. x/2019, reclamantele A., B., C., D., E., F. și G., prin reprezentant B., personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Brașov, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov, au solicitând următoarele:

1) reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9 aprilie 2015, respectiv 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 începând cu 1 decembrie 2015;

2) obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiși și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin Sentința nr. 915 din 23 mai 2019, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov și a respins ca prescrisă cererea în ceea ce privește drepturile salariale solicitate pentru perioada anterioară datei de 21 februarie 2016.

A admis în parte acțiunea reclamantelor și au obligat Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov să recalculeze indemnizația de încadrare a reclamanților pe baza valorii sectoriale de referință de 484,169 de RON începând din data de 21 februarie 2016 și în continuare.

A obligat pârâții Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov să calculeze și să plătească reclamanților diferențele dintre venitul stabilit potrivit valorii de referință sectorială de 484,169 RON începând din data de 21 februarie 2016 și drepturile salariale efectiv plătite, diferențe ce se vor actualiza cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) și art. 3 alin. (2) - (4) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, de la data exigibilității obligații de plată a drepturilor salariale restante și până la data plății lor efective.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Brașov și că salarizarea personalului bugetar a fost reglementată succesiv prin mai multe acte normative, respectiv: Legea nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010, Legea nr. 283/2010, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011, în prezent fiind aplicabilă Legea nr. 153/2017.

Cererea formulată de reclamanți se întemeiază pe faptul că, la data introducerii acesteia, în cadrul personalului auxiliar și conex din familia ocupațională "Justiție", s-a creat o inechitate flagrantă cauzată de existența unor salarii diferențiate pentru persoane ce îndeplinesc condiții similare de vechime în funcție, grad, treaptă sau gradație, în sensul că o parte beneficiază de plata indexărilor de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și au emise și decizii de salarizare, alții beneficiază și de drepturile prevăzute și în alte acte normative de indexare sau de majorare în baza unor hotărâri judecătorești, în timp ce o a treia categorie nu beneficiază de hotărâri judecătorești prin care să li se recunoască dreptul de a primi salariile menționate, astfel că salariile acestora nu includ vreuna din indexările despre menționate.

Așadar, diferențele de salarizare invocate de reclamanți provin, din întreaga succesiune a actelor normative privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice raportat la prevederile aplicabile anterior anului 2011, neputându-se reține o răspundere a angajatorului.

Totodată s-a reținut că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 nu contravin principiului constituțional al egalității în drepturi prevăzut de art. 16, întrucât acestea se aplică în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.

Astfel, în raport cu dezlegarea dată acestor chestiuni de drept, prin deciziile evocate, Tribunalul a reținut că inechitățile apărute în materia salarizării puteau fi înlăturate doar prin intervenția legiuitorului, ceea ce s-a și întâmplat prin adoptarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Mai reține instanța, că existau deja hotărâri judecătorești pronunțate în țară, care au stabilit că VRS pentru personalul din justiție care solicitase acest drept este de 405 RON la nivelul anului 2007, după majorarea intervenită prin O.G. nr. 10/2007 (hotărârile menționate și de reclamanți în acțiune).

După O.G. nr. 10/2007 a apărut O.G. nr. 13/2008, care în art. 2, a prevăzut pentru personalul auxiliar din justiție o majorare a VRS, astfel: cu 4% începând cu 1 aprilie 2008; cu 4, 5% începând cu 1 octombrie 2008.

La acestea se mai adaugă și majorarea cu 10 % intervenită prin Legea nr. 293/2015, începând cu 1 decembrie 2015.

Astfel, față de drepturile recunoscute prin hotărârile judecătorești evocate de reclamanți, rezultă că începând cu data de 9 aprilie 2015, în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" nivelul maxim de salarizare în plată pentru funcțiile similare cu cele ocupate de reclamanții din prezenta cauză îl reprezintă o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5 % acordată conform O.G. nr. 13/2008 și, începând cu data de 1 decembrie 2015, o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 8,5 % acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, nefiind relevant faptul că ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare." Decizia este obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

În condițiile expuse în paragraful anterior, în baza dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introduse prin Legea nr. 71/2015, cererea principală a reclamanților este întemeiată, având în vedere și faptul că prin sintagma nivel maxim [al salariului/indemnizației] în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație din cuprinsul art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 legiuitorul are în vedere cuantumul salariului/indemnizației ce trebuie stabilit potrivit legii, iar nu cel stabilit în mod concret și plătit de instituția/autoritatea publică. De altfel, majorările salariale au fost recunoscute parțial și prin emiterea deciziei președintelui Curții de Apel Brașov, însă nu pentru o VRS majorată și conform O.G. nr. 13/2008.

Împotriva sentinței instanței de fond au formulat apel atât reclamantele care au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, precum și pârâta Curtea de Apel Brașov care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Dosarul a fost înregistrat inițial la data de 16 iulie 2019, pe rolul Curții de Apel Ploiești la completul LM 21A II care, prin încheierea de ședință din 2 octombrie 2019 a admis excepția necompetenței funcționale a acestui complet de judecată, declinând competența de soluționare a apelurilor deduse judecății în favoarea completelor de judecată din cadrul secției I Civile, rămase competente să soluționeze litigii de muncă, urmare a suspendării executării hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 12/2019.

Examinând excepția de necompetență funcțională, invocată din oficiu, instanța de apel a constatat următoarele:

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut în ceea ce privește competența de soluționare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia analizată că, la nivelul său, aceasta revenea, ex lege și de principiu, completelor specializate în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul secției I Civilă.

În acest context, se reține că prin art. II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 Colegiul său de Conducere a aprobat propunerea președintelui secției I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secțiilor non-penale (măsură fundamentată pe existența unei disproporții vădite de activitate între secțiile non-penale, în detrimentul secției I Civilă, precum și a unui deficit de judecători la această din urmă secție), astfel că, practic, prin această hotărâre Colegiul de conducere a "atribuit" competență funcțională în materia analizată și secției a II-a Civilă și secției de contencios administrativ și fiscal.

Ulterior, prin art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iulie 2019, Colegiul de conducere al Curții de Apel Ploiești, având în vedere art. II din Hotărârea nr. 9/2019 a aprobat solicitarea Președintelui secției I civilă și a propus președintelui Curții de Apel Ploiești înființarea de complete specializate în cadrul acestei secții, formate din toți judecătorii celor trei secții non-penale, a aprobat lista obiectelor din sistemul Ecris care urmează a fi soluționate de completurile nou înființate și a aprobat debifarea de la vechile complete specializate să soluționeze litigii de muncă și asigurări sociale obiectul "litigii de muncă", acesta urmând să fie selectat la completurile nou înființate.

Așadar, prin această hotărâre, Colegiul de Conducere a schimbat soluția "mutării" dosarelor având ca obiect litigii de muncă în cadrul secției a II-a Civilă și secției de contencios administrativ și fiscal, așa cum stabilise inițial, cu cea a "mutării" judecătorilor acestor două secții în cadrul secției I formând complete specializate noi în materia analizată, alături de judecătorii secției I Civilă.

S-a mai precizat că, în baza acestei ultime hotărâri, Președintele Curții de Apel Ploiești a emis Decizia nr. 47/2019, prin care a înființat completele specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toți judecătorii secțiilor non-penale, menționate în anexa la Hotărârea nr. 12/2019.

Considerând că măsurile Colegiului de Conducere expuse sunt nelegale o parte dintre judecătorii acestora au solicitat instanței judecătorești suspendarea executării celor două hotărâri.

Astfel, prin Sentința nr. 554 din 21 august 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9 din 22 mai 2019 și respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a aceluiași Colegiu.

Având în vedere că sentința este executorie, Curtea a considerat că principalul efect al suspendării îl constituie faptul că în prezent dispozițiile suspendate ale hotărârilor de colegiu nu mai pot produce efecte juridice, respectiv nu mai pot fundamenta competența funcțională în materia litigiilor de muncă a completelor nou înființate, cu judecătorii tuturor secțiilor non-penale.

Totodată, s-a reținut din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 7 și 19 din ROI aprobat de către Plenul CSM prin Hotărârea nr. 1375/2015, că doar colegiul de conducere are competența legală de a stabili componența secțiilor/completelor și de a muta judecătorii dintr-o secție în alta, iar nu președintele instanței, acesta din urmă având posibilitatea înființării completelor specializate în cadrul unei secții, cu o componență deja stabilită de colegiu.

Or, acest lucru fundamentează concluzia evidentă că, prin suspendarea celor două hotărâri de colegiu, completele nou înființate prin acestea în materia litigiilor de muncă au rămas în prezent fără fundament juridic, atât în ceea ce privește compunerea lor din judecătorii altor secții decât cea I Civilă, cât și sub aspectul competenței lor de a soluționa astfel de litigii.

Aceasta, întrucât prin hotărârile contestate judecătorii au fost trecuți (și) în secția I civilă și le-a fost atribuită competența funcțională specială de a soluționa litigii de muncă.

Așadar, chiar dacă în prezent figurează completele specializate nou înființate pe rolul și planificarea secției I Civilă, ele sunt lipsite de competență funcțională în materia litigiilor de muncă, fiind practic nefuncționale.

Această concluzie este dovedită și de faptul că, urmare a suspendării judecătorești expuse, prin decizia Președintelui secției I Civilă nr. 7 din 22 august 2019 completele nou înființate au fost blocate, prin reducerea la zero a complexității, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă" vechilor complete existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu, astfel că, practic, repartizarea în continuarea a litigiilor de muncă s-a făcut exclusiv între completele specializate în acest gen de cauze, ultim precizate.

În acest context s-a apreciat că, de vreme ce în prezent completelor nou înființate nu le pot fi repartizate dosare având ca obiect litigii de muncă, ele nu pot nici soluționa astfel de cauze, ca urmare a faptului că sunt lipsite de competența funcțională atribuită prin hotărârile de colegiu, învederate.

Dosarul a fost repartizat, la data de 7 octombrie 2019, completului 9ACiv, care, la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2019, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței funcționale a completului de judecată.

Prin încheierea de ședință din 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția de necompetență funcțională, invocată din oficiu și a declinat competența judecării cererilor de apel formulate de reclamante și de pârâta Curtea de Apel Brașov împotriva Sentinței civile nr. 915 din 23 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în favoarea completului inițial investit și, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus suspendarea, din oficiu, a judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prezenta cauză a fost repartizată completului inițial anterior pronunțării Sentinței nr. 554 din 21 august 2019, context în care suspendarea produce efecte numai pentru viitor și, pe cale de consecință, completul inițial investit rămâne competent să soluționeze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condițiile pentru declinarea competenței către alt complet al secției I civile.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Secțiile Civile ale Curții de Apel Ploiești s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 4 decembrie 2019, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între completurile aceleiași curți de apel care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă - Completul inițial stabilit, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamantele A., B., C., D., E., F. și G., prin reprezentant B., personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Brașov, Înalta Curte constată că obiectul cererii introductive îl constituie obligația pârâților de a reîncadrarea și a recalcula reclamanților indemnizația de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9 aprilie 2015, respectiv 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 începând cu 1 decembrie 2015; obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptăți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Având în vedere faptul că s-a apreciat că măsurile Colegiului de Conducere mai sus expuse sunt nelegale o parte dintre judecători au solicitat instanței judecătorești suspendarea executării celor două hotărâri.

Astfel, prin Sentința nr. 554 din 21 august 2019, pronunțată de către Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 9 din 22 mai 2019 și respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 a aceluiași Colegiu.

Față de împrejurarea că sentința evocată este executorie, se reține că suspendarea actului administrativ întrerupe temporar efectele juridice produse de acest act pe perioada suspendării, însă actele administrative menționate și ale căror efecte juridice au fost, la acest moment, numai suspendate, se bucură în continuare de prezumția de legalitate.

Având în vedere faptul că prezenta cauză a fost repartizată completului inițial anterior pronunțării Sentinței nr. 554 din 21 august 2019, se constată că, în aceste condiții, suspendarea produce efecte numai pentru viitor.

Prin urmare, completul inițial învestit rămâne competent să soluționeze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condițiile pentru declinarea competenței către alt complet al secției I civile, în raport cu data învestirii.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă - Completul inițial stabilit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă - Completul inițial stabilit.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2019.

GGC - MM