ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1258/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1258/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în anulare de față;

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 3539 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală - în Dosarul nr. 286/43/2009 s-a respins ca nefondat

recursul declarat de petiționarul M.M. împotriva sentinței penale nr. 36 din 25

august 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

A fost obligat recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din 25 august 2009 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă

ca nefondată plângerea formulată de petentul M.M. împotriva ordonanței din 5

mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureș.menținută prin

ordonanța din 26 mai 2009 a Procurorului general adjunct al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Tg.Mureș. A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

S-a reținut că prin ordonanța din 05 mai 2009 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Tg. Mureș, nr. 64/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de F.G., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș, A.A.,

prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, A.I., fost procuror

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, M.T., fost judecător la Judecătoria

Tg. Mureș, E.H., judecători la Tribunalul Mureș, S.D., președintele

Tribunalului Mureș și S.B., judecător la Tribunalul Mureș pentru comiterea

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. Neînceperea urmăririi penale față de

toate persoanele de mai sus, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 246 C.

pen., s-a dispus în conformitate cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a reținut că la data de 29 decembrie 2008, petentul a formulat o plângere

penală împotriva mai multor persoane, printre care și a judecătorilor și

procurorilor arătați mai sus, petentul solicitând ca aceștia să fie cercetați

pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., faptă ce ar consta în

aceea că fiecare dintre persoanele arătate mai sus, cu ocazia soluționării

dosarelor pe care petentul Ie-a avut la parchetele și instanțele mureșene,

și-au îndeplinit defectuos atribuțiile ce le reveneau, în sensul că nu au

administrat toate probele necesare pentru pronunțarea unor soluții temeinice și

legale în privința petentului.

S-a mai reținut că procurorul F.G. de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Tg. Mureș a avut, conform atribuțiilor de serviciu, în supraveghere

Dosarul nr. 5739/P/2006 având ca obiect infracțiunea de vătămare corporală din

culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. Din starea de fapt ce a

rezultat, ca urmare a administrării actelor premergătoare, s-a conturat faptul

că în data de 14 septembrie 2007 în jurul orelor 13,00 petentul conducea autoturismul

marca R. pe raza localității Crăciunești din județul Mureș. Autoturismul a

intrat într-o groapă aflată pe carosabil, a derapat și s-a izbit de copacul

aflat în aproprierea imobilului cu nr. 528. în urma impactului petentul a

suferit un politraumatism cu TCC grav, fractură de bază de craniu și

pneumotorax drept minim.

În legătură cu acuza privind încălcarea sau neîndeplinirea atribuțiilor

de serviciu de către procurorul F.G., cu ocazia instrumentării acestui dosar,

s-a reținut că atribuțiile procurorilor rezultă în mod expres din Legea nr.

304/2004 republicată, în sensul că procurorul conduce și controlează nemijlocit

activitatea poliției judiciare și supraveghează ca actele desfășurate de

acestea să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. S-a mai reținut

că acest dosar s-a aflat sub supravegherea procurorului, actele premergătoare

fiind îndeplinite de organele de poliție. Pe baza acestor acte premergătoare

organele de poliție au propus, la data de 23 martie 2007, neînceperea urmăririi

penale în conformitate cu art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Procurorul ce avea în supraveghere dosarul a studiat actele

premergătoare administrate și apreciind că cercetarea este completă a confirmat

propunerea de neîncepere a urmăririi penale.

Nemulțumirea petentului, vizând neaudierea sa și a martorilor de către

procurori precum și cea vizând neefectuarea unei cercetări nemijlocite de către

acesta, nu a putut atrage incidența textului prev. de art. 246 C. pen. privind

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

S-a reținut că procurorul nu avea obligația de a desfășura nemijlocit

actele de cercetare indicate de petent, el având doar atributul de a

supravegherea actele desfășurate de organele de poliție după care să dea o

soluție, ceea ce a și făcut.

De asemenea s-a apreciat că în cauză procurorul nu avea nici obligația

de a exercita din oficiu acțiune a civilă deoarece în dosar nu a existat

inculpat sau parte responsabilă civilmente, petentul fiind singurul implicat în

accident.

Cu privire la procurorul A.A., care la data soluționării plângerii a

fost procuror șef secție urmărire penală și căruia i se impută că a emis

comunicate și rezoluții nefondate și nu a efectuat cercetări s-a reținut că

acesta la data soluționării plângerii avea funcție de conducere, în virtutea

acestei funcții a soluționat plângerea formulată împotriva rezoluției nr.

337/VI 11/2/2007 din 04 iulie 2009, neavând obligația de a administra el însuși

actele de urmărire la care a făcut vorbire petentul.

În legătură cu acuzele aduse judecătorului M.T., în sensul că nu a

audiat victima, martorii și nu a dispus efectuarea expertizei, nedesfășurând o

cercetare judecătorească s-a apreciat că potrivit disp. art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. judecătorul soluționând plângerea verifică rezoluția

dată pe baza lucrărilor și a materialului cauzei și a altor înscrisuri

noi,neavând obligația de a administra el însuși alte acte de cercetare astfel

că nu și-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu în

momentul în care a pronunțat sentința penală nr. 615 din 06 mai 2008.

Cu privire la judecătorii E.H., S.D. și S.B. s-a apreciat că aceștia au

constituit completul de judecată care a soluționat cauza în recurs iar în

sarcina lor nu se poate reține vreo încălcare a atribuțiilor de serviciu,

instanța de recurs fiind datoare să verifica hotărâre a atacată în conformitate

cu art. 385

14

C. proc. pen., pe baza materialului din dosarului

cauzei și a oricăror înscrisuri noi, nici aceștia neavând obligația de a

administra alte probe.

Prin ordonanța din 26 mai 2009 nr. 153/11/2/2009 a Procurorului general

adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș a fost respinsă

plângere a petentului M.M. ce viza ordonanța de neîncepere a urmăririi penale

din 05 mai 2009.

S-a apreciat în esență că în mod corect s-a stabilit că activitățile

desfășurate de magistrații (procurori și judecători) de la Judecătoria Tg. Mureș,

Tribunalul Mureș și de la Parchetele de pe lângă aceste instanțe, față de care

a făcut plângere petentul, au fost îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de

serviciu cu respectarea legii.

Analizând plângerea formulată de petent, Curtea de Apel a apreciat că

aceasta este nefondată. Astfel, în ceea ce-l privește pe procurorul F.G. s-a

constatat că acesta a avut în supraveghere Dosarul nr. 5739/P/2006, că soluția

pronunțată în soluționarea acelui dosar a fost dată cu respectarea prevederilor

legale și fără încălcarea vreunei atribuții de serviciu a procurorului.

Urmărirea penală în dosar a fost efectuată de organele de poliție, procurorul

efectuând supravegherea urmăririi penale cu respectarea cerințelor legale.Ca

urmare, în mod corect s-a dat soluție de neîncepere a urmăririi penale.Cu

privire la procurorul A.A. s-a constatat că acesta a dat rezoluția nr.

337A/111/2/2007 cu respectarea dispozițiilor legale și fără încălcarea vreunei

atribuții de serviciu, verificând conform cerințelor legale ordonanța dată de

procurorul F.G.

În legătură cu judecătorul M.T. s-a constatat că soluția pronunțată

prin sentința penală nr. 615 din 06 mai 2008 a fost dată cu respectarea

cerințelor legale în materie, judecătorul neavând obligația de a administra

probe în cauză, verificând și pronunțând sentința de mai sus pe baza actelor

existente la dosarul cauzei.

În ceea ce îi privește pe judecătorii E.H., S.D. și S.B., care au

compus completul de judecată ce a soluționat recursul promovat împotriva

sentinței penale nr. 615/2008, s-a constatat că în mod corect s-a considerat că

aceștia și-au respectat atribuțiile de serviciu, nu au abuzat de acestea

pronunțând o soluție în conformitate cu dispozițiile legale, acești judecători

neavând obligația de a administra probe noi în cauză.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din

oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat

că recursul este nefondat.

Potrivit art. 246 C. pen.constituie infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care.în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință,nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei persoane.

În ce privește activitatea magistraților.atribuțiile lor de serviciu se

circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării

și aplicării dispozițiilor legale. În acord cu principiile dreptului

substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a

legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu. În sensul

legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac

prevăzute de lege în fiecare caz în parte.aceasta fiind de altfel și

justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la

modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac

în limitele recunoscute de lege,neputându-se obține o suplimentare a gradelor

de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului

(magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu

referire la infracțiunea analizată.numai în situațiile în care aceștia și-au

exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal

al acțiunilor lor. Urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei

persoane.

În speță, Curtea a constatat că atât motivarea plângerii, cât și cea a

recursului ce au format obiectul cauzei de față cuprind în realitate critici ce

se circumscriu căilor de atac pe care petentul Ie-a putut exercita împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale/în legătură cu accidentul rutier a

cărui victimă a fost.în condițiile art. 278 și 278

1

C. proc. pen.

Astfel, soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost supusă cenzurii

instanțelor de judecată/în fond și recurs, iar în privința hotărârilor

pronunțate de către acestea din urmă. Curtea a reținut că, potrivit art. 17 din

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Hotărârile judecătorești pot

fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și

exercitate conform dispozițiilor legale.

În aceste condiții,în mod corect s-a reținut atât de către procurorul

care a instrumentat plângerea penală, respectiv procurorul ierarhic superior

acestuia. Cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii

împotriva soluției procurorului, că în cauză faptele reclamate de către petent

și presupus a fi fost săvârșite de către magistrații-inimați, nu există.astfel

încât recursul a fost respins ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, la data de 05 februarie 2010, contestorul

petiționar M.M. a formulat contestație în anulare.

În motivarea contestației, acesta a solicitat citarea intimaților F.G.,

procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș, A.A., prim procuror al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, A.I., fost procuror la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Mureș, M.T., fost judecător la Judecătoria Tg. Mureș, E.H.,

judecători la Tribunalul Mureș, S.D., președintele Tribunalului Mureș și S.B.,

judecător la Tribunalul Mureș împotriva cărăra a formulat plângerea inițială,

fiind nemulțumit de faptul că, cu ocazia soluționării dosarelor pe care

petentul Ie-a avut la parchetele și instanțele mureșene, acești intimați și-au

îndeplinit defectuos atribuțiile ce le reveneau, în sensul că nu au administrat

toate probele necesare pentru pronunțarea unor soluții temeinice și legale în

privința petentului. A solicitat, efectuarea de audieri de martori, expertize

și pedepsirea vinovaților.

Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul

din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând

a fi respinsă ca atare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen.,

instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut

de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute

în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care

sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților

interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor

penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a

judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de

către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștiința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de

încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)

- i), cu privire la care existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive

pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către

instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea

acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1)

1

.

Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constată pe de-o parte că, cererea de contestație nu este făcută

în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de

zile de la data pronunțării deciziei contestate, decizia fiind pronunțată la

data de 30 octombrie 2009 iar contestația a fost înregistrată la această

instanță la data de 05 februarie 2010, iar pe de altă parte motivele invocate

nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel

încât contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul M.M. și îl va obliga pe contestator la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 3539 din 30 octombrie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - în Dosarul nr.

286/43/2009.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2010.