ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1258/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza actelor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3539 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - în Dosarul nr. 286/43/2009 s-a respins ca nefondat recursul declarat de petiționarul M.M. împotriva sentinței penale nr. 36 din 25 august 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. A fost obligat recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 36 din 25 august 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul M.M.

împotriva ordonanței din 5 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureș.menținută prin ordonanța din 26 mai 2009 a Procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureș. A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin ordonanța din 05 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, nr. 64/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de F.G., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș, A.A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, A.I., fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, M.T., fost judecător la Judecătoria Tg. Mureș, E.H., judecători la Tribunalul Mureș, S.D., președintele Tribunalului Mureș și S.B., judecător la Tribunalul Mureș pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

Neînceperea urmăririi penale față de toate persoanele de mai sus, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., s-a dispus în conformitate cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a reținut că la data de 29 decembrie 2008, petentul a formulat o plângere penală împotriva mai multor persoane, printre care și a judecătorilor și procurorilor arătați mai sus, petentul solicitând ca aceștia să fie cercetați pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., faptă ce ar consta în aceea că fiecare dintre persoanele arătate mai sus, cu ocazia soluționării dosarelor pe care petentul Ie-a avut la parchetele și instanțele mureșene, și-au îndeplinit defectuos atribuțiile ce le reveneau, în sensul că nu au administrat toate probele necesare pentru pronunțarea unor soluții temeinice și legale în privința petentului.

S-a mai reținut că procurorul F.G. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș a avut, conform atribuțiilor de serviciu, în supraveghere Dosarul nr. 5739/P/2006 având ca obiect infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. Din starea de fapt ce a rezultat, ca urmare a administrării actelor premergătoare, s-a conturat faptul că în data de 14 septembrie 2007 în jurul orelor 13,00 petentul conducea autoturismul marca R. pe raza localității Crăciunești din județul Mureș. Autoturismul a intrat într-o groapă aflată pe carosabil, a derapat și s-a izbit de copacul aflat în aproprierea imobilului cu nr. 528. în urma impactului petentul a suferit un politraumatism cu TCC grav, fractură de bază de craniu și pneumotorax drept minim.

În legătură cu acuza privind încălcarea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către procurorul F.G., cu ocazia instrumentării acestui dosar, s-a reținut că atribuțiile procurorilor rezultă în mod expres din Legea nr. 304/2004 republicată, în sensul că procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea poliției judiciare și supraveghează ca actele desfășurate de acestea să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. S-a mai reținut că acest dosar s-a aflat sub supravegherea procurorului, actele premergătoare fiind îndeplinite de organele de poliție. Pe baza acestor acte premergătoare organele de poliție au propus, la data de 23 martie 2007, neînceperea urmăririi penale în conformitate cu art. 10 lit. b) C. proc.

pen. Procurorul ce avea în supraveghere dosarul a studiat actele premergătoare administrate și apreciind că cercetarea este completă a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale. Nemulțumirea petentului, vizând neaudierea sa și a martorilor de către procurori precum și cea vizând neefectuarea unei cercetări nemijlocite de către acesta, nu a putut atrage incidența textului prev. de art. 246 C. pen. privind infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. S-a reținut că procurorul nu avea obligația de a desfășura nemijlocit actele de cercetare indicate de petent, el având doar atributul de a supravegherea actele desfășurate de organele de poliție după care să dea o soluție, ceea ce a și făcut.

De asemenea s-a apreciat că în cauză procurorul nu avea nici obligația de a exercita din oficiu acțiune a civilă deoarece în dosar nu a existat inculpat sau parte responsabilă civilmente, petentul fiind singurul implicat în accident. Cu privire la procurorul A.A., care la data soluționării plângerii a fost procuror șef secție urmărire penală și căruia i se impută că a emis comunicate și rezoluții nefondate și nu a efectuat cercetări s-a reținut că acesta la data soluționării plângerii avea funcție de conducere, în virtutea acestei funcții a soluționat plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 337/VI 11/2/2007 din 04 iulie 2009, neavând obligația de a administra el însuși actele de urmărire la care a făcut vorbire petentul.

În legătură cu acuzele aduse judecătorului M.T., în sensul că nu a audiat victima, martorii și nu a dispus efectuarea expertizei, nedesfășurând o cercetare judecătorească s-a apreciat că potrivit disp. art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. judecătorul soluționând plângerea verifică rezoluția dată pe baza lucrărilor și a materialului cauzei și a altor înscrisuri noi,neavând obligația de a administra el însuși alte acte de cercetare astfel că nu și-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu în momentul în care a pronunțat sentința penală nr. 615 din 06 mai 2008. Cu privire la judecătorii E.H., S.D. și S.B. s-a apreciat că aceștia au constituit completul de judecată care a soluționat cauza în recurs iar în sarcina lor nu se poate reține vreo încălcare a atribuțiilor de serviciu, instanța de recurs fiind datoare să verifica hotărâre a atacată în conformitate cu art. 385 14 C. proc.

pen., pe baza materialului din dosarului cauzei și a oricăror înscrisuri noi, nici aceștia neavând obligația de a administra alte probe. Prin ordonanța din 26 mai 2009 nr. 153/11/2/2009 a Procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș a fost respinsă plângere a petentului M.M. ce viza ordonanța de neîncepere a urmăririi penale din 05 mai 2009. S-a apreciat în esență că în mod corect s-a stabilit că activitățile desfășurate de magistrații (procurori și judecători) de la Judecătoria Tg. Mureș, Tribunalul Mureș și de la Parchetele de pe lângă aceste instanțe, față de care a făcut plângere petentul, au fost îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu respectarea legii.

Analizând plângerea formulată de petent, Curtea de Apel a apreciat că aceasta este nefondată. Astfel, în ceea ce-l privește pe procurorul F.G. s-a constatat că acesta a avut în supraveghere Dosarul nr. 5739/P/2006, că soluția pronunțată în soluționarea acelui dosar a fost dată cu respectarea prevederilor legale și fără încălcarea vreunei atribuții de serviciu a procurorului. Urmărirea penală în dosar a fost efectuată de organele de poliție, procurorul efectuând supravegherea urmăririi penale cu respectarea cerințelor legale.Ca urmare, în mod corect s-a dat soluție de neîncepere a urmăririi penale.Cu privire la procurorul A.A. s-a constatat că acesta a dat rezoluția nr. 337A/111/2/2007 cu respectarea dispozițiilor legale și fără încălcarea vreunei atribuții de serviciu, verificând conform cerințelor legale ordonanța dată de procurorul F.G.

În legătură cu judecătorul M.T. s-a constatat că soluția pronunțată prin sentința penală nr. 615 din 06 mai 2008 a fost dată cu respectarea cerințelor legale în materie, judecătorul neavând obligația de a administra probe în cauză, verificând și pronunțând sentința de mai sus pe baza actelor existente la dosarul cauzei. În ceea ce îi privește pe judecătorii E.H., S.D. și S.B., care au compus completul de judecată ce a soluționat recursul promovat împotriva sentinței penale nr. 615/2008, s-a constatat că în mod corect s-a considerat că aceștia și-au respectat atribuțiile de serviciu, nu au abuzat de acestea pronunțând o soluție în conformitate cu dispozițiile legale, acești judecători neavând obligația de a administra probe noi în cauză.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat că recursul este nefondat. Potrivit art. 246 C. pen.constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care.în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință,nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților.atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale. În acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu. În sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte.aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege,neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza. Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată.numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor.

Urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În speță, Curtea a constatat că atât motivarea plângerii, cât și cea a recursului ce au format obiectul cauzei de față cuprind în realitate critici ce se circumscriu căilor de atac pe care petentul Ie-a putut exercita împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale/în legătură cu accidentul rutier a cărui victimă a fost.în condițiile art. 278 și 278 1 C. proc. pen. Astfel, soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost supusă cenzurii instanțelor de judecată/în fond și recurs, iar în privința hotărârilor pronunțate de către acestea din urmă. Curtea a reținut că, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. În aceste condiții,în mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia. Cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului, că în cauză faptele reclamate de către petent și presupus a fi fost săvârșite de către magistrații-inimați, nu există.astfel încât recursul a fost respins ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, la data de 05 februarie 2010, contestorul petiționar M.M.

a formulat contestație în anulare. În motivarea contestației, acesta a solicitat citarea intimaților F.G., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș, A.A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, A.I., fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, M.T., fost judecător la Judecătoria Tg. Mureș, E.H., judecători la Tribunalul Mureș, S.D., președintele Tribunalului Mureș și S.B., judecător la Tribunalul Mureș împotriva cărăra a formulat plângerea inițială, fiind nemulțumit de faptul că, cu ocazia soluționării dosarelor pe care petentul Ie-a avut la parchetele și instanțele mureșene, acești intimați și-au îndeplinit defectuos atribuțiile ce le reveneau, în sensul că nu au administrat toate probele necesare pentru pronunțarea unor soluții temeinice și legale în privința petentului.

A solicitat, efectuarea de audieri de martori, expertize și pedepsirea vinovaților. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) 1 . Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constată pe de-o parte că, cererea de contestație nu este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la data pronunțării deciziei contestate, decizia fiind pronunțată la data de 30 octombrie 2009 iar contestația a fost înregistrată la această instanță la data de 05 februarie 2010, iar pe de altă parte motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.M. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 3539 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - în Dosarul nr. 286/43/2009. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2010.