ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2282/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La data de 25 ianuarie 2010 petentul

D.N. a formulat cerere privind îndreptarea erorii materiale strecurată în

decizia nr. 209 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, prin care a fost obligat la plata sumei de 11.900 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată către intervenientul în nume propriu M.D. și a susținut

că în dosarul de recurs calitatea de recurent a avut-o SC C. Prahova SA

București, M.D. fiind intimat, acesta din urmă nedeclarând recurs și

neformulând cerere de aderare la recurs, astfel că în acest litigiu petentul nu

a avut nicio relație procesuală cu intimatul M.D., ambii fiind intimați.

Petentul a mai arătat că intimatul

intervenient M.D. nu a depus nicio întâmpinare sau cerere de intervenție

accesorie conform art. 51 C. proc. civ., că dovada cheltuielilor de judecată nu

a fost depusă înainte de închiderea dezbaterilor, ci, după ce s-au depus

concluzii pe fond, găsindu-ne în acest caz într-o situație clasică de omisiune

prevăzută de art. 281 C. proc. civ. și că problema cheltuielilor de judecată

trebuia discutată în contradictoriu, astfel că obligarea sa la plata sumei de

11.900 lei este o eroare care trebuie înlăturată.

Temeiul de drept al cererii, așa cum

a fost precizat de petent este art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată intimata

SC C. Prahova SA București a solicitat, în principal, respingerea cererii ca

inadmisibilă și în subsidiar respingerea cererii ca neîntemeiată susținând că

în cerere sunt invocate greșeli de judecată și nu greșeli materiale, și că

problema cheltuielilor de judecată nu poate fi considerată drept o eroare

materială sau o omisiune ci o problemă legată de modul cum a înțeles instanța

să facă aplicarea unui text de lege, respectiv art. 274 C. proc. civ.

La data de 25 februarie 2010

petentul D.N. a formulat o altă cerere de îndreptare eroare materială

strecurată în decizia nr. 209 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția comercială, prin care a fost obligat la plata sumei de

48.729 lei cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă SC C. Prahova SA

București, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 281 alin. (1) și art. 281

2

C. proc. civ. susținând că instanța a omis să se pronunțe asupra a trei

excepții invocate: excepția lipsei de interes, excepția lipsei obiectului

cererii de recurs, excepția de neconstituționalitate și că nu a fost pus în

discuție cuantumul cheltuielilor de judecată, nefiind comunicate părții adverse

documentele doveditoare ale cheltuielilor de judecată, astfel că a fost lipsit

de dreptul de apărare recunoscut de art. 6 din CEDO și că nu au fost aplicare

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. privind aprecierea onorariului în

funcție de prestația apărării.

Această cerere a făcut obiectul

dosarului 1685/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosar cu privire

la care Curtea constatând identitatea de părți, obiect și cauză, l-a conexat la

dosarul nr. 691/1/2010, cererea urmând a fi analizată și soluționată în

prezenta cauză.

Cererile formulate de petent sunt

nefondate pentru considerentele ce urmează a fi arătate în continuare.

Conform art. 281 alin. (1) C. proc.

civ. „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile

părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri

sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

Art. 281

2

alin. (1) C.

proc. civ. prevede că „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe

asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri

conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen

în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei

hotărâri...”.

Ca urmare, invocând aceste două

articole din Codul de procedură civilă și deși cele două cereri au fost

precizate a fi cereri de îndreptare eroare materială, Curtea a calificat

cererea de îndreptare eroare materială strecurată în decizia nr. 209 din 21

ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, prin

care petentul a fost obligat la 48.729 lei cheltuieli de judecată către pârâta

SC C. Prahova SA București, formulată în dosarul conexat prezentei cauze, ca

fiind cerere de completare a dispozitivului și îndreptarea erorii materiale.

Analizând cele două cereri în raport

cu dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., Curtea constată că textul

reglementează posibilitatea îndreptării erorilor și omisiunilor strecurate în

cuprinsul unei hotărâri judecătorești care privesc numele, calitatea,

susținerile părților, cele de calcul și alte erori materiale, care nu afectează

legalitatea și temeinicia soluției adoptate și că erorile materiale și

omisiunile invocate de petent constau în aceea că nu a existat nicio relație

procesuală în contradictoriu cu M.D. care nu a formulat recurs și nu a aderat

la recurs și că instanța nu a pus în discuția părților cererile privind

cheltuielile de judecată și că nici nu a aplicat prevederile art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

Raportând motivele invocate la art. 281

alin. (1) C. proc. civ. se constată că toate motivele astfel formulate nu se

încadrează în limitele art. 281 alin. (1) C. proc. civ., acestea nefiind erori

și omisiuni referitoare la numele, calitatea, susținerile părților, cele de

calcul și nici la erori materiale, care să nu afecteze legalitatea și

temeinicia soluției adoptate, dimpotrivă erorile și omisiunile invocate vizează

erori de judecată care afectează legalitatea și temeinicia soluției. Este de

reținut faptul că instituția îndreptării greșelilor materia prevăzută de art. 281

C. proc. civ. nu poate fi folosită pentru remedierea greșelilor de judecată,

oricât de evidente ar fi acestea.

Este clar că din susținerile

petentului rezultă că în considerente nu s-a făcut vreo greșeală de calcul în

stabilirea cheltuielilor de judecată ci, acesta a contestat cuantumul

cheltuielilor de judecată și neaplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. cu

privire la care instanța trebuie să facă o judecată în sensul de a micșora

onorariile de avocat nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii

sau munca îndeplinită de avocat.

De asemenea în stabilirea calității

procesuale, instanța trebuie să facă o judecată a pricinii sub acest aspect,

astfel că motivele privind lipsa relației procesuale dintre M.D. și petent

vizează greșeli de judecată și nicidecum o eroare sau o omisiune în sensul

celor reglementate de art. 281 C. proc. civ.

În ceea ce privește faptul că nu au

fost puse în discuție cheltuielile de judecată și nu au fost comunicate

dovezile privind cheltuielile de judecată, ca și nepronunțarea instanței asupra

excepțiilor invocate în recurs, precizate de petent a fi motive de îndreptare a

erorilor materiale și omisiuni Curtea apreciază că acestea vizează probleme

legate de procedura de judecată a cauzei și nicidecum nu sunt erori sau

omisiuni în sensul celor prevăzute de art. 281 alin. (1) C. proc. civ., astfel

că nu pot fi încadrate în condițiile prevăzute de acest text legal.

Motivul de omisiune a instanței de a

se pronunța asupra excepțiilor invocate în recurs întemeiat pe art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ. nu poate conduce la admiterea cererii și completarea

hotărârii, deoarece petentul nu s-a referit la omisiunea instanței de recurs de

a se pronunța asupra unui capăt de cerere ori asupra unei cereri incidentale

sau conexe, ci, a contestat faptul că aceasta nu s-a pronunțat asupra unor

excepții, Curtea reținând în același timp, că la ședința publică de la 14

ianuarie 2010, când a fost examinat recursul declarat pârâta SC C. Prahova SA

București împotriva deciziei nr. 173 din 26 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost prezent

avocatul A.G., ales de petent, care a pus în discuție, ca și chestiune

prealabilă, identitatea între SC C. Prahova SA și SC C. Prahova SA București,

chestiune soluționată prin complinirea neregulii sesizate, acesta punând

concluzii pe fondul recursului, raportate și la cheltuielile de judecată, fără

a invoca și excepțiile menționate de petent cu privire la care a afirmat că

instanța de recurs nu le-a luat în discuție și nu s-a pronunțat asupra lor,

astfel că prin cererea de completare a dispozitivului petentul a depășit

limitele prevăzute de art. 281

2

C. proc. civ., motivele invocate

neputând fi primite.

Pentru aceste considerente se

constată că cererile sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Având în vedere că intimații au

cerut cheltuieli de judecată conform art. 274 C. proc. civ. și că acestea nu au

fost dovedite, cererile urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile formulate de petentul D.N.

privind completarea dispozitivului și îndreptarea erorii materiale strecurată

în decizia nr. 209 din 21 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 4455/105/2007

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială

.

Respinge cererile formulate de

intimații SC C. SA Prahova și M.D. privind cheltuielile de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.