ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3307/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea nr. 21 din 24 septembrie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

s-a dispus, între altele, respingerea cererii de sesizare a Curții

Constituționale formulată de persoana solicitată

C.M., cu excepțiile de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 77-100, art. 102, art. 105, art. 106 din Legea nr. 302/2004,

modificată prin Legea nr. 222/2008.

Prima instanță a apreciat că excepțiile

de neconstituționalitate invocate de persoana solicitată sunt inadmisibile în

raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât ceea ce se

invocă, de fapt, este necesitatea modificării textelor de lege indicate, și nu

contradicția acestora cu vreun text constituțional.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs persoana solicitată

C.M., care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod greșit s-a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale, întrucât excepțiile de neconstituționalitate

invocate îndeplineau condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând încheierea

recurată, prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Dispozițiile din Constituție prevăd în

mod expres și limitativ competența Curții Constituționale, în sensul că aceasta

hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind

neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor.

Art. 29 din Legea nr. 47/1992,

republicată, reia această dispoziție constituțională, stabilind în alin. (1),

(2) și (3) situațiile în care o excepție este admisibilă.

De asemenea, din examinarea dispozițiilor

alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că excepțiile contrare

prevederilor alin. (1), (2) și (3) al aceluiași articol sunt inadmisibile,

astfel că trebuie să fie respinse chiar de instanță, printr-o încheiere

motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.

Prima instanță așa a și procedat,

stabilind, corect, că nu se impune sesizarea Curții Constituționale întrucât

excepțiile invocate nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate.

Persoana solicitată a invocat

neconstituționalitatea mai multor articole din Legea nr. 302/2004, modificată,

respectiv art. 77 – 100, art. 102, art. 105, art. 106.

Deși e precizat că aceste texte vin

în contradicție cu art.16 din Constituție, motivarea nu indică modul în care este

încălcată Constituția, susținându-se în realitate, necesitatea modificării lor.

Curtea Constituțională a arătat, în numeroase

decizii că aceasta verifică potrivit art. 2 din Legea nr. 47/1992, în cadrul

controlului de constituționalitate a legilor, doar conformitatea acestora cu dispozițiile

constituționale.

Necesitatea de modificare a unor

legi ca chestiune de lege formală, este atributul puterii legislative, astfel

că, în mod corect, s-a stabilit că aceste critici nu au legătură cu

soluționarea cauzei, care se face pe baza textelor în vigoare, excepțiile de

neconstituționalitate invocate fiind inadmisibile în raport de art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992 va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

Conform prevederilor legii speciale

nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

solicitată C.M. împotriva încheierii nr. 21 din 24 septembrie 2009 a Curții de

Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul

nr. 580/39/2008.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 16 octombrie 2009.