ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2023/2009

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 25/F din 16 februarie 2009 a Curții de Apel Galați s-a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul Z.C., împotriva rezoluției nr. l03/P/2003 din data de 30 iulie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, astfel cum a fost confirmată prin rezoluția nr. 6734/1980/2007 din data de 22 aprilie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

A menținut rezoluția atacată.

A obligat petentul la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Petentul Z.C. a formulat plângere penală (înregistrată la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București sub nr. 277/C/2001 - filele 49 - 52 din dosarul penal nr. 103/P/2003) împotriva colonelului P.I. și maiorului S.C. din cadrul Inspectoratului General de Poliție București și a plutonierului B.N. din cadrul Postului de Poliție Smârdan, Județul Galați, învederând faptul că șeful de post a sustras o plângere formulate de către petent și a dat alt număr, iar B.N. a sustras un proces-verbal întocmit la 17 mai 2000, înregistrat cu numărul 719 din 17 mai 2000 și care a fost înlocuit cu un proces-verbal încheiat la 19 mai 2000, cu numărul 759 din 19 mai 2000, modificând înțelesul unor termen și influențând cursul anchetei.

De asemenea, colonelul P.I. fost șef, al Direcției Poliției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General de Poliție București care prin adresa nr. 379163 din 20 noiembrie 2000 i-a comunicat date false, susținând că lucrarea nr. 55/3591 din 12 ianuarie 1998 a fost trimisă la Primăria Smârdan, fapt ce nu este real deoarece această reclamație este la dosarul nr. 2225/P/1999.

Plângerea, astfel cum a fost precizată prin declarația petentului ( filele

80-81

din dosarul nr. 103/P/2003) a fost înaintată la Parchetul Militar Teritorial Iași spre competentă soluționare, unde a fost înregistrată sub nr. 1883/P/2001 (conform dovezilor de la filele 48 - 50 din dosarul nr. 103/P/2003).

Prin rezoluția nr. 1883/P/2001 din 17 martie 2003 Parchetul Militar Teritorial Iași a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați (fila 13 din dosarul nr. 103/P/2003).

Prin rezoluția nr. 103/P/2003 din 30 iulie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de B.N. fost subofițer la Postul de Poliție Smârdan pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 242 alin. (3) C. pen., P.I. fost colonel în cadrul Inspectoratului General de Poliție București și subcomisarul S.C. din cadrul I.G.P. București pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.

S-a constatat că Postul de Poliție Smârdan a primit plângerea pe data de 21 noiembrie 2000 înregistrând-o cu nr. 70/4535, iar aceasta este datată de către petent cu data de 19 mai 2000 dar această dată nu este certificată de nimeni, neputându-se reține în sarcina polițistului săvârșirea vreunei infracțiuni.

În ceea cel privește pe colonelul P.I., șeful Direcției Pază și Ordine din cadrul Inspectoratului General de Poliție București, învinuirea nu s-a confirmat, în adresa către petent acesta a arătat că poliția Smârdan l-a îndrumat corect să se adreseze primăriei pentru rezolvarea problemei legate de drumul de acces, către terenul lui și nu s-a menționat că plângerea este înregistrată la primărie așa cum a susținut petentul.

De asemenea și maiorul (subcomisar) S. din cadrul Inspectoratului General de Poliție București nu a săvârșit nici o infracțiune. Acesta a făcut unele verificări ca urmare a reclamației lui Z.C., dar lucrarea a fost verificată de către colonelul P.I., iar rezultatul verificărilor a fost comunicat petentului.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere în condițiile art. 278 C. proc. pen. la data de 5 februarie 2007 (conform dovezii de la fila 2

din

dosarul nr. 233/44/2007 al Curții de Apel Galați) la procurorul ierarhic superior.

Prin rezoluția nr. 6734/1980/2007 din 20 aprilie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (filele 90 - 92 din dosar nr. 4534/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a dispus în baza art. 275 - 278 C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiată a plângerii.

Nemulțumit de modul de soluționare al plângerilor sale petentul s-a adresat în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin decizia penală nr. 500 din 7 septembrie 2007 a trimis plângerea la Curtea de Apel Galați, spre competentă soluționare, aceasta prin sentința penală nr. 51/F din 28 martie 2008 a respins ca tardiv introdusă plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 103/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, sentință ce a fost casată la rândul său prin decizia penală nr. 2811 din 16 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Instanța de fond a considerat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârșire a vreunei fapte penale de către B.N., P.I. și S.C., pronunțând în acest sens sentința penală nr. 25F din 16 februarie 2009.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul Z.C., considerând-o nelegală și netemeinică, apreciind că s-a încălcat art. 6 pct. 1 din CEDO, dreptul la apărare, instanța având cunoștință despre acuzațiile îndreptate împotriva lui C.I. pentru fals și pentru furt de înscrisuri și distrugere de dosare de către B.N. și refuzând să facă cercetări cu privire la aceste fapte.

Recurentul critică și faptul că în cadrul actelor premergătoare nu au fost audiați polițiștii, iar comunicarea rezoluției de către procurorul D.G. nu există, apreciind că intimații se fac vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au fost cercetați.

Declarației de recurs i-au fost atașate un set de acte.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că aceasta este legală și temeinică.

Judecând plângerea, instanța de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor din materialul din dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate de petiționar, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și concluziile stabilite de organul de urmărire penală.

În mod corect, instanța de fond a considerat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că intimații B.N., P.I. și S.C. ar fi săvârșit vreo faptă de natură să atragă răspunderea penală a acestora.

Astfel, numiții B.N., P.I. și S.C. și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu potrivit competenței lor, nedovedindu-se că ar cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

De asemenea, nu s-a făcut dovada falsificării unui înscris oficial, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări de către P.I. și nici că numitul B.N. ar fi sustras sau distrus vreun înscris aflat în păstrarea ori deținerea Postului de Poliție Smârdan, sau că l-ar fi favorizat pe numitul P.E. pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală ori judecata.

Instanța de fond a avut în vedere toate faptele pentru care intimații au fost cercetați, analizând întreg materialul probator administrat în faza actelor premergătoare pe care l-a examinat și apreciat în mod corect, apreciind că faptele penale nu există.

În cauză nu a fost încălcat dreptul la apărare al petiționarului, instanța de fond i-a dat posibilitatea acestuia să-și facă apărarea pe care o consideră eficientă în soluționarea cauzei sale, acesta depunând înscrisurile care aveau legătură cu soluționarea cauzei (aceste înscrisuri sunt consemnate în încheierile din data de 8 februarie 2008 și 23 ianuarie 2009), acordând în acest sens două termene de judecată (7 martie 2008, 23 ianuarie 2009), dar fără ca petiționarul să depună actele pe care le consideră utile în soluționarea cauzei.

Instanța, analizând actele deja existente la dosar, atașate de către petiționar, a apreciat că acestea nu privesc cauza de față, amânarea dosarului pentru acest motiv ar duce la tergiversarea acesteia, în mod nejustificat.

Astfel, nu se poate susține că petiționarul nu a beneficiat de un proces echitabil, în condițiile în care instanța de fond i-a dat posibilitatea pregătirii apărării, administrării în condițiile prev. de art. 278

1

C. proc. pen., a oricăror înscrisuri pe care le consideră utile soluționării cauzei, aceasta judecând cauza pe baza probelor din dosarul de urmărire penală și a tuturor înscrisurilor prezentate, dar așa cum rezultă din încheierile de ședință petiționarul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, tergiversând în mod nejustificat, depunerea actelor, mai mult, a înțeles să părăsească sala de ședință, refuzând să participe la dezbaterea cauzei sale.

De altfel, aceeași poziție procesuală a avut-o petiționarul și în faza instanței de recurs, aceasta prin încheierea din 30 aprilie 2009 a respins cererea de atașare a dosarelor nr. 203/P/2006 și nr. 264/P/2006, acordându-i termen recurentului pentru a-și pregăti apărarea și a depune înscrisuri, acesta a refuzat să participe la dezbaterea recursului său, deși la prima strigare a dosarului a răspuns prezent, ulterior motivându-și absența din sala de judecată datorită refuzului instanței de a dispune anexarea dosarelor solicitate.

Critica privind insuficiența cercetării, prin neadministrarea nici unui act premergător nu poate fi reținută, deoarece în etapa actelor premergătoare procurorul este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care le consideră necesare și suficiente.

Invocarea de către petiționar a neadministrării probelor de către procuror, conform art. 63-64 C. proc. pen., (neaudierea polițiștilor), nu constituie o critică fondată privind actele premergătoare efectuate în cauză, deoarece administrarea acestora vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale, fază care presupune garanțiile procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete.

În etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal nu pot fi administrate mijloace de probă, ci se fac numai verificări cu privire la presupuse fapte penale.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază sentința instanței de fond

nr. 25/F din 16

februarie 2009 a Curții de Apel Galați

, ca

fiind legală și temeinică, neexistând dovezi de săvârșire a faptelor penale sesizate, în mod corect dispunându-se neînceperea urmăririi penale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată recursul petiționarului nefondat și se va respinge, potrivit disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Z.C. împotriva sentinței penale nr. 25/F din 16 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.