ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1090/2010

Asupra recursului penal de față constată: Prin rezoluția nr. 563/P/2008 din 17 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de subcomisarul O.V.L. și inspectorul principal G.P. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., reținându-se următoarele: La data de 17 noiembrie 2008 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați o plângere penală formulată de U.P. Fiind audiat în vederea stabilirii obiectului plângerii, petiționarul a declarat că solicită efectuarea de cercetări penale față de lucrătorii de poliție V.L.

și G.P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., comise cu prilejul instrumentării Dosarului nr. 4811/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. Plângerea a făcut obiectul Dosarului nr. 563/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Ulterior, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost înregistrat Dosarul nr. 595/P/2008, având ca obiect plângerile formulate de U.P. împotriva ofițerului de poliție O.V.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., constând în aceea că nu a respectat dispozițiile ordonanței nr. 88/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Constatându-se că există legătură între cele două dosare și că se impunea reunirea lor pentru o bună înfăptuire a justiției, acestea au fost conexate prin ordonanța nr. 563/P/2008 din 12 martie 2009. În urma cercetărilor efectuate în cauză a reieșit că prin Ordonanța nr. 88/P/2007 din 14 mai 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen. și art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) C. pen. și față de comisarul de poliție P.S. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 26 raportat art. 217 alin. (1) C. pen. și art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) în referire la art. 209 alin. (1) C. pen.

și, respectiv, disjungerea cauzei față de agenții de poliție R.C.E., D.C. și P.A. și declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați în vederea continuării cercetărilor. Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați sub nr. 2501/P/2007. Dosarul a fost instrumentat de subcomisarul O.V.L. din cadrul Poliției Municipiului Galați - Biroul Cercetări penale care a întocmit referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală față de agenții de poliție R.C.E. și D.C. și față de P.A., referat pe care l-a înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați. Prin rezoluția nr. 2501/P/2007 din 23 noiembrie 2007 a fost confirmată propunerea organelor de cercetare penală de a nu începe urmărirea penală față de persoanele nominalizate mai sus.

Astfel, s-a apreciat că din verificările efectuate în cauză nu au rezultat indicii privind săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către subcomisarul O.V.L. cu prilejul instrumentării Dosarului nr. 2501/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, acesta efectuând cercetări în legătură cu faptele pentru care s-a dispus disjungerea cauzei prin ordonanța nr. 88/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, iar, în urma probelor administrate, a propus neînceperea urmăririi penale în cauză, procurorul confirmând soluția propusă. În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., în legătură cu modul în care a fost instrumentat Dosarul nr. 481/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, din verificări a rezultat că prin ordonanța nr. 127/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, din 21 mai 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.Ș.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și față de B.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei față de P.A. și P.Ș. și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, unde Dosarul a fost înregistrat sub nr. 3020/P/2008. După efectuarea cercetărilor corespunzătoare în cauză, inspectorul principal G.P., din cadrul Poliției Municipiului Galați - Biroul Cercetări penale, a întocmit referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale și a înaintat dosarul la parchet. Din verificările efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea vreunei fapte prevăzută de legea penală de către inspectorul principal G.P.

cu prilejul instrumentării Dosarului nr. 3020/P/2008 al Pachetul de pe lângă Judecătoria Galați. Dosarul a fost preluat ulterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și înregistrat la această unitate sub nr. 481/P/2008. Prin rezoluția nr. 4811P/2008 din 3 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați a fost confirmată propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii P.A. și P.Ș., pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 271 alin. (1) C. pen., apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Față de considerentele anterior prezentate, procurorul a concluzionat că subcomisarul O.V.L. și inspectorul principal G.P.

nu au comis nici un abuz în serviciu, faptele reclamate de petiționar nefiind prevăzute de legea penală, astfel încât a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Plângerea formulată de petiționarul U.P. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, conform dispozițiilor art. 275 - 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin rezoluția nr. 483/II/2/2009 din 15 mai 2009. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul U.P. a formulat plângere la instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., solicitând infirmarea ei și începerea urmăririi penale față de subcomisarul O.V.L.

și inspectorul principal G.P. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., susținând că procurorul nu a administrat probe, deși avea această obligație conform prevederilor art. 202 C. proc. pen. și că nu a observat că polițiștii reclamați au fost cercetați de alți polițiști și nu de către procuror, ajungând la concluzia că fapta nu există pentru că în fapt nu avusese loc nicio cercetare în cauză. Prin sentința penală nr. 163/F din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul U.P. împotriva rezoluției nr. 563/P/2008 din 17 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, astfel cum a fost confirmată prin rezoluția nr. 483/ll/2/2009 din 15 mai 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, mentinându-se rezoluția atacată.

Petiționarul a fost obligat la plata sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 C. proc. pen., scopul oricărui proces penal este acela al constării la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Verificarea unei plângeri, denunț sau a altui mod de sesizare se realizează conform dispozițiilor art. 228 alin. (1) și art. 224 alin. (1) C. proc. pen., prin investigații proprii ale organelor de urmărire penală, actele de investigație denumite de lege acte premergătoare trebuind să servească atât la constatarea existentei sau inexistentei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., cât și la luarea hotărârii de a se începe sau nu urmărirea penală, răspunzându-se astfel cerințelor statuate cu valoare de principiu în dispozițiile art. 1 C. proc. pen. Raportând aceste dispoziții legale la speța de față, prima instanță a constatat că în cauzele ce au făcut obiectul Dosarelor penale nr. 2501/P/2007 și respectiv, nr. 3020/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, lucrătorii de poliție O.V.L. și G.P. au propus, în urma cercetărilor efectuate, neînceperea urmăririi penale, soluțiile propuse de fiecare dintre cei doi intimați fiind confirmate de procuror. S-a mai constatat că probatoriul administrat în faza actelor premergătoare nu a confirmat susținerile petiționarului, nefăcându-se nicicum dovada că intimații, în exercițiul atribuțiilor lor de serviciu, cu știință, nu au îndeplinit un act, ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos și astfel ar fi cauzat o vătămare intereselor legale ale petiționarului.

În consecință, s-a constatat că în mod justificat procurorul a apreciat că intimații nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii reclamate, probatoriul administrat în faza actelor premergătoare reliefând fără dubiu că aspectele arătate de petiționar nu sunt prevăzute de legea penală și că, deci, aceștia nu pot fi subiecți ai infracțiunii de abuz în serviciu. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul U.P., invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia. Recurentul petiționar nu a formulat în scris motivele de recurs, însă, în cuprinsul memoriului aflat la filele 16-17 din dosarul de recurs, a reiterat criticile formulate în cuprinsul plângerilor anterioare.

La termenul stabilit pentru soluționarea recursului, 22 martie 2010, recurentul petiționar s-a prezentat în instanță, concluziile sale fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin art. 200 C. proc. pen., legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea prevăzută de lege.

În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot conduce la constatarea unora din cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea acesteia. În cauză, organul de urmărire penală a constatat, din actele premergătoare efectuate că intimații O.V.L.

și G.P. nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei infracțiunii, fapta reclamată de petiționarul Ursu Petrică, care a făcut obiectul cercetării în Dosarul nr. 563/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, nefiind prevăzută de legea penală și, în consecință, corespunzător dispozițiilor legii procesual penale, a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Analizând activitățile desfășurate de subcomisarul O.V.L. care a instrumentat Dosarul nr. 2501/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați și de inspectorul principal G.P.

care a efectuat cercetări în Dosarul nr. 3020/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, rezultă că aceștia au efectuat actele procedurale și au luat măsuri procesuale care se impuneau în rezolvarea cauzelor cu care au fost investiți, în calitatea lor oficială, cu respectarea dispozițiilor legale, potrivit convingerilor lor și probelor administrate. De altfel, recurentul petiționar, poate cere (și a cerut) reformarea soluțiilor pe care le consideră (Ie-a considerat) nelegale, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Pentru a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, este necesar ca funcționarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori să-l îndeplinească în mod defectuos.

De asemenea, este necesar ca acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al faptei și care a produs vătămări intereselor unei persoane să fie săvârșite cu vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul cu voință a efectuat acțiunea ori a rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui. În speță, nu s-a constatat o atare conduită în sarcina intimaților, soluțiile dispuse de aceștia fiind în concordanță cu probatoriile administrate în dosarele penale supuse analizei și cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, aspect dovedit prin faptul că referatele cu propunerile de neîncepere a urmăririi penale întocmite de cei doi intimați au fost confirmate prin rezoluțiile procurorului de caz.

În acest sens, este de reținut că în ceea ce privește activitatea organelor de cercetare penală, atribuțiilor lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investite, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, și justificarea existentei lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva organelor de cercetare penală care au instrumentat respectivele cauze. În ceea ce privește critica referitoare la caracterul derizoriu al cercetării efectuate de procuror în cadrul investigațiilor prealabile, Înalta Curte reține că, potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. Actele premergătoare au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârșirea infracțiunii, fie numai de a verifica respectivele informații, spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.

Legiuitorul nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, cu excepția dispunerii unor măsuri procesuale, ceea ce conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să acționeze în așa fel încât să epuizeze toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau pentru formarea convingerii asupra existenței ori inexistenței elementelor necesare adoptării unei soluții. În cauză, în mod justificat, parchetul a efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale în raport de ansamblul faptic prezentat de petiționar, procedându-se la atașarea dosarelor invocate în cuprinsul plângerii, solicitarea de relații de la unitățile de parchet care au instrumentat cauzele menționate în plângere, audierea persoanei vătămate și alte activități.

Neefectuarea altor acte prealabile, în condițiile în care actele îndeplinite nu au furnizat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor specificate în actul de sesizare penală, nu constituie o încălcarea a principiului egalității armelor și a dreptului la un proces echitabil consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau un motiv de nelegalitate a rezoluției dispuse, procurorul de caz având posibilitatea să administreze actele premergătoare pe care le consideră necesare în vederea soluționării cauzei.

În plus, în plângerile penale formulate, petiționarul nu invocă încălcări concrete ale legii, fapte concrete de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, distinct, pentru fiecare prezumtiv autor și pentru fiecare cauză în parte, și mijloacele de probă cu care înțelege să-și probeze acuzațiile, susținerile sale având caracter generic și fiind expresia nemulțumirii unei persoane care nu a primit satisfacția dorită în fața organelor de urmărire penală. Neîntemeiate se dovedesc și celelalte critici formulate de către recurentul petiționar care nu se circumscriu unor veritabile motive de recurs, acestea constituind simple alegații ale unei persoane nemulțumite de soluțiile date în plângerile penale formulate.

În consecință, nefiind fondate criticile formulate de recurentul petiționar și cum nu se constată existența altor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul U.P. împotriva sentinței penale nr. 163/F din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul U.P. împotriva sentinței penale nr. 163/F din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2010.