ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1090/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1090/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului penal de față constată:

Prin rezoluția nr. 563/P/2008 din

17 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus, în

baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de subcomisarul O.V.L. și

inspectorul principal G.P. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen., reținându-se următoarele:

La data de 17

noiembrie 2008 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Galați o plângere penală formulată de U.P. Fiind audiat în vederea stabilirii

obiectului plângerii, petiționarul a declarat că solicită efectuarea de

cercetări penale față de lucrătorii de poliție V.L. și G.P., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., comise cu prilejul

instrumentării Dosarului nr. 4811/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Galați.

Plângerea a

făcut obiectul Dosarului nr. 563/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Galați.

Ulterior, la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost înregistrat Dosarul nr. 595/P/2008,

având ca obiect plângerile formulate de U.P. împotriva ofițerului de poliție O.V.L.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., constând în

aceea că nu a respectat dispozițiile ordonanței nr. 88/P/2007 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Galați.

Constatându-se

că există legătură între cele două dosare și că se impunea reunirea lor pentru

o bună înfăptuire a justiției, acestea au fost conexate prin ordonanța nr. 563/P/2008

din 12 martie 2009.

În urma

cercetărilor efectuate în cauză a reieșit că prin Ordonanța nr. 88/P/2007 din

14 mai 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus neînceperea

urmăririi penale față de executorul judecătoresc M.C. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen. și art. 208 alin. (1)

raportat la art. 209 alin. (1) C. pen. și față de comisarul de poliție P.S. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 26 raportat art. 217 alin.

(1) C. pen. și art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) în referire la art. 209 alin.

(1) C. pen. și, respectiv, disjungerea cauzei față de agenții de poliție R.C.E.,

D.C. și P.A. și declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați

în vederea continuării cercetărilor.

Ca urmare a

declinării, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați

sub nr. 2501/P/2007.

Dosarul a

fost instrumentat de subcomisarul O.V.L. din cadrul Poliției Municipiului

Galați - Biroul Cercetări penale care a întocmit referatul cu propunerea de a

nu se începe urmărirea penală față de agenții de poliție R.C.E. și D.C. și față

de P.A., referat pe care l-a înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Galați.

Prin

rezoluția nr. 2501/P/2007 din 23 noiembrie 2007 a fost confirmată propunerea

organelor de cercetare penală de a nu începe urmărirea penală față de persoanele

nominalizate mai sus.

Astfel, s-a

apreciat că din verificările efectuate în cauză nu au rezultat indicii privind

săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către subcomisarul O.V.L.

cu prilejul instrumentării Dosarului nr. 2501/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Galați, acesta efectuând cercetări în legătură cu faptele pentru

care s-a dispus disjungerea cauzei prin ordonanța nr. 88/P/2007 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Galați, iar, în urma probelor administrate, a propus

neînceperea urmăririi penale în cauză, procurorul confirmând soluția propusă.

În ceea ce

privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen., în legătură cu modul în care a fost instrumentat

Dosarul nr. 481/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, din

verificări a rezultat că prin ordonanța nr. 127/P/2008 a Parchetului de pe

lângă Tribunalul Galați, din 21 mai 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de P.Ș. pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

și față de B.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

De asemenea,

s-a dispus disjungerea cauzei față de P.A. și P.Ș. și declinarea competenței de

soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, unde Dosarul

a fost înregistrat sub nr. 3020/P/2008.

După

efectuarea cercetărilor corespunzătoare în cauză, inspectorul principal G.P.,

din cadrul Poliției Municipiului Galați - Biroul Cercetări penale, a întocmit

referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale și a înaintat dosarul

la parchet.

Din

verificările efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea vreunei fapte

prevăzută de legea penală de către inspectorul principal G.P. cu prilejul

instrumentării Dosarului nr. 3020/P/2008 al Pachetul de pe lângă Judecătoria

Galați.

Dosarul a

fost preluat ulterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și înregistrat

la această unitate sub nr. 481/P/2008.

Prin

rezoluția nr. 4811P/2008 din 3 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Galați a fost confirmată propunerea organelor de poliție de neîncepere a

urmăririi penale față de făptuitorii P.A. și P.Ș., pentru infracțiunile

prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 271 alin. (1) C. pen., apreciindu-se că

nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Față de

considerentele anterior prezentate, procurorul a concluzionat că subcomisarul O.V.L.

și inspectorul principal G.P. nu au comis nici un abuz în serviciu, faptele

reclamate de petiționar nefiind prevăzute de legea penală, astfel încât a

dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia sub aspectul infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen.

Plângerea

formulată de petiționarul U.P. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, conform dispozițiilor art. 275 - 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca

neîntemeiată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați, prin rezoluția nr. 483/II/2/2009 din 15 mai 2009.

Împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul U.P. a formulat

plângere la instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., solicitând infirmarea ei și începerea urmăririi penale față de

subcomisarul O.V.L. și inspectorul principal G.P. pentru comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., susținând că procurorul nu a administrat probe,

deși avea această obligație conform prevederilor art. 202 C. proc. pen. și că

nu a observat că polițiștii reclamați au fost cercetați de alți polițiști și nu

de către procuror, ajungând la concluzia că fapta nu există pentru că în fapt

nu avusese loc nicio cercetare în cauză.

Prin sentința

penală nr. 163/F din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul U.P. împotriva

rezoluției nr. 563/P/2008 din 17 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Galați, astfel cum a fost confirmată prin rezoluția nr. 483/ll/2/2009

din 15 mai 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Galați, mentinându-se rezoluția atacată.

Petiționarul

a fost obligat la plata sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

În

considerentele acestei hotărâri s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 C.

proc. pen., scopul oricărui proces penal este acela al constării la timp și în

mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană

care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici

o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Verificarea

unei plângeri, denunț sau a altui mod de sesizare se realizează conform

dispozițiilor art. 228 alin. (1) și art. 224 alin. (1) C. proc. pen., prin

investigații proprii ale organelor de urmărire penală, actele de investigație

denumite de lege acte premergătoare trebuind să servească atât la constatarea

existentei sau inexistentei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 C.

proc. pen., cât și la luarea hotărârii de a se începe sau nu urmărirea penală,

răspunzându-se astfel cerințelor statuate cu valoare de principiu în

dispozițiile art. 1 C. proc. pen.

Raportând

aceste dispoziții legale la speța de față, prima instanță a constatat că în

cauzele ce au făcut obiectul Dosarelor penale nr. 2501/P/2007 și respectiv, nr.

3020/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, lucrătorii de

poliție O.V.L. și G.P. au propus, în urma cercetărilor efectuate, neînceperea

urmăririi penale, soluțiile propuse de fiecare dintre cei doi intimați fiind

confirmate de procuror.

S-a mai

constatat că probatoriul administrat în faza actelor premergătoare nu a

confirmat susținerile petiționarului, nefăcându-se nicicum dovada că intimații,

în exercițiul atribuțiilor lor de serviciu, cu știință, nu au îndeplinit un

act, ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos și astfel ar fi cauzat o vătămare

intereselor legale ale petiționarului.

În consecință,

s-a constatat că în mod justificat procurorul a apreciat că intimații nu se fac

vinovați de săvârșirea infracțiunii reclamate, probatoriul administrat în faza

actelor premergătoare reliefând fără dubiu că aspectele arătate de petiționar

nu sunt prevăzute de legea penală și că, deci, aceștia nu pot fi subiecți ai

infracțiunii de abuz în serviciu.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul U.P.,

invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Recurentul

petiționar nu a formulat în scris motivele de recurs, însă, în cuprinsul

memoriului aflat la filele 16-17 din dosarul de recurs, a reiterat criticile

formulate în cuprinsul plângerilor anterioare.

La termenul

stabilit pentru soluționarea recursului, 22 martie 2010, recurentul petiționar

s-a prezentat în instanță, concluziile sale fiind consemnate în partea

introductivă a prezentei decizii.

Examinând

cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat,

pentru considerentele ce urmează:

În vederea

realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin art.

200 C. proc. pen., legea procesual penală a determinat precis și coerent

regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Sesizat în

unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent

efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea prevăzută

de lege.

În anumite

situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă

sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire

penală a fost sesizat, pot conduce la constatarea unora din cazurile

reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea

acțiunii penale este împiedicată.

În raport de

această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și,

respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire

penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se

dispune neînceperea acesteia.

În cauză,

organul de urmărire penală a constatat, din actele premergătoare efectuate că

intimații O.V.L. și G.P. nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei infracțiunii,

fapta reclamată de petiționarul Ursu Petrică, care a făcut obiectul cercetării

în Dosarul nr. 563/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați,

nefiind prevăzută de legea penală și, în consecință, corespunzător

dispozițiilor legii procesual penale, a dispus neînceperea urmăririi penale în

temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen.

Analizând

activitățile desfășurate de subcomisarul O.V.L. care a instrumentat Dosarul nr.

2501/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați și de inspectorul

principal G.P. care a efectuat cercetări în Dosarul nr. 3020/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, rezultă că aceștia au efectuat

actele procedurale și au luat măsuri procesuale care se impuneau în rezolvarea

cauzelor cu care au fost investiți, în calitatea lor oficială, cu respectarea

dispozițiilor legale, potrivit convingerilor lor și probelor administrate.

De altfel,

recurentul petiționar, poate cere (și a cerut) reformarea soluțiilor pe care le

consideră (Ie-a considerat) nelegale, prin exercitarea căilor de atac prevăzute

de lege.

Pentru a

săvârși infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, este

necesar ca funcționarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu ori să-l îndeplinească în mod defectuos.

De asemenea,

este necesar ca acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al

faptei și care a produs vătămări intereselor unei persoane să fie săvârșite cu

vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul cu voință a efectuat acțiunea ori a

rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea cauzează o

vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui.

În speță, nu

s-a constatat o atare conduită în sarcina intimaților, soluțiile dispuse de

aceștia fiind în concordanță cu probatoriile administrate în dosarele penale

supuse analizei și cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, aspect dovedit

prin faptul că referatele cu propunerile de neîncepere a urmăririi penale

întocmite de cei doi intimați au fost confirmate prin rezoluțiile procurorului

de caz.

În acest

sens, este de reținut că în ceea ce privește activitatea organelor de cercetare

penală, atribuțiilor lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu

care sunt investite, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale,

în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele

erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu

echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii

penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute

de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, și justificarea

existentei lor.

În acest

context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva organelor de

cercetare penală care au instrumentat respectivele cauze.

În ceea ce

privește critica referitoare la caracterul derizoriu al cercetării efectuate de

procuror în cadrul investigațiilor prealabile, Înalta Curte reține că, potrivit

art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de

urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

Actele

premergătoare au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de

urmărire penală le au cu privire la săvârșirea infracțiunii, fie numai de a

verifica respectivele informații, spre a se putea desprinde concluziile

corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.

Legiuitorul

nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare,

cu excepția dispunerii unor măsuri procesuale, ceea ce conduce la concluzia că

organele de cercetare penală trebuie să acționeze în așa fel încât să epuizeze

toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau

pentru formarea convingerii asupra existenței ori inexistenței elementelor

necesare adoptării unei soluții.

În cauză, în

mod justificat, parchetul a efectuat acte premergătoare începerii urmăririi

penale în raport de ansamblul faptic prezentat de petiționar, procedându-se la

atașarea dosarelor invocate în cuprinsul plângerii, solicitarea de relații de

la unitățile de parchet care au instrumentat cauzele menționate în plângere,

audierea persoanei vătămate și alte activități.

Neefectuarea

altor acte prealabile, în condițiile în care actele îndeplinite nu au furnizat

indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor specificate în actul de

sesizare penală, nu constituie o încălcarea a principiului egalității armelor

și a dreptului la un proces echitabil consacrat de Convenția Europeană a

Drepturilor Omului sau un motiv de nelegalitate a rezoluției dispuse,

procurorul de caz având posibilitatea să administreze actele premergătoare pe

care le consideră necesare în vederea soluționării cauzei.

În plus, în

plângerile penale formulate, petiționarul nu invocă încălcări concrete ale legii,

fapte concrete de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, distinct,

pentru fiecare prezumtiv autor și pentru fiecare cauză în parte, și mijloacele

de probă cu care înțelege să-și probeze acuzațiile, susținerile sale având caracter

generic și fiind expresia nemulțumirii unei persoane care nu a primit

satisfacția dorită în fața organelor de urmărire penală.

Neîntemeiate

se dovedesc și celelalte critici formulate de către recurentul petiționar care

nu se circumscriu unor veritabile motive de recurs, acestea constituind simple

alegații ale unei persoane nemulțumite de soluțiile date în plângerile penale

formulate.

În

consecință, nefiind fondate criticile formulate de recurentul petiționar și cum

nu se constată existența altor motive susceptibile de a fi luate în considerare

din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul U.P. împotriva

sentinței penale nr. 163/F din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția

penală.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de

600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul U.P. împotriva sentinței penale nr.

163/F din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 martie 2010.